Ce cred eu despre poker

Îmi place să joc poker. Am descoperit jocul acum vreo 3-4 ani (e vorba de No Limit Texas Hold’em, nu de jocul ăla cu 5 cărți, jucat când eram copii) și de-atunci îl joc, când și când, de cele mai multe ori online. E interesant, pentru că mi-a plătit de vreo două ori chiria, dar nu am jucat niciodată sume mari.

Mai departe cititi la Andrei Crivat, unde am scris un guest post.

Mai jos, tot articolul, sa fie si aici:

Îmi place să joc poker. Am descoperit jocul acum vreo 3-4 ani (e vorba de No Limit Texas Hold’em, nu de jocul ăla cu 5 cărți, jucat când eram copii) și de-atunci îl joc, când și când, de cele mai multe ori online. E interesant, pentru că mi-a plătit de vreo două ori chiria, dar nu am jucat niciodată sume mari.

Ce am învățat însă din poker?

Pokerul este, în ciuda a ceea ce crede lumea, un joc de aptitudini. Ai nevoie de răbdare, spirit de observație, trecând peste inteligența necesară pentru a fi în stare să înțelegi regulile. Cum de la marile turnee, la ultimele mese ajung în mod constant aceiași oameni, se întreabă ei. Chiar sunt așa de norocoși, de ani de zile?

Ca și viața, are componenta sa de noroc. Poți juca totul perfect, dar să ai ghinionul ca adversarul să prindă “carte miracol” și să facă o chintă royală, o mână care apare o dată la 649.740 de mâini (sunt jucători de poker care joacă o viață întreagă fără să vadă o astfel de mână la masa lor). Și să pierzi. Dar, de cele mai multe ori, în viață, ca și în poker, nu norocul contează. Da, norocul ajută, dar munca și efortul sunt cele care te duc la rezultatele pe care le vrei.

 

Tot ca în viață, cei care pierd la poker dau întotdeauna vina pe adversar (care a jucat o carte care nu trebuia jucată, echivalent cu a avea relații, intrări etc. în viață) sau pe noroc (au prins ăia o carte super bună), dar rareori pe ei înșiși.

De când mă știu m-am grăbit, nu am avut răbdare. Întotdeauna am considerat că e mai bine să faci ceva acum, să scapi de stres, decât să mai aștepți încă o lună, ca să faci oricum același lucru, dar să ai și o lună în care să te chinui cu probleme de conștiință (am învățat asta încercând să îmi fac curaj să spun părinților notele proaste în gimnaziu și liceu 🙂 ).

Poker-ul, însă, m-a învățat să am răbdare. În poker, mare parte din timp nu faci altceva decât stai și aștepți. Aștepți până prinzi cea mai bună mână, în cel mai bun moment posibil. Așteptarea e plictisitoare, apar o grămadă de tentații, o grămadă de cărți care par că pot fi jucate. Dar în timp înveți că trebuie să aștepți mâna cu cele mai multe șanse, nu cea care arată cel mai bine. Astfel, am ajuns ca și în viață să am răbdare, să nu mă mai enervez așa de tare când durează până ce iese ceva (pentru că întotdeauna durează mai mult decât vrei).

Mai mult, poker-ul te învață să riști, uneori, chiar dacă nu e totul cum ar trebui să fie, pentru că nu mai ai cum să aștepți. Te învață să iei decizii în momente dificile, acceptând că poți pierde, dar că riscul de a nu câștiga e mai mare decât faptul că pierzi atunci. Mai degrabă decât mai târziu.

Știți replica “fake it till you make it”? Poker-ul e jocul perfect ca să te învețe cum, pentru că ai o grămadă de momente când apelezi la cacialmale ca să obții un avantaj. Mai ales în negocieri, pokerul se poate dovedi o școală foarte bună.

Nu în ultimul rând, am învățat să mă ridic de la masă (sau să închid calculatorul) atunci când pierd. Sau când sunt obosit. Pentru că atunci deciziile sunt cele mai proaste posibile. Și te fac să pierzi bani, așa cum în viață te fac să pierzi relații, prieteni și, de ce nu, bani.

Este adevărat, eu am jucat mai mult poker online. Nu am ajuns încă în cazinouri, așa că nu știu care sunt problemele care pot apărea acolo (mai ales că am auzit adevărate povești de groază din cazinourile din România, deși am avut câteva surse care mi-au zis că lucrurile s-au îmbunătățit). Online e comod, joci din propriul tău cuib, poți juca la mai multe mese deodată, să omori plictiseala așteptării… dar cele mai mișto momente au fost când am jucat cu prietenii la masă. Pentru că atunci vezi toată gama de reacții pe care ți-o poate arăta un jucător.

Un cuvânt la sfârșit, totuși. De când joc poker am auzit o grămadă de povești despre oameni care pierd bani și case la poker, care se sinucid etc. Pentru mine este un joc. Nu este ocupația mea principală și nu țin să trăiesc din poker (deși nu mă deranjează când mai câștig chiria), așa că prefer să joc când și când. Dar nu uitați că poker-ul se joacă cu bani. Și dacă nu sunteți în stare să vă controlați când vine vorba de parieri și jocuri de noroc, e mai bine să vă abțineți de la poker. Pentru că dacă nu aștepți să înveți, dacă nu citești cărți despre el, dacă nu îl privești ca pe un joc, poker-ul este doar pariere, doar noroc. Și mai bine nu vă apucați.