Archives for June 2011

Eu conduc de aproape 14 ani. Timp in care am traversat Europa de cateva ori, am facut 6000 de km intr-o saptamana aproape, am condus 30 de ore aproape fara oprire, m-am oprit de multe ori in parcari sa prind 30 de minute de somn ca sa nu atipesc la volan si, inca nu sunt sigur, cred ca o data am atipit pe bune, o fractiune de secunda. Nu sunt foarte sigur dar stiu ca deodata m-a cuprins un fior rece si m-am speriat rau de tot. Cu toate astea, de fiecare data cand ies pe usa sa conduc am impresia ca sunt intr-un joc pe calculator: am 9 vieti si tot ce sper e sa ma intorc acasa macar cu una intacta.

Acum doua saptamani, la invitatia Petrom, am fost la un curs de “defensive driving” la scoala lui Titi Aur. Am plecat cu putine asteptari (mai ales ca ma trezisem atat de devremeeeeee), pentru ca, nu-i asa, stiam tot ce aveam nevoie sa stiu despre condus, nu degeaba am cateva sute de mii de kilometri la volan.

Ajunsi acolo, am mai aflat o veste: cam 6-8 ore trebuia sa facem teorie!!!! Teorie!!!! Ce naiba? Cate ne poate spune despre condus. Eh, daca am fi stiut 🙂 Am stat cele 6 ore nemiscati, povestind, intreband si, mai mult, afland lucruri pe care, teoretic, le stiam. Practic, nu le puneam nici unul in aplicare.

Dintre ele (le iau cu copy/paste de la varu), care le-a scris inainte mea:

– cat de important e sa ai anvelopele potrivite in functie de sezon (cele mixte sunt frectie);
– sa ai presiunea adecvata in pneuri, o diferenta destul de mica si deja distantele de franare cresc incredibil de mult;
– daca esti tuning maniac si ai frane sport, la mers normal pe strada s-ar putea sa-ti fie inutile (functioneaza optim doar la temperatura mare);
– o pozitie incorecta la volan, gen cu picioarele foarte intinse, creste mult sansele unei fracturi, mai ales de bazin;
– pozitia mainilor pe volan, la 9 si-un sfert, nu e recomandata asa, de pomana – in pozitia aia ai cel mai bun control asupra volanului;
– care e miscarea corecta a mainilor la viraje (ca fapt divers, cred ca cei care merg asa sunt extrem de putini);
– centura este sfanta, chiar si pentru pasagerii din spate – de multe ori insistam ca cei din fata sa poarte centura, dar uitam de aia din spate si, in cazul unui impact violent, un pasager fara centura se balangane prin masina cu o forta de vreo 4-500 de kile, de multe ori omoarandu-i sau ranindu-i grav si pe cei care poarta centura (o sa fiu cam comunist, de-acum inainte, cu cei din masina mea);
– daca masina de politie, ambulanta sau masina de pompieri nu are si sirena pornita, atunci e ca orice alta masina din trafic, indiferent de cate girofare are pornite;
– daca treci pe galben iti iei puncte, pentru ca trebuie sa incetinesti la 30 km/h in intersectie, chiar si daca-i verde;
– mai toata lumea evita vacile si caii ca-si strica masina, dar o Milka sau un Black Beauty de cateva sute de kile lovite frontal iti sar direct sus pe masina si ai toate sansele sa fie ultima chestie pe care o vezi in viata ta – daca impactul e inevitabil, macar trebuie incercat si lovite intr-o parte;
– impactul frontal trebuie evitat cu orice pret, de la 40-50 in sus ai sanse mici sa scapi;
– daca dai peste un caine si lasa urme pe masina, ca sa fii sigur ca n-ai probleme, tre sa aduni cainele de pe jos si sa-l iei cu tine la politie – daca nu l-ai omorat si a fugit, atunci ai putea avea o problema (s-au ridicat taloane pe treaba asta);
– orice incident rutier in care esti implicat, chit ca stergi pe unul cu oglinda sau nu te vede o baba si se loveste de masina, trebuie mers neaparat la politie si declarat, ca sa nu apara probleme ulterior;
– neaparat trebuie sa fac un curs de prim ajutor – legea zice ca esti obligat sa ajuti doar cand celalalt nu mai respira, n-are puls sau e in pericol de inec (cica un masaj cardiac facut bine inseamna ca victima o sa aiba o coasta fisurata, atat de tare trebuie sa apesi) – chiar asa, stie cineva ce e in trusa de prim ajutor si cum se foloseste fiecare chestie?
– de ce sunt bune ABS si ESP si cum sa le utilizam cat mai eficient;
– anumite situatii in trafic in care trebuie sa fim extra atenti (la mine nu mai era nevoie, pentru ca dupa cele doua accidente, dau prioritate si cand am eu prioritate :D)
– cum sa controlam masina cand se hotaraste sa o ia razna in curbe (supra sau subvirare).

Ulterior am invatat sa iesim din masina rasturnata (nu e asa de simplu pe cat ati crede). Unul dintre primele lucruri pe care trebuie sa le retii este ca nu trebuie sa iti desfaci centura. Care credeti ca a fost primul gest facut cand m-au intors cu capul in jos? Exact, sa imi desfac centura!

Dupa asta am trecut in socul unui accident. Simulat, din fericire: am fost pusi intr-un fel de carucior care avea impact la 15km/h, respectiv 22km/h. Credeti-ma, pare putin, dar nu e. Nu vreau sa imi inchipui cum e la 60 la ora…

Intr-un final, am iesit si ne-am jucat putin si cu masina (am invatat sa franam cu succes cand nu avem ABS si sa controlam derapajele – intr-o masina cu directie pe ambele punti 😀 ).

A meritat cursul? In mod cert: cei din Redescopera Romania nu mai merg fara centuri in spate acum si, mai mult, eu nu mai vorbesc la telefon – folosesc bluetooth-ul. Asta asa, rapid, pentru ca preventiv conduceam si inainte. Toti cei apropiati mie sunt programati sa mearga sa faca si ei cursul, iar eu vreau sa ma duc si la cel de condus mai… putin defensiv 😀

Mai jos aveti un video cu mai multe detalii, sa intelegeti 😀 (pozele de mai sus sunt facute de Petreanu)

In ultima vreme sunt intrebat in permanenta: cum urmaresti tu 2000 de oameni pe twitter? Chiar ii urmaresti? Raspunsul meu este de fiecare data “Da!”. Bineinteles, nu este dus in extrem (nu urmaresc in permanenta), dar cand am cum, citesc ce zic cei pe care ii urmaresc.

Azi, la RoTwitter Conference, am avut o prezentare exact pe tema aceasta, prezentare care deja a nascut discutii, datorita faptului ca am spus ca cei care urmaresc putini oameni cand sunt urmariti de multi sunt “vedete”, au “fitze” si incearca sa para elitisti. La fel, nu luati asta intr-un mod definitiv. Sunt cazuri cand nu e asa. Rare, dar sunt. In situatia asta se afla mai ales cei care folosesc des twitter de pe mobil.

Asta scriam acum doi ani, intr-un articol despre cum folosesc eu twitter-ul (inclusiv dand auto-follow). Atunci stateam foarte mult la calculator si tweetdeck era prietenul meu cel mai bun. Intre timp, insa, folosesc mai mult twitter de pe telefon, ceea ce face utilizarea listelor extrem de complicata, iar homepage-ul isi face update o data la 5 secunde, nu apuc sa citesc nimic :))

Prin urmare, astazi i-am sters pe toti cei pe care ii urmaream (vreo 7300), pentru a putea da follow unui numar cu MUUUULT mai mic de persoane, pentru a putea transforma homepage-ul in ceva util si care poate fi folosit cu adevarat. In situatia in care va simtiti afectati, unfollow me 🙂

Have fun unfollowing 🙂

“Colegu! Prinde cum trebuie sufa aia! Hai, ca trebuie sa trag ca lumea, si sa impingeti si voi masina!”

Masina cazuta in sant nu mai respira prea bine, asa ca trebuia sa ne miscam repede. Un incepator, distanta mica fata de masina din fata, o frana pusa aiurea si peugeot-ul rosu a trecut prin barajul de ierburi, asezandu-se cuminte pe o parte.

Cu nici doua minute inainte trecuseram pe-acolo, numai bine cat sa vedem ca toti sunt bine, dar ca sunt sanse mici ca cineva sa scoata masina din sant, asa ca ne-am intors sa ii ajutam pe oameni, asa cum ar fi facut, sper, oricine in locul nostru. Nu de alta, dar 20 de oameni au sanse mult mai mari sa impinga masina inapoi pe drum. Evident, nu am luat in calcul ca s-ar putea ca nici sa nu fie nevoie de atatia: avem cu noi pe cineva care sigur are in masina, pe langa aparatul foto, echipamentul de camuflaj pentru a prinde pasarile in obiectiv, si o sufa, cel putin. Daca nu o sufa, macar un tractor, ceva, tot avea in portbagajul Duster-ului Redescopera Romania.

In timp ce impingeam la Peugeot-ul din sant ma gandeam cat de diferiti sunt oamenii care merg in Redescopera, cat de diferite sunt pasunile lor si, mai mult, cat de mult se completeaza unii pe ceilalti. De la unul pasionat de pasari si offroad (noroc cu sufa!), la unul pasionat de video cu masini, la altul pasionat de castele si conace, unul pasionat de cetati sau un povestitor extraordinar. Asta doar soferii. Pentru ca in rest sunt si mai diferiti si, schimbandu-se de la excursie la excursie, e o continua descoperire.

Pana la urma masina a urcat din prima din sant, oamenii au plecat linistiti mai departe, iar noi continuam Redescopera Romania cu inca o zi incarcata. Numai ca, speram noi, de data asta fara probleme mai mari decat statul la rand la Salina Praid.

Mi-as fi dorit sa pot scrie mai mult, dar sunt pe super fuga (in 5 minute trebuie sa merg sa impachetez si sa fac check-out). Ieri, cand am ajuns, nu am mai apucat sa scriu nimic, pentru ca eram rupt – am ajuns la 1 noaptea, dupa ce am mers toata ziua, infometati, prin Apuseni.

Inainte de a adormi ma gandeam: oare cati dintre cei prezenti in aceasta editie a Redescopera Romania aveau impresia ca e mai multa distractie? Pentru ca stiu ca de acasa se vede ca si cum suntem intr-o continua joaca… si nu e asa 🙂 Sa vezi bucati imense din tara in timp scurt poate fi frustrant, poate sa te sece de toata energia. Da, e foarte misto, iti aduci aminte cu bucurie si drag de toata povestea peste un timp, dar acum… Acum trebuie sa scrii in fiecare zi un post pe blog (da, da, toata lumea!), trebuie sa dai pe twitter, pe Facebook. Chiar si cand ti se inchid ochii si ai vrea sa dormi si sa te trezesti peste 10 ore…

Eh, sunt doar ganduri de sofer obosit. Pana la urma Romania e frumoasa, iar noi alergam ca nebunii sa vedem cat mai multe, desi stam uneori doar cate 10 minute ca sa, vorba lui Augustin Radu, “poata ei sa stea cate 3-4 ore”. Augustin se referea la cei care ne citesc 🙂

Gata, zbor. Conduc, de fapt 🙂 Acum mergem spre Sovata, intr-o zi ceva mai lejera, sa ne revenim. Si poate sa ne si distram mai mult azi 😛

Uneori am impresia ca nimic nu imi iese usor, ca trebuie sa trag pentru ceva mai mult decat as vrea.

Stiu ca multi din cei din jurul meu au impresia ca atunci cand vreau ceva imi iese asa, ca prin magie: lucrurile se aranjeaza, oamenii fac ce vor eu samd astfel incat totul iese bine. Nu e chiar asa, din pacate, iar ultimul seedcamp arata clar asta. Dupa ce timp de saptamana am pregatit o prezentare a proiectului meu mai buna decat as fi crezut ca pot sa o fac (am primit si ajutorul unor oameni extraordinari, carora le multumesc), iata ca in email nu a venit invitatia la interviuri, ci respingerea. Nu e un sentiment placut absolut deloc.

Si nu vorbesc aici de cei care se inspira de la tine si fac un produs mai bun (Facebook nu era altceva decat o clona de Friendster sau MySpace, pana a bagat platforma de aplicatii), vorbesc de cei care pur si simplu isi asuma o alta identitate (de persoana sau brand).

In general nu m-a interesat prea mult situatia asta, mai ales ca am fost de parere ca intotdeauna originalul ramane la suprafata. Fiind la Intact Interactive, insa, mi-am dat seama ca sunt situatii in care e necesar sa intervii – pentru a evita transmiterea de informatii false catre public, de exemplu, in cazul unei emisiuni-concurs. Cum ar fi ca cineva sa trimita toti potentialii participanti la o adresa inexistenta? Ar fi oricum, numai bine nu :))

Ce poti face, in astfel de situatii? (l-am intrebat pe Auras, nou Social Media Executive la Intact Interactive)

1. Poti face plangere la respectiva retea sociala: Facebook, Twitter, YouTube etc.

2. Poti discuta cu oamenii respectivi si sa inteleaga ca nu e ok sa sustina ca sunt contul oficial (dar pot sa spuna ca sunt fan-club, ceva, si sa nu mai foloseasca insemnele oficiale ale emisiunii)

3. Solutia finala: poti trimite cohorta de avocati (atunci cand ai datele lor sau le poti face rost). Din experienta, asta e cea mai buna solutie cand persoanele nu raspund samd.

Evident, chiar si in situatia asta poti sa te trezesti cu clone, cum ar fi cea de care am aflat din Jurnalul: o alta televiziune care ia o emisiune de doi lei numai ca sa concureze The X-Factor (bine, in masura in care poti concura o emisiune care a generat o gramada de hit-uri si vedete in ultimii ani).

Acum 4 ani am spus intr-o emisiune TV ca am un site auto care produce bani si care are un trafic mare. In urmatoarele doua saptamani au aparut vreo 30 de site-uri de masini pornite de romani. Oricat le-am zis ca proiectul nostru e ceva diferit, ca muncim la el din pasiune, ca a fost pornit din pasiune, nu au inteles. 4 ani mai tarziu? Nu stiu sa mai existe niciunul din proiectele respective, in timp ce rpmgo a aparut in Forbes.com ca fiind “must read auto-blog” (chiar asa, ce parere aveti de noua tema, inca in beta?). Evident, intre timp au reusit sa ne buseasca toate sursele majore de trafic (tin minte ca tot ce era pe auto misto noi bagam pe digg, acum toti bagau la intamplare, cum prindeau, fara sa ia in calcul daca prinde, adca ora la care baga e ok, daca ar putea avea succes, daca trebuiau sa bage un titlu specific samd, astfel ca in cateva saptamani majoritatea dintre noi si-au gasit site-urile si conturile banate).

Intr-un final, insa, nu trebuie sa uitati ca “Imitation is the highest form of flattery” si ca rareori fake-urile au mai mare succes decat originalul. Iar daca au mai mult succes, inseamna ca voi faceti ceva gresit.

Ieri am pus o intrebare, atat pe FB cat si pe blog: daca ar fi sa renunti, la ce ai renunta, la blog sau la contul de Facebook?

In mod clar, intrebarea se adresa celor care au ambele, ca altfel era absolut irelevant 🙂

Raspunsurile, desi nu au fost surprinzatoare, au aratat ca totusi bloggerii, mai ales cei vechi, nu ar renunta la ceea ce e “al lor”.

Nici eu nu as renunta la blog, dar in mod cert nu as vrea sa renunt la contul de Facebook (mai ales la o pagina creata). In acest moment, asa cum observa si Razvan in comentarii, Facebook este locul unde sunt oamenii si, implicit, un generator de trafic si atentie.

Insa, daca ar fi sa renunt la ceva (mai ales din cauza timpului), ar fi clar Facebook. Motivele:

1. Blog-ul e al meu – si nu neaparat pentru ca am o problema generand User Generated Content pentru altii, ci pentru ca nu am de gand sa pierd peste noapte toata informatia adunata in cativa ani. Uitati-va la twitter, cautati ce ati scris acum un an.

2. Blog-ul exista intr-un mediu deschis, nu intr-unul inchis (da, stiu ca poti sa iti faci public profilul de Facebook, dar nu asa de detaliat pe cat mi-as dori eu). Toata lumea are acces la el si numai la ceea ce vreau eu sa public acolo – da, poti spune ca nici pe FB nu trebuie sa

3. Libertatea de a scrie ce vrei. Da, teoretic si pe Facebook poti scrie absolut ce vrei, dar sa fim seriosi, chiar credeti ca puteti ataca un brand, o persoana, sau chiar critica, fara ca “puterile de sus” sa nu va inchida contul, stearga ce ati scris samd? Evident, nu va sugerez sa atacati pe cineva pe bloguri, dimpotriva, dar totusi, as vrea sa stiu ca pot sa fac si asta, daca vreau. Sau poate vreau sa pun o poza cu nepoata mea. Stiti ca asta e posibil sa nu fie acceptat pe anumite platforme? Sau poate ca nu vreau sa datele mele sa fie date oricui… dar divaghez.

4. Usurinta de a gasi continutul scris cu mult timp in urma. Daca faci update-uri destul de des pe FB, stii cat de greu e sa gasesti ceva scris acum o saptamana, nu mai zic acum o luna sau, Doamne Fereste, acum un an.

Si totusi, de ce nu as vrea sa renunt la Facebook, daca ar fi posibil?

1. Atentia imediata

Blogul este un mediu ceva mai pasiv decat Facebook, pentru ca lumea trebuie sa vina ca sa citeasca, nu li se livreaza mesajul automat pe un newsfeed (da, stiu, RSS-ul, dar nu e numai asta). Pe Facebook reactia e aproape imediata si, in consecinta, ai o sansa mai mare la raspunsuri rapide pentru proiecte care depind de timp. Mai mult, prin facebook iti poti crea masa critica pentru a genera comentarii ulterioare pe blog.

2. Natura virala a butonului de Like

Utilizatorul/cititorul da mai usor Like decat sa comenteze sau, si mai mult, sa dea link. E in natura retelelor sociale sa genereze valul de viralitate mai usor (in acelasi timp, sa il si piarda mult mai repede). In consecinta

3. Posibilitatea de crea legaturi mai usor (cei care reactioneaza au o figura, datele sunt mult mai detaliate samd)

Ieri am fost la Poenari. Una din cetatile frumoase si bine intretinute din Romania. Am urcat 1500 de trepte ca sa ajung la ea, mi-a iesit sufletul pana sus. Dar a meritat. Cetatea e bine intretinuta, are o pasarela care suplineste lipsa unei bucati din cetate (o bucata care a cazut, impreuna cu stanca pe care era construita, acum ceva zeci de ani), are panouri care iti spun povestea cetatii samd.

In mijlocul iernii, sus erau 20-30 de oameni. Care urcasera 1500 de trepte.

Discutam cu cineva acum ceva timp si imi spunea ca romanii nu sunt interesati sa viziteze monumente istorice, ca tot efortul depus de mine pentru a atrage atentia asupra problemelor pe care le are arheologia romaneasca e in zadar, ca nu se va schimba nimic. Ca problema nu e la cei care ar trebui sa dea banii necesari, ci la faptul ca romanii nu sunt interesati.

Vizita mea la Poenari mi-a aratat ca nu e asa. Pana nu incerci sa urci treptele alea nici nu realizezi cat de mare e, totusi, efortul de a ajunge la cetate. Daca romanii (si cativa americani) sunt dispusi sa faca efortul asta in plina iarna, de ce nu ar veni sa vada cetatile la care se ajunge mult mai usor? Ar veni, cred eu, daca ar avea ce sa vada, mai mult decat niste pietre, daca ar gasi o poveste, daca ar gasi 2-3 panouri care sa le spuna ce s-a intamplat acolo.

Cei care ma cunosc deja stiu ca sunt “obsedat” de cetati. Ca m-am indragostit de Dobrogea pentru ca acolo ai istorie la fiecare pas. Si ca ceea ce as vrea in 2011 ar fi ca tot mai multa lume sa afle ca pot vizita cetatile din Romania, pentru ca atunci ar fi mai usor sa gasim bani pentru arheologie, pentru ca am arata ca romanii vor sa isi stie istoria.