Ieri nu am mai apucat sa scriu, pentru ca am ajuns in camera franti, dupa un drum de peste 12 ore (incluzand si opriri) pana la Timisoara.
Poze din primele toata excursia puteti vedea aici.
Pentru prima oara in viata mea, desi am trecut de cateva ori prin oras, am stat sa vizitez ce era de vizitat (cat de cat, macar), in Drobeta Turnu Severin. Astfel, am vizitat Cetatea Severinului, piciorul podului lui Apolodor din Damasc si am vazut si muzeul de istorie al orasului. Mi s-a parut impresionant cum arata podul lui Apolodor (in muzeu e o macheta la scara naturala, podul avea ceva mai mult de 1km). Ah, si am baut braga. Nici nu stiam ca mai exista.
Dupa Drobeta, insa, a inceput cosmarul drumurilor din Romania: estimarea imposibila a timpului facut pe anumite distante. Da, din cauza drumurilor. Care nu sunt proaste in mod necesar, doar ca din cand in cand, dupa zone bune, apare o gaura de niciunde. Si nu prea mai ai sansa sa te opresti, decat daca anterior mergeai cu 20 de km la ora, caz in care mai bine luati bicicleta.
Din fericire, traseul (pe Clisura Dunarii) a compensat din plin pentru drumurile proaste. Daca nu ati fost prin zona, e pacat sa nu incercati sa ajungeti. E superb, gasiti o gramada de pensiuni misto, e liniste… iar Dunarea este maiestuoasa. Noi am mangat la Septembrie, o pensiune de 4 stele care are ca simbol inima. Iar in hol am gasit, pe un panou, o gramada de pietricele cu forma natural asemanatoare inimii. Dar cel mai important lucru gasit a fost un ponton, de unde am sarit rapid in Dunare, sa ne racorim. Prima data cand inot in Dunare, de altfel.
Din pacate masa a durat vreo doua ore, si asta mai ales din cauza ca au venit comenzile extrem de greu. Nu am idee ce faceau in bucataria aia, dar dura mult, asta in mod cert.
De ce am zis de masa? Pentru ca asta ne-a facut sa pierdem timp pretios, pe care l-am fi putut folosi pentru a vedea pestera!!!, care se vede mergand cu barca, pe Dunare. Am compensat, insa, la sugestia (iar!) a lui Doru Panaitescu, cel care ne-a dus pe partea cealalta a pesterii, pana la intrare. A fost extraordinar de misto, singurul regret a fost ca nu aveam echipament necesar sa intram mai departe in pestera.
Drumul spre Timisoara a continuat fara evenimente, pana cand, in mijlocul drumului, am vazut, traversand tacticoasa, probabil in cursa sa cu iepurele… o testoasa. Da, una de pamant, nu prea fericita ca ne-a vazut, dar care a reactionat ulterior destul de bine la tentativele fetelor de a o mangaia pe cap.
Ultima parte a drumului a fost iar sub imperiul asfaltului pus din viteza, pentru ca se zgaltaiau masinile incontinuu, zici ca eram pe mare, nu pe sosea. Iar Grand Vitara cu care mergem chiar e indeajuns de rigid incat sa nu simti ca “danseaza”.
In sfarsit, la ora 10 am ajuns in orasul in care ne astepta ditamai gasca – de la ora 7, chiar. Va multumim tuturor, desti stim ca erati acolo pentru tort 😀 Tortul pentru ziua de nastere a lui Anne Marie – care initial nu a crezut ca e pentru ea tortul, cititi mai multe pe blogul ei.
Ziua s-a terminat la hotel, unde am picat toti, mai ales dupa inca o baie in piscina.
Vineri, ziua 3
Ziua a inceput in forta, cu o vizita la Carpat Air, la simulatorul de zbor. Eu am mai fost, am relatat aici mai multe, asa ca i-am lasat pe ceilalti sa puna avionul in bot 😀 Mai putin pe Cosmin, care se gandeste serios sa ia licenta de pilot.
Din pacate, am intarziat putin, asa ca plecarea, pe la 11:30, din Timisoara, promitea o zi plina si fara sanse prea mari sa ajungem in toate punctele unde voiam. Initial voiam sa mergem catre Tg. Jiu pe defileul Jiului, dar am renuntat in favoarea platoului Mehedinti. Mai mult decat oricand, insa, drumurile proaste ne-au dat rau programul peste cap.
Am apucat, totusi, sa vedem Tibiscum (dupa ce l-am cautat derutati o gramada pe camp, pentru ca nu exista absolut nici un semn – chiar ma gandeam cat de necesar e Proiect4). Evident, prea multe si spectaculoase nu vezi, dar e o fosta asezare romana mare – avea in jur de 17ha suprafata. Comic a fost ca am intrebat un nene unde e si ne-a zis, bulversat: “Aaaaa, hotelul… pai e aproape, in Caransebes, la 5 km de-aici!”.
Drumul de la Caransebes la Baile Herculane este foarte frumos, chiar daca nu cel mai bun. Insa peisajele fac toti banii. Am intrat iar in apa (in Timis), sa ne mai racorim, apoi am plecat spre Platoul Mehedinti. Stiam, din aprilie, de la BlogTrip, ca drumul e execrabil, dar acum am inclus, la sugestia lui Doru, si Cheile Corcoaiei, aflate la vreo 17km de drumul dintre Baile Herculane si Tg. Jiu, pe un drum de pamant si piatra, mai mult, desi el avea si asfalt din cand in cand.
Chiar ne-am gandit, in timp ce mergeam, ca aproape sigur la noi, prin Romania, nu se mai asfalteaza toate drumurile complet, ca unele sunt asfaltate dupa stilul: “mai pune putin aici, inca putin acolo, mai mergi 5m, iar mai pune”.
Pentru a apucat sa vedem ultimele obiective de pe ziua de vineri, ne-am impartit in 3: eu am fost la Manastirea Tismana, impreuna cu Cosmin, Simona si Anne-Marie, varu a fost la Pades, iar Doru, cu Ana si Augustin (un prieten de-al lui Doru), au fost la Ponoare. Manastirea Tismana era deja in intuneric cand am ajuns, dar Cosmin a reusit cateva fotografii foarte frumoase (pe care la un moment dat le va pune si pe net, sper).
In sfarsit, am ajuns in Targu Jiu, unde am revazut Masa Tacerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului, de data asta noaptea, insa.
Astazi, joi, avem im program un traseu mai lejer, ca drumuri, dar mai incarcat ca obiective, printre care Castelul Corvinilor de la Hunedoara, defileul Jiului, mai multe cetati dacice si castre romane.
Ne puteti urmari, bineinteles, pe #prinRomania pe twitter, pe contul oficial al actiunii sau pe pagina de Facebook a Petrom. Si pe conturile noastre (disponibile aici).