BobbyVoicu.ro

Saptamana viitoare, de pe 11 pe 15 august, suntem in Oltenia si Banat, intr-o noua etapa #prinRomania.

Echipa cu care merg de data asta este:

1. Cosmin Tudoran (twitter | Facebook)
2. Simona Valentina Cuibus (blog | twitter | facebook) – ea e castigatoarea etapei pentru ca a pus muuuuulte locuri pe harta Petrom (maine anunt si castigatorii tricourilor Redescopera Romania)
3. Anne Marie Chelariu (IG | twitter | facebook)

Pe langa cei de sus, in masina cu echipa de “filmare” si sustinere, merg de data aceasta urmatorii:

1. Ana Bulgar (blog | twitter | facebook)
2. Andra Zaharia (blog | twitter | facebook)
3. Adrian Ciubotaru (blog | twitter | facebook)
4. Vlad Balan aka Varu (ca sofer, printre altele) (blog | twitter | facebook)

Vom merge cu un Mercedes-Benz GLK si un Suzuki Grand Vitara.

In plus, este posibil sa ne insoteasca, la volanul masinii proprii, si Doru Panaitescu (s-a distrat prea mult, se pare, cu noi, prin Transilvania).

Traseul e urmatorul:

1. Bucuresti – Calafat (pe malul Dunarii, cum ar veni), cu popas la Craiova, pe 11 seara.
2. Craiova – cazanele Dunarii – Timisoara (popas pe 12 seara)
3. Timisoara – Tg Jiu (pe sus, pe langa Deva), inoptam in Tg. Jiu pe 13 seara
4. Tg. Jiu – Rm. Valcea (unde innoptam pe 14), cu un ocol mare prin platoul Mehedinti
5. Rm. Valcea – Bucuresti.

Vom vizita tot ce se poate pe parcurs, avand in vedere ca nu va mai fi asa de pe fuga (poate a doua zi), inclusiv luate dintre propunerile voastre facute pe harta Redescopera Romania. Punem in fiecare zi cam ce vom vizita a doua zi, deci daca vreti sa ne tineti companie (cu masina voastra, evident, noi suntem si-asa inghesuiti 😛 ), va asteptam cu noi.

In situatia in care nu puteti, dar vreti sa fiti la curent cu ce vizitam, urmariti hashtag-ul #prinRomania, contul oficial de twitter (@LaDrumInRomania) sau pagina de Facebook a Petrom.

Anul trecut am fost la Le Web. Unde am vazut competitia de proiecte, care mi s-a parut foarte slaba (proiectele erau chestii de genul “Un friendfeed cu o optiune in plus”, prezentate prost etc.).

Tot acolo, dupa ce am vazut un panel in care vorbeau diferiti investitori, care spuneau ca sunt super interesati de Europa, m-am dus la Dave McClure – el spusese ca e foarte interesat de Europa – sa ii spun ca am un prieten care are un seedfund in Romania (era vorba de seedmoney) si ca poate exista posibilitatea unui parteneriat pentru rundele urmatoare. Dave mi-a zis: “de unde? din Romania? aaaa, pai nu, eu ma gandeam la UK”. Da, Romania era doar o pata alba pe harta, la fel de alba, a Europei de dincolo de Canalul Manecii.

Anul asta, in iarna, am fost la Zagreb, ca mentor Seedcamp. Majoritatea proiectelor de-acolo erau foarte bune, prezentate cum trebuie. Si ma gandeam ca daca erau cei de-acolo la LeWeb, probabil ca puteau lua linistite premii, mai ales daca erau pornite in Franta, Anglia sau Olanda.

Cand am auzit de ideea How To Web, de a aduce speakeri de-afara numai pe antreprenoriat online si pe investitii, un proiect care voia sa adune toate energiile din zona Europei de Sud-Est, am zis ca e irealizabil. Dar putin cate putin, Bogdan si echipa lui m-au convins ca se poate, ca poti ajunge la oameni la care initial nu crezi ca ajungi, doar punandu-ti in miscare relatiile si dorind cu adevarat sa realizezi asa ceva.

Acum ajut cum pot (mai putin decat as vrea, din cauza lipsei de timp), dar proiectul se misca din ce in ce mai bine. Sper, doar, ca noi, antreprenorii online din Romania sau cei care vor sa devina, cei care au idei si proiecte, sper ca noi sa ne ridicam la inaltimea evenimentului.

Acum ceva timp auzeam la radio un remake dupa People are People a lui Depeche Mode (una din piesele mele preferate de la ei). Remake-ul era dance, suna interesant si eram sigur ca e remixat de vreun DJ englez sau olandez. Ca sa aflu, insa, ca era de fapt Sistem. Azi s-a lansat clipul, pe care vi-l ofer mai jos, asteptand parerile voastre:

Melodia e misto, tipa e interesanta, iar mesajul clipului il poate face cunoscut si afara. Ce credeti?

In august – 11-15 – plecam in etapa a 3-a a Redescopera Romania, acoperind Oltenia si Banat. Plecam prin sud, pe malul Dunarii, de la Giurgiu la Calafat, ne oprim o noapte in Craiova, apoi continuam prin Drobeta Turnu Severin, pe la Cazanele Dunarii, pana in Timisoara (inca o noapte). De-acolo mergem in zona Targu Jiu, sa vizitam tot ce e pe-acolo, dormim si acolo inca o noapte, apoi traversam platoul Mehedinti si ne intoarcem in Ramnicu Valcea, unde dormim inainte de a pleca spre Bucuresti. Putin mai alambicat traseul, dar altul nu avem 🙂

Echipa? V-o anunt saptamana viitoare.

Pana una-alta, ce ne recomandati sa vedem pe traseul de mai sus (pe care il puteti vedea pe harta aici)?

Ah, si daca doriti sa ne intalnim in Craiova, Timisoara, Tg. Jiu sau Rm. Valcea (unde stam noptile), ne-ar face placere, dar trebuie sa anuntati, sa stim si noi 😀

In ultimul an am citit cam tot ce a scris Richard Branson: Losing my Virginity, Screw it, Let’s do it, iar recent am citit Business Stripped Bare. In ultima povesteste mult despre liniile sale aeriene. Asa ca a inceput sa ma intereseze din ce in ce mai mult industria aviatica. De exemplu, nici acum nu inteleg de ce nu au costuri fixe la bilete (de fapt, nu, nu inteleg de ce trenurile nu au costuri diferite in functie de perioada de timp fata de plecare). Zic ca nu inteleg de ce trenurile nu au alt mod de a vinde biletele, pentru ca mi se pare mai logic modul de a vinde la zborurile cu avionul, in functie de cata nevoie ai.

Oricum, introducerea a fost facuta pentru ca acum vreo doua luni am primit invitatie la o plimbare pana in Timisoara sa vad un simulator de zbor, simulatorul celor de la Carpat Air. Mi-a luat vreo luna sa pot confima o data sigura, inca vreo doua saptamani sa ma pot duce si, intr-un final, doua saptamani sa scriu despre experienta.

Invitatia era facuta astfel: vii dimineata, mergi la simulator, pleci dupa-masa inapoi. Ceea ce era ok, daca eu nu as mai fi vrut sa stau putin in Timisoara, cu gasca de-acolo, asa ca am cerut biletul de intoarcere a doua zi. Si, ca o consecinta, datorita faptului ca aveam mai mult timp, cei de la Carpat Air m-au invitat sa vad tot hub-ul lor din Timisoara: de la birouri administrative la hangare, cu explicatii despre intretinerea avioanelor samd.

 

Fascinant. Cel putin partea de intretinere a avioanelor, cu ordinea care trebuie sa existe in hangar, este foarte misto de urmarit. Fiecare piulita trebuie etichetata si pusa intr-un loc anume, fiecare componenta trebuie verificata ca lumea, peste tot e o curatenie de spital (exagerez putin, dar chiar m-a surprins cat de curat era intr-un hangar de aviatie… ma asteptam sa fie ulei peste tot etc).

Revenind la plecare: cand am primit biletele l-am intrebat pe varu (colegul meu de peripetii) daca stia ca cei de la Carpat Air pleaca de pe Otopeni. Ma gandeam ca sunt low-cost, deci ma asteptam sa zbor de pe Baneasa – ar fi fost prima data. Dar nu, Carpat Air nu e linie low-cost, dupa cum au subliniat fetele care ne-au primit in Timisoara: Adina Szony si Adina Sava. Mai mult, nici macar linie nationala nu sunt, sunt mai degraba regionala.

Chiar e interesant, pentru ca e prima data cand aud ca, pentru a merge in Suceava, de ex, cu Carpat Air, trebuie sa schimbi in Timisoara. Prima data cand mi s-a intamplat ceva asemanator a fost acum vreo doi ani cand, pentru a ajung in Ankara, a trebuit sa schimb in Istanbul (in sensul ca am schimbat un avion de la aceeasi companie aeriana pentur a zbura undeva in tara).

Nu am mai avut posibilitatea sa privesc din interior industria aviatica si, trebuie sa spun, mi-a placut. Mai ales ca, spre surprinderea mea, am descoperit ca au piloti de nationalitati diferite (da, nu trebuia sa ma mire, dar s-a intamplat).

Revenind la hangar, m-a impresionat timeline-ul reviziei avionului (un Saab 2000, model cu care am si zburat catre Timisoara si inapoi): dureaza cam vreo 20 de zile, cu componente foarte clar evidentiate si parcurse, cu un timeline pus pe ditamai panoul, unde oamenii isi taiau taskurile samd. Project management at its best. Am si aflat, de altfel (nu ca nu banuiam), ca transportul aviatic e cel mai atent administrat si reglat dintre toate, ca exista niste reguli asa de stricte incat, daca nu le respecti, risti sa nu mai poti zbura (tu, companie aviatica, nu discutam de oameni).

Evident, la pranz am verificat cantina locala, unde am uitat sa ducem tavile, motiv pentru care ne-am luat suturi in fund – pe buna dreptate, dar avem o scuza: eram nauci de somn 😀 . Dupa masa ne pregateam sa testam simulatorul si, va spun sincer, tot ce voiam era sa dorm, pentru ca ne treziseram la 6 dimineata. Eh, nu am avut cum, pentru ca a inceput partea a doua a traseului: cum sa devii pilot. Scoala de pilotaj pare complicata si au cele mai mari manuale pe care le-am vazut vreodata: un dulap intreg, chiar, fiecare super gros. Si pentru fiecare avion pe care vrei sa il pilotezi, mai trebuie un test. Pentru fiecare mod de zbor (zi, vizibil, radar, noapte), al modul. Samd. Cred ca iti ia vreo 200 de ani sa le termini pe toate. Ganditi-va, daca e sa raportezi la auto, ca pentru fiecare tip de masina luat mai trebuie sa dai un examen: ai invatat sa conduci pe Dacia? Daca iti iei Mercedes GLK mai trebuie cel putin doua examene: unul pentru ca ai tractiune integrala, altul pentru ca e alta masina. Vrei sa treci la SL 500? Inca doua minim, daca nu chiar 3: Unul pentru ca ai peste 300CP, altul pentru ca e alt model de masina si ultimul pentru ca ai cutie automata. Si tot asa…

Intr-un final, simulatorul. Inainte de a ajunge acolo eram oarecum dezamagiti, pentru ca auziseram ca nu era din ala mecanic, care te ridica, care te invarte si te arunca. Era doar unul fix, cu ecran mare care se misca si te invarte. Dar vai, cat de mult ne inselam :)) Mie aproape ca mi-a venit rau la un moment dat :)) Am decolat, asistat de instructor, deasupra Frankfurt-ului, am survolat districtul financiar, am vazut podul de unde l-am sunat pe Alex Seremet de la BMW sa ii fac o gluma proasta spunandu-i ca am intrat cu masina in Main samd.

Nu stiu daca stiti, dar mansa aia trebuie tinuta in permanenta, ai un fel de pilot automat, dar nu e ca la masina, unde acolo sta. Mai mult, trebuie sa tii avionul la un unghi de 5-10 grade, ca altfel te cam invarti. Ah, si ai un buton de miscat mansa mai usor, pe care eu nu l-am nimerit prea bine :)) Pana la urma am aterizat fericit… perpendicular. Mai pe scurt, daca ati fi zburat cu mine in avion, am fi stiut toti ce ati mancat :))

 

Varu a fost mai bun decat mine (de fapt, e ceva constant la el cand vine vorba de avioane, impuscaturi, kart samd, cred ca tine de cei doi ani de facultate pierduti in fata calculatorului :)) ), reusind o aterizare perfecta, dupa ce a zburat in vant si ploaie.

Intr-un final, cu o macheta de Saab 2000 in sacosa, am plecat la hotel, unde am adormit instant. Seara am iesit la o plimbare cu gasca din Timisoara, primitoare ca de obicei.

Surpriza, insa, a venit a doua zi, cand, la plecare, mi-a fost inmanat un bilet pe care scria “JMP” in locul numarului de loc din avion. E vorba de “Jump Seat”, un scaunel rahitic chiar in spatele pilotilor, in cabina. Da, am zburat pentru prima data in viata in cabina unui avion. Cu un pilot din Isle of Man care era la fel de fascinat de povestile mele cu masini testate pe cat eram eu de povestile cu avioane (in Isle of Man nu au limita de viteza). Cu castile pe urechi – castile in care auzeam pilotii si turnul de control, nu iPod-ul – am stat o ora intepenit in scaunelul respectiv, dar din nefericire (sau din fericire), nu a fost nici o problema, totul a decurs perfect normal si, o ora mai tarziu, aterizam perfect pe pista aeroportului Otopeni.

Le-am sugerat celor de la Carpat Air sa mai cheme bloggeri la simulator, mai ales ca Timisoara are o comunitate foarte puternica, pentru ca sigur ar avea succes.

Am recitit tot ce am scris si imi dau seama ca nu reiese asa de mult pe cat as vrea cat de misto a fost: mi-a placut simulatorul, dar mai mult mi-a placut sa cunosc o companie aviatica din interior (atat cat se poate, evident). Dupa ce am vazut aici pot spune ca zbor mai linistit (nu ca nu zburam si pana acum, nu am fost niciodata stresat), pentru ca iti dai seama ca, pana la urma, e vorba de noroc, nu de pregatire, care e extrem de atenta – ma astept ca toate liniile aeriene sa respecte aceleasi reguli.

Mai sunt cateva poze din simulator, pentru ca nu am apucat sa fac poze si in hangar (era complicat sa trec cu camera si, sincer sa fiu, nu ma tenta asa de tare, voiam sa fiu atent la ce vad, nu la camera foto).

Dupa cum va spuneam saptamana trecuta, pana la urma m-am dus si eu la mancat inghetata pe intuneric. Desi nu sunt mare amator de inghetata (am in frigider din cand in cand, dar nu e un obicei), toata lumea mi-a descris experienta ca fiind una senzationala.

Si adevarul e ca… experienta e interesanta. Mai ales cand sunteti 8 tipi pe intuneric si nu prea stii ce pe unde e :)) Sa vedeti comentarii (mai bine zis sa auziti) :)) Pana la urma a meritat sa nu luam o tipa cu noi, mai ales ca a durat maxim 10 minute (fara glume proaste, da? 😀 ).

Ce reprezinta, totusi, Magnumize your senses? Ideea a pornit de la un concept creat prin 1990 de un nevazator, care a pornit de la ideea ca in momentul in care suntem lipsiti de vedere toate celelalte simturi se ascut, inclusiv gustul. Si cum nu era chiar un business plan realizabil sa scoti ochii tuturor celor care iti viziteaza restaurantul, a decis sa faca intuneric. Complet. Si sa te puna sa mananci pe intuneric.

Sincer sa fiu, cand am auzit prima data de asa ceva nu mi s-a parut foarte periculos. Pana la urma, cat de greu e sa nimeresti gura cu lingura (altfel sa dai cuiva cu lingura de lemn peste gura)?

Dar sa incepem cu intrarea in intuneric: eram cu varu, pregatindu-ne sa intram, dupa ce se pierdusera, doi cate doi, in intuneric @Etherfast, @Ciops, @Andu, @LaurentiuBuica, @imaginelife, @unuzisrhn. Din interior nu se mai auzea nimic, era clar ca ne indreptam catre moarte :))

Si a venit mesagerul. Nu al mortii, din fericire, ci al celor de la Magnum, ghidul nostru prin intuneric: Cosmin. Cosmin nu vede, asa ca ii era relativ usor (cat de usor poate fi) sa isi gaseasca drumul. Noi… am mers dupa el, dupa dictare (“Acum urca, acum coboara, acum stanga, aici e scaunul”). Bineinteles, varu cu mainile pe umerii lui, eu cu mainile pe umerii lui varu. Da, eu eram ultimul 😀

Acolo ne-am asezat, cum am nimerit fiecare, pe scaune, am primit lingurita (in mana, nu intre ochi), si am asteptat. Am primit un bol (nu prea m-am prins de forma) cu “Stanca” (scenariul ales de mine, pentru ca sugera mai degraba ciocolata, decat Plaja, care sugera mai mult inghetata alba, sau Copacul, care nu stiu ce sugera, dar nu mi se parea interesant 😀 ).

Ce are inghetata in ea? Afine, cred, fistic, ciocolata, blat de prajitura… si mai are niste chestii, dar nu am avut curaj sa intreb ce era :)) Pana la urma, daca vreti sa aflati, va puteti duce voi, in urmatoarea luna, de joi pana duminica, la Van Gogh, dupa ora 18:00.

Revenind, insa, la experienta: intunericul e complet. Stai cu ochii larg deschisi si nu prinzi nici o sursa de lumina (desi la un moment dat s-a vazut ceva, probabil organizatorii verificand ca suntem in viata, ca nu ne-am omorat pentru inghetata). Cand incerci sa iti bagi mancarea in gura, ai mari sanse sa iti bagi lingurita in nas. Trebuie sa tii bolul aproape de gura, daca vrei sa nimeresti. Nu mai spun cum iti fugaresti inghetata cand mai e putina :))

Intr-un final am iesit, neatins si viu, nemurdarit de ciocolata sau alte arome 😀

Presupunand ca voi nu va duceti cu niste nebuni care ameninta ca arunca in tine cu inghetata (evident, ghidandu-se dupa sunet), sfatul meu e sa incercati si voi, mai ales ca e gratuit 🙂 Dar e doar pana pe 15 august.

Mai multe detalii gasiti aici. Si pe pagina de Facebook.

Update: un reportaj pe Acasa TV zice mai multe 🙂

P.S.: servetelele sunt albe, nu rosii, negre sau maro :))

Dupa ce Andra a fost cu fetele (Alina, Andreea si Raluxa) la degustare de inghetata Magnum pe intuneric, am zis ca vreau sa merg si eu 😀 Am vorbit cu cei de la Magnum si vineri seara, de la ora 8, am posibilitatea sa merg cu o gasca la degustat.

Se face, astfel, ca am 4 locuri libere. Daca vreti, deci, sa mergeti, dati pe twitter, cu tag #magnumizeyoursenses, ce senzatii va ofera o inghetata (de preferat Magnum, dar inghetata sa fie 😀 ) intr-o zi torida de vara. Twit-ul sa fie dat pana la ora 14:00, joi.

Un model de twit ar fi: “racoare, goose bumps, ciocolata #magnumizeyoursenses”. Cele mai misto/funny/neasteptate 4 dintre raspunsuri vor fi alese de mine si de Andra – care deja stie ce si cum – si veti avea ocazia sa va exacerbati simturile mancand inghetata intr-o seara torida de vara, pe intuneric 😀

Ah, mai e ceva: cei care raspund trebuie sa fie doar de sex masculin 😀 Pentru ca fetele nu au vrut sa ma ia si pe mine marti >:) In plus, prefer sa iau un pumn daca pun lingurita sau mana aiurea, decat sa ma zgarie cineva. Nu de alta, dar un pumn pot sa il explic :))