BobbyVoicu.ro

Bucuresti – Frankfurt: ziua 6

Una Alta ·

Ziua 6 a insemnat si prima zi in care am reusit sa ne trezim mai tarziu (de asta am si fortat cu o zi inainte si muzeul Porsche, dupa Audi). La ora 2 cei de la Mercedes-Benz Romania ne rezervasera un tur cu ghid, asa ca ne-am trezit pe la 10-11.

Am ajuns repede la muzeu (sa traiasca GPS-urile), asa ca am avut de pierdut vreo ora si ceva in zona aiurea. Ne-am orientat repede si am fost sa vedem complexul lui VfB Stuttgart. Marica nu era in zona, chiulea de la antrenament, asa ca ne-am plictisit in liniste in zona (am dat o raita pe la magazinul lor, unde am vazut un SLR AMG).

Intr-un final am ajuns la inceputul turului. Nu am fost decat eu cu Vlad, asa ca am putut pune intrebari in liniste si am stat doua ore in loc de 75 de minute, timpul standard (pentru ca i-am impuiat si noi capul ghidului cu tot felul de lucruri pe care le stiam despre masini in general).

Sa revin la muzeu: Daca cel de la BMW ne-a placut, cel de la Mercedes-Benz ne-a impresionat. De altfel, nu avea cum sa fie altfel, avand in vedere ca istoria celor de la Daimler-Benz e practic sinonima cu istoria automobilului.

Muzeul e creat ca o plimbare inapoi in timp (incepand de la ultimul etaj, cel de sus), urmand ca tu, vizitator, sa cobori etaj cu etaj inapoi in prezent si, de ce nu, chiar in viitor. Foarte misto e ca primul lucru care te intampina cand incepi turul muzeului este… un cal 🙂 Pentru ca de-acolo incepe totul: de la un cal putere, de la caruta.

Ulterior cobori citind nu numai istoria firmei, dar si punerea in context dpdv istoric (de exemplu, stiati ca Stuttgart-ul are 22% imigranti, toti veniti ca forta de munca la Daimler-Benz din Grecia, Turcia samd? prin anii 70?). Ca sa va dati seama, a fost singurul muzeu pe care, dupa ce l-am terminat o data cu ghidul, l-am luat iar de la 0, ca sa il vedem si mai detaliat – ni s-au parut pe fuga cele doua ore 🙂 ). Stiu ca pot parea partinitor, avand in vedere ca acum conduc un Mercedes-Benz GLK, dar cunosc oameni care sunt fani Audi sau BMW si au fost de acord cu mine. Mergeti, daca aveti ocazia, si la Munchen si la Stuttgart sa va convingeti.

Bucuresti Frankfurt: ziua 4 si ziua 5

Auto, Una Alta ·

Am unit zilele 4 si 5 pentru ca eram rupt de oboseala cand ajungeam la hotel ca sa mai scriu si posturile 🙂

In ziua 4 am plecat din Munchen catre Ingolstadt. Muzeul Audi ne astepta la destinatie, dar am zis sa facem un mic ocol pe la un castel din povesti: Neuschwanstein. Din pacate, am ajuns tarziu, oboseala incepuse sa isi spuna cuvantul, nu aveam cum ajunge cu masina pana la castel, afara ploua, am citit pe wikipedia sau wikitravel ca nu e mare branza inauntru, asa ca nu am mai urcat. Am facut doar cateva poze de jos (una dintre ele are si un BMW 125i Coupe in cadru), am simtit o atmosfera cu adevarat de poveste, dar poveste horror (cu nori, ploaie, totul intunecat), si am plecat linistiti carte Ingolstadt.

Ah, am uitat. Nu am putut pleca din Munchen fara sa vedem gradina zoologica. Superb. Animalele nu aveau garduri (eram protejati de niste santuri mari pline cu apa, sa nu va inchipuiti ca stateau leii la povesti cu toti copilasii care populau parcul). E o senzatie extraordinara sa vezi animalele fara gard (girafele mi-au placut). La un moment dat leul a avut ceva de zis. Nu l-a inteles absolut nimeni, dar toata lumea a venit sa il asculte. Pentru ca il auzeai din Bucuresti 😀

Ah, pinguinii iarasi erau misto. Inotau in viteza, ca aia din desene animate (din Happy Feet) si erau chiar draguti. Aproape ca i-ai fi luat acasa. In rest, o maimuta cu un simt al proprietatii foarte dezvoltat si un soim/uliu/vultur… Plus o gramada de ieduti lasati liber prin zone din gradina, ca sa fie hraniti de copii (poze nu avem, ca ne era lene deja, dupa jdemii de kilometri umblati prin ditamai gradina zoologica).

Ingolstadt e un orasel. Mic, mic, plin de Audi (masini si brand). Foarte misto, de exemplu, era un Burger King care avea Audi peste tot: jante, un A3 bagat in perete samd.

Cam gata cu ziua 4, imediat scriu si ziua 5.

Ziua 5

Am fost si la Ingolstadt, la muzeul Audi. Cu toate bubele alora din Romania, brandul e ok. Linia de design actuala e geniala (cel care a inventat leduri pe pozitii probabil ca e seful departamentul de iluminare publica al Audi acum), dar muzeul e slabut. Comparat cu BMW si chiar cu cel al Porsche. Bine, poate si faptul ca istoria lor, desi destul de veche, nu e asa de plina de povesti ca a celorlalti. Noroc ca acum compenseaza cu prezentul: conceptele prezentate acolo, inclusiv masina din I, Robot sunt super, super tari.

Urmatorul muzeu: Porsche. In Stuttgart. Cam sec. Noroc ca au familia Porsche, care e acolo, sus, alaturi de alde Benz, Daimler, Maybach, Otto, intre cei care au creat istoria automobilului. Ce e foarte tare la Porsche e ca nu prea au concepte pentru ca majoritatea masinilor create au intrat direct in productie (si pentru ca au putine variante, totusi :)) 911 are aproape 40 de ani in aproape aceeasi forma). Ce mi-a placut, insa, a fost sa vezi masini precum 356 roadster (Speedster-ul era plecat la photoshoot), masini care au facut istorie si au devenit masini cult, cu statut de celebritate. Si, bineinteles, VW Beetle, masina creata de Porsche in anii 30 si care s-a produs pana in 2003.

Cam atat in ziua 5, pentru ca deja eram foarte obositi si am zis sa dormim a doua zi mai mult, pentru ca urma muzeul Mercedes-Benz si drumul spre Frankfurt. In plus, ne-au atacat omuletii gonflabili pe motocicleta in drum, asa ca am ajuns epuizati.

Momentul sponsorilor: net de la Vodafone (datorita lor o sa putem pune pozele de la salon 😀 ) si camera foto de la Sony (un A380Y) – cu care facem pozele pe care le punem pe net. Postul e scris de pe un Acer Travelmate 8371 (un Timeline). Si avem un GPS Mio Moov S555 (momentan in greva) care completeaza GPS-ul masinii (un Mercedes-Benz GLK – lasat momentan in parcare pentru ca testam un BMW 125i Coupe). Gata! Mama, cati sunt. La anu caut si furnizor de benzina si cazare :))

Bucuresti – Frankfurt, ziua 3

Auto, Una Alta ·

Astazi am avut o zi incarcata: am vizitat BMW. Muzeul si Welt (adica Vorld… adica, World). Muzeul mi-a placut, e interesant si, avand ghid care ne-a povestit in engleza, am mai aflat si noi cate ceva (cum ar fi ca una din masinile vechi a participat recent la Mille Milia, fiind inca acoperita de praful din cursa – pentru a arata ca masinile merg). Mai mult decat orice, insa, am vazut-o pe Gina Light. Nu era pornita, insa iti da o senzatie foarte ciudata sa recunosti ca materialul din care e construita e o carpa, de fapt.

Ce am mai vazut misto: sculputura cinetica (niste bilute care se misca independent in sus si jos, ca ideile din capul unui designer: le ai, dar le pierzi aproape imediat, pana ce, la un moment dat, prind forma). Am vazut sala mare, cu 1,7 milioane de leduri in pereti, am vazut concepte si masini care au facut istorie (mai multe puteti vedea in pozele de aici).

BMW Welt a fost dezamagitor, ca tur, dar interesant din punctul de vedere a ceea ce se poate face cu un brand: poti vedea cum isi ridica anumiti clienti masinile, am prins o demonstratie de motociclism pe scarile din complex samd. M-am razgandit: complexul e destul de interesant, ghidul care ne-a insotit a fost cam plictisitor si ne-a impuiat capul cu date despre sala care erau suspect de similare cu o incercare de vanzare a facilitatilor (sali de conferinte, de spectacole samd). Chiar ma intreb, oare Volkswagen ar putea lansa ultimul Bugatti la BMW Welt? 😀 Nu vreau sa credeti ca ma deranjeaza procesul de vanzare, dar vreau informatii interesante inainte de toate astea.

Ieri am luat in primire si un BMW 125i Coupe, sa ne plimbam prin Germania. Am lasat credinciosul GLK in parcarea acoperita a BMW. Sper sa nu il luam de-acolo speriat de moarte.

Ultima vizita am facut-o la SeaLife, un fel de Acvariu din Constanta, de vreo 10 ori mai mare si mult mai misto (si care nu avea Piranha, abia acum realizez). Dar avea niste broscute otravitoare curioase rau: incercau din rasputeri sa urce pe peretele acvariului in care erau, urcau vreo 5 cm apoi alunecau cu fata lipita de sticla, de zici ca erau in desene animate.

Si, sa nu uit, am fost sa vedem si Allianz Arena noaptea, cand e luminat complet: cu o noapte inainte era rosu, ieri a fost alb.

Finally, azi plecam din Munchen, cu directia Ingolstadt. Cat nu suport eu oamenii de la Audi din Romania, trebuie sa vad si muzeul lor, pentru ca experienta sa fie completa.

P.S.: Munchenul e un santier mai mare decat Bucurestiul in momentul asta. Si totusi, totul e atat de ordonat, se munceste intr-o asemenea viteza (pe autostrada din jurul orasului erau azi noapte vreo 20 de masini care munceau intr-un ritm sustinut).

Ceva comic: discutam cu varul meu pe drum ca el nu a vazut niciodata un BMW Z8 pe sosea. Ghici cate a vazut o ora mai tarziu? Vreo 200 😀 (ca sa va faceti idee, au fost facut 5700 in total). Motivul: 10 ani de Z8.

Mai multe fotografii, din toate zilele, aici.

Momentul sponsorilor: net de la Vodafone (datorita lor o sa putem pune pozele de la salon 😀 ) si camera foto de la Sony (un A380Y) – cu care facem pozele pe care le punem pe net. Postul e scris de pe un Acer Travelmate 8371 (un Timeline). Si avem un GPS Mio Moov S555 (momentan in greva) care completeaza GPS-ul masinii (un Mercedes-Benz GLK – lasat momentan in parcare pentru ca testam un BMW 125i Coupe). Gata! Mama, cati sunt. La anu caut si furnizor de benzina si cazare :))

Catre Frankfurt, ziua 2

Auto, Una Alta ·

Postul de azi e scris pe bucati, ca parte dintr-un task pentru Acer (sa scriu toata ziua, de unde apuc, fara sa inchid laptop-ul, sa vad cat ma tine). Adica am scris la fiecare oprire cate ceva, inclusiv am tras concluzii cand am ajuns la Munchen.

Am plecat din Oradea la prima ora, cu ochii lipiti de somn. Cred ca daca as locui in Oradea, Timisoara, Arad samd., in permanenta as pleca in vest, asa de e mare schimbarea cand iesi din tara. Din pacate, dupa cele 10 ore conduse in Romania nu mai ai chef de nimic.

Primele lucruri interesante in Ungaria: o Fanta in sticla albastra (care e cam dulce, deci cam naspa la gust: Fanta World; varu zice ca e ca Fanta Shokata de la noi) si la un stand de inghetata Magnum scria “Licensed to Chill”:D. Anyway, eu scriu acum pe scaunul din dreapta, in timp ce varul conduce fericit pe autostrazile ungare, pentru ca eu mai aveam putin si adormeam cu capul in barbie si sigla de la Mercedes tatuata pe fundul vreunui TIR.

++++++++++++++++++++

Intr-un final, ne-am oprit la iesirea din Ungaria la Paprika Csarda, sa manacam o masa copioasa (la recomandarea lui Andrei Crivat, bineinteles). Asteptam acum sa intram in Austria sa vedem si noi muntii pe zi, pentru ca am traversat-o de doua ori pana acum si de fiecare data noaptea.

++++++++++++++++++++

NU am idee de ce, dar mi-e un somn de mor. Adica, am idee de ce mi-e somn, nu am idee de ce anul trecut, mult mai obosit, in principiu (veneam din Ankara, fusesem pana la ai mei si inapoi cu o noapte inainte de a plec din Bucuresti, am condus non-stop pana la Geneva), nu ma simteam asa de terminat ca acum. Acum simt ca mi se inchid ochii, pur si simplu, pe autostrada, indiferent de cat energizant as baga in mine.

++++++++++++++++++++

Eh. Am ajuns in Austria, am vazut de la distanta Abatia din Melk (arata superb de pe autostrada, am decis sa ne oprim sa o vedem la intoarcere) si am hotarat sa facem un mic ocol, inainte de a ajunge la Munchen, pentru a vedea un lac glaciar (Konigsee), la sugestia lui Alex.

Acum suntem intr-o parcare, opriti sa ne mai revenim putin. Mai scriu la urmatoarea oprire (ah, si am gasit redbull la juma de kil si Gatorade la 1 litru…).

++++++++++++++++++++

Intr-un final am ajuns pe Rossfeldhöhenring, un fel de Transfagarasan mai naspa. Vorbesc serios. Desi imaginile sunt ametitoare (pentru ca sunt Alpii peste umar), soseaua in sine este mult mai putin pitoreasca decat a noastra. Da, e cu mult-mult mai buna, dar poate exact asta ii da farmecul. Trecand peste cum e soseaua, noi am platit 6,5€ ca sa urcam. De ce nu se pune taxa si pe Transfagarasan, oare? Eu as plati 20RON ca sa pot traversa. Si am scapa si de toate turmele de grataragii care au inceput sa invadeze muntele in fiecare weekend de vara. In plus, ar putea sa repare si ei drumul.

++++++++++++++++++++

Am ajuns si la Konigsee. Am vazut rate. Si nu putem ajunge la ghetar. Deci plecam spre Munchen.

++++++++++++++++++++

Azi am vazut doua lucruri distractive:

1. La un moment dat, pe autostrada erau vreo 10km de drum in lucru. Si de la 9km, incepand, au aparut pe marginea drumului niste smileys :)) Eu nu am prins decat ultimii 3: 3,4,5. Primii doi erau unul trist si unul cu gura in zig-zag (adica suparat). Pe ele scrie “inca x km”.

2. Pentru ca GPS-ul masinii a luat-o razna (MIO-ul are dor de casa si nu mai functioneaza cum trebuie – inca nu stim daca din vina noastra sau a lui), am ajuns la un moment dat sa traversam din Austria in Germania pe varful unui munte. La o bariera. Unde nu puteam trece cu masina, dar saream dintr-o tara in alta intr-un picior. Imaginile vorbesc de la sine: una, alta, inca una cu “autostrada” pe care am urcat.

Pana acum e foarte misto. Daca nu as fi atat de obosit ar fi si mai bine. Asa ca ma duc la somn. Maine mergem la muzeul BMW, la BMW Welt, dupa care luam in teste pentru vreo saptamana un BMW 125i Coupe. Si poate ajungem si la gradina zoologica.

Momentul sponsorilor: net de la Vodafone (datorita lor o sa putem pune pozele de la salon 😀 ) si camera foto de la Sony (un A380Y) – cu care facem pozele pe care le punem pe net. Postul e scris de pe un Acer Travelmate 8371 (un Timeline). Si avem un GPS Mio Moov S555 (momentan in greva) care completeaza GPS-ul masinii (un Mercedes-Benz GLK). Gata! Mama, cati sunt. La anu caut si furnizor de benzina si cazare :))

Roadtrip spre Frankfurt

Auto, Una Alta ·

Eu si varu suntem plecati catre Salonul Auto de la Frankfurt, asa ca update-urile vor veni in pauzele de condus 😀

Pana una-alta am ajuns in Oradea, dupa ce m-am trezit la 6 dimineata si am condus pana la 8 seara. Am ales un traseu mai putin inspirat (Bucuresti – Rm. Valcea – Petrosani (prin Brezoi) – Hunedoara- Beius – Oradea). Zic mai putin inspirat nu pentru ceea ce am vazut (intre altele am facut opriri sa vedem zimbrii de la Hateg – cu tot cu un pui de 3 luni 😀 – si Castelul de la Hunedoara), ci pentru soselele peste care am dat. Cam asa arata un drum national in Romania anului 2009 (daca nu aveam masina pe care o am, un GLK cu tractiune integrala si pachet offroad, imi blestemam zilele): e vorba de portiunea dintre Voineasa si Petrosani. Daca va uitati, veti gasi in poze si o masina facuta zob intr-un rau… chiar langa drumul mentionat.

Cei din Oradea: nu va suparati pe mine ca nu am dat de veste. Am ajuns la 8 in Oradea, maine la 6 plecam spre Munchen. Sunt obosit si nu sunt in stare de prea multe.

Fotografii aici, nu mai bag linkuri pentru ca mi se inchid ochii.

Later edit: cine dracu e Cascade Empire? Vreo 20 de km de sosea pe bucata aia stricata trec pe langa o zona impadurita proprietate a firmei de mai sus. Care zona nu prea mai e impadurita, dupa cum puteti vedea in poze… Stiti cum e? Ca dupa o bomba…

Momentul sponsorilor: net de la Vodafone (datorita lor o sa putem pune pozele de la salon 😀 ) si camera foto de la Sony (un A380Y) – cu care facem pozele pe care le punem pe net. Postul e scris de pe un Acer Travelmate 8371 (un Timeline). Si avem un GPS Mio Moov S555 care completeaza GPS-ul masinii (un Mercedes-Benz GLK). Gata! Mama, cati sunt. La anu caut si furnizor de benzina si cazare :))

Cateva linkuri

Una Alta ·

1. pe FTB…ON e prezentat blogul meu. Interesanta ideea proiectului, sa vedem cat tine
2. Prezentarea mea pe pr365

De asemenea, am fost nevoit sa refuz plecarea la IFA, la Berlin, invitatie venita din partea LG. Pentru ca am nunta colegului meu de banca din liceu in weekend 😀 Ultimul mohican dintr-un grup de vreo 10. Desi pariurile erau toate ca eu ma insor primul 😛

Ieri am primit o veste proasta, apropo de esecuri, incercari si cum treci peste astfel de momente. Detaliez eu zilele astea 🙂

De ce Bobby

Una Alta ·

Ma intreaba multa lume de ce mi se spune “Bobby”. A fost o fita, m-am trezit si eu ca alde Ion “Giovani” samd?

Povestea e de fapt mult mai simpla. CUm natura (si parintii) m-au fericit cu o sora mai mica, ea a fost cea care m-a “botezat”. Cand eram mici (ea avea vreo 2 ani si eu vreo 5), surioara nu imi putea spune Bogdan. Si, pentru ca era in voga Dallas atunci, mama i-a zis sa imi spuna Bobi. Sau Bobby. Sau Bobby. Sau Boby. Irelevant cum se scrie. Sa sune asa.

Doi ani mai tarziu, cand toti copiii de la bloc ma strigau asa, am inceput sa fac ore de engleza. Si profesoara m-a intrebat cum sa mi se spuna: Bogdan sau Andrei (Andrew)? Si eu i-am zis, cuminte, ca mie toti copiii imi spun Bobi. Si ea a zis: “AAAA, ok, atunci, spune dupa mine: My name is Bobby!”. Si a scris numele. Asa: BOBBY. Si asa am simtit ca e numele meu intotdeauna de-atunci. Nu sunt Bobi Voicu, Bobbi sau orice alta versiune.

Cand am venit, fericit student, in Bucuresti, am vrut sa mi se spuna Bogdan. Dar intr-un oras de 2 milioane de locuitori erau asa de multi Bogdani, incat simteam ca ma pierd in gramada. Si am redevenit Bobby.

La fel, pe internet.

Traim in economia atentiei, nu?

Un post pe zi, o luna – la final

Una Alta ·

Azi se termina luna august, o luna in care am incercat sa scriu un post pe zi. Mi-a iesit, dar cu greu, pentru ca stiam ca e o luna foarte aglomerata, cu multe plecari, cu multa munca.

Cu atat mai mult, insa, aveam nevoie sa ma reobisnuiesc sa scriu zi de zi, pentru ca vreau sa pornesc un blog in limba engleza (da, cred ca viitoarele mele eforturi trebuie sa fie pentru un public mult mai mare) si aveam nevoie sa imi reintru in mana, inainte de a da drumul.

Ce mi-am adus aminte:
– e greu sa scrii zilnic. Am uitat asta in ultimii 2 ani si respectul meu pentru oameni ca zoso, arhi, costin a crescut (si da, e vorba de scris, nu neaparat de calitate, ci sa respecti un program zilnic de postare)
– e greu sa scrii bine zilnic. Un articol bun iti ia, in cel mai bun caz, o ora. Unul care face o analiza imi ia mie intre 4 si 8 ore. Mie imi era greu sa imi aduc aminte ca trebuie sa scriu in fiecare zi (cateva articole scrise au fost jalnice :)) asta sau asta)
– e bine cand ai idei despre care sa scrii, e jalnic cand nu ai :))
– cand audienta vrea ceva de la tine, te lasa un timp sa iti faci de cap, dar la un moment dat cititorii incep sa te traga de urechi.

Cand am lansat provocarea, au fost cativa bloggeri care au zis ca vor si ei sa incerce sa scrie zi de zi:

Bogdan (nu a reusit, cred ca a sarit vreo 5-6 zile)
KorinnaMS – varza 😛
Tara Duveanu – slabut 🙂
Vali – felicitari! pana pe 27 a scris zi de zi 🙂
Arhi – felicitari (a ratat o zi, 14 august, cred)
Cristian Voiculescu – a incercat, nu prea i-a iesit
VasileM – a ratat vreo 2-3 zile, insa merita felicitari
Raluxa – a scris mai mult de 100 de cuvinte pe post, dar in mod cert nu in fiecare zi 😀
artistu – Bravo! zi de zi 🙂
Adrian din Arad – a ratat cateva zile, dar a scris constant. Felicitari! 🙂
Cristian Florea – a ratat vreo doua zile, dar a scris constant, la fel ca Adrian, de mai sus. Felicitari!
Ionut Oprea – slabut 😛
hoinaru – vraiste 😀
rox – slabut 😀
AlterEgo Blog – a ratat cateva zile 🙂 Felicitari.
colaholicu – binisor 🙂 cateva zile lipsa
Minxieee – Bravo! Zilnic 😀
Geea – nu stiu, ai scris? 😀
Sorin Rusi – Bravo. Zilnic, nu?
AlexTG – n-a reusit 🙂

Unde merge blogul?

Una Alta ·

Vorbesc de concept, nu de blogul meu. Blogul meu merge. Unde, ramane de aflat 🙂

Revenind, insa, la blog. Am gasit zilele trecute un articol (cred ca pe delicious, dar nu sunt sigur): Blogosfera 20.

Autorul articolului face o analiza a directiei in care merge blogosfera, observand cateva elemente:

1. Bloggerii A-List (cunoscuti, vechi) nu mai conteaza asa de mult
2. Blogurile de nisa vor fi “da shit” (Costin insista pe tema asta pe refresh)
3. Nu se mai practica “datul de linkuri” (unii au eliminat complet blogroll – inclusiv eu)
4. Burnout-ul bloggerilor (mai putine articole bune)
5. Burnout-ul cititorilor (atatea optiuni, prea putin timp, repetarea ideilor etc.)
6. Blogging-ul nu mai este cool
7. Huffington Post (un blog care nu prea e blog, care nu da linkuri samd)
8. Twitter si Facebook
9. Monitorizarea linkurilor nu mai e asa de usoara si simpla (Google Blog Search merge prost, Technorati la fel, e greu de vazut cine iti da link)

In Romania nu se observa atat de tare, dar cred ca ne indreptam spre o situatie asemanatoare. Lumea scrie mai putin pe bloguri, se citesc mai putine bloguri samd. Mai mult, ideile prezentate pe bloguri sunt idei pe care le tot citesc de 4 ani incoace, rareori mai vezi ceva nou. Da, cei care au scris acum 4 ani au avut avantajul de a fi primii, dar asta e viata.

Mai mult, de cand a aparut twitter, acolo e locul unde se dau linkuri, unde se discuta lucrurile “marunte”, unde trebuie sa comprimi totul in 140 de caractere, putina lume mai ajunge cu adevarat pe bloguri (mai ales pe propriile bloguri 🙂 ).

Adi scria recent ca twitter are memoria scurta, ca ceea ce scrii acolo dispare si ca blogul este locul unde raman ideile tale. Ceva asemanator am spus si eu la prezentari in ultima vreme: blogul este, mai mult decat oricand, o destinatie. Daca pana acum ceva timp blogul era un hub, un loc de unde plecai catre alte articole samd, blogul trebuie sa devina acum destinatia finala: un suport permanent pentru informatii despre blogger, pentru ideile pe care le aveti, pentru analize samd. Blogul devine, mai mult decat oricand, o carte de vizita pentru blogger.

Voi ce spuneti? In ce directie se misca blogurile din Romania? Si care sunt cauzele?

Petrecere FTW

Una Alta ·

Am ideea unei petreceri Blogoree de vreun an. Nu am reusit sa o pun in practica pana acum, cand nu mai e Blogoree, ci FTW. Asta e, alt nume, aceeasi comunitate (aproape).

Sunt aproape 3000 de membri inregistrati pe FTW.ro, din care maxim 20% activi. Nu e cea mai mare rata posibila dar ma gandesc ca se putea intampla si mai rau.

Prin urmare, cam 500-600 de oameni care stau si propun, voteaza samd pe site. Cine sunt? M-am gandit ca putem afla 😀 Si cea mai buna solutie: o petrecere. Cu dans, daca se vrea, cu povesti, cu baut de bere si suc (si orice altceva, dar noi numai asta furnizam, datorita Coca-Cola si Ursus).

E drept, am limitat numarul oamenilor care vin la 150 (cu aproximatie), plus cativa invitati care au fost alaturi de comunitate de-a lungul timpului (sau persoane apropiate mie). Sper sa fim in jur de 200 in total. De ce numarul asa de redus? Pentru ca vreau sa multumesc celor care stau zi de zi acolo si propun stiri si bloguri, voteaza si fac din FTW o comunitate. As vrea sa cunosc, cat de cat, oamenii care vin si 150 e cam maximul pe care cred ca cineva il poate retine pe bune (mai ales ca stiu vreo 50-60).

Deci joi, 3 septembrie, de la ora 19:00, la Club White. Cu bauturi de la Ursus si Coca-Cola si cu antivirusi de la BitDefender (pentru toti cei prezenti). Ca un cliseu, voi veniti cu cheful de distractie si voia buna 🙂

P.S.: aici va puteti inscrie, daca sunteti membri FTW si indepliniti anumite conditii (dati click sa vedeti care sunt, nu ma intrebati aici :)) )
P.P.S.: daca scrieti pe twitter, folositi hashtag-ul #ftwparty (ideea lui Dany)

P.P.P.S.: in ultima vreme dezvolt o “calitate” tare neplacuta: uit sa multumesc unor oameni fara care nu as fi reusit sa realizez evenimente, actiuni samd. Prin urmare, vreau sa le multumesc celor de la Millenium (da, ei au rezolvat o mare parte din probleme) si echipei de moderatori a FTW:

  • Elena Cîrîc alias Minxieee. Scrie pentru blogul colectiv pleiada.wordpress.com si se descrie ca fiind mai fericita decat fericirea. Promite in curand un blog personal: elenaciric.ro. O poti contacta aici.
  • Daniel Damian alias Dany.
    Are 15 ani (serios!!), scrie pe danyblog.com si e pasionat de mediul online in general si de blogging in particular. Il poti contacta aici.
  • Christian Vasile alias Sadak. Utilizator vechi al blogoree.ro,  scrie pe sadak.ro si incearca mereu cate ceva, dorindu-si tot timpul sa faca mai mult si privind mediul online ca pe o provocare pe masura energiei sale.
  • Andrei Bobocea alias B. A doua litera a alfabetului sau un caracter poliglot, predispus la incendiu cerebral care scrie pe b-ul.ro. Deranjeaza-l aici.
  • Marian Gorun alias Bluarto. Blogger din nascare pe bluarto.ro. Il poti contacta aici.
  • Raluca Popa alias Raluxa. Printesa urbana bloguind pe raluxa.com, a fost incoronata recent administrator al siteului.