BobbyVoicu.ro

Una Alta

In Ankara

Una Alta ·

Am ajuns in Ankara, impreuna cu varu, dupa 17 ore de condus (ma pregatesc de plecarea le Geneva, detalii mai tarziu in timpul saptamanii 😛 ). Am trecut prin Istanbul in rush hour, am facut 100 de km in 2 ore, pe 6 si chiar 9 benzi. Desi mai aglomerat decat in Bucuresti, coloanele alea macar se mista.

Cu internetul inca ne miscam greu. Mai multe detalii voi scrie pe bobbyvoicu.com, blogul meu de calatorii. Pana una alta, cautam cabluri sa descarcam poze si clipuri (mersi, Nihasa, mersi, Emi).

P.S.: inca nu stiu cum ne vom descurca cu cei care nu inteleg engleza. Acum mergem la cumparaturi. Wish us luck 😀

Blogoree.ro @#$%, blogoree.ro e de c@#$t

Una Alta ·

Pentru cei care tot au de comentat: am incredere in echipa de moderatori de pe blogoree.ro, carora le si multumesc acum pentru activitatea lor din ultimele luni. Isi fac treaba destul de bine (desi sunt sigur ca mai pot exista lucruri bune de facut, chiar daca uneori sar calul), iar comunitatea a crescut de cand au preluat-o ei. Pe Bligg se publica posturi de calitate, pe forum a inceput sa se discute iar, iar sa ai grija sa controlezi in permanenta un grup de oameni din care jumatate au in cap numai cum sa triseze sistemul nu este un lucru usor.

Asa ca daca vreti sa injurati pe cineva pentru blogoree, injurati-ma pe mine ca am pornit comunitatea, nu pe cei care isi fac treaba. Chibiti de moment sunt destui in blogosfera. Daca vreti sa ajutati, ajutati in mod real, nu comentati ca sa aratati ca stiti sa scrieti. Daca nu va convine ceva, porniti o alta comunitate. Un domeniu e 50E, o licenta de vB inca 160$, drupal e gratuit, potentiali membri sunt vreo 4-5 milioane. De ce va cramponati pe una care nu va place?

Daca aveti ceva personal cu unul dintre admini sau moderatori, tough luck. Dar asta e treaba voastra, nu a celor de pe blogoree.

Nu am de gand sa intru in polemici: blogoree este o comunitate facuta sa ajute pe cei care au nevoie, nu sa accepte aberatiile catorva. In plus, numai cine nu incearca nu greseste.

In concluzie: eu nu sunt politie si nici securitate. Daca un administrator sau moderator v-a dat afara, v-a dat ban, v-a dat avertisment, bravo lor. De asta sunt acolo. Poate ca uneori mai exista victime colaterale, dar mai bine sa sufere 3-4 decat 1000.

P.S.: asta nu inseamna ca sustin absolut tot ceea ce fac adminii si moderatorii de pe blogoree. Nicidecum. Dar pana acum nu am gasit un motiv real sa ma plang de oricare dintre ei.

Loss aversion

Una Alta ·

Sau cat de prost gandim cand e vorba de bani. Aici.

Foarte interesant de raportat la utilizatorii de internet.

Prin Constanta

Una Alta ·

Sunt pe drumuri, asa ca review-ul pentru Marius vine ceva mai greu 🙂 E din cauza cetii de pe A2 😛

Turist in Romania

Una Alta ·

Inca ma surprinde cat de delasatori si de tampiti putem fi noi, romanii, mai ales cand e vorba de turism.

Zilele astea am avut niste prieteni de prin alte tari in vizita (Turcia, mai exact… tara aia care s-a dezvoltat in nestire din cauza turismului). Stiti ce au vrut sa vada?

Castelul lui Dracula!

Nu i-a interesat prea tare ca nu e de fapt al lui Dracula (care nu a existat), ca nu e in Transilvania, ca Vlad Tepes nu a jucat in filmul lui Coppola: nu, tot ce voiau era sa povesteasca prietenilor ca au fost la castelul lui Dracula din Transilvania.

Si am mers la Bran. Pe 31 decembrie, pentru ca in rest am avut alte treburi. Si palarie-ntr-un picior, ghici ciuperca ce-i, cand credeti ca era inchis? De pe 31 decembrie pana pe 2 ianuarie (fusese si de pe 24 pana pe 26).

Intrebarea (evidenta, pentru ei, stupida, pentru noi) a fost: “Cum sa inchizi acum, in perioada asta, cand toata lumea vrea sa viziteze?”. Aceeasi intrebare o punea un tip sotiei/prietenei sale in engleza (banuiesc ca erau britanici) in fata portii inchise a castelului. Si mai erau in acelasi moment inca vreo 3-4 grupuri care se uitau la programul de vizitare. Raspunsul meu amar a fost: “Asa aducem noi turistii de mai multe ori in tara: prima data va aratam ce avem, a doua oara va lasam sa si vizitati!”

Si sa nu imi spuneti ca “Trebuia sa te duci si tu pe 30!”. Pentru ca nici macar un simplu program de functionare pentru sarbatori nu au putut pune pe jegul ala de site al lor. In plus, de ce trebuia sa ma duc pe 30? Pe 31 s-a lucrat, din cate stiu eu, in Romania. Si, de cand ma stiu eu, oamenii din serviciile de acest gen fac asa-zis-ul “revelion al ospatarilor”, pe 7 ianuarie (nu-mi spuneti ca nu e asa: am lucrat 3 ani intr-o discoteca. Ce Craciun, ce Revelion? Munceam de ne ieseau ochii din cap. Dar de pe 7 pana pe 20 inchideam sandramaua si mergeam si ne distram). Nu exista zi libera in aceasta perioada pentru oamenii care fac banii cand ceilalti sunt in vacanta.

Poate era plecat vampirul in tarile calde? In concediu? Ca atunci inteleg.

Programul de sarbatori al castelului Bran in 2007
Alta intamplare, acum in Vatra Dornei:

Un hotel oarecare, cu restaurant la parter, deci bani bagati in business. Minut, Minutz, ceva de genul. O chestie de doi lei, care arata bine, dar “pute” rau. Nu va duceti nici daca va roaga cineva.

Noi, 5 oameni la masa. Data: 25 decembrie. Ora: 21:50. Unul dintre noi face comanda de o sticla de vin. Chelnerul ne aduce, impreuna cu paharele. Dupa care, 5 minute mai tarziu, nu exagerez, vine si ne spune ca la 22 se inchide restaurantul (bineinteles, sticla desfacuta, nimeni nu se grabea). Cineva observa ca pe usa restaurantului scria ca la 22:30 se inchide. “Da, dar noi plecam!”.

Am ramas siderati, fara reactie. “De ce ne-ati mai adus vinul, atunci? Sa il bem in hol?”. Aceiasi prieteni din Turcia, si mai siderati: “Adica ei inchid cu oameni inauntru?”. Pentru cei care ati fost in Turcia si stiti cum va iau aia banii daca intrati in localurile lor (fara sa fie preturi mari, ci pentru ca stau dupa voi pana dimineata, daca e nevoie), socul e de asteptat.

Soselele

Ingrozitor. Drumuri proaste, incredibil de proaste. Am mers in Bulgaria pe niste drumuri execrabile, pe care ma gandeam ca nimeni din afara tarii nu ar merge fara sa se gandeasca in permanenta ca s-a ratacit. Eu eram intrebat din 5 in 5 minute, din cauza gaurilor imense din sosea (traseul Paraul Rece – Bran): “Are you sure we didn’t get lost?”. Eu fiind roman, in Romania. Deci era de presupus ca macar semnele de circulatie stiu sa le citesc. Dar parea atat de incredibil sa ai asemenea traseu catre un element de atractie atat de important pentru straini. Nu mai zic de soferi, ca am zis deja.

La sfarsitul saptamanii petrecute de prietenii mei in Romania am avut un schimb de replici in felul urmator:

Eu: “You know, Romania is beautiful, you should really come and visit in the spring or in the summer”.
Si replica: “Wouldn’t we better visit together another country in Europe? Like Spain, or Portugal?”.

Iubesc Romania. Am mers de la un capat la celalalt, am vizitat tot ce se putea. Tuturor le zic cat de frumos este aici.

Dar oricat as vrea, nu pot sa spun cu mana pe inima prietenilor mei de afara: Come to Romania! Nu de alta, dar m-am saturat sa explic in permanenta de ce suntem atat de tampiti incat sa nu reparam lucrurile evident gresite… sa caut explicatii mirobolante sau, pur si simplu, sa pun ochii in podea. Sunt sigur ca peste tot in lume se intampla astfel de cazuri, dar nu ma intereseaza: nu vreau sa se intample asa ceva in Romania MEA!

Pe aceasta tema au mai scris si:
Paradoxul turismului romanesc – Andrei Crivat

Aglomeratie si fotofobie

Una Alta ·

Blogul asta se transforma, putin cate putin, intr-un loc in care nu scriu altceva decat ca muncesc prea mult si ca nu mai am timp sa fac altceva. Lucru complet neadevarat. Muncesc destul, este adevarat, dar am si o gramada de timp sa fac altele.

Si totusi, m-am aglomerat. Dar nu din cauza ca nu am timp, ci din cauza soarelui, a plimbarilor prin oras pentru a rezolva una sau alta si, mai naspa, a lucrurilor stupide care se intampla si iti dau peste cap programul.

Pas cu pas: eu am fotofobie, adica daca stau in soare prea mult timp (2-3 ore :D ) ma dor ochii si ma simt ca si cum nu as fi dormit de 2-3 zile. De aici rezulta o gramada de chestii aiurea dar mai ales ca nu ma pot concentra dupa o astfel de plimbare. Prin urmare, ziua in care am de facut o astfel de plimbare prin oras este aproape pierduta.

Ajungem acum la pasul urmator: ati observat ca atunci cand se intampla ceva stupid sau aiurea, se intampla legat? Saptamana asta, marti pe la pranz, serverul cu unul din site-urile mele mari incepe sa dea rateuri: nu trimitea mailuri. Stau vreo 6 ore sa imi dau seama ce are (nu imi dau) dar stau acasa pana la 19:30 incercand sa rezolv, desi la 8 aveam emisiunea la radio lynx. Ma gandeam ca nu fac mai mult de 15 minute cu masina, avand in vedere ca era si 1 mai si era liber prin oras. Cobor linistit jos si… masina nu se mai deschidea: apas pe telecomanda, nimic. Bag cheia in portiera, nimic (nici macar nu intra). Dupa 5 minute deduc ca nu am timp si ma urc in taxi… emisiune… etc.

Miercuri am fost plecat (si joi): nu am avut timp sa lucrez. Joi seara am aflat ceva (joi noaptea nu am dormit din cauza asta, inca nu imi vine sa cred), vineri am primit mail de la firma de hosting ca de pe serverul meu se trimit spam-uri, sambata m-am chinuit sa deschid portiera (ranga, geam fortat, etc), tot sambata am uitat sa ma duc la radio pentru o sedinta la care promisesem ca ma duc (stupid me!).

Una peste alta, o saptamana in care din ce voiam sa fac nu am facut aproape nimic. In plus, mi-am dat seama ca nu prea pot sa imi iau motor pana prin august ca mai devreme de atat nu iau permisul.

So: am muncit saptamana asta? Da, dar cu atat de putin eficienta incat imi vine sa urlu de ciuda.

P.S.: in zile din astea, parca nu vraeu sa dorm de ciuda, poate mai castig ceva timp… desi nu reusesc sa fac absolut nimic. Stupid me.

P.P.S.: de maine ar trebui sa ma duc la birou. Poate asa reusesc macar 4-5 ore pe zi  Desi, bineinteles ca mai am si altele de facut, de la rezolvat cu asigurarea la … cine stie ce…

…acesta a fost postul de duminica seara. De maine revenim “to our regular scheduled program”. Weekend placut :D

Adio, Laura

Una Alta ·

In facultate am avut o prietena buna. Nu am fost niciodata un cuplu, nu am vrut sa fim vreodata un cuplu, am fost doar prieteni foarte, foarte buni. Ea m-a invatat sa fac iahnie de fasole (prin telefon) si e prezenta in multe din amintirile din perioada facultatii.

Era studenta foarte buna, in anul 4 lucra deja la Arthur Andersen.

Ulterior, cu plecarea mea din Bucuresti pentru vreun an jumate, am mai pierdut legatura. Ne vedeam, totusi, o data la 2-3-4 luni, cand mai ajungeam prin Bucuresti. Ultima data am reusit sa ne vedem acum un an jumatate, din intamplare, la Piata Moghioros. Era duminica, pe la 7 seara, cumpara flori si se ducea la birou (da, duminica, la birou). Munca ii permitea sa ne vedem rar de tot. De multe ori imi returna un telefon dupa 5 zile (!) pentru ca nu avea timp si de multe ori ne vedeam la 9 seara, o ora, pana isi revenea, ca sa se apuce iar de munca.

De vreun an nu am mai reusit sa dau de ea. Am sunat-o anul trecut de Sf. Constantin si Elena (o chema si Elena) si m-a intrebat razand “nici anul asta nu ai uitat?”.

Am sunat si anul trecut de ziua ei, 11 octombrie, dar nu mi-a raspuns. Nu era nimic nou. I-am trimis mesaj cu “La multi ani!”.

Ulterior, am mai sunat-o o data, cred, dar la fel, nu mi-a raspuns.

Azi, in tren, venind de la Constanta, citeam in EvZ analiza mortii Ralucai Sorescu. La alte cazuri am citit: “Laura Damian, manager la Taxe, a murit anul trecut in iulie, in urma unui acceident de masina”.

Nu am stiut un an nimic (nu am fost niciodata apropiat de ai ei sau de prietenii ei). Sufletul mi-e greu si parca ceva s-a rupt. Stiam ca e undeva acolo, ca la un moment dat va avea timp sa imi raspunda la telefon… Mi-a fost teama sa aflu mai multe, pentru ca la un moment dat m-am gandit la ceva rau…

Adio, Laura Elena Damian, prietena draga. Te-am iubit mult de tot.