Archives for September 2010

Post scris de Vlad Balan

Daca tot a scris Bobby ieri despre cum s-a descurcat Smart-ul ForTwo sub comanda lui, sa ramanem la masini mici (ma rog, nu chiar atat de mici si un pic mai puternice) si sa va povestesc despre cum s-a descurcat, sub comanda mea, cea mai recenta masinuta de la Citroen, DS3-ul.

Prima oara l-am vazut “in carne si oase” la lansarea din aprilie si mi-a placut mult de tot. Citisem deja despre el si despre ce-o sa ofere si era clar ca Citroen punea tunurile pe MINI, mai ales cand am vazut sloganul sub care a fost lansat, “Anti Retro”. Nu stiu daca “bate” spre MINI cu sloganul asta, dar nu poti sa nu te gandesti ca nu e si asta o subtilitate. Ma rog, daca tot stai sa te gandesti, e un pic ciudat ca Citroen promoveaza ca “Anti Retro” o masina care poarta un nume celebru (sau cel putin o parte dintr-un nume e celebru). Dar, in fine, astea-s detalii. Deci…are de ce se speria MINI? Nu de alta, dar in ultimul timp au aparut o gramada de “rivali MINI” (deja mi se pare cliseu), asa ca englezii probabil ca s-au obisnuit.

Buun, acum sa vedem ce-i cu DS3-ul?

Exterior

Prima impresie pe care ti-o lasa masina este “wow!”, mai ales daca dai peste combinatia galben/negru pe care am condus-o eu. Este foarte, foarte funky! Ce m-a atras si la MINI Cooper S-ul testat vara trecuta m-a atras si-acum…adica o masina mica ce-arata foarte fioarasa. Acum, daca stau sa ma gandesc, si MINI-ul tot galben cu negru si cu jante negre era 🙂

Poate cel mai interesant aspect, cu care Citroen incearca sa atraga clientii, este oferta foarte mare de optionale si de moduri in care poata fi personalizata masina. Adica daca te-apuci sa-ti personalizezi masina de nebun si nu esti atent, s-ar putea sa te trezesti ca tocmai ti-ai cumparat un pom de craciun mobil. Pe langa o gama foarte mare de culori exterioare, acoperisul e si el disponibil in 4 culori (negru, alb, albastru si rosu), se pot alege foarte multe variante de culori si finisari pentru oglinzi si ornamente laterale, jante, consola centrala din interior, tapiteria scaunelor si inclusiv schimbatorul de viteze e disponibil in 5 variante. Si, la piece de resistance, cheia, care se asorteaza cu exteriorul, fiind de aceeasi culoare (desi nu e ceva foarte important, e o chestie de detaliu care te incanta cand o afli/vezi).

Oricum, una peste alta, masina arata minunat, de la un capat la altul. Pornind de la fata agresiva, cu “gura” mare (grila si masca), apoi LED-urile orizontale din lateralele barei fata, jantele splendide, stalpul lateral foarte lat si spatele cu logo-ul DS3 pe centrul portbagajului. Oricum, foarte misto de observat doua chestii: in primul rand logo-ul, care induce foarte multi oameni in eroare (“ce ma, au schimbat astia de la Citroen logo-ul?”) si, in al doilea rand, nefiind inca foarte cunoscuta, masina creeaza multa confuzie, fiind intrebat de cateva ori “frate, ce-i asta…c2 sau c3?”

Interior

Interiorul este aproape identic cu cel de la C3-ul nou, singura diferenta fiind multimea de posibilitati de personalizare disponibile, asa cum am scris si mai sus.

In rest, pozitia de condus foarte buna, suportul lateral al scaunelor este excelent, comenzile sunt la locul lor, aproape nimic de reprosat. Si spun aproape nimic pentru ca DS3-ul nostru nu a avut obsesia mea, suportul de pahare.

Pe drum

De la inceput ai senzatia ca masina in care tocmai te-ai urcat e mica si rea, si asta iti este confirmat imediat ce folosesti cheia ta minunata si galbena, asortata cu exteriorul, ca sa pornesti motorul. Imediat se aude un huruit, care desi nu este la fel de “salbatic” ca cel de la MINI, te atentioneaza ca masina nu prea stie de gluma.

Sub capota e un motor 1.6 litri, pe benzina, care “scoate” 150 de cai, care pentru o masinuta de talia asta sunt arhi-suficienti. Insa ce-a fost interesant a fost ca felul cum se comporta pe drum este partea unde Citroen difera mult de MINI. Daca Cooper S-ul avea 30 de cai in plus si era mult mai brutal, DS3-ul este un pic mai “cuminte” si mai rafinat. Asta nu inseamna ca unul e nasol si celalalt ok, fiecare are farmecul lui. Spre exemplu, MINI-ul mi s-a parut obositor, mai ales pe drumurile noastre, unde trebuia sa te tii bine tare de volan, ca altfel te arunca pe camp (nu mai zic de depasiri). In schimb DS3-ul e mult mai relaxant si, desi te face sa injuri gropile destul de mult, nu te oboseste deloc la drum lung.

Cum ziceam si un pic mai sus, cei 150 de cai sunt suficienti, nu am intalnit situatie in care sa simt ca as mai fi avut nevoie de mai multi cai (poate doar la 210, cand iese acul din cadran :)). Suspensia sport, desi cam rigida, e foarte misto cand conduci mai sportiv, mai ales combinata cu suportul lateral bun al scaunelor. In mod cert cel mai sportiv Citroen pe care l-am condus vreodata (nici nu se compara cu C4-ul by Loeb de asta-iarna). Iar la consum, n-a fost rau deloc, undeva in jur de 10 si un pic litri la suta, mai mult decat ok pentru modul in care am condus-o, pentru ca masina te imbie, pur si simplu, sa te joci cu ea. Probabil dupa ce ti se ia de jucat, consumul scade si el cam pe la cat zice Citroen in cifrele oficiale.

Concluzii

Asa cum ma asteptam de prima oara de cand am auzit de el, Citroen DS3 e cea mai fun masina pe care Citroen a scos-o un ultima vreme, din toate punctele de vedere, de la aspect la comportamentul pe sosea. Desi nu atat de puternica sau de impresionanta ca MINI, totusi trebuie tinut cont ca pretul e mai mic cu cel putin 3.500 de Euro: pretul de baza la DS3 e 19.000 de Euro, varianta testat de noi costand 22.000 (are cam tot pe ea), iar MINI Cooper S incepe de la 25.500 (toate preturile sunt cu TVA). Asta la motorizarile de top, pentru ca DS3-ul cel mai ieftin, echipat cu un 1.4 pe benzina, de 95 de cai, pleaca de la 15.000, adica tot mai ieftin decat MINI.

Oricum, una peste alta, DS3-ul e o masina foarte reusita, foarte fun, care-i face pe multi sa intoarca capul pe strada, dupa ea (mai ales daca are o culoare stridenta, gen galben) si eu zic ca are toate sansele sa devina un mare succes pentru Citroen, mai ales ca are multe avantaje fata de principalul concurent, MINI.

Ne-a placut:
– aspectul exterior si, in general, tot ce tine de estetica;
– cheia in culoarea caroseriei;
– tinuta de drum in conditii de condus sportiv;
– sunetul motorului.

Nu ne-a placut:
– lipsa suporturilor de pahare;
– ca la toate modelele Citroen recente, pozitia destul de incomoda a manetei franei de mana.

Date tehnice Citroen DS3:
Greutate: 1,597 kg
Motor: 4 cilindri, 1.6 litri, putere maxima de 115 kW (150 CP) la 8,000 rpm si cuplu maxim de 240 Nm.
Performante: 0-100 km/h in 8.1 secunde si viteza maxima de 214 km/h
Consum (urban/extra-urban/combinat, cifre oficiale): 9,4/5,1/6,7 (litri la 100 km).

Ca intotdeauna, multumiri Laura Antonov si Paula Olteanu de la Citroen Romania!

iLeo – despre #prinromania.

Doru Panaitescu – prolog, fotografii, de la Murfatlar, prin Dobrogea, de ce merita Romania promovata.

Andra Zaharia – ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Anca Bundaru – fara detalii, fara cuvinte.

Lumeamare.ro – ziua 1 si o ruina, ziua 2 si o fotografie in liniste, ziua 3.

Andrei Crivat – despre plecare, ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Iyli – ziua 1, ziua 2, Libida, lectia de iubire de la Libida, despre biserici.

Foto:
ziua 1 – Anca Bundaru, Andra Zaharia, Gabriela Pieleanu.
ziua 2 – Anca Bundaru, Andra Zaharia, Gabriela Pieleanu.
ziua 3 – Anca Bundaru, Andra Zaharia, Gabriela Pieleanu.
Lumea mare
Iyli – Argamum, Enisala, Muzeul cetatii Histria.
Xplorio

Si, la sfarsit, gandurile mele de final.

Recent am avut o problema cu GLK-ul (am sa scriu in detaliu in curand, pentru ca merita povestit). Anyway, din motivul mentionat, cat masina are buba, am primit de la Mercedes-Benz un Smart ForTwo. Cand am auzit propunerea, am crezut ca fac misto de mine :)) Nu de alta, dar aveam nevoie de o masina, nu de o ascutitoare – asa gandeam in momentul respectiv. Am avut doua Tico de-a lungul anilor (pe unul l-am facut zob in singurul meu accident auto, acum vreo 8 ani), masini cu care am facut vreo 100.000km. deci nu sunt chiar nestiutor. Un lucru imi aduc aminte: dupa vreo 2000 de km facuti in 40 de ore (cu somn de vreo 5 ore la mijloc, nu continuu :)) ), mi s-au taiat picioarele cand am coborat din masina, din cauza ca nu prea aveam spatiu si amortisem.

Prin urmare, ideea nu mi-a suras foarte mult. Dar cum aveam nevoie urgent de masina, am zis ca e ok (altfel trebuia sa astept cateva zile bune etc.). Prima surpriza, cand am intrat in ea: e foarte mare spatiul de la volan. Nu glumesc. Eu, care sunt ditamai omul, am fost nevoit sa imi trag scaunul mai in fata ca sa stau bine la volan. Mai mult, te surprinde complet cate spatii de depozitare are. Tot bordul e, de altfel, un mare torpedou: poti pune acolo hartii, telefoane, chei, pixuri, absolut ce vrei. In portiera are plase pentru a pune sticle de dimensiuni medii samd.

Portbagajul e mai mare decat crezi la prima vedere (ieri am fost pana in Real sa imi fac cumparaturile siau incaput lejer un bax de apa plata, doua sacose mari cu cumparaturi si rucsacul meu). Nu ai niciodata senzatia ca nu ai unde pune lucrurile mici – chei, telefoane, pixuri, hartii, ochelari, toate au loc pe bordul din fata.

Interiorul arata foarte bine. E funky, asa, cu materiale de buna calitate, volanul in 3 spite e chiar atractiv, iar sistemul audio e exact ceea ce trebuie la o masina asa de mica. Bordul e plin de rotunjimi, iar pe partea centrala ai turometrul si ceasul mecanic – pe care il ai si in format digital in bordul central, de dupa volan.

 

Siii… surpriza finala: nu numai ca am primit un Smart, cei de la Mercedes-Benz au zis sa imi faca o surpriza totala 😀 Mi-au dat-o cabrio, sa imi testeze complet limitele. Cel putin asa ma gandeam initial: eu, ditamai omul, intr-o masinuta, si o mai si decapotez. Dar… nu a fost chiar asa. Desi nu prea am mers cu ea decapotata, cand a fost sa fie – in cele cateva seri calde din ultima vreme – a fost chiar foarte misto. Da, nu m-am vazut in oglinda, dar nu cred ca imi statea chiar asa de rau 😀 In plus, decapotarea se face pe doua nivele, unul ca trapa completa, altul pana deasupra portbagajului, deci pot avea acces la aer si fara sa o cobori de tot.

 

Cum se conduce? Masina e foarte bine inchegata, mai ales ca te astepti de la ea sa nu fie. Evident, e foarte rigida, rotile mici nu te bucura foarte tare cand prinzi cate o groapa ceva mai mare, dar in rest se strecoara rapid prin trafic si, daca stii sa o calci cum trebuie, chiar merge destul de tare. De ce spun “daca stii sa o calci cum trebuie”? Pentru ca singura, cred, problema pe care am gasit-o e la cutia de viteze. Schimbata ATAT de greu viteza, ai senzatia ca esti intr-un film in reluare. Singura solutie sa poti merge ok cu ea e cu cutia secventiala (adica sa schimbi tu in sus, pentru ca in jos nu ai nevoie, schimba ea cand pui frana). Dar, in clipa in care folosesti clapetele, ai rezolvat problema si masina devine chiar fun.

Am masina de doua saptamani, dupa cum va spuneam, timp in care am condus zilnic prin Bucuresti. In timpul asta puneam cel putin de doua ori un plin in GLK. Ei… in Smart am pus benzina abia ieri. Un plin. De 1,2 milioane de lei. Un plin! Cu care am mers doua saptamani! Pur si simplu uiti ca trebuie sa alimentezi. In plus, daca te mai obisnuiesti si cu sistemul ECO, care iti opreste motorul la semafor, cand pui piciorul pe frana, si porneste iar cand iei piciorul de pe frana, aproape ca nu simti ca mai trebuie sa si alimentezi.

Ce bube are, pana la urma? Una dintre ele e, fara indoiala, pretul. Noua versiune apare acum, la Salonul Auto de la Paris, deci versiunea condusa de mine mai poate fi gasita mai mult la mana a doua – poate mai sunt cateva noi pe stoc pe undeva. Cu preturi in jur de 7000-8000E, ceea ce nu e putin.

Alta problema? Nu m-a indemnat inima deloc sa o scot din oras. Da, acum 10 ani conduceam Tico prin tara ca un disperat, dar acum chiar nu ma mai tenteaza sa ies din oras cu o masina mica.

Si, nu in ultimul rand, eu si cu varu – nici unul din noi nu e chiar mic – stam… dubios, sa spunem in masina 🙂 Incapem, fara indoiala, nu sunt probleme, dar ai impresia ca explodam in scurt timp :))

O concluzie? Smart este, din punctul meu de vedere, a doua masina din familie. E masina pe care o parchez intre doua masini de-a curmezisul, cu care am gasit loc de parcare oriunde in Bucuresti, cu care ma descurc foarte rapid in trafic, care nu consuma – ma costa mai putin de jumatate din combustibilul pe care il bag in GLK. E funky, e distractiva, mai ales cea cabrio. Pentru o domnisoara e perfecta. Nici pentru cineva ca mine nu e aiurea, dupa ce treci de primii kilometri chiar te simti foarte bine in ea. Desi am in permanenta senzatia ca sunt un elefant intr-un magazin de portelanuri.

Mi-as cumpara-o? Da, chiar am zis cuiva asta. Dar a doua masina. Poate chiar a treia, daca e vorba de mine, dupa un cabrio cum trebuie – un SL, de ex. Isi merita banii? Daca iti pui intrebarea asta, nu prea mai are rost sa te gandesti la ea. Pana la urma, nu uita ca iti cumperi un Mercedes-Benz.

P.S.: ceva foarte misto, de care nu stiam, e ca masina are contactul pe mijloc. Ce vrei mai funky de-atat? 😀

Eram acum vreo doua zile la Real, pe la 10-11 noaptea, facandu-mi cumparaturile (prefer sa ma duc atunci, chiar si mai tarziu, pentru ca nu e asa de aglomerat). Cand cobor din masina (un Smart de care va voi povesti curand), vine la mine un tip la vreo 20 de ani, curatel, care imi spune: “sunteti sofer auto? Avem o problema cu cureaua de transmisie la un Ford Escort, la o statie de benzina de-aici si mai avem nevoie de vreo 400.000 de mii sa rezolvam problema, credeti ca ne puteti ajuta cu oricat?”

Evident, i-am dat cu flit, era clar ca lumina zilei ca e vrajeala – urmariti Filantropica: “mana intinsa care spune o poveste nu ramane goala”. (urmariti, in plus, ca mai intai m-a intrebat daca sunt sofer – de parca faptul ca abia coborasem de la volan nu ma dadea de gol: a obtinut astfel primul “Da”, pe care voia sa il continue).

Poanta e ca doua zile mai tarziu acelasi pusti avea, in aceeasi parcare, aceeasi problema. Cand l-am intrebat cum de nu a rezolvat de 3 zile, de cand mi-a zis acelasi lucru, a zis “Ah, scuze, am mai vorbit”, si a plecat mai departe.

Ma gandeam, insa, la intrebarea initiala si la raspunsul asteptat. Imi aduc aminte de-un test despre care citeam acum ceva ani cu o fisa de telefon: daca te duci la 10 oameni pe strada si le ceri o fisa de telefon – testul era facut acum vreo 20 de ani -, unul din 10 iti va da o fisa. Daca, insa, te duci mai intai la ei si ii intrebi cat e ceasul, apoi ceri, 5-7 oameni iti dau fise.

Tot zilele astea am primit si un email lamentabil, de la cineva care e “CEO si cofondator al unei firme de hosting”, care imi explica foarte bine ce gandesc eu, ce ar trebui sa afle cititorii mei samd. Persoana respectiva imi cere un serviciu (sa spun de serviciul lor de hosting), sa fiu solidar pentru ca sunt roman – cine a vorbit cat de cat cu mine sau a citit ce scriu stie ca nu sunt de acord cu solidaritatea de genul “da-mi link ca sunt roman” samd, pentru ca daca esti bun ti se da link oricum – si imi trimite un email standard (pun pariu ca daca ma apuc sa caut pe la toti bloggerii mai vizibili, toti au acelasi mesaj). Si ma gandeam ca mai degraba m-as apuca sa ii dau bani baiatului din parcare, care macar a invatat o strategie, decat unuia care se crede mai destept ca mine si nu face macar minimul efort sa citeasca ceva inainte, daca tot imi cere un serviciu. Sau macar sa dea un search pe blog la mine dupa “hosting”. Poate asa afla de parteneriatul cu Hostway. Sau putea sa se uite in footerul blogului. Eh. Desi, cu ocazia asta mi-a venit o idee buna legat de partenerii mei in diferite proiecte sau pe blog. Marti-miercuri o pun in aplicare.

In ultima vreme citesc din ce in ce mai mult despre tehnici de vanzare (citisem si inainte, dar acum incep sa descopar tot felul de lucruri noi). Si observ cat de putin stim sa ne vindem. De la omul cu hosting-ul de mai sus pana la brandul de tara. Si ca, pana la urma, numai noi suntem de blamat ca nu reusim sa ne vindem. Faptul ca traim in Romania nu schimba asta, doar face vanzarea mult mai dificila.

Ei, nu chiar The Movie, dar un filmulet facut de cei de la iLeo despre Social Media in Romania. Mie mi-a placut foarte mult, mi-a adus aminte de vara asta si, in ciuda unei dureri constante de spate in ultima vreme, datorata statului in scaunul soferului mult prea mult, cred ca as pleca si maine iar 😀

Redescopera Romania from PetromRomania on Vimeo.

Andrei Rosca nu are treaba in weekend-uri, cred 🙂 A creat o leapsa cu bloggeri “cu suflet”, le zice el, si m-am mentionat si pe mine. Desi nu imi place sa preiau lepse, imi place ideea de a mentiona oamenii de care iti place din blogosfera. Drama, daca poate fi numita asa, e ca imi place de multi si mi-ar fi greu sa ii numesc. In primul rand, toti cei din lista lui Andrei sunt oameni pe care i-as fi numit si eu, inclusiv pe Andrei, care m-a invatat cat de mult conteaza sa crezi in ceea ce vrei sa faci. Stiam deja, dar parca nu m-as fi apucat sa fac un blog de carti in online-ul din Romania in 2006 :)) Prin urmare, nu ii mai mentionez inca o data, mai ales ca toti imi sunt prieteni buni si nu se plang :))

Lista mea ar fi urmatoarea:

1. Catalin Tenita: nu mai scrie, din cate stiu eu, dar scria extrem de misto la Catastif. Acum face proiecte mari si e cel care a avut ideea ZeList. Pacat ca nu mai scrie, pentru ca nu am intalnit niciodata un om care sa poata vorbi la fel de pasionat si sa cunoasca la fel de multe despre literatura si bursa.

2. Andrei Crivat: pentru ca parca ne stiam dintotdeauna cand ne-am cunoscut si pentru ca mi-a deschis ochii asupra posibilitatilor de parteneriate si monetizare, cand imi povestea despre publicatiile pe care le scotea la Cluj. Si pentru ca intotdeauna am simtit ca e un om pe care m-as putea baza, la nevoie.

3. Victor Kapra: pentru ca vede lucrurile diferit de mine, cu experienta unui om care are ani in media. Si pentru ca nu se fereste sa imi spuna cand i se pare ca lucrurile stau altfel decat cred eu. Chiar daca are un stil de a-ti spune de nu te poti supara :)) Si chiar daca nu sunt de acord cu el de cele mai multe ori 🙂 Si pentru ca a fost primul om din presa caruia i-am zis despre Yahoo! si nu a zis nimanui. Sau, daca a zis, nu a transpirat nimic 🙂

4. Cristi Manafu: pentru ca a avut curajul sa riste sa ma cheme la evenimente. I-am si stricat vreo 2-3, dar nah, trebuie sa iti asumi si riscuri. Nu cred ca puteam sa invat sa vorbesc in public asa repede daca nu era el. Da, are momente cand imi vine sa ii dau cu sapca de pamant, dar imi trece destul de repede.

5. Zoso: Intotdeauna am spus fara Zoso nu putea exista Bobby Voicu. Cel putin nu in forma in care exista acum [e vorba de brand, nu de mine, nu sunt schizofrenic, sa vorbesc la persoana a 3-a despre propria-mi persoana]. Intr-o perioada in care nimeni nu ma injura pe mine, toata lumea il injura pe el, desi gandeam cam la fel. Pentru ca punea pe tapet lucruri pe care eu consideram ca le putem rezolva altfel. Nu inseamna ca eu as fi facut mai bine, sau ca el a facut bine. Dar cert e ca energiile negative indreptate impotriva lui in perioada respectiva mi-au permis mie sa dezvolt proiecte precum Blogoree.ro, BlogTrip samd. in liniste, fara atacuri. Si pentru ca atunci cand i-am dat link, in 2005, cand nu stiam unul de celalalt, mi-a trimis un email si mi-a multumit. Lucru pe care nu l-a mai facut nimeni de-atunci.

Din pacate, cam cu toti de mai sus ma vad din ce in ce mai rar. Dar raman oameni cu care m-as vedea oricand, fara probleme. Si oameni pe care inca ii am in reader.

Mai sunt multi care au aratat suflet, loialitate, incredere samd. Pyuric, Eugen, Andreea, Raluxa, PamPas, Nihasa, Dorin, Cabral samd. Dar ar trebui sa fac ditamai lista si am voie doar 5. Da, e o leapsa, pe care probabil ca nu o va prelua nimeni. Dar sunt oamenii pe care ma bucur ca i-am cunoscut de cand sunt in online. Si mai sunt, dar ar trebui sa fac ditamai lista si, ca de obicei, nu e timp…

Va spuneam saptamana trecuta de faptul ca am fost invitat sa vad cursa de la Monza. Am scris primele senzatii, si acum imi aduc aminte de momentul in care am auzit pentru prima data monoposturile pe traseu si nu ma puteam opri din zambet.

 

O saptamana mai tarziu, pot fi ceva mai obiectiv. Cursa nu prea a avut istoric, dupa cum poate stiti: Hamilton s-a atins cu Massa si a iesit din cursa din primul tur (sau al doilea, nu mai stiu exact), Button l-a tinut pe Alonso in spate pana prin turul 40, cand fiecare a intrat la boxe si vestita echipa de la boxe a Ferrari, crescuta de Schumi si Jean Todt, a scos un timp cu jumatate de secunda mai bun, dand sansa lui Alonso sa castige. Mie nu imi place Alonso, nu mi-a placut niciodata. Mi se pare arogant si nesimtit, dar nu aroganta aia sportiva a lui Senna si chiar a lui Schumi, ci aroganta unui golan de cartier sau a unui politician roman: “Te mint in fata, stim amandoi ca te mint, dar eu sunt foarte tare ca te mint oricum”.

Anyway, a meritat vazut spectacolul din tribune, pentru ca fanii Ferrari sunt extrem de pasionali, mai ales ca totul se intampla la ei”acasa”. Mai jos e un clip cu cativa dansand inainte de cursa.

Inainte de a pleca am stat putin sa ma documentez despre partea mai tehnica a Formulei 1. Dupa cum va spuneam inainte de a pleca, vizita mea a fost “pornita” de un comentariu facut de mine la un moment dat, cand discutam cu cei de la Mobil 1 si le spuneam ca nu inteleg de ce tot spun ei ca laboratorul lor de teste pentru uleiuri e Formula 1.

Sincer sa fiu, la Monza am inteles :)) Era un soare… nu aveti idee, dar eu va pot spune ca m-am ars pe partea stanga a gatului, pe urechea stanga, iar obrazul stang s-a bronzat si mai tare decat era, asa ca aratam de-a dreptul ciudat la sfarsitul cursei. Chiar ma intrebam, cat de exact trebuie sa fie facut motorul ala, cat de bine trebuie sa functioneze totul pentru ca, la 300km/h, pe o caldura infernala, totul sa mearga bine.

Prin urmare, care sunt componentele care, combinate, fac o echipa castigatoare in Formula 1?

1. Pilotul.
Cel mai vizibil, cel mai blamat daca ceva nu merge, pilotul e, fara indoiala, una din cele mai importante componente in succesul unei masini de formula 1. Kovalainen spunea intr-un interviu ca, desi conduc, in medie, cam o zi si jumatate in timpul unui an (se refera, evident, la condusul cumulat din toate weekendurile de curse), pilotii de F1 se antreneaza in mod constant, ca 95% din succesul unui pilot este dat de antrenament – fizic, tactic samd. Tot el spune ca, desi e clar ca cea mai importanta treaba a lor e sa conduca la 110% din capacitate, un pilot trebuie sa aiba si o memorie foarte buna si capacitatea de a comunica echipei tehnice ce face masina, daca simte ceva gresit samd.

De citit:

– Mai multe despre piloti puteti citi pe wikipedia.
– Wikipedia: Lista pilotilor de F1
– F1 Driver Secrets

2. Monopostul/caroseria
Evident, atractia principala a curselor de Formula 1 si motivul pentru care incepem sa ne uitam la astfel de curse: monoposturile. Facute din materiale foarte usoare (fibra de carbon), sunt construite in asa fel incat sa scada cat mai mult coeficientul de frecare cu aerul, pentru a furniza cat mai multa forta (“downforce”) pe roti, pentru ca masina sa nu isi ia zborul in curbe samd. Sasiurile sunt adevarate opere de arta, cand incepi sa intelegi toate eforturile facute pentru a folosi aerul cat mai eficient, de la racirea motorului si a uleiului de motor, pana la redirectionarea sa astfel incat sa “apese” masina cat mai bine pe circuit.

Bineinteles, de monopost sunt atasate motorul si suspensiile, dar acestea sunt componente separate, cu povestea lor.

Foarte interesant, de exemplu, pentru a vedea care sunt provocarile pentru cei care construiesc monoposturi: anul acesta s-a introdus obligativitatea de a termina cursa cu o singura alimentare (cea initiala). Astfel, masinile au fost marite cu aproximativ 20cm in lungime, pentru a face loc unui rezervor mai mare. Mai mult, pentru ca asta inseamna greutate suplimentara, asta insemna ca, in ciuda cresterii de dimensiune, au fost necesare reduceri de greutate pe intreaga masina (asta include si suspensiile, rotile, motorul samd).

De citit:

– Constructorii din F1
– Carbon Fiber Racing Car Chassis – cum se face un monopost

3. Motorul
Asa ajungem la motor. Desi la inceputurile Formulei 1 existau echipe care furnizau tot, de la sasiu pana la motor, acum majoritatea echipelor de formula 1 sunt o combinatie: un producator de sasiuri si unul de motoare. Vodafone McLaren Mercedes e o astfel de echipa, in timp ce, cred, singurele echipe din F1 care mai sunt “la pachet” sunt Ferrari si Renault F1.

Motoarele sunt un o alta componenta care se schimba in permanenta. De la putere din ce in ce mai mare, la nevoia de a fi din ce in ce mai usoare, de a rezista la viteze, accelerari si franari din ce in ce mai bruste si mai mari, motoarele s-au schimbat foarte mult de la inceputurile F1. Motoarele de-acum sunt motoare in 4 timpi, cu 8 cilindri in V. Puterea e in jurul a 300750 [tnx Cristian] CP, mult mai mare decat a majoritatii masinilor la 2.4l, capacitatea motorului de F1.

In acest moment, din cauza crizei financiare mondiale, pentru a ajuta echipele de F1 cu mai putine fonduri de cercetare si dezvoltare, FIA a hotarat sa impuna cateva reglementari care sa tina jos costurile.

Mai multe cititi aici:
– Wikipedia
– F1 Engine Secrets

4. Uleiul de motor si combustibilul
Ah, am ajuns si la uleiul de motor. Dupa cum va spuneam, motivul pentru care am ajuns la Monza e si ca am luat la misto replica “testat in F1”, folosita de Mobil 1. De parca, pe bune, iei uleiul de F1 si il pui in masina ta de 10 ani. Sa fim seriosi, nu ajungi de la Unirii la Universitate asa. Bine, si eu ma pricep la mecanica auto…

Pana la urma, am aflat ce si cum, asa ca pot sa va spun ca, evident, m-am trezit vorbind. Am facut-o si eu pe troll-ul in real life putin, daca tot nu imi permit in online 😀

Pana la urma, ce face uleiul de motor? Va spun sincer ca, desi m-am mai intrebat din cand in cand, mai ales cand trebuia sa cumpar pentru masina mea si nu stiam de care, daca nu era discutia mea cu cei de la Mobil 1, nu as fi inceput sa ma interesez, la modul serios. Si am stat cel putin jumatate de zi inainte de cursa ca sa inteleg ce si cum.

Uleiul de F1 folosit de motoarele Mercedes din monoposturile McLaren, si anume Mobil 1, este un ulei diferit de cel folosit in masinile noastre, de zi cu zi. Destul de evident, pana la urma. Masinile de Formula 1 merg, timp de o ora si jumatate, numai in cursa, in continuu, la viteze extrem de mari, pe circuite care, in mod normal, au o gramada de curbe si de sicane. Deci implica accelerari si franari extrem de rapide si bruste. Mai mult, caldura la care sunt expuse, la nivelul pistei, masinile, se simte si la motor. In plus, motoarele de F1 merg, in mod curent, la turatii de 12000-15000 rotatii pe minut, spre deosebire de o masina obisnuita, care la 7000-8000 deja e in “zona rosie”, cand risti sa iti omori motorul.

Ca idee, viteza cu care uleiul circula intr-o masina de Formula 1 este mai mare decat viteza cu care masina circula pe pista. ExxonMobil are un laborator mobil care este prezent la testele masinilor si care culeg mostre de ulei, pe care ulterior le analizeaza pentru a gasi potentialele probleme. De exemplu, daca gasesc un nivel ridicat de fier, asta poate inseamna ca anumite componente nu se impaca asa cum trebuie cu uleiul, ca se ating mai mult decat trebuie samd.

Mai multe informatii puteti gasi aici:
– site-ul Mobil 1
– o istorie a uleiului de motor (foarte misto, povesteste despre aparitia uleiului sintetic, intr-un limbaj indeajuns de simplu incat sa inteleg si eu)
– F1 oil technology

5. Rotile/Cauciucurile
O componenta des invocata de piloti cand spun de ce au pierdut o cursa sau alta (“Am ales cauciucuri de vreme buna, a venit ploaia, am fost nevoit sa intru la standuri si am pierdut timp”) sau chiar cand castiga (“am avut curaj sa raman cu cauciucurile de vreme buna, pentru ca m-am gandit ca nu va dura mult pana se termina ploaia”), cauciucurile masinilor din F1 sunt destul de diferite de cele obisnuite, de strada. Uneori, in vreme foarte rea (ploaie puternica), masinile nu pot tine pasul cu “safety car”-ul (o masina de sosea, de obicei un Mercedes-Benz AMG) din cauza ca fac acvaplaning.

In acest moment, furnizorul unic de cauciucuri pentru F1 este Bridgestone, care se retrage dupa acest sezon, asa ca din 2011 cauciucurile vor fi furnizate de Pirelli.

Mai multe cititi aici

6. Banii

Foarte importanti, ca in orice domeniu. Pe langa partenerii tehnologici (precum Mobil 1 si Mercedes Benz pentru McLaren), echipele au si sponsori financiari. Cei care vin doar cu bani si vor imagine, dar vin cu sume foarte mari. Vodafone, Marlboro, Red Bull samd sunt printre acestia. Se spune ca o echipa de F1 are nevoie de aprox 100-150 milioane de Euro pentru un sezon.

===

Pana la urma, ca in orice sport, succesul in F1 este un dat de o intreaga echipa. Pilotul conteaza la fel de mult ca masina pe care o conduce, masina care poate fi oprita din cursa pentru orice motiv, de la o roata stransa prost pana la uleiul de motor conceput gresit, de la o mica problema tehnica la o greseala majora la standuri, precum vestita plecare cu pompa nescoasa din masina a unei masini Ferrari – Massa, cred. Tin minte ca discutam cu Vlad Mitrache, la Monza, ca daca Button ramane in fata lui Alonso dupa opririle la standuri, Alonso nu are ce face: diferenta intre masini nu e chiar asa de mare incat Alonso sa il poata depasi. Dar jumatate de secunda (va dati seama cat de putin inseamna?) petrecuta in plus la standuri i-a dat acestuia sansa sa castige Marele Premiu. La fel, oricat de mare pilot e Michael Schumacher, nu poate face nimic daca masina sa nu este inca la nivelul necesar pentru a se bate pentru primele locuri.

Multa lume mi-a zis, dupa primul articol, ca “in sfarsit, te vad si pe tine entuziasmat de ceva”. Adevarul e ca F1 e o experienta care trebuie incercata. Nu stiu daca m-as mai duce foarte curand iar, nu sunt chiar asa de pasionat, imi place sa ma uit la TV la cursa, dar mi-ar placea enorm de mult sa avem asa ceva in Romania. Nu neaparat curse de F1, dar macar un circuit unde sa te poti duce cu masina si sa te dai. Unde sa poti intra si sa auzi motoarele turate si sa ti se lateasca ditamai zambetul pe moaca. Unde sa gasesti oameni care sa iti explice cum se face un drift, de ce e important sa ai cauciucuri cum trebuie, uleiul din masina sa nu fie pus aiurea si pe jumatate, pozitia la volan sa fie cea corecta samd. Si unde sa gasesti oameni care zambesc la fel de mult cand aud un motor turat.

Si, inainte de sfarsit, trebuie sa multumesc celor de la Mobil 1 ca m-au invitat – sincer sa fiu, cand mi-au zis prima data ca as putea sa merg la F1, m-am gandit ca trebuie sa le dau primul nascut, ceva :)) Nicidecum, din fericire – nu stiu cum as fi comunicat aceasta veste unei eventuale sotii -, ei doar ma rugau sa scriu despre ceea ce vad si sa incerc sa inteleg ca succesul in F1 nu este numai al pilotului, ci este o combinatie de factori (cativa mentionati mai sus), ca partea tehnica a F1 conteaza la fel de mult precum cursa in sine. Prin urmare, va las cu un documentar de 5 minute despre Hamilton, pentru ca, daca am un regret, este dat de faptul ca nu l-am putut vedea in cursa. Si, daca aveti cum, mergeti la o cursa, macar o data. Chit ca e Istanbul sau Hungaroring.

Ah, si merita sa urmariti si canalul lor de YouTube, eu ma uit deja de ceva timp la The Grid – un serial cu informatii din spatele curselor.

Ca o concluzie: da, Mobil 1 isi testeaza uleiul in F1. Da, acolo se intampla chestii care ulterior sunt preluate si puse in uleiul din masinile noastre. Am aflat asta. Intrebarea mea, insa, este acum: ce s-ar intampla daca as pune ulei de F1, in GLK-ul meu diesel? 😀

Stau intr-o gara pustie din Monza, la distanta atat de mica de circuitul de Formula 1 incat orice masina pare ca trece la distanta de doar cativa metri de tine. Mai am de asteptat 20 de minute pana vine trenul care sa ma duca inapoi la Milano, dupa ziua de calificari.

 

Da, sunt la Monza, la prima mea cursa de Formula 1 vazuta pe viu. Am fost invitat de cei de la Mobil1 sa le vad “laboratoarele” de testare a uleiului de motor, pentru ca sustin ca uleiurile lor obisnuite (pentru masini de strada), sunt testate, evident, in Formula 1, la temperaturi ridicate si presiune maxima.

Bineinteles, am acceptat cu bratele deschise si cu laptop-ul pornit, ca sa zic asa :)) Nu de alta, dar nu exista alta cursa mai buna decat cea de la Monza sa iti dea “botezul”. O cursa iubita de piloti, cursa “de casa” a Scuderiei Ferrari, o cursa de viteza.

M-am trezit azi de la 7, pentru ca trebuia sa ajungem relativ repede la circuit (eu si Vlad Mitrache, solul celor de la Top Gear). Trenul care ne-a adus de la Milano era plin de tricouri rosii, iar langa mine un englez cu insemne de la Minardi nu m-a lasat sa cobor la statia Monza, ci m-a indemnat sa astept inca trei statii, “cunoscatorii” stiind ca e mult mai aproape de circuit.

Statia in care am coborat, mai mult o halta, s-a colorat brusc la coborare.

Fac o pauza, tocmai s-a auzit trenul. Din pacate nu al nostru, ci unul din Milano. Cativa intarziati ajung la Monza, sa mai vada cateva bucati de masina. O soparla curioasa a venit si ea sa vada cine sunt bipezii astia care coboara la gramada, dupa luni intregi in care nu a fost nimeni pe-aici. Sau aproape nimeni.

 

Revenind. Am urmat gramada de oameni catre circuit. Si, chiar de la intrare, ditamai zambetul mi s-a latit pe fata, facandu-l pe Vlad sa spuna, amuzat: “Ti-a trecut somnul, zambesti, nu?”. In fundal se auzea bazaitul monoposturilor. Nu ale celor de formula 1, dupa cum aveam sa ne dam seama, dar monoposturi oricum. Mai mult, am trecut la un moment dat printr-un tunel chiar pe sub pista. Va dati seama cum se auzea, nu? Daca nu, urmariti clipul de mai jos, filmat din tribuna.

 

In sfarsit, am vazut prima data pista. Am inregistrat sunetul, am facut poze, si am continuat cautarea tribunei. Despre care nu stiam prea multe, sincer sa fiu, ca am uitat sa intreb. Speram, totusi, sa fie undeva unde sa putem vedea masinile altfel decat trecand cu 250km/h. Siii… ce noroc! Suntem chiar langa prima sicana, la prima curba dupa start… aici vor fi primele ambuteiaje in cursa 😀

 

Cand ne-am asezat era liniste. Singurele zgomote care spargeau linistea erau vocea din megafon si, din cand in cand, un Mercedes-Benz SLS AMG si unul C63 AMG – m-am dat cu ambele, hehe – care treceau pe post de Safety Car, testand circuitul. Am prins chiar si un tractor ratacit pe pista.

 

Si, la un moment dat, linistea se sparge. Motorul unui monopost se aude din ce in ce mai clar si prima masina pune frana brusc la intrarea in sicana. Apoi a doua, apoi a treia. La un moment dat intra pe pista o masina gri, cu un pilot cu casca rosie. Si manusi la fel de rosii ca un Ferrari. E aclamat si pe monitorul din fata vedem un banner pe care scrie “Stiam ca mai trebuie sa vii inca o data la Monza”. Sau ceva de genul. Schumacher are inca loc in inima fanilor italieni, care nu l-au uitat. Si totusi, nimic nu te pregateste pentru prima aparitie pe pista a masinilor Ferrari. Deodata totul prinde viata, trompetele suna, vuvuzelele lipsesc, lumea tipa… dar totul e acoperit de motorul care suna ca un roi de albine innebunite.

 

Urmatoarea masina pe care vreau sa o prind e, evident, cea surprinzatorului campion mondial de anul trecut: Jenson Button. El si cu Hamilton formeaza echipa McLaren, cea sponsorizata, printre altele, de Mobil 1. McLaren e, de altfel, singura echipa care a reusit sa castige de doua ori in ultimii 5 ani la Monza: 2005 si 2007. Toti spera sa fie a treia oara acum. Mai mult, pentru prima data de la line-up-ul Alain Prost – Ayrton Senna, e prima echipa care are ultimii doi campioni mondiali ca soferi. Va dati seama cat de distractiv e sa dai ordine de echipa in situatia asta? :))

 

Eu si Vlad ne uitam din ce in ce mai invidiosi la cei din jur care au dopuri in urechi. Deja nu mai exista pauza in bazait, e totul continuu, doar intensitatea mai difera, din cand in cand. Primesc doua telefoane si, clar, nimeni nu intelege ce zic. Nici eu, de altfel, dar voiam sa ma laud ca sunt in tribuna 😛

 

Intr-un final, prima sesiune se apropie de sfarsit, cu doar cateva mici evenimente, printre care Mark Weber oprindu-se chiar in sicana “noastra”. Toata tribuna de vizavi coboara in viteza sa il vada in momentul in care trece, pe jos, spre pitstop. Mark e al doilea in clasamentul pilotilor, la 3 puncte de leader-ul Hamilton.

 

Ne-am ridicat si am plecat sa vedem ce se mai intampla prin parc. Nu de alta, dar un grand prix e mai mult decat cursa in sine. E in primul rand vorba de atmosfera.

Circuitul de la Monza este parte dintr-un imens parc (cel mai mare parc inchis din Europa, de altfel, creat in 1806). Zona din jurul parcului e plina de rulote cu mancare, suc samd, colorata de o gramada de limbi straine – inclusiv rusa, sarba, germana etc.

Evident, totul e rosu. Nu am crezut ca poti sa vezi atat rosu la curse. Dar dragostea pentru Ferrari e extrema in Italia, asa ca nu e de mirare.

Intr-un final, Alonso si-a multumit fanii italieni castigand pole-ul, in timp ce campionul mondial, Jenson Button, a luat locul 2 pe grila de start, aratand ca a luat decizia buna cand a decis sa aiba masina mai manevrabila, desi cu viteza mai mica. In comparatie, Lewis Hamilton, care a ales viteza, a recunoscut ca are probleme in a controla masina in viraje, el fiind doar pe pozitia a 5-a.

Maine, in timpul cursei, scriu pe twitter, dau pe YouTube, dau pe Facebook. Nu de alta, dar chiar sunt entuziasmat, pentru ca nu credeam ca ajung prea curand pe un circuit si, mai mult, nu am crezut ca il voi vedea vreodata pe Schumi conducand. Pana una-alta, sper ca Hamilton sa castige, pentru ca mi-a placut mult in episodul Top Gear despre Ayrton Senna.

Bineinteles, e vorba de ulei de masina :)) Ma duc la unul dintre “laboratoarele” de testare a uleiului Mobil 1. Diseara va spun si unde, dar poate ghiciti pana atunci 😀