Una Alta

Mai jos e o lista de companii cu care am lucrat in septembrie, pe diferite proiecte (platite sau nu). Vreau sa le multumesc, fara ei nu as fi putut sa fac multe lucruri misto.

Mobil1 – plecarea la Monza a fost super misto. Acum au lansat si un joc cu masini cu care m-am distrat in ultimele zile 😀
Petrom – plecarea din Dobrogea a fost ultima din Redescopera Romania
Dacia – Duster-ul oferit la plecarea prin Dobrogea s-a dovedit a fi o surpriza extrem de placuta, review-ul e pe drum

Mai jos sunt cei care ma ajuta in permanenta, fara care as avea o problema in a tine site-urile pe picioare:

BEC Media: Administrare si programare

Hostway: Hosting

Mai mult, am facut o ditamai lista cu toti partenerii avuti pe blog sau in proiecte, de-a lungul timpului: Parteneri

Ce jucam? Jucam Mobil1 Global Challenge, pe care il puteti juca si voi aici, sa concurati cu mine, sa vedem daca imi bateti timpii.

Mai jos vedeti ce s-a intamplat la filmari, unde voiam sa ii bat pe toti, inclusiv pe Cabral. Dar omul e mult, mult prea mare, ati incercat vreodata sa ridicati 110kg? :))

Linkul catre clipul de pe YouTube

Sincer sa fiu, piticu nu prea a contat, era prea emotionat, dar Chinezu chiar mi-a pus probleme, cu tot parul lui in ochi. In finala, unde am concurat impotriva lui Cabral si a lui Mihai Marinescu, eram sigur ca voi iesi ultimul :)) Nu de alta, dar ei au experienta de curse, eu doar de RevvNation :))

Pana la urma, am reusit sa il bat pe Cabral care a avut impresia ca urlu in timpul cursei lui :)) Urlam interior, da, sincer sa fiu, nu m-am gandit ca ma aude :))

Cu Craioveanu si Sechelariu nu m-am intalnit in cursa, dar nu e timpul pierdut :))

Evident, eu am fost la Monza sa ma antrenez, dar pssst, nu mai spuneti nimanui, sa fie secretul nostru :))

Va astept provocarile aici. Eu nu beau alcool, dar asta nu inseamna ca nu dau o bere daca ma bateti (si dati de mine 😛 ). Poate 😀

Cine ma bate? 😀

Cea mai misto cursa? Rusia, cu drifting. E super tare!

P.S.: da, stiu ca buseste design-ul, nu am cum sa il schimb acum, il aranjez spre seara 😀

Mie imi plac SUV-urile. Conduc unul, pana la urma, si cred ca e masina perfecta pentru Romania.

Suzuki Grand Vitara mi s-a parut interesant de cand l-am vazut prima data, pentru ca mi se pare ca arata foarte robust si bine legat. Imi placea Vitara, cand a aparut, asa ca nu e de mirare. Cand cautam o masina pentru a treia plecare prin Romania, in cadrul Redescopera Romania, m-am gandit ca as putea vorbi cu cei de la Suzuki Union Motors Romania – New Kopel Group sa imi dea un Grand Vitara, sa il testez.

Masina ne-a dus vreo 3000 de km in 5 zile prin tara, 4, chiar 5 oameni uneori, cu portbagajul plin de bagaje, si nu s-a plans.

 

In primul rand, imi place cum arata: mi se pare, cum spuneam, ca are o infatisare robusta, eleganta, fara sa epateze. E, cumva, in afara brandului auto Suzuki. Mie mi se pare ca Suzuki face numai masini mici, numai bune pentru miscare prin oras si pentru off-road :)) Asa ca speram ca masina ceva mai mare facuta de ei sa fie pe masura celor mici. Nu neaparat sa ma duca prin oras, dar aveam in cap o gramada de coclauri prin care sa mergem, deci trebuia sa ma duc si sa ma aduca. Nu de alta, dar cealalta masina pe care o planuisem, GLK-ul, duce bine, asa ca trebuia sa faca fata. Doru anuntase ca vine cu o Skoda Yeti, asa ca era ceva concurenta. Bineinteles, pana la urma am lasat GLK-ul in Bucuresti si am luat un C3 Picasso, dar intentia conteaza 😛

Interiorul nu prea mi-a placut, insa. Pare facut pe fuga, parca nu e legat bine. Desi in poza arata foarte bine, desi e sobru, cum imi place mie, fara prea multe briz-briz-uri, in realitate se vede ca plasticul e cam ieftin si butoanele parca sunt facute pentru o masina cu un target mult mai putin mofturos. Controalele pe volan, ceasurile de bord argintii, volanul in 3 spite, toate fac ca interiorul sa fie, totusi, deosebit.

 

Masina e, clar, una de familie: e plina de locuri de depozitare, in spate e spatiu indeajuns de mare incat sa incapa o intreaga gasca de copii, iar portbagajul are loc cat sa incapa indeajuns de multe bagaje cand pleci in vacanta.

Un alt motiv pentru care mi se pare ca e o masina de vacanta e ca masina pe care am condus-o avea un motor care nu se potrivea unei masini atat de mari: un motor diesel de doar 129CP. Si se simte motorul mic la masina mare. E lenta, pana depasesti pe drum intins mananci un sandvis. Am bagat in viteza inferioara de atatea ori incat obosisem :)) Pe de alta parte, insa, pe teren accident se schimba problema. Drumurile din Podisul Mehedintiului sunt ingrozitoare, asa ca m-am bucurat ca suspensiile erau indeajuns de moi incat sa nu ne chinuim cum se chinuiau cei din Citroen C3 Picasso, care e o masina extraordinar de misto, dar care nu isi are locul pe drumuri accidentate. Am umplut Suzuki-ul de praf pe drumuri de munte, pe macadam, peste tot pe unde am mers. L-as fi bagat si in pestera, daca as fi putut 😀

 

Tractiunea integrala (cand vrei) se descurca mai mult decat bine in orice conditii, inclusiv cand a intrat putin intr-un rau, sa vedem daca ii sta bine :)) Nu de alta, dar am prins o canicula asa de mare incat ne opream la fiecare ora sa intram putin in apa, sa ne racorim.

Directia? Directia raspunde foarte bine, chiar o simti cum trebuie si la viteze ceva mai mare (da, merge si ceva mai tare, chiar daca ii ia ceva mai mult timp 😛 ).

Mai multe date despre masina puteti citi aici, inclusiv pretul, cam 27000-28000E.

Concluzia? O masina de familie, care te poate duce cam peste tot unde vrei sa ajungi. Consumul e mic, pentru o masina asa de mare, cam 8,5-9l la 100 de km, aproape la fel ca in datele tehnice. Imi place foarte mult cum arata pe-afara, dar nu imi place interiorul. Si pretul mi se pare putin cam mare pentru ceea ce ofera si pentru ceea ce exista acum pe piata. Nu mult, dar indeajuns incat sa te faca sa te gandesti putin inainte de a o cumpara.

Sincer sa fiu, in ciuda unui design care imi place, nu cred ca Suzuki a reusit sa faca din Grand Vitara ceea ce a reusit cu Vitara sau Swift. In urmatoarea perioada sper sa testez Suzuki Swift Sport, cu un motor asemanator ca putere, dar la o greutate la cel putin jumatate din cea a Grand Vitara. Si care arata super bine 😀 (cei de la Top Gear UK spuneau ca e mai Mini decat Mini :)) ).

Si eu, si Cabral eram putin ragusiti. Putin mai mult, de fapt. Sau nu mergeau microfoanele. Sau faceam noi misto. Dar acum incerc sa imi aduc aminte ce faceam acolo :)) Pana luni imi aduc aminte sigur 😀

Ah, si dupa aia (sau inainte) ne-am si uitat la ceva in gasca: eu, Cabral, Piticu, Chinezu si doi piloti: Doru Sechelariu si Mihai Marinescu. Da, da, piloti pe bune, nu ca mine la Monza, din tribune 😀

In fundal, bineinteles, rasul lui Piticu 😀

Pentru cei de pe Facebook, filmuletele sunt aici.

Deci: ce filmam noi? 😀

Post scris de Vlad Balan

Daca tot a scris Bobby ieri despre cum s-a descurcat Smart-ul ForTwo sub comanda lui, sa ramanem la masini mici (ma rog, nu chiar atat de mici si un pic mai puternice) si sa va povestesc despre cum s-a descurcat, sub comanda mea, cea mai recenta masinuta de la Citroen, DS3-ul.

Prima oara l-am vazut “in carne si oase” la lansarea din aprilie si mi-a placut mult de tot. Citisem deja despre el si despre ce-o sa ofere si era clar ca Citroen punea tunurile pe MINI, mai ales cand am vazut sloganul sub care a fost lansat, “Anti Retro”. Nu stiu daca “bate” spre MINI cu sloganul asta, dar nu poti sa nu te gandesti ca nu e si asta o subtilitate. Ma rog, daca tot stai sa te gandesti, e un pic ciudat ca Citroen promoveaza ca “Anti Retro” o masina care poarta un nume celebru (sau cel putin o parte dintr-un nume e celebru). Dar, in fine, astea-s detalii. Deci…are de ce se speria MINI? Nu de alta, dar in ultimul timp au aparut o gramada de “rivali MINI” (deja mi se pare cliseu), asa ca englezii probabil ca s-au obisnuit.

Buun, acum sa vedem ce-i cu DS3-ul?

Exterior

Prima impresie pe care ti-o lasa masina este “wow!”, mai ales daca dai peste combinatia galben/negru pe care am condus-o eu. Este foarte, foarte funky! Ce m-a atras si la MINI Cooper S-ul testat vara trecuta m-a atras si-acum…adica o masina mica ce-arata foarte fioarasa. Acum, daca stau sa ma gandesc, si MINI-ul tot galben cu negru si cu jante negre era 🙂

Poate cel mai interesant aspect, cu care Citroen incearca sa atraga clientii, este oferta foarte mare de optionale si de moduri in care poata fi personalizata masina. Adica daca te-apuci sa-ti personalizezi masina de nebun si nu esti atent, s-ar putea sa te trezesti ca tocmai ti-ai cumparat un pom de craciun mobil. Pe langa o gama foarte mare de culori exterioare, acoperisul e si el disponibil in 4 culori (negru, alb, albastru si rosu), se pot alege foarte multe variante de culori si finisari pentru oglinzi si ornamente laterale, jante, consola centrala din interior, tapiteria scaunelor si inclusiv schimbatorul de viteze e disponibil in 5 variante. Si, la piece de resistance, cheia, care se asorteaza cu exteriorul, fiind de aceeasi culoare (desi nu e ceva foarte important, e o chestie de detaliu care te incanta cand o afli/vezi).

Oricum, una peste alta, masina arata minunat, de la un capat la altul. Pornind de la fata agresiva, cu “gura” mare (grila si masca), apoi LED-urile orizontale din lateralele barei fata, jantele splendide, stalpul lateral foarte lat si spatele cu logo-ul DS3 pe centrul portbagajului. Oricum, foarte misto de observat doua chestii: in primul rand logo-ul, care induce foarte multi oameni in eroare (“ce ma, au schimbat astia de la Citroen logo-ul?”) si, in al doilea rand, nefiind inca foarte cunoscuta, masina creeaza multa confuzie, fiind intrebat de cateva ori “frate, ce-i asta…c2 sau c3?”

Interior

Interiorul este aproape identic cu cel de la C3-ul nou, singura diferenta fiind multimea de posibilitati de personalizare disponibile, asa cum am scris si mai sus.

In rest, pozitia de condus foarte buna, suportul lateral al scaunelor este excelent, comenzile sunt la locul lor, aproape nimic de reprosat. Si spun aproape nimic pentru ca DS3-ul nostru nu a avut obsesia mea, suportul de pahare.

Pe drum

De la inceput ai senzatia ca masina in care tocmai te-ai urcat e mica si rea, si asta iti este confirmat imediat ce folosesti cheia ta minunata si galbena, asortata cu exteriorul, ca sa pornesti motorul. Imediat se aude un huruit, care desi nu este la fel de “salbatic” ca cel de la MINI, te atentioneaza ca masina nu prea stie de gluma.

Sub capota e un motor 1.6 litri, pe benzina, care “scoate” 150 de cai, care pentru o masinuta de talia asta sunt arhi-suficienti. Insa ce-a fost interesant a fost ca felul cum se comporta pe drum este partea unde Citroen difera mult de MINI. Daca Cooper S-ul avea 30 de cai in plus si era mult mai brutal, DS3-ul este un pic mai “cuminte” si mai rafinat. Asta nu inseamna ca unul e nasol si celalalt ok, fiecare are farmecul lui. Spre exemplu, MINI-ul mi s-a parut obositor, mai ales pe drumurile noastre, unde trebuia sa te tii bine tare de volan, ca altfel te arunca pe camp (nu mai zic de depasiri). In schimb DS3-ul e mult mai relaxant si, desi te face sa injuri gropile destul de mult, nu te oboseste deloc la drum lung.

Cum ziceam si un pic mai sus, cei 150 de cai sunt suficienti, nu am intalnit situatie in care sa simt ca as mai fi avut nevoie de mai multi cai (poate doar la 210, cand iese acul din cadran :)). Suspensia sport, desi cam rigida, e foarte misto cand conduci mai sportiv, mai ales combinata cu suportul lateral bun al scaunelor. In mod cert cel mai sportiv Citroen pe care l-am condus vreodata (nici nu se compara cu C4-ul by Loeb de asta-iarna). Iar la consum, n-a fost rau deloc, undeva in jur de 10 si un pic litri la suta, mai mult decat ok pentru modul in care am condus-o, pentru ca masina te imbie, pur si simplu, sa te joci cu ea. Probabil dupa ce ti se ia de jucat, consumul scade si el cam pe la cat zice Citroen in cifrele oficiale.

Concluzii

Asa cum ma asteptam de prima oara de cand am auzit de el, Citroen DS3 e cea mai fun masina pe care Citroen a scos-o un ultima vreme, din toate punctele de vedere, de la aspect la comportamentul pe sosea. Desi nu atat de puternica sau de impresionanta ca MINI, totusi trebuie tinut cont ca pretul e mai mic cu cel putin 3.500 de Euro: pretul de baza la DS3 e 19.000 de Euro, varianta testat de noi costand 22.000 (are cam tot pe ea), iar MINI Cooper S incepe de la 25.500 (toate preturile sunt cu TVA). Asta la motorizarile de top, pentru ca DS3-ul cel mai ieftin, echipat cu un 1.4 pe benzina, de 95 de cai, pleaca de la 15.000, adica tot mai ieftin decat MINI.

Oricum, una peste alta, DS3-ul e o masina foarte reusita, foarte fun, care-i face pe multi sa intoarca capul pe strada, dupa ea (mai ales daca are o culoare stridenta, gen galben) si eu zic ca are toate sansele sa devina un mare succes pentru Citroen, mai ales ca are multe avantaje fata de principalul concurent, MINI.

Ne-a placut:
– aspectul exterior si, in general, tot ce tine de estetica;
– cheia in culoarea caroseriei;
– tinuta de drum in conditii de condus sportiv;
– sunetul motorului.

Nu ne-a placut:
– lipsa suporturilor de pahare;
– ca la toate modelele Citroen recente, pozitia destul de incomoda a manetei franei de mana.

Date tehnice Citroen DS3:
Greutate: 1,597 kg
Motor: 4 cilindri, 1.6 litri, putere maxima de 115 kW (150 CP) la 8,000 rpm si cuplu maxim de 240 Nm.
Performante: 0-100 km/h in 8.1 secunde si viteza maxima de 214 km/h
Consum (urban/extra-urban/combinat, cifre oficiale): 9,4/5,1/6,7 (litri la 100 km).

Ca intotdeauna, multumiri Laura Antonov si Paula Olteanu de la Citroen Romania!

iLeo – despre #prinromania.

Doru Panaitescu – prolog, fotografii, de la Murfatlar, prin Dobrogea, de ce merita Romania promovata.

Andra Zaharia – ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Anca Bundaru – fara detalii, fara cuvinte.

Lumeamare.ro – ziua 1 si o ruina, ziua 2 si o fotografie in liniste, ziua 3.

Andrei Crivat – despre plecare, ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Iyli – ziua 1, ziua 2, Libida, lectia de iubire de la Libida, despre biserici.

Foto:
ziua 1 – Anca Bundaru, Andra Zaharia, Gabriela Pieleanu.
ziua 2 – Anca Bundaru, Andra Zaharia, Gabriela Pieleanu.
ziua 3 – Anca Bundaru, Andra Zaharia, Gabriela Pieleanu.
Lumea mare
Iyli – Argamum, Enisala, Muzeul cetatii Histria.
Xplorio

Si, la sfarsit, gandurile mele de final.

Recent am avut o problema cu GLK-ul (am sa scriu in detaliu in curand, pentru ca merita povestit). Anyway, din motivul mentionat, cat masina are buba, am primit de la Mercedes-Benz un Smart ForTwo. Cand am auzit propunerea, am crezut ca fac misto de mine :)) Nu de alta, dar aveam nevoie de o masina, nu de o ascutitoare – asa gandeam in momentul respectiv. Am avut doua Tico de-a lungul anilor (pe unul l-am facut zob in singurul meu accident auto, acum vreo 8 ani), masini cu care am facut vreo 100.000km. deci nu sunt chiar nestiutor. Un lucru imi aduc aminte: dupa vreo 2000 de km facuti in 40 de ore (cu somn de vreo 5 ore la mijloc, nu continuu :)) ), mi s-au taiat picioarele cand am coborat din masina, din cauza ca nu prea aveam spatiu si amortisem.

Prin urmare, ideea nu mi-a suras foarte mult. Dar cum aveam nevoie urgent de masina, am zis ca e ok (altfel trebuia sa astept cateva zile bune etc.). Prima surpriza, cand am intrat in ea: e foarte mare spatiul de la volan. Nu glumesc. Eu, care sunt ditamai omul, am fost nevoit sa imi trag scaunul mai in fata ca sa stau bine la volan. Mai mult, te surprinde complet cate spatii de depozitare are. Tot bordul e, de altfel, un mare torpedou: poti pune acolo hartii, telefoane, chei, pixuri, absolut ce vrei. In portiera are plase pentru a pune sticle de dimensiuni medii samd.

Portbagajul e mai mare decat crezi la prima vedere (ieri am fost pana in Real sa imi fac cumparaturile siau incaput lejer un bax de apa plata, doua sacose mari cu cumparaturi si rucsacul meu). Nu ai niciodata senzatia ca nu ai unde pune lucrurile mici – chei, telefoane, pixuri, hartii, ochelari, toate au loc pe bordul din fata.

Interiorul arata foarte bine. E funky, asa, cu materiale de buna calitate, volanul in 3 spite e chiar atractiv, iar sistemul audio e exact ceea ce trebuie la o masina asa de mica. Bordul e plin de rotunjimi, iar pe partea centrala ai turometrul si ceasul mecanic – pe care il ai si in format digital in bordul central, de dupa volan.

 

Siii… surpriza finala: nu numai ca am primit un Smart, cei de la Mercedes-Benz au zis sa imi faca o surpriza totala 😀 Mi-au dat-o cabrio, sa imi testeze complet limitele. Cel putin asa ma gandeam initial: eu, ditamai omul, intr-o masinuta, si o mai si decapotez. Dar… nu a fost chiar asa. Desi nu prea am mers cu ea decapotata, cand a fost sa fie – in cele cateva seri calde din ultima vreme – a fost chiar foarte misto. Da, nu m-am vazut in oglinda, dar nu cred ca imi statea chiar asa de rau 😀 In plus, decapotarea se face pe doua nivele, unul ca trapa completa, altul pana deasupra portbagajului, deci pot avea acces la aer si fara sa o cobori de tot.

 

Cum se conduce? Masina e foarte bine inchegata, mai ales ca te astepti de la ea sa nu fie. Evident, e foarte rigida, rotile mici nu te bucura foarte tare cand prinzi cate o groapa ceva mai mare, dar in rest se strecoara rapid prin trafic si, daca stii sa o calci cum trebuie, chiar merge destul de tare. De ce spun “daca stii sa o calci cum trebuie”? Pentru ca singura, cred, problema pe care am gasit-o e la cutia de viteze. Schimbata ATAT de greu viteza, ai senzatia ca esti intr-un film in reluare. Singura solutie sa poti merge ok cu ea e cu cutia secventiala (adica sa schimbi tu in sus, pentru ca in jos nu ai nevoie, schimba ea cand pui frana). Dar, in clipa in care folosesti clapetele, ai rezolvat problema si masina devine chiar fun.

Am masina de doua saptamani, dupa cum va spuneam, timp in care am condus zilnic prin Bucuresti. In timpul asta puneam cel putin de doua ori un plin in GLK. Ei… in Smart am pus benzina abia ieri. Un plin. De 1,2 milioane de lei. Un plin! Cu care am mers doua saptamani! Pur si simplu uiti ca trebuie sa alimentezi. In plus, daca te mai obisnuiesti si cu sistemul ECO, care iti opreste motorul la semafor, cand pui piciorul pe frana, si porneste iar cand iei piciorul de pe frana, aproape ca nu simti ca mai trebuie sa si alimentezi.

Ce bube are, pana la urma? Una dintre ele e, fara indoiala, pretul. Noua versiune apare acum, la Salonul Auto de la Paris, deci versiunea condusa de mine mai poate fi gasita mai mult la mana a doua – poate mai sunt cateva noi pe stoc pe undeva. Cu preturi in jur de 7000-8000E, ceea ce nu e putin.

Alta problema? Nu m-a indemnat inima deloc sa o scot din oras. Da, acum 10 ani conduceam Tico prin tara ca un disperat, dar acum chiar nu ma mai tenteaza sa ies din oras cu o masina mica.

Si, nu in ultimul rand, eu si cu varu – nici unul din noi nu e chiar mic – stam… dubios, sa spunem in masina 🙂 Incapem, fara indoiala, nu sunt probleme, dar ai impresia ca explodam in scurt timp :))

O concluzie? Smart este, din punctul meu de vedere, a doua masina din familie. E masina pe care o parchez intre doua masini de-a curmezisul, cu care am gasit loc de parcare oriunde in Bucuresti, cu care ma descurc foarte rapid in trafic, care nu consuma – ma costa mai putin de jumatate din combustibilul pe care il bag in GLK. E funky, e distractiva, mai ales cea cabrio. Pentru o domnisoara e perfecta. Nici pentru cineva ca mine nu e aiurea, dupa ce treci de primii kilometri chiar te simti foarte bine in ea. Desi am in permanenta senzatia ca sunt un elefant intr-un magazin de portelanuri.

Mi-as cumpara-o? Da, chiar am zis cuiva asta. Dar a doua masina. Poate chiar a treia, daca e vorba de mine, dupa un cabrio cum trebuie – un SL, de ex. Isi merita banii? Daca iti pui intrebarea asta, nu prea mai are rost sa te gandesti la ea. Pana la urma, nu uita ca iti cumperi un Mercedes-Benz.

P.S.: ceva foarte misto, de care nu stiam, e ca masina are contactul pe mijloc. Ce vrei mai funky de-atat? 😀

Eram acum vreo doua zile la Real, pe la 10-11 noaptea, facandu-mi cumparaturile (prefer sa ma duc atunci, chiar si mai tarziu, pentru ca nu e asa de aglomerat). Cand cobor din masina (un Smart de care va voi povesti curand), vine la mine un tip la vreo 20 de ani, curatel, care imi spune: “sunteti sofer auto? Avem o problema cu cureaua de transmisie la un Ford Escort, la o statie de benzina de-aici si mai avem nevoie de vreo 400.000 de mii sa rezolvam problema, credeti ca ne puteti ajuta cu oricat?”

Evident, i-am dat cu flit, era clar ca lumina zilei ca e vrajeala – urmariti Filantropica: “mana intinsa care spune o poveste nu ramane goala”. (urmariti, in plus, ca mai intai m-a intrebat daca sunt sofer – de parca faptul ca abia coborasem de la volan nu ma dadea de gol: a obtinut astfel primul “Da”, pe care voia sa il continue).

Poanta e ca doua zile mai tarziu acelasi pusti avea, in aceeasi parcare, aceeasi problema. Cand l-am intrebat cum de nu a rezolvat de 3 zile, de cand mi-a zis acelasi lucru, a zis “Ah, scuze, am mai vorbit”, si a plecat mai departe.

Ma gandeam, insa, la intrebarea initiala si la raspunsul asteptat. Imi aduc aminte de-un test despre care citeam acum ceva ani cu o fisa de telefon: daca te duci la 10 oameni pe strada si le ceri o fisa de telefon – testul era facut acum vreo 20 de ani -, unul din 10 iti va da o fisa. Daca, insa, te duci mai intai la ei si ii intrebi cat e ceasul, apoi ceri, 5-7 oameni iti dau fise.

Tot zilele astea am primit si un email lamentabil, de la cineva care e “CEO si cofondator al unei firme de hosting”, care imi explica foarte bine ce gandesc eu, ce ar trebui sa afle cititorii mei samd. Persoana respectiva imi cere un serviciu (sa spun de serviciul lor de hosting), sa fiu solidar pentru ca sunt roman – cine a vorbit cat de cat cu mine sau a citit ce scriu stie ca nu sunt de acord cu solidaritatea de genul “da-mi link ca sunt roman” samd, pentru ca daca esti bun ti se da link oricum – si imi trimite un email standard (pun pariu ca daca ma apuc sa caut pe la toti bloggerii mai vizibili, toti au acelasi mesaj). Si ma gandeam ca mai degraba m-as apuca sa ii dau bani baiatului din parcare, care macar a invatat o strategie, decat unuia care se crede mai destept ca mine si nu face macar minimul efort sa citeasca ceva inainte, daca tot imi cere un serviciu. Sau macar sa dea un search pe blog la mine dupa “hosting”. Poate asa afla de parteneriatul cu Hostway. Sau putea sa se uite in footerul blogului. Eh. Desi, cu ocazia asta mi-a venit o idee buna legat de partenerii mei in diferite proiecte sau pe blog. Marti-miercuri o pun in aplicare.

In ultima vreme citesc din ce in ce mai mult despre tehnici de vanzare (citisem si inainte, dar acum incep sa descopar tot felul de lucruri noi). Si observ cat de putin stim sa ne vindem. De la omul cu hosting-ul de mai sus pana la brandul de tara. Si ca, pana la urma, numai noi suntem de blamat ca nu reusim sa ne vindem. Faptul ca traim in Romania nu schimba asta, doar face vanzarea mult mai dificila.

Ei, nu chiar The Movie, dar un filmulet facut de cei de la iLeo despre Social Media in Romania. Mie mi-a placut foarte mult, mi-a adus aminte de vara asta si, in ciuda unei dureri constante de spate in ultima vreme, datorata statului in scaunul soferului mult prea mult, cred ca as pleca si maine iar 😀

Redescopera Romania from PetromRomania on Vimeo.