Archives for December 2011

Iarna asta mi s-a parut una din cele mai gri ierni din viata mea: fara zapada, cu o gramada de ceata. Chiar si marea avea o culoare gri, de nu mai stiai care e cerul si care e apa. Va las, asadar, cu niste poze cu multe nuante de gri, si poate ca anul viitor va fi mai colorat putin 🙂

La sfarsitul lui ianuarie vreau sa ajung la Dublin. Am si ceva treaba, am doi prieteni care au fost acolo si mi-au recomandat o plimbare, ce am de pierdut? Nu prea beau eu alcool, dar sunt sigur ca gasesc ceva. Macar vizitez sediile Facebook si Google. Printre altele.

Revenind, insa. V-am povestit saptamana trecuta de “revelionul ospatarilor” (da, articolul e parte dintr-o campanie mai mare, va spun detalii la inceputul anului). Scriind articolul, insa, m-am gandit serios sa testez si sa astept sa imi cumpar tot ce am nevoie pentru Dublin in prima saptamana de ianuarie.Un motiv este reprezentat si de faptul ca acum aproape doua saptamani am fost la Viena cateva zile si trebuie sa spun ca m-a costat ceva bani (am si inchiriat o masina o zi pentru o plimbare in afara orasului si inca am aproape 1000E blocati pe card drept garantie), asa ca am decis ca plecarea la Dublin sa fie mai “cumpatata”. Si incep cu reducerile din ianuarie. Da, alea aduse de Mos Reducere, mosul care se tot plimba prin blogosfera.

In plus, am si cheltuit ceva bani de sarbatori, cu Revelionul, cadouri, asa ca e mai bine sa reduc din presiunea pe carduri, sa mai respire si ele :))

Sincer sa fiu, nu am idee daca voi gasi reduceri cu adevarat, cel putin nu stiu daca e posibil pentru plecarile din tara. Ma gandesc ca, totusi, avionul costa cam la fel de mult, ca Dublin e un oras in care lumea merge destul de mult pentru business (ma duc in timpul saptamanii si eu), asa ca nici hotelurile nu ma astept sa fie cu mult mai ieftine.

Imi recomandati ceva? Un hotel anume in Dublin? Ceva de facut (in afara de baut in pub-uri)? 😀 Stau vreo 3 zile pline, nu sunt foarte ocupat, deci as avea ceva timp sa fac una-alta.

P.S.: si, lasand la o parte campania, merita incercat sa asteptati ianuarie. Ca tot vorbeam de discoteca si perioada cand lucram acolo: in ianuarie cumparam cele mai multe lucruri Second Hand. Telefoane, camere video samd. Dintr-un motiv simplu: lumea vindea ca avea nevoie de bani, iar eu intamplator aveam ceva cash 😀 Nu m-ar mira ca si magazinele de tot felul sa isi lichideze propriile lor stocuri in urmatoarele saptamani.

Nu sunt la un bun fotograf ca sa fac asa ceva, dar oricine poate face poze misto daca prinde momente interesante 🙂

Mai jos, cateva fotografii surprinse intr-un zbor de intoarcere acasa (Viena, cu zapada, rasarit deasupra norilor, apoi Bucurestiul inzapezit):

Nu stiu daca v-am spus vreodata, dar eu nu sunt amator de petreceri. De cluburi. Si nu pentru ca nu imi place sa dansez, de exemplu, sau sa fredonez ultimele pop-hits. Pur si simplu, la un moment dat in viata, am avut parte timp de 3 ani numai de asta, lucrand zi de zi aproape intr-o discoteca. Una cu vreo 2000 de oameni capacitate, cu 4000W in boxe, cum mult “bumpti, bumpti, bumpti” samd 🙂

Eh, unul dintre lucrurile cele mai naspa (sau cele mai bune, depinde cum privesti) era ca de sarbatori se faceau si, probabil, inca se fac, cei mai multi bani posibili, mai ales cand e vorba de distractie: toata luna decembrie, pana in ianuarie la sf. ion, aproape in fiecare seara era discoteca plina.

De ce era rau, insa? Se faceau bani pe toate partile: de la oamenii care aveau discoteca pana la chelneritele care isi luau super bacsisuri. Dar eram asa de obosit la sfarsitul perioadei respective, incat nu mai voiam nimic. In plus, mai voiam si eu sa plec cu prietenii de revlion undeva, sa ma distrez si eu.

Si atunci am aflat de “Revelionul ospatarilor“. Care incepe pe 8 ianuarie. De ce se numeste asa? Pentru ca atunci pleaca toata lumea implicata in “consumer entertainment business” in vacanta. Ceea ce am facut si noi, in anul respectiv. Am inchiriat o vila super ieftin, cu tot cu transport samd.

Si atunci, acum mai mult de 10 ani, am aflat ce inseamna, de fapt, reducerile de dupa sarbatori. Raman stocuri, lumea nu mai cheltuie aproape deloc pana pe la jumatatea lui februarie (Sf. Valentin), asa ca, daca ai ceva bani, poti sa iti cumperi o gramada de lucruri super ieftin in perioada respectiva. Un fel de Mos Reducere, asa, daca i-ai da un nume.

Ca sa va faceti idee, eu am fost cel care a platit plecarea in “Revelionul ospatarilor” si am dat cam de 10 ori mai putin decat daca as fi platit pentru aceeasi perioada in timpul Craciunul sau Revelionului. Pentru 30 de oameni, timp de 5 zile la un hotel de 4 stele in Sovata. Unde eu, din pacate, nu am reusit sa ajung pentru ca aveam examene la facultate. Asta ca sa vedeti ironia.

Mult mai tarziu am aflat ca multa lume pleaca imediat dupa sarbatori: cei care merg la ski in Austria de multe ori pleaca de pe 3-5 ianuarie, pentru ca preturile sunt extrem de mici, cei care vor sa viziteze metropole pleaca in City breaks tot in perioada aia. Da, e putin cam frig, dar e frumos sa vezi Parisul, de exemplu, acoperit de zapada. Mai ales la preturi mult mai mici.

Anul asta vreau sa fac si eu sa plec undeva in ianuarie, dar astept un raspuns de undeva. Daca il am, va zic saptamana viitoare 😀

Asa ca, daca aveti cum, mai pastrati ceva bani pentru si pentru ianuarie. Nu stii niciodata de unde vine Mosul 🙂

P.S.: ca idee, dupa 3 ani de discoteca, si acum am impresia ca inca mai recuperez somnul pierdut in anii respectivi. Si asta e unul dintre motivele pentru care, la Social Media Snowcamp eu stateam mai degraba la biliard, in liniste, decat jos, la karaoke, unde nu ma puteam auzi cu nimeni de langa mine. 🙂

Vreau si eu sa imi explice cineva ce e cu talpa asta in Piata Presei. Stie careva ce e cu ea? De ce e rosie, are degete de mana… ciudat, ciudat…

Later update: ok, am aflat cateva ceva intre timp. Mai multe detalii aici si aici. Tot nu prea inteleg opera in sine, dar macar am idee de ce ma bruscheaza de fiecare data cand trec pe-acolo.

Multumesc celor de pe Facebook, care mi-au dat link-urile 🙂

Nu stiu daca scriam de Opelul Astra pe care il conduc de ceva timp daca nu avea ceva deosebit la clasa asta de masini: cutie automata.

Acum 4 ani, daca ma intrebai, ti-as fi spus fara doar si poate, ca orice barbat adevarat conduce cutie manuala. Sa “simta” masina, sa faca masina ce vrea el. Si, chiar daca si acum cred ca asa trebuie condusa o masina sport, ma bucur ca s-a inventat cutia de viteze cu schimbare automata. Si am descoperit asta conducand doi ani un Mercedes-Benz GLK.

Pentru ca de cele mai multe ori conduc in oras, unde trebuie sa opresti de 5 ori la semafor si sa schimbi viteza de 20 de ori. Pentru ca obosesc sa tot apas ambreiajul. Pentru ca mana libera imi permite sa vorbesc la telefon sau sa gesticulez (daca asta vreau 😀 ).

Eh, cand am auzit ca voi primi un Opel Astra cu cutie automata nu pot sa spun ca m-am bucurat foarte tare. Banuiam ca nu se va compara cu cutia de pe GLK, dar totusi. Si imi pare bine ca am luat masina asa: chiar daca are un delay destul de mare la apasare, dupa un timp te obisnuiesti. Daca ai nevoie, merge si manual (mai ales pe drumuri de munte, cand ninge 😀 ). Mai mult, cand m-am urcat in Fordul Focus pe care l-a avut Adrian, mi-a trebuit putin sa ma reobisnuiesc cu aparitia unei noi pedale.

Opel Astra nu e o masina rea, dimpotriva. Am luat in calcul foarte serios sa o recomand parintilor mei, pana s-au hotarat la o Corsa sau un C3 (inca sunt in negocieri :)) ). Am mers cu ea in ultimele saptamani cam 5000 de km, in conditii de toate felurile: de la zapada si ploaie, la soare si drum uscat.

Nu am sa fac o recenzie detaliata a masinii, pentru ca nu am cea mai buna versiune si i-as putea face un deserviciu. Desi versiunea pe care o am nu e rea deloc (altfel, credeti-ma, nu as fi condus-o atat timp :)) ). Sta bine la drum, interiorul e sobru, nemtesc, fiecare buton si fiecare maneta la locul sau.

Tot articolul acesta are, de fapt, un scop: sa va faca sa va ganditi la o masina cu cutie automata. Un Opel Astra (sau Corsa, cum are pyuric), daca vreti. Stiu, la inceput vi se va parea ciudat, dar in timp nu numai ca va veti obisnui, dar ulterior va fi alegerea permanenta.

Ah, masina e oferita de Union Motors (prin Sixt), iar voi puteti testa noul SsangYong Korando, daca vreti. Merita 😀 (cititi ce am scris eu despre el aici).

P.S.: si abia astept noul Astra GTC 😀 Atunci voi face o recenzie asa cum ar trebui sa fie 🙂 Pentru ca daca Opel Astra arata foarte bine, Astra GTC arata… superb 🙂

Mai multe poze cu Opel Astra, pe RPMgo Car Blog.

Azi noapte nu am dormit. Am baut atat de mult Pepsi Light in ultima vreme incat mi-am dat somnul peste cap. Asa ca am zis ca azi nu trebuie sa dorm, ca sa pot adormi la 10 seara. Si m-am apucat sa joc un turneu de poker (cand ma concentrez la poker nu ma ia somnul, nu stiu de ce). Si am jucat 8 ore, am ajuns chip leader in ultimii 4 si am facut un deal care mie mi-a adus 2188$ (desi apar pe locul 4 in turneu, asteriscul arata ca a fost deal, si vedeti ca banii sunt mai multi la mine, pentru ca la final am intrat toti all-in si care a avut noroc la carti, aia a fost). Investitia, pe langa cele 8 ore de joc, a fost de 5,5$. Si nu, nu sunt in pierdere, ca joc in general pe mize mici, nu am necesarul de timp sa ma pot concentra mai mult pe mize mari. Si, sincer sa fiu, nu cred ca as rezista psihic, zi de zi, la bad beat-uri, maini aiurea samd.

Stiu, nu ar trebui sa ma laud, dar stiti cat de tensionat e un turneu de poker, mai ales la sfarsit? Eu eram la un moment dat al 5-lea din 5, imi batea inima mai rau decat in oricare alta situatie din viata mea :)) Asa ca ma bucur ca am castigat! Si, daca vreti sa stiti ce cred eu despre poker, iata un link.

Eh… gata, am iesit, ma duc sa dorm, dupa 36 de ore nedormite. Ar trebui ca PokerStars sa ma ia ca Team PokerStars Pro, sa fiu acolo cu Negreanu :))

Si, pentru posteritate (da, evident, antipatyc sunt eu – nu radeti, e un nick de mirc care si-a pastrat “savoarea” de-a lungul anilor :)) ):
Click pe imagine sa o vedeti in marime naturala :))

In ultima zi de discutii de la Social Media Snowcamp, Adrian Ciubotaru a venit cu o prezentare care spunea, intr-unul dintre slide-uri, ceva de genul:

Ce inseamna sa fii un blogger bun in 2011?

Sa scrii bine!
Sa fii activ (nu reactiv)
Sa fii prezent in social media
Sa faci netowrking
Sa initiezi evenimente
Sa dezvolti proiecte online
Sa ajuti comunitatea
Sa oferi consultanta
Sa gasesti / inventezi o nica
Sa construiesti un brand personal
Sa ai abilitati de public speaking

Evident, si-a luat destul de multe suturi, pentru ca “pentru a fi blogger trebuie doar sa scrii bine, nu?”. Intrebarea asta face parte din categoria “daca faci ceva bine, pana la urma cineva te va descoperi, nu trebuie sa iti promovezi tu munca”. Sau “s-a nascut talent, a murit speranta”.

Totusi, ceea ce a spus Adrian mai sus nu cred ca se refera la un simplu blogger: intr-adevar, sunt unii oameni care nu vor decat sa scrie si sa schimbe idei cu prietenii. Cred ca se referea la bloggerii care vor de la blogul lor mai mult de 10 cititori pe zi. DIn pacate, si poate ca din cauza asta a si fost combatut asa de puternic, ceea ce nu spune acolo este ca nu toate conditiile sunt necesare, doar binevenite. Poti fi blogger/problogger bun si fara ele, dar in mod cert te ajuta in evolutie. Mai ales acum, cand nu mai e asa de usor sa fii printre cei din varf asa cum era acum 6-7 ani, cand ne-am apucat noi.

In ziua prezentarii, am spus ca cei de care vorbeste Adrian, cei care indeplinesc, in teorie, toate conditiile alea, nu mai sunt bloggeri, nici chiar probloggeri, sunt blogprenori.

Blogprenor, ce dracu’ e aia??

Inca o strutocamila? Dupa problogger, A-lister, acum inventam o noua categorie de bloggeri, numai ca sa putem iesi in evidenta? Pana la urma, nu poti fi “cel mai bun din [puneti ce vreti voi aici]” decat pana la un punct, inainte de a pica in ridicol, nu?

Pentru mine, insa, blogprenor e blogger-ul care s-a folosit de blogul sau pentru a-si creste un business/o cariera in afara blogging-ului (sau pentru a crea asa ceva). Ca e vorba de un business online sau de unul offline, e vorba de blogger-ul care isi construieste o imagine cu ajutorul blogului, imagine pe care o utilizeaza apoi, mai bine sau mai rau, in promovarea si gasirea de clienti pentru acel business. Sau de cel care isi foloseste acelasi blog pentru a-si gasi un loc de munca.

La categoria blogprenori i-as trece, dintre cei mai vechi, pe Radu Ionescu, Dragos Novac, Cristi Manafu, Andrei Rosca, Costin Cocioaba, Alex Mihaileanu. Dintre cei care au crescut mai recent, fara sa fie in mod necesar bloggeri noi, Alex Negrea, Chinezu, Adrian Ciubotaru. Si asta doar pentru cei care vor sa isi faca un business, nu mai zic aici de cei care si-au gasit un job datorita blogului.

Care e diferenta intre un blogprenor si un problogger?

Blogprenor-ul iese din blogging. Cu mai mult sau mai putin succes. Problogger-ul ramane in blogging (desi si acolo are nevoie de multe dintre calitatile insirate mai sus de Adrian), se extinde poate, in cel mai bun caz, construind alte bloguri, bloguri care tin tot de el (nu are angajati, alti oameni care sa scrie samd).

Blogprenor-ul vrea sa angajeze oameni, sa faca mai multe proiecte, sa iasa in afara unui simplu blog. Blogprenor-ul ajunge la un anumit nivel cu blogul sau si se opreste acolo, pentru ca mai sus nu il intereseaza, cel putin pentru moment, sa ajunga. Mai mult, efortul necesar este prea mare, la momentul respectiv. Uneori mai coboara, revine si tot asa. Blogul sau devine doar o unealta in cresterea business-ului.

Problogger-ul vrea sa aiba un blog din ce in ce mai bun, pentru ca asta vinde. Vrea mai mult trafic, mai multe comentarii samd.

Nici unul dintre modelele de mai sus nu este gresit. Sunt doar diferite. Si ma mira ca cei implicati inca se stropsesc unii la altii. Tin minte ca acum ceva timp, cand se faceau comparatii de venituri, Vali spunea “Bobby nu se pune, el e consultant”. Da, ma lua la misto – asa, ca intre prieteni, sper eu, dar avea dreptate: veniturile mele nu veneau direct din blog decat in proportie de 20-30%. Pentru ca eu nu m-am considerat niciodata un problogger, ci mai degraba un antreprenor. Ca uneori mi-a iesit, de cele mai multe ori nu, ca am mai fost si angajat… asta face parte doar din evolutie 😀

P.S.: lista de mai sus inseamna si dezvoltare personala. Ar fi interesant pentru toti daca ar face efortul de a bifa fiecare element, ca sa vada ce inseamna pentru ei, pentru blogurile lor. Si poate atunci si-ar reconsidera atitudinea 🙂 Si, ca sa fiu sigur: nu eu am inventat termenul de blogprenor, l-am mai intalnit de-a lungul timpului, nu mai tin minte unde, insa.

P.P.S.: tin minte ca discutam la un moment dat cu Jeremy Wright despre reteaua lor de bloguri, b5media, in care era implicat si Darren Rowse (problogger.net). Si imi spunea ca, desi avea alte sarcini, Darren nu facea altceva decat sa aiba grija de blogul sau. Si ca pana la urma l-au lasat sa isi vada de treaba lui la blogul respectiv, pentru ca nu voia altceva. Darren ramane modelul clar de problogger, inclusiv din acest punct de vedere.

Stiti ce e un “tuberman”? Va spun eu: asa se spunea in Moldova tevilor de plastic prin care se bagau cablurile in constructii. Bineinteles, numele corect era Tub Bergman, dar cine sa citeasca despre asa ceva inainte de revolutie? De unde? Si, bineinteles, tubermanul era folosit cu cornete de hartie, facute din caiete folosite sau noi, dupa cum iti permiteai.

Asa ca, la fel cu toti copiii din tara, ieseam la adevarate razboaie cu “tubermanul”, impotriva vecinilor din bloc, impotriva blocului de vizavi (care avea copii cam prosti, dupa parerea noastra), impotriva oricui din cartier. Si, cel mai misto lucru din toate astea: stateam la 200m de gara. Stiti ce inseamna asta? Inseamna garnituri de tren trase pe linii secundare, garnituri de tren nefolosite care se transformau in teren de lupta.

Bineinteles, pana ce, intr-o zi, niste strigate speriate s-au auzit sub geamul apartamentului in care locuiam: “Tanti mama lu’ Boooobbbbbyyyyyy, tanti mama lu’ Boooooobbbbbbyyyyyy…”. Evident, superbul luptator cu tubermanul pe numele lui Bogdan, poreclit Bobby, era extrem de bun la facut sageti, cum le spuneam noi, nu la fel de bun la iesit din vagoane blocate.

Si uite-asa mi s-a terminat devreme cariera de suflator in tevi. Probabil din cauza asta nu am ajuns niciodata sa cant la saxofon. Sau trompeta.

Ideea e ca, la momentul respectiv, nu imi dadeam seama cat de similar era acest joc peste tot in tara. Am aflat ulterior, evident, insa iata ca acum e si scris, negru pe alb, in cartea unui camionagiu(.ro), si anume Dan Cârlea: “Copil in Epoca de Aur“. Dan mai scrie la Daily Cotcodac si a scris si la Jurnalul National.

Cartea nu e o critica a sistemului, e doar o colectie de amintiri din perioada respectiva, o colectie care pe mine m-a facut sa zambesc cand am citit-o (si eu voiam sa ma fac indian cand eram mic), o colectie care mi-a adus aminte de o perioada mai usoara din viata mea – usoara pentru mine, copil fiind, pentru ca nu cred ca parintilor mei le era usor.