BobbyVoicu.ro

Am fost sambata, impreuna cu Adrian Ciubotaru, in cantonamentul de la Mogosoaia al celor de la FotbalAdevarat, am jucat un fotbal cu cativa dintre ei, am stat de vorba cu cativa dintre ei, am avut un mic concurs cu altii (unul dintre ei a incercat sa imi tot dea mingea printre picioare un meci intreg, fara succes, insa 😀 ).

Anyway, unul dintre lucrurile care m-au interesat a fost cum au reusit sa se promoveze pentru a ajunge in lotul de 16. E cu atat mai interesant cu cat o parte dintre cei prezenti acolo au peste 40 de ani, in timp ce majoritatea sunt pana in 25 de ani.

Cei mai tineri, sa spunem, au folosit din plin internetul. Lista proprie de messenger, lista rudelor (frati, surori, veri), lista prietenilor de la scoala… tot ce s-a putut. Grupuri de discutii, liste de prieteni ale prietenilor… Si-au sufocat prietenii, cunostintele, au pierdut cativa pe parcurs, dar au ajuns unde au vrut. Cel mai bine, cred, povesteste Daninho, singurul om cu legatura cu online-ul de-acolo, in postul de-aici.

Interesant a fost, insa, modul in care au castigat cei mai in varsta. Eu nu am vorbit decat cu unul dintre ei, este adevarat, dar mi s-a parut interesanta diferenta: “Mi-am sunat prietenii din tara, le-am povestit…” sau “Stateam cu ei la bere si le-am zis sa ma voteze…”. Observati? Totul e prin contact direct (macar voce), nimic legat de internet. Nu spun ca Gicu nu a folosit si internetul (asa il cheama pe cel care mi-a povestit), dar cel mai mult a mers pe legatura directa. Asta l-a facut sa evite discutii ciudate (de genul “ma lasi cu fotbalul tau???”), pentru ca s-a adresat direct oamenilor apropiati care, mai departe, au promovat din plin ideea si cunoscutilor samd.

Am sa va mai zic lucruri observat de mine acolo, deocamdata va las cu doua fotografii, una cu mine pe teren, regretand ca nu am putut juca mai mult, alta in timp ce il intrebam de binete pe Daninho 😀 Pe care ar trebui sa il urmariti, daca vreti sa vedeti ce se intampla in cantonament 😀

Eram ieri la PR&AD Fair si imi exprimam, pentru a jdemia oara, uimirea in fata faptului ca viitorii oameni de comunicare nu sunt interesati sa experimenteze comunicarea in forma sa cea mai ieftina: blogul. Blogul e ieftin, e gratuit chiar, in termeni financiari, si iti permite sa inveti sa comunici intr-un mod super simplu si, de cele mai multe ori distractiv.

Anyway, ieri cineva mi-a zis o chestie de genul: “da, nu costa bani, dar costa timp, si eu nu obtin nici un profit”. Scoasa din context, replica aproape ca are sens. Ca in context nu avea.

Intrebarea mea e insa: stie careva cat costa timpul sau? Aud o gramada de studenti care nu au timp (am fost si eu student, da? stiu cat de mult o frecam), care vin cu replica asta: timpul inseamna bani samd. Ati facut vreodata un calcul, sa vedeti cat costa timpul respectiv? Da, stiu, sunteti ocupati. Intrebati-va colegii care muncesc in agentii cate 12 ore pe zi cum e sa fii cu adevarat ocupat.

Economia elementara spune ca timpul tau costa atat cat e dispus cineva sa il plateasca. Ca student, fara job, fara venit, care e valoarea reala?

Alta modalitate de a calcula e cea matematica: calculezi toti banii pe care ii faci intr-o luna (de la parinti, de la “sponsori”, sugar daddies, chiar nu conteaza), apoi imparti la numarul de orre pe care nu le dormi si aia e valoarea orei tale de efort.

Prin urmare, daca tu ai 2-3E/ora (in situatii bune), ce mare efort e 1-2 ore pe zi?

Articolul asta a aparut in urma frustrarii din ce in ce mai mari pe care o simt cand vad oameni care doar se plang ca nu se intampla ceva, fara sa isi scoata degetul din fund si sa se miste la treaba (la treaba reala, nu la frecat menta pe Twitter si Facebook in speranta de a deveni social media expert… si asta, fara ca, Doamne fereste, sa experimenteze ceva).

P.S.: aceeasi persoana de mai sus spunea ieri: “Blogul nu inseamna numai sa scrii, ci sa il promovezi, si asta ia timp”. Raspunsul meu? “A promova ceva inseamna a comunica…”. Ca sa inveti ceva trebuie sa cheltui: timp sau bani. Cand refuzi si una si alta, ai sa ajungi ca in 10 ani sa injuri fostii tai colegi, care au reusit, si sa dai vina pe orice altceva decat pe propria prostie. De obicei pe “relatii”, “sex” si alte cacaturi.

Articol scris de Vlad Balan

La o saptamana dupa ce am testat Panzerul 5 GT de la BMW, am avut ocazia sa conducem un cu tot al tip de masina, si-anume noul Citroen C3. Daca generatia anterioara nu mi-a placut niciodata, de nicio culoare, ei bine noul C3 pare foarte chic la prima vedere. Dar hai sa vedem cum a fost, mai in detaliu:

Exterior

Prima impresie pe care am avut cand am vazut masina a fost ca pare mai mica decat generatia anterioara, apropiindu-se mai mult de C2 (lucru ce avea un pic de sens, tinand cont ca C2 a disparut din oferta celor de la Citroen). Uitandu-ma apoi pe datele tehnice, am vazut ca nu-i chiar asa, ba chiar noul C3 este mai mare decat anteriorul. Si, desi pastreaza forma arcuita a plafonului, reuseste sa arate mult mai ok decat vechiul C3.

Iar cand e completat cu culoarea Bleu Belle-Ile (nu, nu i-am ales eu numele, asa apare in oferta Citroen) si cu jantele Clover de 17 inci (care arata prea bine), rezultatul e excelent.

Interior

La interior, dotarile se impart intre parbrizul Zenith, care aproape face toata masina, si restul. Ok, ce-i cu parbrizul asta? E imens. Adica nu e cat un parbriz normal ci se prelungeste pana la jumatatea plafonului. E ca si cum trapa si parbrizul s-au hotarat ca nu mai are rost sa stea separati de o dracie de tabla si sa se uneasca. Vorba celor de la TopGear, dupa ce conduci un C3 cu parbriz Zenith, in restul masinilor te simti de parca ai conduce cu o sapca pe cap. E drept, la inceput e un pic ciudat cand te uiti in oglinda retrovizoare, pentru ca, nemaiavand niciun punct de reper si mai ales daca e curat parbrizul, ai impresia ca oglinda pluteste prin aer si ca nu e prinsa cu nimic. Dar dupa ce te obisnuiesti, e fenomenal…nu tre sa-ti mai rupi gatul dupa semafoare sau semne de circulatie ascunse prin copaci, poti sa admiri linistit peisajele prin care mergi, etc. Singurul inconvenient ar fi ca atunci cand iti bate soarele de deasupra sau din fata, masina se cam inunda de lumina si nu prea mai vezi nimic. Dar nu-i problema, pentru ca poti trage jumatate de plafon (cu tot cu aparatorile de soare) si masina devine una cu plafon conventional.

In rest, masina a venit dotata cam cu tot ce-are Citroen mai bun: climatizare automata, senzori de parcare, parfum de ambianta (ca sa nu mai dai banii pe toate prostiile, ai un butonel pe care daca apesi, miroase frumos in masina), navigatie, sistem HiFi excelent, scaune piele si un volan genial, care arata foarte sportiv, avand partea de jos metalica si un pic turtita. Controalele de pe volan sunt un pic ciudate, pentru ca nu-s exact pe volan, ci ascunse undeva in spatele lui. Adica te chinui un pic pana le gasesti (eu abia a doua zi am realizat ca le are), dar, odata ce te obisnuiesti cu ele, sunt foarte practice. In schimb, o surpriza neplacuta a fost lipsa…suporturilor de pahare! Hai, daca era un BMW mai ziceam, ca ei ne-au obisnuit, dar aici chiar nu ma asteptam. Si tot la capitolul minusuri as trece si panoul de instrumente, care are un aspect foarte ieftin (zici ca sunt niste abtibilduri lipite…daca nu chiar asta or fi) si frana de mana, care e foarte incomod de actionat cand cotiera e coborata.

Pe drum

Buun, deci avem o masina micuta, cu un motor pe benzina de 120 de cai. Suna bine, nu? Cam asa si e. Aproape. Nu stiu de ce, dar cand vezi cifrele, te astepti la un pic mai mult (situatie identica cu C4 by Loeb testat asta iarna). Totusi, pe sosea, parca e un pic lenes asta mic si nu alearga exact asa cum ai vrea tu. Dar asta nu inseamna ca nu merge bine. Din contra. In oras mi s-a parut fantastic. Volanul e foarte usor, la un moment dat parca ti-e si frica sa tragi mai tare de el sa nu-l rupi, iar completat cu directia foarte moale face ca mersul cu C3-ul prin oras sa fie foarte lejer. Am incercat foarte putin (ca deh, safety first) si, la propriu, poti sa-l conduci cu un singur deget, fara sa faci febra musculara. Cum ziceam, mi-a placut la nebunie si, fara sa fiu sexist sau ceva, cred ca e o masina perfecta pentru o femeie (nu-si va rupe nimeni nicio unghie tragand de volan).

Nici in afara orasului nu se comporta rau…in depasiri are zvacnirea aia care face diferenta, iar pe drumuri neasfaltate suspensia e surprinzator de comoda. Am fost undeva in varful muntelui in zona Valea Doftanei si n-am avut nicio problema pe drumurile forestiere (prin comparatie, un prieten care era cu un Saab 9-3, a injurat la greu drumul respectiv).

Motorul nu impresioneaza prin cifre: 1.6 litri, 120 de cai, 0 la 100 km/h in 8.9 secunde si viteza maxima de 190 km/h, consumul se invarte intre 7 si 9 litri la suta (depinde cum si unde-l conduci), iar pretul este de 17,800 de Euro (cu tot cu un discount de aproape 1000 de Euro, oferit de Citroen la toata gama C3). Pretul pare un pic cam mare, dar ganditi-va ca este practic modelul de top al gamei (cea mai mare motorizare plus tot ce-i mai bun de pe lista de optionale). Sincer sa fiu, daca m-ar bate gandul sa-mi iau un C3, nu m-as uita la modelul asta, care-i prea scump, ci m-as uita la motorizarile mai mici (spre exemplu, cea mai mica motorizare, cea de 1.1 si 61 de cai, are un pret de pornire de 10 mii si ceva de Euro, care nu-i rau deloc).

Concluzie

Noul C3 este o masina de oras geniala (directia si volanul fac toti banii) si nu te face de ras nici in afara lui sau pe drumuri foarte proaste. Daca vrei condus sportiv, in schimb, ia-ti gandul de la ea. Da, stiu, o sa fie greu, la cum arata 🙂

Ne-a placut:
– parbrizul Zenith;
– aspectul exterior (jante, culoare, ornamente);
– directia si volanul;
– tinuta de drum.

Nu ne-a placut:
– nu e foarte sportiv;
– fara suport de pahare;
– consum un pic cam mare, in special la condus mai “cu simt de raspundere”

Date tehnice Citroen C3:
Greutate: 1,075 kg
Motor: 4 cilindri, 1.6 litri, putere maxima de 88 kW (120 HP) la 6,000 rpm si cuplu maxim de 160 Nm la 4,250 rpm.
Performante: 0-100 km/h in 8.9 secunde si viteza maxima de 190km/h
Consum (urban/extra-urban/combinat, cifre oficiale): 8,1/5,6/6,5 (litri la 100 km).

Ca intotdeauna, multumiri Laura Antonov si Paula Olteanu de la Citroen Romania!

Acum vreo doua luni am aflat de FotbalAdevarat. O provocare facuta de Legendele fotbalului (de fapt jucatori pe care ii urmaream la TV cand eram mic), provocare care iti oferea posibilitatea de a juca fotbal cu ei, pe teren.

Nu sunt mare microbist, desi imi place sa joc fotbal extrem de mult – acum portar, pentru ca am avut grija sa imi nenorocesc gleznele, dar imi place mai mult sa dau goluri. Nu stiu rezultatele din Liga 1, dar stiu ca Majearu si Boloni au ratat penalty-urile Stelei in finala din ’86 (ca tot imi zice hoinaru “nea Ovidiu” de fiecare data cand ma uit la meciuri, din cauza ca imi aduc aminte tot felul de detalii de genul asta 😀 ).

Mi-ar fi placut sa fiu acolo, pe teren, chiar daca doar cateva minute (erau cativa pusti care meritau sa joace mai mult decat mine, in mod cert, dar m-ar surprinde ca oricare dintre ei sa fi avut tricou cu 5 – Tudorel Stoica, facut cu pasta de dinti, cand era mic). Din pacate, am supraestimat cateva canale de promovare. Sau am supraestimat puterea zambetului meu :))

Anyway, ce am invatat din promovarea pe care am facut-o pentru participarea mea la meciul cu vedetele?

1. Nu promova acelasi lucru, in acelasi mod de doua ori

Pentru ca FotbalAdevarat a avut doua etape (una initiala, de selectie in lotul extins, una finala, pentru ultimii 16 – cea in care am pierdut eu, de fapt), iar sistemul de jurizare a ramas acelasi – prin voturi de pe conturile prietenilor, s-a creat o stare de lehamite pentru multi dintre cei care ma urmeau (fie pe Facebook, fie pe twitter, fie pe blog): “Hai, frate, ne lasi cu voturile astea?”). Cred ca o solutie mai buna ar fi fost sa folosesc numai unul dintre canale initial, apoi pe celalalt. Inca nu imi dau seama.

2. Oamenii sustin mai usor un eveniment/ocazie, decat o persoana

Cu exceptia cazurilor sociale, oamenii se misca mai greu cand e vorba de indivizi, decat cand e vorba de miscari. Mai mult, accepta mai usor promovarea agresiva pentru asa ceva, decat pentru visul personal al unui individ (vezi sustinerea #LecturiUrbane).

3. Nu abuza cu promovarea pe termen scurt

Asta am simtit-o pe pielea mea mai mult decat am crezut 😀 Desi creeaza o anumita miscare initial, ulterior devine iritant. Din pacate nu exista limite pe care sa le poti stabili de la bun inceput: trebuie sa te bazezi pe instinct.

4. Cei care folosesc internetul (chiar twitter si facebook) nu sunt asa de internet savvy pe cat credeam

Fotbaladevarat.ro permitea crearea rapida a unui cont folosindu-ti contul (deja existent, presupunem) de Facebook. Practic, puteai sa dai click pe Connect with Facebook si gata, te logai. Ma asteptam ca lumea sa inteleaga mai usor ce inseamna cand zic “te poti loga cu contul de Facebook”. Eh, nu a fost chiar asa de simplu, multi dintre cei care m-au votat facandu-si cont separat (motiv pentru care le multumesc, efortul fiind mai mare decat credeam eu).

5. Ulciorul nu merge de prea multe ori la apa

Strategia care m-a ajutat sa castig concursul LG anul trecut si chiar prima etapa de la FotbalAdevarat, promovarea agresiva pe ultima suta de metri, m-a pacalit de data asta. M-am uitat vineri si eram pe locul 3, cu 30 de voturi. Toti ceilalti aveau cam la fel, cel mai mult era cineva cu 50 de voturi. In contextul asta, eram sigur ca cifrele vor ramane undeva la 150-200, cam cum era si la prima etapa. Din pacate luni, cand am inceput, am vazut ca cel mai slab contracandidat avea deja 240 si nu am mai avut timp sa mai schimb ceva.

Daca e un motiv pentru care imi dau palme, asta e: am devenit prea sigur de mine, prea sigur chiar de mediu (eram ferm convins ca online-ul rupe). Cred ca, folosit cum trebuie, online-ul ar fi rupt. Dar propria-mi aroganta m-a facut sa pierd, in situatia asta.

Ce-ar fi trebuit sa fac? Sa pun banner-ul pe site-uri mai mari, sa sustin toata saptamana, constant, promovarea. Am subestimat dorinta celorlalti participanti de a fi pe teren (dorinta foarte aprinsa, dupa cum mi-am dat seama ulterior).

7. Oamenii de pe net sunt misto

Pentru a n-a oara, asta am observat iar. Ca oamenii te ajuta, daca au impresia ca e important pentru tine. Nu asa de multi pe cat te astepti :D, dar in mod cert mai multi decat ai merita, poate 🙂

Eu am fost ajutat de cei de la FotbalTweetMeet (care chiar s-au lasat filmati spunand cuvinte de incurajare), am fost ajutat de multi (multe) followeri de pe twitter si prieteni de pe Facebook. Am fost sustinut de prieteni pe site-urile lor si pe conturile lor. Am fost sustinut de oameni cu care m-am intersectat doar, pe la diferite evenimente, chiar de oameni care nu ma stiu personal.

Am mai invatat cateva lucruri, pe care am sa le folosesc in urmatoarea campanie de promovare (care va fi in urmatoarele 10 zile, va fi mult mai mare, nu va implica persoana mea direct samd).

Nu in ultimul rand, a fost o lectie de umilinta, venita exact cand aveam nevoie mai mult (ca multe lucruri care mi se intampla in viata, din fericire).

Sper sa ii conving pe cei de la Timisoreana sa ma lase sa merg, totusi, acolo, sa scriu, sa povestesc ce se intampla 😀 asa, ca un fel de blogger invitat, fotbalist ratat 😛

Si a fost si BlogTrip Timisoara. Cu un drum de vreo 12 ore la dus, cand am vazut una din cele mai frumoase zone ale Romaniei: Dunarea la cazane. Am si stat acolo sa mancam, pe malul Dunarii (la un restaurant, nu la gratar 🙂 ). Liniste, liniste, liniste.

Apoi a fost workshop-ul si oamenii foarte misto din Timisoara (linkuri pe vine).

Apoi un afterparty cu uituci (lucru care nu se intampla numai bloggerilor, din pacate, ci cam oriunde sunt 40 de oameni pe aceeasi nota – Daniel Tiganila e expert in a plati la sfarsit diferenta si va poate povesti :)).

Duminica… drumul inapoi. Cand am trecut pentru prima data prin platoul Mehedinti (extraordinar de frumos) si am inteles de ce sculpturii lui Brancusi i se spune “Coloana infinitului”: cand stai fix sub ea si te uiti in sus ai impresia ca nu se mai termina…

Am ras, am dormit putin, am baut energizante, am mancat pe sponci… dar a meritat. Acum pregatesc urmatorul pas, sa vad daca imi iese, pentru iunie 😀

Sponsorii? Mercedes-Benz, Microsoft si Paralela45.

Mda… doua premiere: am aparut in bustul gol pe coperta Biz si am facut body-painting. Singura problema: niciodata nu mi-am inchipuit ca ala care va fi pictat voi fi eu… tot timpul imi inchipuiam ca eu voi picta niste fete frumoase, nu invers 🙂

Pana una alta, iata mai jos clipul de prezentare, un teaser, asa. Si, pentru prima data in viata, ma bucur ca exista PhotoShop >:) Ideea a pornit de la Pepsi Max (vezi mai multe detalii pe blogul IQads), revista o puteti vedea aici

Au mai scris:

George Lemnaru
Sergiu Biris
Marius Ghenea

Tot amenint de ceva timp ca am sa reiau workshop-urile Blogoree. Si oportunitatea a aparut zilele trecute, in urma unei discutii cu Ruxandra si Aurelia de la FDSC, cand am aflat ca acei 2% din venit care merg catre ONG-uri nu sunt numai de la afaceri, ci si de la persoane fizice (de la oricare dintre noi, cei care platim taxe). Si da, cei 2% merg din taxele deja platite, nu inseamna ceva suplimentar.

Eu nu stiam asta, voi stiati? Ma rog, e irelevant, ideea e ca am fost surprins ca ONG-urile nu comunica mai mult in aceasta perioada pentru a obtine acei 2%. Inteleg ca suma poate sa fie relativ mica, dar am vazut proiecte extraordinare facute cu bani putini (#lecturiurbane, de exemplu). Si e un inceput.

Din pacate, din discutie a reiesit ca e destul de complicat (persoana care vrea sa ofere 2% trebuie sa mearga la Administratia Financiara, trebuie sa completeze un formular destul de complicat samd), dar pe site-ul StiriONG exista o baza de date care simplifica totul.

Workshop-ul de care vorbeam la inceput incearca sa ajute ONG-urile sa comunice nevoia pentru acei 2%, sa comunice ca exista o posibilitate mult mai simpla de a oferi cei 2%, ca nu afecteaza cu nimic venitul tau.

Vor vorbi, astfel, marti, 27 aprilie, de la ora 19:00, la Matasari 17 urmatorii:

1. Bobby Voicu (despre comunicarea online, “call to action”, strategii pentru Facebook si Twitter de atragere a interesului)

2. Adrian Ciubotaru (despre cum #lecturiurbane a ajuns de la o idee la zeci de oameni citind in locuri publice folosind numai comunicare online)

3. Oana Bratila (despre modul in care Let’s do it, Romania! intentioneaza sa comunice online pentru a aduce cat mai multi voluntari pentru a curata Romania de gunoaie)

4. Ruxandra Palade si Aurelia Grigore (despre baza de date cu ONG-uri a FDSC si simplificarea procesului de completare a formularului 230 – cel cu 2%)

Cine poate veni? Oricine face parte din departamentul de comunicare al unui ONG, are un ONG, coordoneaza un ONG etc. Pentru ca e vorba de un workshop, unde vom incerca sa discutam pe cazuri specifice, as vrea sa nu fie mai mult de 20 de participanti (chiar si 20 e mult). Prin urmare, dati un email la bobby.voicu AT gmail.com cu subiectul “Participare ONG”, cu detalii despre ONG-ul in care activati, ce responsabilitati aveti acolo. Ideea este ca as vrea ca la workshop sa participe oameni care pot pleca de-acolo si sa puna imediat in aplicare ceea ce discutam, pentru ca mai este doar o luna pana ce se termina perioada de inscriere (15 mai, adica).

Interesant este ca, intre timp, am vazut pe twitter un link catre o incercare a PRIME: 2ptprime, tu ce ai face cu 2? Mi se pare chiar interesanta incercarea, dar in mod cert poate fi imbunatatita. Prin urmare, daca sunteti interesati, va astept sa va inscrieti.

Programul FDSC e facut in parteneriat cu BCR, unde sunt cateva urne de strangere a acestor formulare, pentru depunerea lor la Administratia Financiara. Mai multe, insa, va spun fetele de la FDSC martea viitoare 🙂