Existentiale

Da, da… m-am mutat, intr-un final… Dupa o gramada de chin si lipsa de chef, am reusit sa ma misc sa ma si mut.

Si, da, cand ma mutam, pe langa mine a trecut Victor Hanescu (venea de la antrenament, cred). Poate il conving sa isi faca blog in schimbul catorva lectii de tenis :))

Ce imi place este ca stau la etajul 8 (da, stiu, sunt nebun, cum pot sta asa de sus?). Am stat la etajul 16 si mi-a placut de belea…

Imi place ca nu am covor pe jos, imi place ca e spatiu mult si gol… care vrea sa bea un suc, o cafea, let me know, poate va si chem 😛

M-au ajutat cativa prieteni (chiar bloggeri), carora le si multumesc din nou aici, poate ma ajuta si data viitoare 😛

P.S.: in sfarsit, pot sa ma apuc iar de treaba

Nu am sa inteleg niciodata rautatea gratuita (voita sau nu).

Dar ce nu am sa inteleg probabil mult timp este rautatea batranilor, a acelor “intelepti” pe care daca nu ii ai trebuie sa ii cumperi.

Uitati-va in ochii batranilor din jurul vostru (ma refer la Bucuresti, nu am idee cum e in restul tarii), mai ales ai vecinilor: vad de multe ori rautate, invidie, priviri piezise, de parca ei abia asteapta sa faci ceva “gresit” ca sa aiba un motiv sa se ia de tine.

Chiar tin minte, la un moment dat, aveam in bloc o babuta care statea toata ziua la scara (toata ziua, nu exagerez). Eu am obiceiul sa salut oamenii din bloc in permanenta, indiferent daca am ceva de impartit cu ei sau nu: daca ma intalnesc pe scara sau in fata blocului, ii salut. Ei, pe babuta de fata o salutam si de 10 ori pe zi, daca ieseam de 10 ori: niciodata nu imi raspundea – ajunsesem sa cred ca nu poate vorbi. La un moment dat, nu o salut (vorbeam la telefon sau ma gandeam la problemele mele) si, ce sa vezi, a capat glas, chiar unul foarte puternic: Baiatu, dar nu stii sa saluti?

Apoi astazi vine un prieten la mine: neobisnuit cu interfonul, trage de usa, pentru ca o alta babuta sa il ia pe sus ca “de ce tragi, dom’le, de usa? daca nu merge, stai afara si asteapta”. Tin sa mentionez ca usa respectiva nu era in pericol de a fi scoasa din balamale.

In sfarsit, ultima intamplare si, de fapt, ceea ce m-a facut sa scriu, este o discutie avuta acum ceva timp cu un administrator de bloc cand am cerut cheia de la terasa pentru a-mi instala net. Domnul respectiv, la 60-70 de ani, s-a apucat sa se rasteasca la mine ca “cine sunt, sa ii spun ce sa faca… ca vin la el directori si oameni cu influenta si nu le da cheia; ca ce, eu vad un mos vai de capul lui, dar el a fost inginer , ca unii i-au dat spaga sa intre pe terasa samd”. Bineinteles, am vorbit pe un ton linistit si i-am explicat ca poate sa imi spuna ca nu imi da cheia si gata. Pana la urma s-a linistit si am comunicat intr-un mod uman.

Ma intreb insa, in ce lume au trait ei de au devenit asa de rai? Ce lume in care conta ce face vecinul, ce are vecinul in acasa, ce realizari are samd? De fapt, stiu in ce lume au trait, dar doar vazand aceste efecte imi dau seama cat de mult rau au facut anii de comunism, cu permanenta privire in spate, sa nu te vada cineva facand ceea ce era natural sa faci (sa citesti, sa asculti la radio, sa vrei ceva mai bun pentru familia ta).

Nu imi dau seama daca sa imi fie mila de ei sau nu, dar un singur lucru imi doresc: sa vad si eu pe strada oameni de 60-70 de ani mergand pe bicicleta si zambind, asa cum am vazut in Amsterdam. Daca este un singur lucru care m-ar putea face sa plec din tara, acela ar fi rautatea oamenilor din jurul meu…

RoBlogFest 2007.

Parca abia a fost primul RoBlogFest. Am fost acolo si nu stiam aproape pe nimeni (daca stiam 10 oameni personal). Cat de diferit a fost acum: nu am stat jos deloc, am stat de vorba cu oameni cunoscuti intr-un an si am realizat cat de multi oameni misto am cunoscut datorita blogurilor. Nici nu pot sa fac o lista, pentru ca sunt sigur ca as uita pe cineva si mi s-ar parea ciudat sa nu ii mentionez pe toti: de la membrii blogoree care au ocupat 40-50 de locuri din primul moment (nu imi venea a crede cat de multi sunt cand i-am vazut intrand 🙂 ) pana la bloggerii cu care am iesit o vara intreaga la motoare, de la ascultatorii RadioLynx pana la invitatii in emisiunile pe care le-am facut acolo.

Surprinzator a fost insa altceva: anul acesta au fost multi bloggeri pe care nu ii cunosteam si nu am apucat sa ii citesc. Anul trecut erau putini in aceasta situatie.

Anul acesta am vazut multe fetze (si fete 😀 ) noi. Dar mi-au lipsit din figurile vechi, oamenii care veneau in offside si cu care stateam de vorba pana ne plictiseam.

Anul trecut nu ma deranja ca era zgomot, anul asta as fi vrut sa fie mai multa liniste ca sa pot discuta cu lumea.

Anul trecut am plecat tarziu, anul asta am plecat devreme (desi mai tarziu decat multi dintre cei mai tineri) >:P

Anul trecut am fost la RoBlogFest si gata, anul asta am mai avut o invitatie si in alta parte, doar partial onorata, din pacate.

Anul trecut discutam de vinul lui Zoso si de iepuri roz, anul asta am discutat de licente Photoshop pentru comunitate si de vizite in orasele tarii…

Imbatranesc!!!!! Si, bineinteles, o sa mor…

Trebuie sa ma mut… iar… si am o leneeeeeeee eeeeeeeeeeeeeeee eeeeeeeeeeeeeeeee

“Weekend-ul te omoara!”. Asta mi-a zis un vanzator de la magazinul de la colt cand m-a vazut cascand la 8 seara, duminica. Si m-a pus pe ganduri: weekend-ul este perioada cea mai naspa dintr-o saptamana pentru mine… cu mici exceptii, sunt zilele pe care le astept sa treaca cat mai repede.

Nu imi place weekend-ul pentru ca este aglomerat, pentru ca toate petrecerile sunt in weekend (si de obicei nu am chef sa merg, fiind un antisocial notoriu 😛 ) si pentru ca, nu stiu cum se face, intotdeauna, la sfarsitul weekendului sunt terminat de oboseala. Indiferent cat de placut a fost ce s-a intamplat sambata si duminica, duminica seara nu vrei sa fii in apropierea mea (sunt iritabil, lipsit de chef si, pe cat posibil, evit orice discutii). Doamne fereste sa nu iei in calcul chestia asta.

Cred ca totul porneste de acu vreo 7 ani, cand lucram intr-o discoteca. Weekendul insemna ore lungi de munca, ore putine dormite, stress si tot ce urmeaza in consecinta. Dupa un timp, ceea ce faceam “for a living” a insemnat sa nu depind de sefi, program samd… Ca urmare, nu am mai fost constrans de weekend, ieseam la ore de genul 2 noaptea miercurea sa merg la o petrecere (da, exista petreceri si la ora aia in timpul saptamanii, important e sa gasesti anturajul respectiv 😛 )

Revenind, insa: cei 3 ani de discoteca m-au adus in situatia de a nu mai suporta muzica tare, cluburi, fite si aglomeratia. Si, guess what, in weekend-uri asta se intampla. Si, de multe ori, trebuie sa ma duc: pentru ca imi face placere compania, pentru ca este o obligatie sau pentru ca se marita sora-mea (casa de piatra 😛 am sa va arat poze 😀 ). Si ajung acasa obosit si fac rant pe blog… pana weekendul viitor.

Have fun and I hope you had a wonderful weekend! 😛

P.S.: nu iese cineva la un suc intr-o miercuri de la 11 noaptea? 🙂

Nu prea am obiceiul, dar melodia asta mi se pare super misto:

Nelly Furtado – All good things

Flames to dust…
Lovers to friends…
Why do all good things come to an end?

Trezitul devreme imi provoaca depresii. De aproape doi ani dorm ziua si lucrez noaptea. Acum vreo doua saptamani am decis ca ar fi mai bine sa schimb programul de lucru (pentru a putea sa iau parte la cateva proiecte care ma atrag) asa ca am inceput efortul sustinut de a ma trezi mai devreme.

Pasii sunt:
1. Ia-ti o vacanta de 2-3 saptamani.
2. Nu dormi vreo doua zile, ca sa fii destul de obosit incat sa dormi in picioare si asteapta sa vina ora la care ai dori sa dormi in mod normal (sa spunem 12 noaptea)
3. Mai incearca de 3 ori, stiu ca nu iese din prima.
4. Intr-un final, cedeaza nervos si adormi la 8 seara.
5. Trezeste-te la 3 dimineata si uita-te la tavan, gandind: “nu ma duc la calculator, nu ma duc la calculator, nu ma duc la calculator, nu ma duc la calculator”. Cedeaza dupa 30-60 de minute, in functie de vointa.
6. Cheama-ti jumatatea sa doarma la tine si fa efort sustinut inainte ( 😀 partea cu efortul e de sugerat si daca nu te chinui sa dormi noaptea 😛 asa, pentru starea generala de bine)
7. La 5 dimineata, cand nu mai poti dormi, reia punctul 5. Daca jumatatea nu face mofturi ca e prea devreme, reia si efortul sustinut.
8. Cand nici jumatatea nu te poate ajuta, nu dormi o noapte si pleaca la drum (cu autoturismul, tu la volan) pe la 3 dupa-masa, sa fie exact ora cand incepe sa ti se faca somn. Mai mult, prinde pe drum si un TIR rasturnat ca stai juma de ora in coloana, pana iti vine sa dormi vreo doua zile.
9. Dupa ce coloana de masini se misca, la 15 minute opreste-te, pentru ca ochii iti sunt terminati de la farurile coloanei de pe sens opus si iti dai seama ca plutesti deasupra soselei… concluzia, trage pe dreapta intr-o statie de benzina si dormi (eu am dormit 30 de minute, dar aici las la latitudinea fiecaruia… o ora, doua, trei, o zi… dupa cum simtiti nevoia)
10. Ajungi la destinatie atat de nauc/a incat nu poti sustine o conversatie normala cu nimeni. Ca urmare, la 8 seara dormi.
11. La 4 dimineata te trezesti. Nu ai calculator si internet, doar cateva reviste (daca ai fost inspirat 😀 ). La 6 se mai trezeste cineva si ai cu cine discuta. La 2 mananci si pleci inapoi.
12. Pe drum ti se face iar somn, mai prinzi un TIR rasturnat (dar ai bateria terminata la telefon si nu poti face poze – pacat :-< ), ajungi la Bucuresti cu o medie de 120km/h, tot mort de somn.
13. Ai de mers la o mica petrecere, dar ti-e somn. Mergi la petrecere, poate mai castigi cateva ore de stat treaz.
14. La 11 noaptea cedezi: mergi la somn.
15. La 6 dimineata te trezesti: esti deprimat/a si scrii pe blog.

AM REUSIT!!!

Acum sa vedem… cat ma tine? 😀

P.S.: domnita ralu, nu chiar o luna 🙂