BobbyVoicu.ro

Archives for 2010

RevvNation cauta programatori

Una Alta ·

Nu am vrut sa scriu “RevvNation angajeaza” pentru ca, desi cautam oameni sa lucreze cu noi, sunt mari sanse ca primele 1-2 luni sa fie luni de invatare (internship), mai degraba.

Bun, despre ce e vorba:

Cautam programatori (doi, mai exact) pentru a lucra la RevvNation.com. Ciops, programatorul sef, zice asa:

1. Daca stie perl
– sa stie ce-i ORM, MVC (concepte folosite in framework-uri), template engine. Daca stie direct Catalyst (frameworkul nostru) e perfect.
– sa stie sql, preferabil psql
– HTML/CSS

2. Daca nu stie perl
– HTML si CSS bine
– sa stie ce-i ORM, MVC, template engine in orice limbaj de programare (PHP, Ruby etc)

Daca vreti sa lucrati la un proiect misto (chiar e, nu vorbesc aiurea, cautati pe twitter #revvnation sa vedeti reactii), sa muriti de draci cand apar bug-uri care trebuie modificate ACUM, sa mai urlu eu la voi din cand in cand – ca restul nu au voie prin contract, dati un CV la [email protected] (si da, sunt doi de v acolo, nu w 😀 ). si cand zic CV sa nu va ganditi la cine stie ce carnat de document, poate sa fie un paragraf in care imi spuneti cat de cat despre voi, cat sa fie interesant sa ne vedem sa stam de vorba.

In mare, ceea ce cautam e sa gasim niste oameni pasionati de ceea ce fac. Un joc online e mult mai dificil decat pare la prima vedere, asa ca provocari vor fi, important e sa vreti sa aveti parte de asa ceva 🙂

Ah, si daca stiti araba, e un plus, ca avem cativa jucatori care vor sectiune de help in araba 😛 [e o gluma]

Update: locul de munca e “on location”, in Bucuresti.

P.S.: daca aveti intrebari, vreti completari, aveti comentariile la dispozitie 🙂

Enisala (Heracleea)

Una Alta ·

(Articol scris in cadrul Proiect4).

Una dintre cele mai misto cetati pe care le-am vazut vreodata. Nu neaparat pentru cum arata, pentru ca nu e ceva extraordinar, desi nu arata rau, cat pentru cum e asezata si pentru cum se vede cand te apropii.

 

Am descoperit Enisala anul trecut, intr-o plimbare de concediu, dupa ce am citit pe Xplorio despre ea. Si ce surpriza am avut: ma asteptam la o gramada de pietre si am descoperit ceva superb.

Enisala e undeva in podisul Dobrogei, aproape de lacul Razim. Sau, in cuvintele nemuritoare de pe Xplorio:

Simplu. Dinspre Navodari (Mamaia) o iei spre nord, catre Babadag. Dinspre Tulcea, o iei tot catre Babadag. Dinspre sud iti va lua maxim o ora, drumul e superb oricum.

De aici mergi spre Enisala si apoi, imediat dupa ce ai iesit din acel sat, faci stanga pe un drum de tara. Pe un copac de pe partea dreapta a drumului vei vedea si un indicator spre stanga, cu inscriptia “Spre Cetatea Heracleea”, care te va ajuta.

Pentru cei care vor un traseu de o zi: de la Bucuresti poti ajunge cel mai repede urmand traseul Medgidia, Mihail Kogalniceanu, Lumina, Babadag, sau daca vrei sa faci si un pic de off-road pe drumuri cu pietris, de la Kogalniceanu o poti lua spre nord, spre Targusor, si apoi spre Est, spre satul Gura Dobrogei. Evita cu orice pret insa breteaua Kogalniceanu-Salcioara, care e rupta rau.

Vei da de peisaje pustii, molcom asezate sub soarele torid, un amestec de calcaruri, grote, paduri de pini si campuri de maracini pe care nu il vei uita prea repede. De la Gura Dobrogei iesi apoi in DN 22 si urci frumusel la Babadag. Drumul dus-intors trece de 600 de km dar e o aventura de 1 zi de care iti vei aminti mereu.

Pentru mine e unul dintre locurile unde merg de fiecare data cu placere. Din trei motive:

1. E superb. Si iti da o senzatie de “on top of the world” nemaipomenita.
2. Soselele sunt aproape goale, drepte si cu asfaltul foarte bun. Deci se conduce foarte bine 😀 Si incet, evident.
3. Pentru ca pasionatii de foto pot face poze ca cea de mai jos. Poate chiar mai bune :))

 

Istoria cetatii este legata de asezarea strategia la mare. Evident, intre timp marea e mult mai departe, acum existand lacul Razim, creat natural intre timp (moment care coincide, spun istoricii, cu parasirea cetatii de catre locuitorii sai).

In acest moment la Enisala se intampla chestii, pentru ca am vazut ca, in sfarsit, se face o sosea care sa ajunga direct la cetate, spre deosebire de momentul de acum, cand mergi pe niste drumuri de pamant, unde un 4×4 ceva mai inalt e recomandat cu caldura (nu am idee ce se intampla daca mergi cu ceva mai mic, eu am fost cu Mercedes-Benz GLK ultima data si cu un Citroen C-Crosser in 2008).

Din cate stiu, exista si un festival de muzica, festival care anul asta nu a mai avut loc (nu am idee de ce), asa ca se pare ca aici se vor intampla lucruri. Care sper sa nu strice ce e acum, pentru ca ar fi o mare pierdere.

 

Pentru mai multe poze, mergeti sa vedeti galeria completa pe flickr.

Cum pui intrebari despre proiectele tale?

Una Alta ·

Primesc zilele trecute un email de vreo 500 de cuvinte (adica MARE) cu descrierea unui proiect. La sfarsit intrebare: “Ce parere ai?”.

Ce as putea sa raspund? “Buna”. “Proasta”. Nici macar. Pentru ca nu am idee ce vrei sa obtii, de ce le mai multe ori, de la proiectul respectiv. Pentru ca nu am idee care sunt asteptarile tale de la viata, de la proiect samd. Pentru ca nu stiu daca ai acces la resurse, ce pregatire ai samd.

Daca ma intrebi de un blog si ce parere am… ce ar trebui sa iti raspund? Ca e scris bine? Ca are design misto? Ca pare vandabil? Ce? De unde sa stiu eu ce te intereseaza pe tine?

Prin urmare, cand vrei o parere (sugestie, sfat – deci nu consultanta), incearca sa urmaresti cateva linii directoare – cel putin daca ma intrebi pe mine:

1. Da-mi o descriere mica a proiectului inainte de a intreba, daca vrei sa ma intrebi despre intreg proiectul.

2. Daca vrei sa ma intrebi ceva specific, scoate specificul in evidenta.

3. Intrebarea trebuie sa fie foarte clara si la obiect: “crezi ca exista posibilitatea sa obtin X in intervalul de timp Y? Daca da, crezi ca mi-ai putea da 1-2 sugestii?”

4. Incearca sa ma intrebi pe zone de interes pentru mine (folosind exemplul de mai sus, al blogului, nu ma intreba de design sau calitate a scrisului – daca vrei o critica literara). Da, am o parere, ca orice om, dar nu una de care ar trebui sa iti pese prea mult.

5. Nu ma intreba nimic mai devreme de cateva luni din momentul in care ai dat drumul si cand ai ceva palpabil de vazut/masurat.

6. Daca raspunsul pe care trebuie sa ti-l dau implica mai mult de 10 minute din timpul meu (inclusiv cercetarea) sunt mari sanse sa nu il primesti. Pentru mine timpul meu e mai important decat al tau (pentru ca e al meu).

7. Nu imi scrie pe Yahoo Messenger, Facebook, Twitter samd. Nu ma suna. Daca vrei ceva, trimite un email. Nu imi spune ca nu ai timp sa scrii un email, pentru ca iti dau si ignore.

8. Nu ma presa sa iti raspund imediat (anuntandu-ma pe twitter ca am email, pe Yahoo Messenger ca am email samd). Sunt sanse mari sa nu iti raspund deloc.

9. Scrie inteligibil. Daca scrii incoerent, gresit gramatical samd, indiferent de motiv (cineva, care mi-a trimis 10 randuri de email fara semne de punctuatie, litera mare samd, s-a motivat ca se grabea), nu vei primi raspuns. Pot intelege scapari minore, dar nu emailuri la care trebuie sa folosesc Google Translate ca sa inteleg.

10. Ceea ce spun eu e doar o parere data in contextul propriei mele experiente si in contextul cunostintelor si informatiilor pe care le am eu. Poate ca tu nu ai aceleasi date la care sa te raportezi. Deci nu trebuie sa iei ce iti zic eu ca litera de lege.

Daca nu respecti ideile de mai sus nu inseamna ca nu iti raspund. Uneori inseamna doar ca nu iti pot da un raspuns care sa te ajute cu ceva.

La final, eu intotdeauna dau un exemplu de “sfat” dat unui prieten bun: “Nu porni, bah, un blog de carti, ce ai, ai inebunit? Nu ai sa faci bani niciodata cu el!”. Bine ca Andrei Rosca nu m-a ascultat, pentru ca altfel nu aveam bookblog (sau era o alta varianta). Ce va sugerez, deci? Sa nu intrebati despre proiect, in general, niciodata. Eu as intreba doar de lucruri specifice (cum sa promovez pe un anumit canal, cum se potriveste o anumita componenta pentru vanzarea pe alt canal samd), pentru ca acolo si feedback-ul e masurabil si relativ usor de implementat ulterior.

Cat despre viziune si proiect… De unde sa stiu eu ce iti place tie? Sunt sigur ca daca intrebai 100 de oameni despre ce ar trebui sa fac eu dupa Yahoo! niciunul nu ti-ar fi zis de un joc online cu masini. Si totusi, asta fac 🙂

Un alt lucru observat e ca, de obicei, cei care pun intrebari generale cauta de fapt motive sa porneasca ceva sau chiar sa NU porneasca (spunand: Bah, eu am vrut, dar mi-a zis Bobby Voicu ca e o idee proasta). Nu e treaba mea ce faci tu, nu eu sunt in locul tau si nu ar trebui sa conteze prea mult pentru tine.

In consecinta? Porneste-ti proiectul, fa cativa pasi cu el si abia apoi apuca-te sa ceri pareri, sfaturi, idei samd. Nu pierzi nici tu timpul, nici cei pe care ii intrebi.

P.S.: evident, exista posibilitatea sa obtineti mai multe informatii, o parere mai detaliata samd. Dar asta inseamna deja consultanta. Daca asta cautati, atunci decalogul de mai sus nu mai are relevanta. Dar consultanta implica anumite costuri la care trebuie sa va ganditi.

Johari Window

Una Alta ·

Daca stiti despre ce e vorba, mergeti direct aici: Johari Window

La mentorship-ul lui Dragos Roua am facut un test foarte misto, numit Johari Window (puteti citi aici mai multe detalii).

In mare, se pleaca de la ideea ca noi avem o anumita imagine despre noi, dar ca imaginea publica e complet diferita si, mai mult decat atat, nu ne dam seama ca uneori chiar suntem priviti complet, complet diferit de cum credem noi. Ideea e sa rugam cei care ne stiu (din diferite medii, nu neaparat personal) sa aleaga 5-6 adjective care consideram ca ne reprezinta dintr-o lista standard.

Prin urmare, v-as ruga sa ma ajutati sa completez fereastra de mai sus (pot fi oricate persoane, nu exista limita). E vorba sa alegeti acele adjective care vi se par ca mi se potrivesc, dupa cum spuneam. V-as ruga sa nu alegeti la misto, pentru ca se da peste cap testul 😀

Linkul unde puteti sa vedeti adjectivele si sa le alegeti: Johari Window

Auto: Drive test BMW 116

Auto ·

 

Seria 1 de la BMW nu contine cele mai populare modele de la producatorul bavarez, deoarece multi oameni prefera sa mai stranga putini bani si sa ia un Seria 3 pentru porbagajul si spatiul mai mare, pe langa gama de motoare mai puternice. Inainte de a conduce 116d-ul, le dadeam dreptate celor care credeau asa, dar pentru cineva care nu are nevoie de un sedan mare, aceast hatchback se poate dovedi o alegere perfecta, reusind sa compenseze prin greutatea mai mica puterea mai redusa a motorului.

Noul 116d poseda clasicul diesel de 2 litri, din care extrage cea mai mica valoare de putere, dar cu ajutorul caruia devine unul dintre cele mai eficiente modele din gama BMW, in mare parte datorita functiei Auto StarStop. Dar desi unii dintre voi or sa strambati din nas cand auziti ca are “doar” 115 cai putere, dupa cum am vazut in cele 3 zile in care am avut masina, 116d-ul poate purta cu mandrie emblema BMW.

Exterior
Personal imi plac foarte mult hatchback-urile, dar pana acum Seria 1 nu a iesit in evidenta foarte mult. Dar dupa ce am condus aceasta masina, capul meu se intoarce imediat dupa orice versiune pe care o vad pe strada. Nu iese in evident cu multe, exceptie fiind garda scazuta la sol, dar cand este “decorat” cu vopseaua Montego Blue, o sa atraga privirile cunoscatorilor.

 

Designul exterior este completat de jantele de 17-inch in aliaj usor si de teava de esapament groasa, care scoate un sunet impresionant de fiecare data cand apesi acceleratia cu simt de raspundere. Din pacate, design-ul Seriei 1 incepe sa isi arate varsta, si o noua generatie nu poate veni mai devreme, una care sigur o sa atraga si mai multi clienti pentr acest hatchback premium.

Interior
In interior, BMW 116d impresioneaza, dar nu duce nimic la extrem. Versiunea testata avea pachetul avantaj de 2,000 de euro pe langa alte cateva optionale, gen oglinzi anti-orbire, cotiera, covorase din velur, radio BMW professional, pe langa suporturile de pahare atat de indragite de Vlad sau volanul multifunctional si schimbatorul imbracate in piele.

 

Dar desi materialul textile folosit la scaune, finisat in culoarea Monaco Blue, e de mare efect si se simte placut la atingere, trebuie mentionat ca scaunele ar fi trebuit sa ofere un suport lombar mai bun, deoarece motorul poate oferi o putere adecvata, care cuplata cu suspensia excelenta ce lipeste masina de sosea, o sa te arunce prin habitaclu. Alt aspect enervant, cel putin pentru mine, a fost maneta care regleaza cat de mult se poate da scaunul inainte sau inapoi, care iesea prea mult in afara, si de care mi-am accidentat de cateva ori piciorul drept.

Desi ar putea parea putin spartan la prima vedere, interiorul masini ofera totusi o experienta premium. Spatiul este mai mult decat suficient in fata, dar prietenii vostri mai inalti s-ar putea sa se planga daca ii puneti sa stea in spate. Portbagajul ofera spatiu sufficient, ceea ce transforma Seria 1 intr-o masina perfecta pt niste escapade de weekend, iar spatiile de depozitare garanteaza ca o sa uitati cate ceva prin masina.

La drum
Aici BMW-ul 116d straluceste cu desavarsire, la fel ca multe alte modele bavareze. Desi extrage cei mai putini cai (115) din arhi-cunoscutul motor de 2 litri diesel  (118d are 143, 120d are 177 iar 123d, 204), masina se descurca la fel de bine in oras ca si la drum intins. Din pacate, motorul, care ofera o putere rezonabila si raspunde extreme de repede la comenzi (pe langa faptul ca produce un zgomot superb multumita tevei de esapament), este cuplat cu o cutie de viteze proasta, care desi ofera o experienta sportiva, avand cursa schimbatorului foarte scurta, necesita niste experienta la sala pentru a o manevra. Muschii va sunt serios solicitati atunci cand vreti sa selectati marsarierul, iar prima data am crezut ca am stricat cutia, cand am incercat sa trec de pragul necesar si a parchez masina.

 

Dar desi este dezavantajat de cutia de viteze manuala, motorul se achita de sarcini, cum am spus, si multumita functiei auto StartStop si a altor catorva tehnologii, se poate lauda cu un consum de 5.3 litri/100 km in oras, 3.9 in afara si 4.4 combinat. Eu, intr-un drum de 200 de km, petrecuti atat in Bucuresti cat si in afara, si cu un still mai sportiv, am reusit sa am un consum de 6.2 litri, ceea ce nu e mult, dar destul de diferit de numerele oficiale.

Din punct de vedere al indemanarii, 116d-ul se lipeste de drum si ofera o senzatie nemaipomenita atunci cand storci toate puterea din motor. Daca aveti sansa si sunteti intr-un mediu sigur, puteti decupla DCT-ul (Dynamic Traction Control) si masina o sa devina salbatica de-a binelea, motorul livrand tot ce poate puntii spate. Suspensia impresioneaza de asemenea, reusind sa tina masina pe drum, dar desi e putin mai dura, nu o sa va arunce din scaun atunci cand dati de o groapa sau traversati liniile de tramvai.

Concluzie
Per total, BMW-ul 116d mi-a pus un zambet pe fata atunci cand il conduceam, si o lacrima atunci cand l-am dus inapoi la reprezentanta. Hatchback-ul se comporta excelent, ofera o putere rezonabila, si multumita tehnologiilor verzi, e si foarte eficient, chiar si in orasele cele mai aglomerate. Desi cutia de viteze manuala in sase trepte poate sa ofere un exercitiu adecvat culturistilor, o sa intimideze consumatorii obisnuiti. Din nefericire, pretul e destul de piperat, modelul testat costand 24,704 euro, fara taxe.

Mi-a placut:
– motorul;
– tinuta de drum;
– sistemul audio;
– consumul;

Nu mi-a placut:
-cutia de viteze;
-lipsa vreunui computer de bord;
-pretul.

Date tehnice BMW 116d:
Greutate: 1,380 kg
Motor: 2 litri (1,995 cmc) in 4 cilindri, 115 CP (85 kW) la 4,000 rpm, 260 Nm de la 1,750 la 2,500 rpm
Performante: 0-100 km/h in 10.3 secunde si viteza maxima de 200 km/h
Consum (urban/extra-urban/mixt): 5.3 / 4.4 / 3.9 (litri la 100 km)

Ca intotdeauna, multumiri lui Alex Seremet de la BMW Romania!

Am fost la Recitiri

Una Alta ·

Nadragii turchez, ciubote inhatate de la vreo catana, spacel negru ca pana corbului, un caftan la fel de intunecat, cu gujia colbuita. Aproape plesuv, briciul uitase de barba, cu priveala ocarnica sau belicoasa, de lighioana incoltita.

Cam asa arata ieri Geo Atreides, intr-un limbaj pe care ii place sa il citeasca :). Ce inseamna, de fapt, textul de mai sus? E doar descrierea sa, in timp ce citea textele aduse pentru recitiri. Bineinteles, scrisa intr-un limbaj arhaic, vechi, care parea interesant pentru el.

Blugi albastru inchis, bocanci aproape militari, un tricou negru simplu, un hanorac negru, destul de gros, cu gluga cu interior gri. Tuns scurt, nebarbierit de cateva zile, cu o atitudine uneori vinovata, alteori agresiva, de vanat incoltit.

Discutia e cu mult mai ampla si nu am scris textul de mai sus pentru a genera astfel de polemici. Pur si simplu voiam sa va spun ca am fost la Cenaclul Recitiri ieri si ca mi s-a parut foarte interesant 🙂 O modalitate de a iesi din cutia in care stau zilnic (online, antreprenoriat, masini samd), desi eu nu am citit niciodata mai mult de cele 52 de carti din pachetul de carti de joc 🙂

Nu stiu prea multe despre istoria cenaclului, in afara unui eveniment cu un telefon aruncat acum ceva timp. Aseara am ajuns acolo pentru ca nu dormisem cu o noapte inainte si aveam nevoie de ceva sa ma tina treaz. Si nu imi pare rau, dimpotriva 🙂 Cred ca mi-am mai gasit ceva de facut 🙂

Ce inseamna, de fapt, cenaclul Recitiri? Un spatiu de dezbatere literara, din ce mi-am dat eu seama, fara pretentii de specialisti. Un exercitiu de gandire care, pe mine cel putin, ma duce intr-o zona in care am rareori oportunitatea de a intra.

Nu am recunoscut prea multa lume (am si intarziat, deci nu am prins prezentarile), asa ca sper sa nu se supere cei care au fost prezenti pe mine ca nu fac o lista.

Lauda-te!

Una Alta ·

Donald Trump spunea ca e normal sa ne laudam, ca daca nu ne laudam noi, cine sa ne laude?

Asa ca acest post (cu comentariile de rigoare) este aici pentru ca voi sa va laudati. Cu ce vreti voi, atat timp cat vi s-a intamplat in 2009 si va simtiti mandri ca v-a reusit. Nu conteaza daca e personal, profesional sau orice altceva va mai trece prin cap. Haideti sa ne simtim bine, daca tot incepem munca/scoala de azi :))

Am sa incep eu: in 2009 am reusit sa slabesc pentru prima data mai mult de 10kg, am reusit sa fac cateva parteneriate foarte misto si, mai mult decat orice, am reusit sa pornesc UN PROIECT care sa ma oblige sa folosesc tot ceea ce stiu despre net intr-un singur punct: RevvNation.

Voi? Puteti lasa si linkuri catre posturi mai detaliate in comentarii, nu am nimic impotriva, dar daca sunt pe langa subiect va dau spam 😀

Ideea mi-a venit citind un post de-al lui Chris Brogan.

Spune o poveste…

Una Alta ·

Ma uitam la ea de vreo 15 minute. Bineinteles, nu ma uitam insistent (credeam eu), dar nu ma puteam abtine sa nu ma uit.

Prima data cand am vazut-o veneam in prima zi de scoala si era pierduta in fata liceului. Nu o stiam si m-a surprins, pentru ca liceul nu era chiar asa de mare, ne stiam toti intre noi, macar din vedere. S-a uitat la mine, parca vrand sa ma intrebe ceva, dar s-a hotarat in ultima secunda sa intrebe o boboaca.

Uitasem complet de momentul acesta cand am vazut-o iar, pe holul scolii. Nu am apucat insa sa vad unde intra pentru ca l-am vazut pe proful de engleza. Si nu prea aprecia prezenta pe holuri inainte de a ajunge el: in fiecare an am avut cel putin un 2 din astfel de motive.

Dupa vreo saptamana vine la mine unul din cei mai buni prieteni ai mei si imi spune: “Ai vazut ce prospatura a venit la noi la liceu?”. Ma jur, in momentul respectiv m-am gandit la o profesoara :))

Am vazut “prospatura” cateva zile mai tarziu, cand in sfarsit si-a facut curaj sa iasa in pauza. Si, in sfarsit, am avut timp sa ma uit mai atent: satena, ochi albastri, par carliontat. Si da, arata bine, colegul meu avusese dreptate.

Intr-o alta pauza, in alta zi, m-a surprins, cred, uitandu-ma la ea. Si mi-a zambit. M-am facut ca ploua pentru ca, pe bune, ce naiba sa fac? Imi placea mult, dar nu puteam sa ma duc la ea sa ii spun: stii, eu sunt Bobby, imi place cum zambesti. Cred ca ar fi ras de mine o saptamana intreaga. Nu numai ea, ci si fetele din clasa ei.

Si, intr-un final, am ajuns iar de unde am inceput: ma uitam la ea de 15 minute. Eram la aceeasi petrecere, eu stateam intr-un colt si ma uitam… Se vedea ca nu se simte foarte bine, nu parea genul care sa vrea prea multa atentie, desi era inconjurata de lume. Si simteam, cumva, ca stie ca ma uit si ca ii place. Ceva ma impiedica, totusi, sa ma duc sa ii vorbesc. Poate faptul ca nu eram cel mai indraznet om de pe planeta, ca imi lua zile in sir sa imi fac curaj sa vorbesc cu cineva care imi placea sa fi fost un motiv. In plus, ce puteam sa ii spun? Buna, sunt Bobby, imi place cum zambesti? Da, stiu, ma repet, dar chiar si acum, cand imi aduc aminte, ma trec fiori de neliniste. M-am uitat cu incredere catre o sticla de bere lasata pe masa, poate ca asta era remediul de care aveam nevoie…

Povestea de mai sus nu e reala. Dar testand pe cativa prieteni, toti au vrut imediat sa afle ce se intampla mai departe. Pentru ca, la un moment dat in viata, toti am simtit asa ceva, si rezonam cu experienta personajului. Nu stiu cum simt fetele, exact, dar ma gandesc ca nu foarte diferit. Da, povestea difera de la om la om, dar starea de neliniste, lipsa de curaj in a iesi din zona de confort… toti le stim, pentru ca ni se intampla.

Ce e cu povestea de mai sus, totusi?

Saptamana trecuta am fost la Avatar – (multumesc, LG! pentru cine nu l-a vazut, mai departe e un mic spoiler). Si discutand despre film cu cineva, mi-a zis: “ce misto e, din cauza ca tu experimentezi lumea prin ochii avatarului tau te atasezi de mediu, devii mult mai interesat de actiunea filmului si ajunge sa iti pese de personaje”. Si i-am zis ca la fel e si in blogging: trebuie sa spui o poveste pentru a atrage, ceva care e in sincron cu cititorii tai (da, stiu, ce lame, despre ce discut si eu dupa un film 😀 ).

Mai sus e o poveste. Care v-a facut sa dati click pe “more” sau sa dai scroll repede peste poza… ca sa cititi ce urmeaza. Pentru ca toti am fost acolo, nu? Cand am vrut sa luam decizii si totul in noi striga “NU!!!!!!!! Nu vreau sa iau decizii, vreau sa stau linistit!!!! De fapt nu iese oricum, deci nu are rost!!!!”. Dar despre asta voi scrie in curand.

In concluzie: spune povesti. Fa-ti cititorul sa astepte ceea ce urmeaza sa ii spui. Dar nu il pacali, asa cum am facut eu, oarecum, aici. Leaga povestea de subiect si incearca sa o spui doar in doua paragrafe… Pe urma, scrie iar, si iar, si iar. Pentru ca toti avem nevoie de povesti. Si sa stim ca nu suntem singurii care trecem prin anumite lucruri. Un articol mai detaliat despre “storytelling” gasiti pe FocusBlog (link sugerat in comentarii de Dan Lee)

Ia sa vad, voi spuneti povesti?

Later edit: Simona spune aceeasi poveste din punctul “ei” de vedere. Ia sa vedem, mai accepta cineva provocarea? :)) iese de-o leapsa? 😀