Una Alta

1. E o despartire in termeni buni. M-am inteles OK cu majoritatea oamenilor de-acolo, inclusiv fam. Voiculescu, sunt sanse mari sa mai colaboram cand revin in tara. Ca peste tot, sunt oameni cu care nu te intelegi, altii cu care te intelegi extraordinar (va multumesc pentru sms-uri si telefoane, chiar sunt bine, sanatos 🙂 ).

2. Am lasat o super echipa, sper sa ramana la fel.

3. Nu plec in State de tot, nu ma mut din tara, nu imi inchid afacerile (pur si simplu plec cateva luni – sunt inca in procesul de obtinere a vizei, deci exista si sansa sa nu plec, daca sunt considerat material de angajat ilegal :)). Vreau sa ajung, printre altele, la South by Southwest (SXSW), ca am auzit povesti prea misto.

4. Numarul meu de telefon e inca pe Intact Interactive, daca raman fara el maine undeva e o problema 😛

5. Poate acum scriu si eu mai mult de blogul asta 😀

Ieri am sarit cu parasuta. Prima data in viata mea. Daca initial, cand am fost invitat, am zis “Da!” imediat, cu vreo doua zile am inceput sa ma gandesc mai bine: daca nu se deschide parasuta? Daca se intampla ceva si ma desprind de partenerul meu de saritura (am sarit in tandem)? Daca, daca, daca, daca…?

E adevarat ca, sincer sa fiu, nu am auzit niciodata de un accident de parasutism (in afara de filme). Si, din ce am aflat ieri, riscul de accident cu parasuta e mai mic decat riscul unui accident mortal cu masina. Cam de 10 ori mai mic. Chiar mai putin de-atat. Si totusi, zi de zi ne urcam in masina.

Eu am o relatie foarte sanatoasa cu frica: ea apare tot timpul, eu ii zic sa plece. Uneori reusesc, alteori nu (cum e frica de mers pe motocicleta prin oras, pe care nu am reusit sa mi-o inving de cand am luat permisul, acum doi ani si ceva). Legat de parasutism, insa, nu mi-a fost frica. De la bun inceput. Deloc. Nu am idee de ce, pentru ca tot incercam sa imi explic ca e periculos samd. Ca poate nu e cel mai bun moment in viata sa patesc ceva.

Am zis ca asta e, sigur imi va fi teama cand voi ajunge acolo. Nici macar. Apoi cand ma voi urca in avion. Asa de frica mi-a fost incat, din cele 20 de minute cat am urcat cu avionul, 10 le-am sforait. Apoi, cand am vazut pamantul din usa avionului, abia m-a tinut instructorul sa sar, pentru ca eu nu mai voiam sa astept numaratoarea :)) Intr-un final, am simtit instructorul numarand si… eram in aer 🙂 Cu ochelarii picati de pe ochi pe gura, pentru ca nu erau indeajuns de stransi.

In cadere am reusit, la un moment dat, sa imi aranjez ochelarii si sa ma uit in jos. Sincer sa fiu nu am simtit curentul, nu am simtit frica, eram prea ocupat sa fiu bucuros ca plutesc, sa vad pamantul de la inaltimea unui SimCity mai realist decat ai vrea, plus, si mai si, admiram curbura pamantului 🙂

In caderea libera initiala zgomotul e infernal, pentru ca viteza de coborare e undeva la 200m/s. Si, deodata, parasuta se deschide si te opresti. Si totul devine ireal de linistit. Auzi numai, din cand in cand, parasuta de deasupra, timp in care poti, in sfarsit, sa te uiti mai atent jos, sub tine.

Aterizarea e mai lina decat am crezut: ajungi rapid jos, te mai ridici putin si… aia e 🙂

Nu am tremurat la coborare, nu m-a luat frica nici atunci cand am realizat ca tocmai am sarit cu parasuta, nimic.

Prin urmare, cat e de normal sa nu iti fie frica atunci cand sari cu parasuta?

Daca va tenteaza (eu sigur mai sar!), cautati-i pe cei de la TNT Brothers. Sunt doi frati (evident!) de 26 si 28 de ani (Dragos si Bogdan), cu peste 2000 de salturi la activ, care fac asta weekend de weekend (pentru ca in timpul lor liber, in timpul saptamanii, merg la munca 😛 ). Detaliile le gasiti aici, aerodromul este undeva pe langa Clinceni. Sfatul meu? Daca a sarit Adrian Ciubotaru, caruia i-e frica de mers cu avionul, ce sa mai zic? Nu ai nevoie de cursuri, toata experienta nu ia mai mult de o ora, cu tot cu pregatire si saritura 🙂

In 2008, in toamna, Carol Bartz il inlocuia ca CEO la Yahoo! pe Jerry Yang. O mutare ok, spunea lumea, pentru ca CEO-ul care dusese AutoCAD unde e acum era clar mai bun ca fostul fondator. Din pacate, 3 ani mai tarziu, s-a dovedit gresit.

Pe mine, personal, m-a afectat destul de mult numirea initiala, pentru ca una din primele decizii ale lui Carol a fost sa opreasca extinderea in Europa de Est (Turcia, Rusia, Romania), reluata recent.

Mdea…

Va multumesc, nu mai am, in continuare, cuvinte 🙂

Si Heineken si Pepsi, pentru ca nu ma asteptam 🙂 Si pentru toti cei care ati fost acolo, si pentru cei care nu ati putut ajunge, din nou, multumesc. Chiar incerc sa zic mai mult de-atat dar, asa cum am ramas mut cand v-am vazut (da, “a first” 😀 ), asa nu pot sa spun nici acum mai mult.

“Iesi in evidenta!”

Asta scria, mare, pe Peugeot-ul RCZ alb cu care ieseam din parcarea dealer-ului Eurial din Otopeni. Evident, putea sa nu scrie, nu aveai cum sa ratezi masinuta vopsita alb, am zis eu, cameleon, am aflat ulterior. Mai ales dupa ce, calcand pedala mai sanatos, am descoperit de ce e capabil motorul de 2l, cu 163 de cai putere. Diesel.

 

Cum arata?

Foarte bine. Desi mi s-a parut putin dezechilibrata initial, m-am inselat, masina arata foarte bine si, dupa cum spuneam, atrage atentia. Eu am vazut prima data masina live sub forma de concept, la Frankfurt 2009 si ma gandeam ca e mare pacat de ea, pentru ca nu am vazut inca un concept care sa ramana macar asemanator in final. Din fericire, RCZ si-a pastrat in mare parte forma pe care a avut-o atunci, asa ca a iesit o masina foarte misto, cu linii deosebite. Vedeti in poze, de altfel.

 

Si, cel mai misto: plafonul. Are o forma dementiala (eu am zis initial ca e cabrio, cand am vazut-o 😀 ).

Ce nu prea mi-a placut, nu e foarte individualizata, botul ii seamana exterm de mult cu 308, si e pacat.

Cum merge?

Bestial. Am avut, dupa cum spuneam, un motor de 2L, HDI, cu 163CP. Si merge bestial. Poti merge intr-a 4-a pana la 140-150 la ora, daca e nevoie, si masina nu simte. Trage de zici ca e sfarsitul lumii.

Mai mult, cand am vazut cum duce, am zis sa o testez si pe drumuri mai putin umblate: si am urcat-o pe un drum de carute prin Cheile Dobrogei. Unde, surprinzator, nu a atins nimic, nu s-a zgariat nimic… pur si simplu s-a lasat dusa linistita (bineinteles, cu atentie), pentru ca, nah, daca are un sofer dement, macar sa ii faca jocul.

Totusi, cel mai bine se simte pe asfalt. Soselele Dobrogei (abia batute cu Dusterul Redescopera Romania), asa drepte, bine asfaltate si goale, erau la dispozitia masinii: asa ca si-a facut treaba.

Consumul mediu este rezonabil, cam 8-9l/100km (si nu uitati ca eu conduc destul de agresiv, schimb in turatie mare viteza, mai ales pe o masina care duce). Ma asteptam la mai mult, dar masina este indeajuns de mica si usoara incat sa nu fie nevoie sa traga prea tare, asa ca abia simti cand te duci la pompa (nu uitati ca eu cobor din GLK, care consuma cam 12-13 in oras).

Abia asteptam, la un moment dat, sa vad cum se comporta pe denivelari. Pentru ca anumite sosele din aceeasi Dobroge, in ciuda asfaltului bun de pe ele, au denivelari mai rau ca in desert. Si masina nu m-a dezamagit: a stat perfect pe sosea, nu am avut niciodata impresia ca o ia razna.

Interiorul

 

Interiorul m-a surprins. Ma asteptam sa vad mai mult plastic ieftin, sincer sa fiu. O intelegere gresita a brandului Peugeot, probabil, pentru ca, daca stau sa ma gandesc, Peugeot-ul 307 pe care l-am avut acum vreo 7 ani nu parea chiar asa de ieftin in interior. Oricum, nu ma asteptam sa gasesc ce am gasit: volan mic, de masina sport, piele cusuta cu ata alba pe scaune, pedale sport… ce mai, o masina sport asa cum trebuie sa fie. De altfel, vedeti in poze tot ce va zic.

Pret

Tot ce v-am zis mai sus vine, insa, la un pret: 29457E cu tot cu TVA pentru versiunea de baza a ceea ce v-am povestit. Plus ceva bani pentru optionale precum jante de 19″ de aliaj, pachetul de piele samd. Bani destul de multi, pentru o masina in care 3 persoane se cam inghesuie (am luat pe cineva in spate si a stat cam orizontal).

Da, te distrezi cu ea, insa. E buna si de mers in oras, de iesit putin si pe coclauri, e rara in Romania (deci clar atrage atentia). Pana la urma, e o jucarie. Utila, scumpa, dar distractiva. Daca ai bani, go for it! Senzatiile pe care ti le ofera sunt mult mai scumpe la alte masini. Singura cu care as compara-o, din toate masinile pe care le-am condus, ar fi Mini Cooper S. Care e cam la fel de scumpa.