Redescopera Romania, ganduri de final

Initial voiam sa scriu un articol care sa prezinte Dobrogea, sa spun ce am vizitat samd. Dar nu prea are rost. Zilele astea voi pune pe blog lista cu posturile celor care au fost, asa ca veti putea citi atunci mai multe.

Eu ma gandesc ca acum doua luni am inceput o actiune si nu imi vine sa cred ca s-a terminat. Au fost 18 zile de alergat prin tara, in permanenta in miscare, presarate cu tot felul de momente mai mult sau mai putin placute (am sa va povestesc intr-un articol cum am aflat ce sisteme bune de protectie are Mercedes-Benz GLK, de ex).

Proiectul a pornit ca o idee a celor de la Petrom (al Anei Bulgar, mai exact). Cand m-au intrebat daca vreau sa ma implic, nu am stiut ce sa zic. Stiu ce inseamna Romania la volan, stiu cat de obositor poate fi, mi-am dat seama ca nu voi avea vacanta in vara. Pana la urma, dupa discutii diferite si dupa o intalnire cu Ana, care mi-a permis sa imi dau seama ce pasionata e de proiect si de Social Media, am acceptat. Era in aprilie, iar eu deja imi amanetasem vara.

Pentru mine, insa, au inceput dilemele: pe cine iau? Care e combinatia cea mai buna de persoane pentru ca intre cei care participa sa existe o chimie ca lumea? Evident, trebuia sa iau cu mine cativa pasionati de calatorii (care sa fie si soferi, daca era nevoie). Apoi sa fie oameni care sa fie activi in Social Media, sa le placa sa faca poze… Pana la urma, ati vazut ce a iesit :)) Au mai fost cativa invitati care nu au putut veni, dar poate data viitoare, daca mai e vreodata 😀

In iulie, insa, o adevarata drama ne-a lovit. A venit ploaia. Si nu discutam de drama noastra, ca am fost nevoiti sa amanam plecarea, ci drama celor din nordul Moldovei, care s-au trezit cu apa in curte. Noi… am amanat trei zile plecarea, pentru ca ulterior sa plecam exact cand a fost urgia mai mare. Astfel, prima plecare Redescopera Romania a fost sub imperiul apelor. Cel mai reprezentativ moment? Cred ca a fost cand am iesit in ploaie sa o iau in brate pe Roxana, care trecuse printr-o rupere de nori de nu vedeai la 2m in fata, totul pe o motocicleta. Atunci am zis ca sunt fanul ei pe viata (intre timp ma mai gandesc 😛 ).

Urmatoarea plecare: Transilvania. Totul a fost bine, mai putin plecarea, cand am fost nevoiti sa stam 3 ore aproape dupa fundul lui Doru Panaitescu. Oh, daca am fi banuit noi atunci… A doua plecare a stat sub semnul sensului giratoriu, pentru ca e plina tara asta de ele de ceva vreme. Prin urmare, de fiecare data cand vedeam unul, il faceam complet, inainte de a ne continua drumul. Nu de alta, dar sa nu se planga drumarii ca nu le foloseste nimeni opera. Cel mai reprezentativ moment? L-am pierdut pe Doru, la un moment dat, in Cheile Turzii. Noi l-am asteptat aproape o ora, el s-a intors dupa “5 minute, ca am vazut niste pasari”. Eh… trebuia sa ne dam seama :))

A treia plecare a fost cea mai incarcata de evenimente. La 5 minute de la plecare am fost nevoiti sa ne oprim sa schimbam o masina. GLK-ul meu e inca in service, iar plecarea a fost amanata vreo cateva ore bune. Apoi nu am avut semnal la telefon vreo doua zile (pe langa Dunare si in platoul Mehedinti ai semnal… mai mult nu). Eram obositi, au sarit scantei (nu mari, asa, cat sa ne trezim la viata :D). Plecarea, insa, a stat sub semnul apelor si a caniculei: din cauza caldurii am intrat in fiecare rau pe care il gaseam, numai sa ne mai racorim putin. Momentul reprezentativ? Primirea extraordinara de la Timisoara, unde ne-au asteptat oamenii 3 ore, pentru a-i canta La Multi Ani lui Anne-Marie.

Intr-un final, ultima plecare, in septembrie, prin Dobrogea. Una mai scurta, sa poata veni mai multa lume cu noi. Pentru mine, momentul reprezentativ a fost cele 3 ore state la Libida, cu arheologii de la muzeul din Tulcea, care ne-au povestit ce e cu cetatea. Eu, care am facut din Libida copilul meu de suflet (desi nu am nici o treaba, activ), eram asa bucuros cand ii vedeam pe cei 16 ascultand fascinati – o parte din ei, cel putin 😛 – povestile scoase din praful de pe santier. Plecarea a stat sub semnul soselelor drepte si fara masini pe care am condus cu cea mai mare placere zile in sir.

Eu chiar am REdescoperit Romania, pentru ca am mers iar pe 80% din drumurile pe care le-am tot batut, dar mi-am indeplinit si cateva din visurile copilariei: sa vizitez pesteri, sa fac baie in Dunare etc.

Cateva concluzii legate de Romania, in general:

– Romania e o tara a SUV-ului. Daca vrei sa vezi chestii misto, trebuie sa iesi de pe sosele. Si chiar si pe sosele, de cele mai multe ori it blestemi zilele daca nu ai o masina cu suspensii cum trebuie si ceva mai inalta
– Daca vrei sa vizitezi Romania, ia-o pe bucati mici. Daca faci in fuga, deja dupa cateva zile esti super obosit/a. Si nu te mai poti bucura cum ar trebui de ceea ce vezi.
– Cand te uiti pe harta si estimezi timpul, dubleaza-l, cel putin. Noi am facut si o ora pe 20 de km, asa ca aveti grija.
– Conduceti linistit, sa aveti timp sa evitati bizonii. In plus, veti ajunge mult mai odihniti.

Deocamdata atat. Sincer sa fiu, in ultima zi abia asteptam sa se termine, asa eram de obosit. Din pacate pentru mine, insa, simt ca saptamana viitoare o sa incep sa ma gandesc iar la trasee, oameni samd.

Cui multumim:

1. In primul rand, Petrom. De la ei a pornit ideea, fara ei nu as fi pus-o in aplicare. Au si cont de twitter, si pagina de Facebook, sunt implicati in multe proiecte, merita urmariti.
2. Firmele care ne-au dat masini: Mercedes Benz Romania (Mercedes-Benz GLK), Suzuki UMR (Suzuki Grand Vitara), Dacia-Renault (Dacia Duster), Eurial (Peugeot 407 – condus de Mugur Patrascu), Citroen Romania (Citroen C3 Picasso – masina data intr-o ora, pentru ca ramasesem fara – condus de Vlad Balan), Porsche Inter Auto (Skoda Yeti – condus de Doru Panaitescu), BMW Romania (BMW seria 5GT – condus de Adrian Mihaltianu), Mitsubishi Motors (Mitsubishi Outlander). De asemenea, au mai fost cu noi urmatoarele masini, conduse de proprietarii lor de drept: Seat Toledo, Renault Clio, Subaru Forester. Despre masinile conduse de mine veti citi in saptamanile care urmeaza, cand imi mai recapat si eu respiratia 🙂
3. iLeo. Pentru ca ei sunt cei care s-au ocupat de organizare. Si ne-a fost bine 😀 Update: Unde organizarea a insemnat de la mancare si somn la insotire in masina de “service”, cum ii spuneam noi 🙂 Mugur Patrascu a fost, impreuna cu mine si cu Ana, prezent in aproape toate plecarile. Si chiar daca dureaza putin pana te obisnuiesti cu el, la un moment dat ii simti lipsa :))
4. Tuturor participantilor. E ditamai lista. Plus tuturor celor care ne-au urmarit, care au dat Like, RT, sau cu comentat, care ne-au dat linkuri si sugestii, care au pus pe harta Petrom locuri pe care ar trebui sa le vizitam.

Later: De citit si radiografia facuta de Ana