BobbyVoicu.ro

In ultima vreme am o activitate redusa pe Twitter. Facebook nu are chiar aceeasi soarta pentru ca ma intereseaza pentru un proiect pe limba engleza si testez tot felul de chestii.

Am gasit astazi un articol al lui Leo Laporte care, cumva, sustine ceea ce am zis in ultima vreme: blogul a devenit o destinatie, un loc unde mergem sa vedem ce se intampla acum 4-5 ani, sa recitim ce eram atunci pentru a aprecia (sau nu) ce am devenit.

I should have been posting it here all along. Had I been doing so I’d have something to show for it. A record of my life for the last few years at the very least. But I ignored my blog and ran off with the sexy, shiny microblogs. Well no more. I’m sorry for having neglected you Leoville. From now on when I post a picture of a particularly delicious sandwich I’m posting it here. When I complain that Sookie is back with Bill, you’ll hear it here first. And the show notes for my shows will go here, too.

Cititi articolul, merita! (via, gasit pe Facebook, la Lavinia)

Ieri, la How-To-Web, Mark Randall a spus o chestie foarte misto: toate lucrurile din lumea asta s-au miscat sau au devenit mai bune datorita antreprenoriatului. Antreprenorii sunt cei care identifica o problema (sau, sa fim corecti, uneori o si creeaza) sau o nevoie si o rezolva.

Antreprenoriatul social reprezinta antreprenoriatul care are ca efect secundar (sau chiar primar) faptul ca rezolva o problema a societatii: repara scoli cu fonduri europene si CSR sau asigura locuri de munca in zone defavorizate ducand acolo productia. Evident, totul in timp ce face profit (orice antreprenor trebuie sa faca profit, altfel nu e antreprenor. E preot).

In cazul meu, de exemplu, vad asa: cetatile, pasiunea mea. In acest moment nu numai ca nu obtin profit, dar ma si costa (drumurile in sus si in jos prin tara nu sunt ieftine). Prin urmare, ar trebui sa gasesc o solutie prin care sa obtin bani dintr-o afacere in acelasi timp in care aduc si bani pentru reconsolidare, sapaturi samd. Evident, cel mai simplu mod – la prima vedere – e sa creezi un circuit turistic cu cetatile, sa il promovezi, apoi sa dai o parte din bani pentru restaurare, sa aiba si turistii ce sa vada.

O alta modalitate ar fi cea testata de cateva biserici fortificate din Transilvania: sa transforme o parte din biserica in hotel/loc de cazare. Cu banii obtinuti se repara biserica, dar traiesc si cativa oameni din profit. O poveste despre astfel de lucruri am gasit in revista Flacara.

In ultima vreme aud din ce in ce mai mult despre antreprenoriatul social. Nu cred ca l-am inteles foarte bine nici acum. Voi, daca ar fi sa va ganditi la o afacere care sa rezolve o problema locala, la ce v-ati gandi? Credeti ca se poate sa faci si antreprenoriat (orientat pe profit, adica) si sa rezolvi probleme ale societatii?

Astazi la lansarea HTC Desire HD am discutat despre telefoane. Evident. Dar mai ales despre cat de deranjante au devenit.

Eram intrebat de ce am trei telefoane, dar de ce il folosesc mai mult pe cel mai putin avansat?

Eu, ca multi dintre noi, de altfel, muncesc 10-12 ore pe zi in mod curent, daca nu chiar mai mult. Si cand am ceva timp liber, prefer sa nu fiu deranjat. Si, indiferent cat de mult spui celor din jur sa nu te deranjeze decat daca e ceva URGENT, totul e urgent. Dar TOT!

Chiar asa, in vara am muncit o perioada din Constanta (da, am muncit, nu am fost in vacanta). Si primeam telefoane de genul:

A: Trebuie sa ne vedem NEAPARAT!
Eu: Nu putem discuta pe email?
A: NU! NEAPARAT trebuie sa ne vedem. E SUPER-urgent.
Eu: OK, sunt in Constanta, e la doua ore de condus, te astept.
A: Ah… ei, atunci lasa, cand te intorci?
Eu: Cam in 2-3 saptamani.
A: Da, atunci iti trimit pe email. Sau lasa, astept sa vii.

Unde era urgenta???

La fel e si la telefon. In consecinta, eu am inceput sa vorbesc din ce in ce mai putin la telefon. Adresa mea de email e publica, toti cei cu care lucrez au acces la ea (sa fim seriosi, nu e ca si cum am o afacere in agricultura) si, folosind emailul, esti fortat sa fii si mult mai concis, nu poti sa deraiezi aiurea.

Da, sunt de acord ca trebuie sa te mai si intalnesti din cand in cand. Dar pe bune, pentru orice cacat, “hai sa ne vedem”. Sau, si mai rau, sa vorbim la telefon cate 10 minute pentru ceva ce poate fi rezolvat mai rapid prin email.

Ah, inca o chestie pe care am dezvoltat-o: uit foarte repede. Da, stiu ca suna aiurea, dar de obicei sunt la volan, in trafic, sau lucrez la ceva, e greu sa ma concentrez pe discutii de business. Prin urmare, am inceput sa cer celor cu care vorbesc sa imi scrie pe email ce mi-au zis la telefon. Si, ca sa vezi, merge din ce in ce mai bine.

Nu in ultimul rand, am inceput sa nu mai raspund la emailuri decat o data pe zi, uneori chiar o data la doua zile. Desi imi citesc emailul aproape permanent (daca e ceva cu adevarat urgent raspund cat de repede pot).

Voi cum faceti? Lasati telefonul sa va conduca viata?

In ultima vreme primesc din ce in ce mai multe cereri de ajutor. Nu neaparat material, cat mai ales de promovare a unei probleme, a unui caz samd. Daca la inceput acceptam, acum refuz tot. Si nu din cauza ca, subit, am devenit o persoana mai rea, ci pentru ca sunt atat de multe cereri incat as inunda oamenii care ma citesc doar cu astfel de cereri. Mai mult decat atat, desi ar rezolva ceva specific, nu ar rezolva problema mare. Prin urmare, am preferat sa incep sa promovez probleme de ansamblu, solutii pentru astfel de probleme, pentru ca ar rezolva mult mai multe.

Cand am inceput sa ma interesez de cetatile din Romania, nu m-am gandit la faptul ca, de fapt, problema cetatilor e doar un simptom al unei probleme mult mai mari: arheologia are o problema de finantare in general. Asa ca am ales, in anul urmator, sa urmez aceeasi directie: sa caut sa rezolv, cat de cat, problema mai mare, a finantarii. Nu stiu cum inca, sincer sa fiu, dar incep sa aflu, putin cate putin.

A ajuta pe cineva e simplu, cand o faci din click. Voi ce faceti pentru a simti, cu adevarat, ca ajutati?

P.S.: de citit si Fariseism 2.0

Astazi, din pacate, nu am cum sa fac emisiunea. Ne reauzim saptamana viitoare.

Pentru ca apar serialele:

Two and a Half Men
Rules of Engagement
How I Met Your Mother
House
Lie To Me
Castle

Sa fie clar!

tot am o intalnire, dar dupa… 😛

Aveti mai jos prezentarea sustinuta de mine ieri la Social Media Club. Multumesc celor care au raspuns intrebarii mele (linkuri mai jos).

Multumesc celor care au raspuns: Radu, Buciuman, Constantin.

Acum 10 ani lumea spunea, cu mandrie: “Eu nu stau pe Yahoo! Messenger, nu ma intereseaza, am o viata!”.

Acum 4-5 ani, aceiasi oameni spuneau: “Eu nu citesc bloguri, de ce as citi cum se spala unu pe dinti?”

10 ani mai tarziu, acelasi lucru il spun cand e vorba de Facebook sau twitter.

Si totusi, acum peste 90% din cei care folosesc internetul macar o data pe luna au cont de Yahoo! Messenger. Cateva milioane bune de oameni citesc zilnic bloguri. Acum un an erau 300.000 de conturi de romani pe Facebook, acum sunt 1,5 milioane.

Ma gandesc ca ar trebui sa fim foarte atenti, in continuare, cu ce “se lauda” lumea, unde spune lumea ca nu are cont. Nu de alta, dar aproape sigur acolo va fi urmatoarea super platforma. Nu de alta, dar daca au auzit de platforma ca sa spuna ca nu sunt acolo. inseamna ca in mediul lor este indeajuns de folosita incat sa afle de ea. Si eu ma bucur, ca stiu unde voi baga banii de publicitate in perioada urmatore, pentru ca este foarte ieftin 🙂

Postul acesta este scris in timp ce astept sa intru in direct la Regionalia, la TVR

Astazi am de facut o prezentare la Social Media Club. Despre Social Media, evident. Si, mai mult decat atat, despre ce asteptari au de la campanii oamenii prezenti pe retelele sociale, cititorii de bloguri samd.

Prin urmare, ce asteptari aveti? De exemplu, campania Redescopera Romania a utilizat la maxim retelele sociale (vezi si discutia pe care am avut-o in emisiune cu Ana Bulgar si Mugur Patrascu).

Sau campania noua, pentru un slogan, de la Autovit.ro, care foloseste pagina Facebook ca mod de a tine la curent concurentii cu ce se intampla si cu un concurs care te provoaca sa iti folosesti creativitatea.

Sau campania Vodafone, cu aplicatia care iti spune ce numar ti s-ar potrivi. Sau campania BCR cu Scoala de Bani, de-acum ceva timp. Sau campania LG de-acum un an. Sau, sau, sau…

Deci? Ce asteptari aveti voi de la campaniile si companiile implicate in social media (indiferent ca e vorba de blog, retele sociale samd)?

Libida nu ar fi ceea ce e fara oameni. Unul dintre lucrurile descoperite in ultimul an, de cand m-am “legat” de Libida, a fost ca oamenii sunt cei care fac cetatea sa fie deosebita. Si nu spun de oamenii care erau acolo acum sute de ani, spun de oamenii care sunt acum acolo, de arheologii care spun povesti fascinante de fiecare data cand ajung acolo.

Unul dintre acesti arheologi este Mihaela Iacob, numismat de meserie, omul care m-a condus, impreuna cu echipa sa de colaboratori, pe fiecare metru patrat al cetatii. Tot ea mi-a povestit de greutatile prin care trece arheologia din Romania, de banii necesari si de ceea ce reusesc cu doar 10% din minimul necesar unui sit cat de cat normal. Nu am mai vazut de mult atata pasiune la un om si, daca am incredere ca, la un moment dat, ceva se va schimba, asta se intampla datorita oamenilor ca ea.

Tin minte, cand am fost cu Cristina Bazavan acolo, cat de emotionata era Mihaela cand ii povestea Cristinei tot ce se intampla, toate eforturile facute pentru a pastra tabara arheologica pe picioare. Tin minte ce bucuroasa era cand m-a vazut, impreuna cu inca 16 oameni, toti veniti sa asculte povestile Libidei.

Daca nu as avea o pasiune pentru cetati, as face pasiune pentru astfel de oameni. Nu am intalnit la Slava Rusa arheologi care sa nu fie pasionati, care sa nu doreasca sa stie cat mai multe. Si, ce imi place: cand ii asculti, te intorci in timp.