Existentiale

Alex a spus ca nu sunt un ucigas in serie… ma intreb insa, daca omori 15 deodata, poti sa mai spui ca esti ucigas in serie? 😀

Asa strigau angajatii de la Spitalul Universitar astazi cand Sorin Oprescu s-a intors ca director. Am crezut ca nu aud bine. Un membru al PSD, un politician roman, aclamat astfel de subordonati? Si, orice ar spune suporterii teoriei conspiratiei, nu cred ca era aranjat nimic.

Toata aceasta demonstratie de suport nu putea fi decat rodul treburilor bine facute. Nu sunt suporter PSD, nici nu sunt fan Oprescu. Dar stiu din experienta proprie cat e de greu sa multumesti pe cei din subordine.

Am fost o singura data la Spitalul Universitar, sa o duc pe sora-mea care facuse o gripa tare rebela. Spitalul arata bine iar cei cu care am avut de-a face s-au comportat excelent. Nu tin minte sa fi dat vreo spaga sau ceva asemanator.

Concluzia? Fa-ti treaba bine si nimeni nu te poate da deoparte.

Citeam in blogul andressei un post (sunt de fapt doua 😀 ) despre spaga… in mare, ea spune ca ii este foarte greu sa dea spaga, ba chiar, din ce am citit eu acolo, imposibil…

Si ma gandeam ca o atitudine asemanatoare aveam si eu. Incepand de cand eram copil si ma trimitea mama la doctor si imi dadea o punga cu un pachet de tigari Kent si o sticla de coniac si pana ce, mult mai tarziu, aveam nevoie sa intru la secretara de la facultate sa imi stampilez legitimatia de student (se stie ca in prima saptamana dupa ce incepe scoala e nebunie la secretariat pe tema asta…). Urmarea? Cand eram mic ma intorceam cu tigarile si bautura acasa (cam prost, ca puteam sa le vand, dar aveam 10 ani, indulge me 😀 ), iar la facultate mi-am bagat picioarele si am cheltuit primii doi ani (pana am ajuns sa ma inteleg mai bine cu secretara, fara nici o legatura cu vreo spaga) mai multi bani pe transport in primele doua saptamani decat as fi facut daca as fi avut legitimatia stampilata.

Si totusi, iata, nu foarte multi ani mai tarziu, am ajuns sa ii explic unui cunoscut (fratele prietenului sora-mi, proaspat student in Bucuresti) cum sa nu ia amenda pe RATB si cum sa dea spaga controlorului fara sa vada nimeni si fara sa zica macar un cuvant. Discutia a pornit de la faptul ca l-a prins controlul in autobuz (si cu bilet, dar necompostat… 😀 ), iar respectivul le-a zis (si lui si unui prieten de-al lui) ca nu le da amenda daca dau fiecare cate 200.000 (ca amenda era 400.000). Evident am ras de-am pocnit, pentru ca exact 200.000 era si amenda, daca o plateai in 48 de ora :). Si totusi, am intrebat eu, de ce nu i-ai dat omului din mers 50-100.000 si gata? Si raspunsul? Exact acelasi cu al andressei: “nu stiu cum, nu pot!”

Cum am ajuns insa eu de la a ma intoarce acasa cu spaga pana la a da spaga la fel de natural ca si cand as bea apa (din pacate)? Sincer sa fiu, nici eu nu prea stiu… m-am trezit deodata ca a da spaga e chiar un gest simplu, fara bataie de cap… Cred ca totul a pornit din momentul in care am inceput sa lucrez pentru mine (pentru firma familiei, mai exact). Fiind cel mai tanar (comparativ cu ai mei 😀 ), eu alergam toata ziua sa rezolv micile probleme: du-te la trezorerie si plateste asta, vezi ca diseara iti aduce cutare cateva navete de suc, da-i si tu ceva lui pentru ca s-a chinuit sa ti le aduca (era intr-o duminica, noi aveam neaparata nevoie de ele) samd… La un moment dat, mi-am dat seama ca nu renta sa stau 40-50 de minute la rand sa platesc o taxa (ai mei nu voiau sa isi sune prietenii decat foarte rar, sa ma ajute, in rest era: “descurca-te! daca esti mototol, stai o ora la coada”) asa ca am fost nevoit sa intru singur… si azi mai greu, maine mai usor, am ajuns sa fiu in stare sa intru undeva si sa imi rezolv problema fara sa cunosc pe cineva.

Acestea sunt insa lucruri neimportante. Cred ca am invatat cu adevarat sa dau spaga, sa fiu nesimtit (in sensul ca nu ma mai gandeam macar la gest) si cu tupeu abia cand ai mei s-au mutat in alt oras (in care eu personal nu stiam pe nimeni) si m-au sunat sa preiau eu firma (ei nu mai aveau chef sa se ocupe). Din acel moment, am avut de-a face cu aproape toate organele de control si nu am luat nici macar o singura data o amenda. Este adevarat, au fost momente cand m-au ajutat si ai mei (ei au ca sfera de activitate domeniul juridico-economic), insa tot spaga rezolva intotdeuna problema.

Concluzia? Pune-te in situatia in care totul depinde de o spaga (salariile oamenilor angajati de tine, banii tai pe urmatoarea jumatate de an) si sa vezi ce usor iti vine la mana… Spaga la doctor, deja ti se va parea o chestie simpla. Ultima data cand am fost la doctor (cand mi-am spart capul) i-am dat spaga celui care m-a cusut (cateva sute de mii, pana la urma nu a fost vorba de operatie samd). Si m-am gandit ulterior… cum sa nu ii dau spaga unuia care mi-a cusut teasta la loc cand am avut seri in care lasam chelneritei care ne servea de 2 ori mai mult? SI era vorba de o chelnerita care, oricat de bine te serveste, nu poate fi comparata cu un medic.

P.S.: voiam sa spun ca nu sustin spaga… nici pe departe… insa ea exista peste tot, chiar si in Europa in care vrem sa intram… acolo insa te poti descurca si fara spaga… la noi inca mai e mult de mers. Pana atunci…

Cand am luat ap69.net (domeniul, nu apartamentul in sine 😀 ) imi inchipuiam mai mult un fel de portal… whatever, dupa vreo luna, de lene, am pus un blog… mai intai eu si cu varu-miu, apoi a venit si wm, apoi shobo s-a trezit ca vrea sa fie blogger. Pana la urma, krynna a primit propunerea de a se alatura adunaturii (ca gasca nu prea pot sa ii spun). Ideea e alta… dintre toti cei mentionati (o excludem pe krynna care e prea noua), numai wm ce mai scrie mai des, si eu, cand ma prinde lipsa de chef de facut orice altceva…

Cum reusesc cei ca jen, subiectiv samd sa scrie zilnic posturi? Sa vorbeasca despre lucruri aparent lipsite de importanta si sa le faca sa para centrul universului? (ei, exagerez, dar mi-e lene sa caut alte comparatii). Ceea ce ma duce la concluzia ca, pe langa o viata interesanta, iti mai trebuie si talent sa scrii. Si daca ai talent, poti sa faci si o viata mai putin interesanta sa para extraordinara…

Intrebari, intrebari… back to scripts… ce simplu pare acum php-ul 😀

Televizorul meu (sau eu) e blestemat. Acu o luna s-a stricat (a avut nustiuce warp core meltdown… sau ceva pe-aproape pentru mine, anyway), l-am dus la reparat, am dat 600.000 (615.000, mai exact) lei vechi (aia 15000 or fi manopera?). In seara asta, apreciam la valoarea reala un TV (adica nu ma uitam de nici o culoare inspre el, desi era deschis de 3 ore) asa ca s-a hotarat sa se razbune: a facut PFSSS, apoi a dat o basina… sau ceva… ca acu pute a plastic ars in tot cartierul, cred… si nu mai merge, gata… si incepe weekendul… abia maine il mai pot duce la reparat…

Pana la urma, cred ca am sa imi cumpar un TV nou ca nu mai suport. TV-ul asta m-a tinut prin facultate, 4 ani, prin toate peregrinarile mele prin Bucuresti din chirie in chirie (si am schimbat vreo 8-9 locatii in ulitmii 9 ani), dar se vede ca l-au lasat nervii. Asta de cand a aflat ca m-am mutat cu varu-miu, cred.

Toate bune si frumoase, inca sunt in viata, afara e zapada de 0.5cm in zonele mai ninse din Bucuresti si, cam atat… ah, si beau Pepsi… urat moment 😀

Nu sunt genul care sa fiu innebunit dupa cadouri. Dimpotriva chiar. Ma plictisesc repede de cautat, nu ma pot entuziasma cand le primesc samd. Insa anul acesta am primit in sfarsit un cadou de Craciun de care sunt multumit: oportunitati. Am in sfarsit oportunitatea sa fac ceva care sa imi placa si sa mai si castig bani buni pe deasupra. De-acum, totul depinde de mine. O senzatie chiar placuta 🙂 Si pentru asta trebuie sa multumesc surorii mele. Hm, pana la urma, merita sa ai o sora 😀 Se compenseaza acum bataile pe care le luam de la ai mei din cauza ei cand eram mici. Finally.

Intre altele, mi-am adus aminte cat de mult imi place sa mananc frigarui la SpringTime. Le-ati incercat? Ar trebui, sunt extraordnare. Am fost ieri cu wm si am mancat… damn, cum dracu le fac, sa stiu si eu?

P.S.: da, e 7 dimineata, sunt treaz de 2 ore si nu am chef de nimic… si trebuie sa fac curatenie prin casa. Varu a plecat in vacanta… cam goala casa asta 🙂

Am vazut azi (da, m-am trezit la 5 dimineata, pentru cei care au observat ora la care scriu) “WalMart, The High Cost of Low Price“.

Pentru cei care nu stiu, WalMart este cel mai mare retailer din SUA, daca nu chiar din lume. Baza succesului lor este un pret foarte, foarte, foarte mic al produselor. La un moment dat, un prezentator spune ceva despre un pulover la 30 de centi (10.000lei sau 1 RON). 30 CENTI pe un pulover? Nici in “Europa” (en-gros-ul din Bucuresti, nu continentul din care ne chinuim sa facem parte) nu gasesti produse la un asemenea pret, indiferent de calitate. Chiar daca ti-l face din panza de sac, tot costa mai mult (un sac de plastic are acelasi pret).

Cum au reusit cei de la Wal-Mart sa obtina asa ceva? Strategia lor de reducere a costurilor a fost pentru mult timp (si inca mai este) obiect de studiu: au creat magazine imense la15-20km de orase (va suna familiar?), intr-o retea de magazine care cuprindea cateva sute la un moment dat (nu am chef sa caut acum cate sunt, dar oricum, sunt foarte multe). Acest lucru implica automat discount-uri mari din partea producatorilor, a distribuitorilor samd. Cum i=a ajutat asezarea magazinului la 20 de km de oras? Nu uitati ca vorbim de SUA unde toata lumea merge cu masina. Chiria unui teren de 5ha in mijlocului pustietatii este in mod cert mai mica decat aceeasi suprafata in Manhattan (ca sa trecem dintr-o extrema in alta. Hm, chiar ma intreb, Manhattan-ul are 5ha?).

Eh, aici apare ipocrizia. Documentarul preia povestile unor fosti angajati, unor fosti posesori de magazine care au fost scosi din afacere samd. Sa ii luam in ordine:

• Fostii angajati (unii chiar de 17-20 de ani) spun ca nu se dau salarii, ca angajatii sunt tinuti la limita maxima a salariului minim pentru a putea beneficia de ajutor social (astfel Wal Mart scapa de plata a sute de milioane de dolari reprezentate de pachetele de sanatate fara de care nimeni nu poate trai in SUA), ca sunt pacaliti sa lucreze peste program pentru a putea suplini faptul ca numarul angajatilor este mai mic decat cel necesar, nefiind platiti pentru aceste ore suplimentare. Cat de ipocrit poti sa fii sa stai 17-20 de ani la caldurica (sa nu imi spuna mie cineva ca respectivul angajat – sef de magazin sau de raion – nu isi daduse seama de ceea ce se intampla din primul an de munca acolo) si apoi sa iesi sa dai declaratii prin care sa acuzi fostul angajator? Nu spun ca modalitatile de scadere a costurilor folosite in acest caz de WalMart sunt corecte. Dimpotriva, daca omul munceste, plateste-l. In plus, cat de lenes si fara chef de munca poti sa fii sa spui ca tu nu ai putut sa inveti pentru a-ti continua studiile pentru ca “lucrezi 40-42 de ore pe saptamana”. Nu spun sa te duci la Yale sau Harvard, dar la un Colegiu mai putin pretentios sigur se putea. Si financiar, pentru ca respectivele colegii acorda reduceri pentru locuitorii statului respectiv (am vrut sa plec la studii in state, stiu 😀 )
• Posesori de magazine care au fost scosi din afacere de WalMart: in loc sa plangeti ca au venit cei mari si v-au luat locul (e normal, sa stiti), mai bine adaptati-va. O idee rapida: aveti un WalMart alaturi: cumparati si vindeti online. E-Bay e paradisul vanzatorilor online. Ah, este adevarat, necesita adaptare, necesita sa iesiti din starea de legume care plang ca va invadeaza produsele chinezesti, dar merita sa faceti pasul respectiv. Asa, veti sta si mai mult acasa, cu copiii, sa nu va mai plangeti ca nu aveti timp de ei.
• Si ipocrizia finala: “nu stiam ca WalMart angajeaza pentru curatenie imigranti ilegali…” spune o doamna care tocmai iesise de la cumparaturi. Si cum crezi dumneata ca platesti asa de putin pe ceea ce cumperi? A venit Craciunul in septembrie?

Eh, cam pe la jumatatea filmului m-am plictisit. Nu auzeam decat: nu sunt promovata pentru ca sunt femeie, nu sunt promovat pentru ca sunt negru samd. Avand in vedere ca, mai nou, nu este “politically corect” sa spui “Merry Christmas” ci “Happy Holidays”, pentru ca nu e Craciun pentru toata lumea, nici nu ma mira ca nu mai poti nici sa te duci la buda fara sa se ridice o organizatie care sa spuna ca pozitia in care stai pe “tron” e gresita si ca afecteaza minoritatea celor care stau pe vine cand se duc la buda. Mda…

O concluzie? WalMart a fost (si este) o idee excelenta: reduceri la maxim pentru costuri minime. Orice om de afaceri viseaza sa reuseasca asa ceva, insa nu toti obtin. Ceea ce arata ca si in SUA, daca ai bani, faci “ce vrea muschiul tau”, nu numai la noi. Ca urmare, aveti o idee? Puneti-o in practica. Poate pana isi da seama lumea ca nu e “politically corect” sunteti miliardari in Euro. Si atunci, nu va mai intereseaza ce spune lumea.

Am si eu o dilema… de unde isi da seama Vanish Oxymax care e pata??? ca sa stie sa o faca sa dispara?