• Sari la conținut

BobbyVoicu.ro

  • Home
  • Arhiva (2005-2013)
  • Home
  • Arhiva (2005-2013)

Maine plec la Libida pentru o zi, merge cineva cu mine?

Una Alta · 27 august 2010

Libida este cetatea pe care am cunoscut-o mai bine datorita Proiect4. Ce nu stiam cand am fost acolo prima data este ca in fiecare an, vara, se face o tabara arheologica. Am fost cateva ore acolo la inceputul lunii si am ascultat fascinat povestile celor de-acolo, am vazut urmele lasate de cautatorii de comori, am aflat cat de putini bani se dau pentru astfel de tabere, cat de putin trebuie pentru fiecare astfel de cetate (putin in termeni relativi, pentru ca o suma de 50000E/an nu e asa putin, dar ma asteptam la milioane de E).

De ce va spun toate astea? Pentru ca maine trag o raita pe-acolo, la “Zilele cetatii Libida”. In cadrul manifestatiei se vor putea vedea obiecte gasite acolo, se va putea face un tur cu ghid al intregii suprafete. Sau, cum zic chiar cei care organizeaza:

Faptul că zona Slavei a fost locuită în toate epocile istorice, începând din epoca pietrei (paleoliticul mijlociu), va fi făcut cunoscut publicului vizitator prin intermediul unei microexpoziţii cuprinzând descoperirile arheologice din anul 2010 şi prin vizionarea unor filme documentare referitoare la cetatea (L)Ibida.

Vizita ghidată la monumentele dezvelite pe parcursul celor 10 ani de cercetare arheologică sistematică în cadrul sitului va permite înţelegerea importanţei cetăţii aflate la întretăierea celor mai importante drumuri care legau centrele importante din provincia de la gurile Dunării în cadrul Imperiului roman de Răsărit, respectiv Imperiul bizantin timpuriu. Deloc întâmplător, romanii au construit pe valea Slavei şi pe dealul Harada un sistem defensiv de peste 27 de ha, cuprinzând cetatea (L)Ibida, fortificaţia anexă (de refugiu) şi fortul (de observaţie), sistem defensiv la care geniul constructiv roman a dat măsura capacităţii de adaptare la condiţiile pe care le oferea terenul. Materialul arheologic roman descoperit în acest sit arată relaţiile cetăţii atât cu lumea orientală greco-romană, cât şi cu cea occidentală romană, dar mai ales standardele de civilizaţie ale locuitorilor acesteia.

Nu în ultimul rând evenimentul nostru îşi propune să atragă atenţia autorităţilor şi comunităţii locale asupra potenţialului cultural al acestei zone şi a necesităţii punerii laolaltă a tuturor elementelor de patrimoniu natural, arheologic şi istoric, etnografic şi spiritual în transformare acestei zone într-un punct de referinţă pe harta turismului cultural..

Plec maine la 10, ma intorc spre seara (7-8 seara). Care vrea sa mearga, sa scrie in comentarii. Eu am doua locuri in masina si voi alege pe ochi frumosi :)) (adica aleg in functie de ce mai stiu eu, ca sunteti pasionati de istorie samd). Daca mai sunteti cu masini si aveti locuri, anuntati, poate facem o gasca mai mare.

Daca merita? Eu am fost acolo de 4-5 ori in ultima vreme si mi-a placut mult. Iar oamenii care sunt acolo povestesc atat de pasionat si de misto despre ceea ce fac incat ai sta ore in sir sa ii asculti.

P.S.: Organizatorii evenimentului sunt Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea împreună cu instituţiile partenere în proiectul de cercetare arheologică „(L)Ibida”: Institutul de Arheologie Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” Bucureşti, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Tulcea, cu sprijinul Primăriei Slava Cercheză.

P.P.S.: astazi va zic, ceva mai tarziu, de echipa care pleaca in Redescopera Romania: Dobrogea. Sa nu confundati!!!!

Bobby

Toate

« Anterior: Redescopera Romania: calatori prin Oltenia si Banat Următorul: Redescopera Romania: Dobrogea »

Comentarii (21)

  1. Eugen

    27 august 2010, 09:36

    Hihihi, sper că tabără arheologică nu înseamnă ce am făcut eu în facultate : dezgroapă ce au îngropat cei de anul trecut, cataloghează și apoi îngroapă la loc pentru cei de anul viitor.

    Interesantă iniațiva, lăudabil și proiectul tău, dar ați greșit țara. Nu cred în turism cultural în România; vizitele la moaște și mănăstiri nu intră în categoria asta.

    • Bobby Voicu

      27 august 2010, 12:48

      Nu e vorba de turism cultural aici :)) Cel putin nu inca, e vorba de a iesi din Bucuresti altfel decat pe Valea Prahovei sau statiunile de pe litoral 🙂

      Iar tabara parea destul de cuminte cand am fost eu :)) nu am idee ce destrabalari faceai tu in copilarie :))

  2. LumeaMare

    27 august 2010, 09:43

    Vrem si noi sa mergem! Doar ca suntem 3 cu tot cu asta mica, asa ca o sa venim cu masina “pirsonala” – sau cu tine daca nu sunt alti doritori si e liber tot locul din spate 😀
    In orice varianta venim, chiar suntem curiosi! Si daca e sa mergem cu masina noastra avem un loc, cu riscul asumat ca pasagerul sa fie speculat la maxim de LumeaMica 😉

    Multam de info si vorbim la telefon pentru detalii!

    Roxana

  3. claudia

    27 august 2010, 09:58

    Maine vreau sa vin si eu cu voi!
    Am trecut de atatea ori prin Slava Rusa si din pacate nu am reusit sa vad cetatea Libida. E si o manastire superba in apropiere. Poate facem o vizita si acolo. 🙂

    • Bobby Voicu

      27 august 2010, 12:50

      Nu prea sunt eu pasionat de manastiri, dar la cetate sigur poti ajunge maine 🙂 Verifica emailul!

  4. Alex Olaru

    27 august 2010, 10:20

    Daca treci prin Constanta, ma bag si eu 🙂

    • Bobby Voicu

      27 august 2010, 12:48

      Nu ajungem si prin Constanta, din pacate 🙂

  5. Elise

    27 august 2010, 11:28

    Pacat ca nu sunt promovate cum trebuie toate monumentele istorice ale Ro. Din pacate, eu personal acum am aflat de Libida (si m-am documentat putin). Nu am ajuns niciodata anume in zona asta a tarii, desi as vrea.
    Chiar avem o tara superba, deosebita. Fiecare coltisor al ei merita vizitat.
    P.S.: Vreau si eu sa vin!!

    • Bobby Voicu

      27 august 2010, 12:49

      Maine ai ocazia sa vezi 🙂 Verifica emailul

  6. gabitz

    27 august 2010, 11:53

    Vreau si eeeeu! Stiu ca o sa ajungem acolo si weekendul viitor, dar atunci va fi pe fuga si nu va mai fi festivalul. Chiar vreau sa aflu mai multe!

    • Bobby Voicu

      27 august 2010, 12:48

      You’re in, verifica emailul 🙂

  7. Anca

    27 august 2010, 13:53

    Multumeeesc! Atat! 🙂

  8. iYli

    27 august 2010, 14:36

    Drum bun! M-am trezit prea tarziu sa citesc articolul…:(

  9. doria niculescu

    27 august 2010, 16:09

    Deci, esti culmea! Cautam un motiv de ras si l-am gasit taman la tine pe blog :). Nu exista nici un baiat in masina ta!! Ai luat numai femei/fete! Iti dai seama ca ele vin pentru tine(mai mult) si nu (neaparat) pentru cetate? Pfuai, ce am ras ! Drum bun. Doria. ps B si a sa gasca de domnisoare interesate de “istorie”. yeap, cum sa nu….(ce te faceai daca nu erai asa un barbat frumos, a? 🙂 )

    • Anca

      29 august 2010, 15:22

      Doria, tu ai fost vreodata cu Bobby intr-o excursie? Sau iti place istoria? Daca nu, n-ai cum sa intelegi! 😛

  10. sorin

    27 august 2010, 18:45

    Mi-ar fi placut sa vizitez si eu LIBIDA..AM vcazut-o de mult, in copilarie…Drum bun!

  11. Nicu

    27 august 2010, 19:42

    Drum bun! De nu as fi avut un eveniment, mai, mai ca ma urcam in masina. Si totusi la(L)Ibida nici in acest an nu am ajuns. 2 cetati din Dobrogea de Nord mi-au scapat.
    Poate ne dai acordul sa postam cateva voto cu cetatea 🙂

    • Nicu

      27 august 2010, 19:43

      * foto

    • Bobby Voicu

      29 august 2010, 20:01

      Chiar voiam sa te intreb de ce nu vii si tu? 🙂

      • Nicu

        30 august 2010, 06:09

        Mi-ar fi facut mare placere, dar plecarea voastra s-a suprapus cu un eveniment de familie important.

  12. dana cristina

    20 februarie 2011, 00:02

    as vrea sa merg si eu-anul asta…ma pasioneaza arheologia de la 5 ani….

Despre

Scriu. Fara un subiect anume, fara o tema anume.

Aici e o arhiva a perioadei 2005-2013, cand scriam ceva mai des pe blog.

Scrise recent

  • Logo-ul Blanket
  • Elogiu pentru o tastatura: Thinkpad T480
  • Cartile din 2025
  • Bucuria de a fi iritat (si, probabil, iritant)
  • Cum sa iti dai seama la ce esti bun(a)

Proiecte

  • BobbyVoicu.com
  • MixRift

Copyright © 2026 · BobbyVoicu.ro