Nu am sa inteleg niciodata rautatea gratuita (voita sau nu).
Dar ce nu am sa inteleg probabil mult timp este rautatea batranilor, a acelor “intelepti” pe care daca nu ii ai trebuie sa ii cumperi.
Uitati-va in ochii batranilor din jurul vostru (ma refer la Bucuresti, nu am idee cum e in restul tarii), mai ales ai vecinilor: vad de multe ori rautate, invidie, priviri piezise, de parca ei abia asteapta sa faci ceva “gresit” ca sa aiba un motiv sa se ia de tine.
Chiar tin minte, la un moment dat, aveam in bloc o babuta care statea toata ziua la scara (toata ziua, nu exagerez). Eu am obiceiul sa salut oamenii din bloc in permanenta, indiferent daca am ceva de impartit cu ei sau nu: daca ma intalnesc pe scara sau in fata blocului, ii salut. Ei, pe babuta de fata o salutam si de 10 ori pe zi, daca ieseam de 10 ori: niciodata nu imi raspundea – ajunsesem sa cred ca nu poate vorbi. La un moment dat, nu o salut (vorbeam la telefon sau ma gandeam la problemele mele) si, ce sa vezi, a capat glas, chiar unul foarte puternic: Baiatu, dar nu stii sa saluti?
Apoi astazi vine un prieten la mine: neobisnuit cu interfonul, trage de usa, pentru ca o alta babuta sa il ia pe sus ca “de ce tragi, dom’le, de usa? daca nu merge, stai afara si asteapta”. Tin sa mentionez ca usa respectiva nu era in pericol de a fi scoasa din balamale.
In sfarsit, ultima intamplare si, de fapt, ceea ce m-a facut sa scriu, este o discutie avuta acum ceva timp cu un administrator de bloc cand am cerut cheia de la terasa pentru a-mi instala net. Domnul respectiv, la 60-70 de ani, s-a apucat sa se rasteasca la mine ca “cine sunt, sa ii spun ce sa faca… ca vin la el directori si oameni cu influenta si nu le da cheia; ca ce, eu vad un mos vai de capul lui, dar el a fost inginer , ca unii i-au dat spaga sa intre pe terasa samd”. Bineinteles, am vorbit pe un ton linistit si i-am explicat ca poate sa imi spuna ca nu imi da cheia si gata. Pana la urma s-a linistit si am comunicat intr-un mod uman.
Ma intreb insa, in ce lume au trait ei de au devenit asa de rai? Ce lume in care conta ce face vecinul, ce are vecinul in acasa, ce realizari are samd? De fapt, stiu in ce lume au trait, dar doar vazand aceste efecte imi dau seama cat de mult rau au facut anii de comunism, cu permanenta privire in spate, sa nu te vada cineva facand ceea ce era natural sa faci (sa citesti, sa asculti la radio, sa vrei ceva mai bun pentru familia ta).
Nu imi dau seama daca sa imi fie mila de ei sau nu, dar un singur lucru imi doresc: sa vad si eu pe strada oameni de 60-70 de ani mergand pe bicicleta si zambind, asa cum am vazut in Amsterdam. Daca este un singur lucru care m-ar putea face sa plec din tara, acela ar fi rautatea oamenilor din jurul meu…
aceeasi problema am avut-o si eu cu administratorul meu (culmea e ca al meu nici macar nu era batran, ci pe la vreo 35 de ani), iar la vreo 2 saptamani dupa ce mi-a facut scandalul cu netul (nu vroia sa ma lase sa pun net de la firma pe care o aveam), m-a abordat spunandu-mi ca vrea nr. de tel de la cei de la care am net sa i-l dea cuiva din bloc ca vrea sa isi traga si ala net … si apropo de batrani .. a fost o perioada cand aveam 2 joburi, unul de noapte, ei bine dimineata cand ieseam din tura de noapte si ma indreptam spre serviciul de zi nu vrei sa stii ce priviri imi aruncau si ce scandal imi faceau unii din acesti batrani pt ca nu le cedam locul (fara sa se gandeasca ca poate am si eu problemele mele chiar daca is tanara, poate mi-e rau sau poate sunt rupta de oboseala ori what ever) ma si intrebam ce dracu cauta la ora aia de dimineata prin mijloacele de transport …
Ai perfectă dreptate Bobby … Nici eu nu reuşesc să îi înţeleg. Mai ales în troleu când ies/vin de la facultate. Te privesc ca şi cum le-ai fi făcut ceva sau ceva de genu. Când vorbesc cu tine parcă vorbesc cu animalele etc.
Eu în ultimul timp m-am obişnuit cu ei si le răspund la fel de plăcut cum îmi vorbesc şi ei.
Ştii ce urăsc cel mai mult _ Când se apucă de blestemat fără nici un motiv, dar în aşa fel încât te şi sperie ! Mi s-a întâmplat acest lucru când eram mai mic pe clasa 7-a cred, când eram intr-un troleu şi aveam piciorul rupt când o bătrânică m-a blestemat pentru că nu m-am ridicat ca să o las pe ea să stea jos. M-a blestemat de copii mei, de părinţii mei şi de toate neamurile mele 🙂
Acum la vârsta asta să mi se mai întâmple aşa ceva cred că praf aş fi făcut din băbuţa respectivă.
nu stiu, eu nu sunt violent si nici nu am porniri de genul asta…
as vrea insa sa inteleg, poate asa as accepta mai usor: de ce ai o asemenea reactie fata de cineva pe care nu cunosti si, mai mult, nici macar nu a facut ceva sa te afecteze?
Cu mine vorbeşti ?
Dacă da, atunci răspunsul ar fi simplu. Am trecut prin prea multe întâmplări cu bătrâni comunişti atăt in troleuri, cît şi în blocul în care locuiesc acum sau … etc.
Mulţi au invidie şi chiar ură pe tineri, ucru pe care el sincer nu reuşesc să îl înţeleg. Nu generalizez, pentru că nu toţi sunt aşa. Eu în general mă înţeleg bine cu toată lumea. Bătrâni sunt mulţi, mulţi sunt chiar respectoşi şi cu bun simţ.
Ultimul paragraf al meu din commentul precedent recunosc că e cam deplasat. Mi s-a stricat telefonul si sunt nervos 🙂 poate deasta am fost aşa de violent în exprimare dar oricum de mult nu mai tolerey vorba urâtă a nimanui. Mai ales daca e blestem la adresa familiei mele, nu ştiu Bobby cum interpretezi tu dar eu în cazuri deastea clachez pur şi simplu, şi DA, chiar mă afectează atât de mult încât să am o reacţie puţin sau mai mult neobişnuită.
ma refeream la faptul ca nu inteleg rautatea lor 😀
Ei au reacţia respectivă pentru că se gandesc că noi (generaţia mai tinerică) ne credem superiori lor sau ceva de genu … Superiori in gandire o-m fi dar asta nu înseamnă că ei sunt proşti. Ei se gandesc că noi nu ii vrem pe lângă noi, se gandesc că ei sunt … etc. ajugând la o gandire cât mai paronoică.
Nu degeaba se spune ca bătrânii la o anumită vârstă o dau în mintea copiilor. Eu sincer de multe ori îi vad ca pe nişte copii, şi mi-s dragi, deasta şi merg foarte des la ţară. Asta atâta timp cât e bun simţ. Când bunul simţ dispare … uit de vârsta “boşorogilor” 🙂
si mie mi s-a intamplat la fel cu administratora cand m-am mutat. N-a vrut sa-mi dea cheia si mi-a zis sa ma duc la ea la ora 5, cand are program. M-am dus mai tarziu si mi-a zis ca facuse nu stiu ce reparatii pe terasa si ca nu mi-o da.Am reusit pana la urma, s-au rugat tipii de la net de ea, o cunosteau mai bine 🙂
Apoi am invitat niste prieteni la mine si pe la 10 (jur ca nu era asa mare galagie ;)) ) vine si cica sa dam muzica mai incet si sa ne asezam la masa c-asa se tin petrecerile. am incetat demult sa inteleg. zambesc politicos si dusa-s!
Bobby – unora chiar nu ai ce le face.
sunt unii batrani ce au trecut prin intamplari nu tocmai placute cu anumiti tineri si din acel moment pt ei TINERETUL = diavolul in persoana.
sunt oameni si oameni. si eU am dat in autobuz peste babe si mosi care dadeau din coate, se-mpingeau si urlau ca tampitii. sunt multi de acest gen, dar daca le zici ceva tot tu esti ala nesimtitul pt ca nu respecti “pe cei mai in varsta”
Nu cred ca e vorba de comunism si alte bla bla uri. E vorba doar de faptul ca nu pot accepta ca nu mai sunt tineri. E frustrant sa te trezesti deodata batran, sa te doara aia,aia sa nu mai poti face unele lucruri pe care le faceai cand erai tanar sau sa ajungi sa te ingrijeasca copilul tau. dupa 20-30 de ani in care tu l-ai ingrijit e greu de acceptat ca el de acum tre sa se ingrijeasca de tine, e frustrant mai ales pentru persoane care au fost active in viata si dintr-o data au clacat cu totul.
Ideea ar fi sa invatam din aceste intamplari si cand vom ajunge la varsta lor sa nu clacam;)
Priveste-i cu compasiune, modul in care vad lucrurile si oamenii dimprejurul lor e dictat de un sir lung de orori. Ma uit la ai mei si nu am ce le face: in afara de perioada prin care am trecut si eu si care oricum a fost nasoala si unora lea daunat inclusiv la sanatate, ca sa zic asa, au mai beneficiat si de un razboi mondial in copilarie, si de implementarea (tot ca sa zic asa) ideologiei rusesti si de avantajele ulterioare. Iar cind au imbatrinit s-au pomenit intr-un alt sistem pe care nu-l mai pot intelege, pentru ca sint deja dresati impotriva vointei lor in raport cu comunismul. Zimbind pe biciclete la 60 de ani o sa fim probabil noi. Probabil, pentru ca mai degraba sint tentat sa cred ca vor fi copiii nostri, deci inca o generatie mai la vale. Tu i-ai vazut pe cei din Amsterdam, i-am vazut si eu prin Luxemburg si prin alte parti. Ca sa poti fi asa trebuie sa fii nascut si crescut intr-un sistem normal, al carui mers e liniar. In ideea asta, inseamna ca noi mai intii trebuie sa ajungemin sistemul ala ca sa permitem primei generatii nascute in el sa se dea cu bicicleta la batrinete cu iPod-ul in urechi.
Inteleg ca au trait in alta lume, dupa alte reguli, si ca le e greu, dar tot nu pot sa accept ca oamenii sunt rai numai pentru ca au o anumita varsta (excludem copiii). Mai ales ca vestita vorba “daca nu ai batrani, sa iti cumperi” ar trebui sa fie adevarata.
confunzi prostia cu rautatea!!
nu sunt rai, sunt doar prosti… rautatea presupune un scop, dar ce descrii tu e rautate gratuita, de placere, aka prostie pura.
…apropo, bag sama ca ai un numar respectabil de postangii d’aici de sunt certati (rau) cu gramatica!!!
daca mesajul trece, eu nu judec 🙂
Dar cand ai unul din asta cu tine in casa si pentru care faci si sacrificii materiale (pentru ca este batran si are nevoie de medicamente,proteze,frectii…) sentimentul de compasiune dispare fratilor……..
Sa stiti ca eu cunosc oameni in varsta care sunt de exeptie,dar nu am intalnit nici unul in bucuresti,cei din bucuresti sunt o rasa proasta de comunisti care regreta acele vremuri in care iti turnai vecinul la militie.
Eu am vazut in japonia oameni de 90 de ani care faceau miscare si ne salutau cu respect atunci cand treceam pe langa ei,si sa mai stiti ceva nu e la fel in toata tara mergeti in ardeal si o sa vederi altceva.Batranii din bucuresti parca s-au nascut batrani.Schimbarea o sa vina in timp, poate ca nepotii nostrii sa se bucure de niste bunici cu adevarat intelepti.
Nu sunt toţi aşa. Eu mă încadrez o treaptă mai sus, 50-55 de ani, salut pe toată lumea, soţul meu este administrator, e mai aproape ca vârstă de acriturile despre care vorbeşti. Dar nu suntem toţi produsele perfecte ale sistemului comunist, unii ne-am schimbat în bine. Mulţumesc.
pensionarii de azi, turnătorii de ieri. și dacă n-au fost turnători, au fost capuse de uzină, sau de institut, sau de universitate. susținători tăcuți ai unui sistem care îi hrănea.
d’aia se uită așa urât la tine. toți bătrânii care au trăit frumos au ochii veseli și curați pentru că n-au scheleți în dulap. și nu e doar de bucurești, îi vezi peste tot.