BobbyVoicu.ro

Aveti mai jos prezentarea despre Social Media in afaceri, cu cateva studii de caz.

Mai multe detalii veti gasi in linkurile de mai jos (muuuulte, muuuuulte studii de caz). Eu invat cel mai bine din studii de caz, asa ca sper ca va va ajuta si pe voi, macar putin 🙂 Lista a fost compilata si cu ajutorul Ancutei.

1. http://www.clickz.com/clickz/column/1729013/social-media-case-study-houlihans-restaurants
2. http://thenextweb.com/socialmedia/2011/07/16/the-roi-of-social-media-10-case-studies/
3. http://www.socialmediaexplorer.com/social-media-marketing/social-media-customer-value/
4. http://techcrunch.com/2010/07/17/how-social-media-drives-new-business-six-case-studies/
5. http://venturebeat.com/2010/06/09/starbucks-social-media/
6. http://www.robgonda.com/2010/07/15/the-old-spice-social-media-campaign-stats/
7. http://www.searchenginejournal.com/facebook-marketing-roi-3-case-studies/28254/
8. http://barnraisersllc.com/2011/07/34-case-studies-prove-social-commerce-roi/
9. http://www.penn-olson.com/?p=19191
10. http://www.nytimes.com/2010/05/27/business/smallbusiness/27sbiz.html

Stiu, numele suna ciudat. Desi, pentru mine, numele de SsangYong are o rezonanta speciala: e prima masina pe care am testat-o ca blogger, fara sa fie parte dintr-o campanie (cum a fost testarea lui Audi A4). Pur si simplu am vorbit cu Dragos Roua, tin minte, care spusese pe blogul sau ca poti testa masinile celor de la SsangYong si l-am intrebat daca poate discuta cu ei sa imi dea si mie o masina in teste. Nu aveti idee cat de mult m-am bucurat cand am primit un Rexton. L-am sunat pe Adrian Ciubotaru (ca tot era blogger si fara treaba 😀 ) si am plecat pana la Cluj. Era prima mea masina cu cutie automata… ce vremuri 🙂

Prin urmare, desi nu ma tragea ata foarte tare, am acceptat sa iau un SsangYong Korando in teste. Motivele au fost doua: cei de la Union Motors, care sunt dealeri SsangYong, imi sunt parteneri pe un mic proiect si, mai mult, am vazut masina. Pentru ca, spre deosebire de celelalte modele, Korando chiar arata foarte bine. Uitati-va mai jos, daca nu ma credeti.

 

Pentru cei care stiau masina de cand semana cu vechiul Jeep Wrangler, Korando e din alt film. De altfel, avand in vedere ca e desenat de casa de design Giugiaro, nici nu te poti astepta la altceva.

Bun, cu asta am rezolvat: SUV-ul arata bine, chiar foarte bine, nimic similar cu Actyon, de exemplu (sau, Doamne fereste!, Rodius).

Ce brand e, totusi, SSY-ul asta?

Brandul este al patrulea producator de automobile din Coreea de Sud, cumparat recent de indienii de la Mahindra, parintii vestitei Tata Nano.

Au devenit relativ cunoscuti acum vreo 20 ani, cand au inceput sa produca SUV-uri cu motoare Mercedes-Benz de generatie anterioara. Au fost o perioada si in curtea Daewoo, pana acestia au dat faliment. Masinile (Korando, Rexton, Kyron, Actyon si Rodius, ca sa numesc cele mai cunoscute) nu excelau prin design, Rodius castigand chiar si premii de uratenie.

 

SsangYong Korando 2011

OK, sa revenim la masina proaspat condusa. Motorul nu mai este Mercedes-Benz (de fapt, nu se stie, pentru ca producatorul nu vrea sa spuna de unde are motoarele), dar eu am condus un 2L diesel cu vreo 173CP, care trage chiar foarte bine. Chiar destul de agresiv in trepte mici de viteza, la turatii reduse, asa ca mi-a luat putin pana m-am obisnuit cu el.

Sunetul motorului este placut, chiar daca suna cam puternic uneori. Consumul e ok (cam 9l/100km), si am aflat ulterior ca masina poate trage pana la doua tone. Doua tone din orice vreti voi (caruta, Doru Panaitescu din sant 😀 ).

M-am obisnuit destul de repede cu volanul putin cam lejer. O problema comuna la SUV-uri este ca stalpul C (cel din spate) iti acopera unghiul de vedere in anumite pozitii, iar Korando nu rezolva problema.

Overall, la condus, masina nu iese in evidenta nici in rau, nici in bine. Sasiul este destul de rigid, asa ca SsangYong Korando este ceea ce te astepti de la o masina de clasa ei: nu prea se simte cand treci peste speed-bumpers, cand urci cate o bordura, nu te zgaltaie prea tare cand treci peste intersectiile pline de sine de tramvai. Nu am testat-o pe off-road, asa ca nu stiu sa va zic prea multe despre asta.

 

Mi-a mai placut, surprinzator, interiorul. Poate si pentru ca nu ma asteptam, dar chiar arata bine. Plasticul de pe bord arata putin cam dur, dar nu ieftin, dimpotriva. Mai mult, scaunele sunt foarte comode, avand si incalzire in ele (ceea ce weekendul anterior a fost excelent, pentru ca au fost temperaturi super scazute). Bordul are cateva bucati metalice, care se potrivesc foarte bine in contextul intregului bord. Mi-a placut mult sistemul audio, mai ales pentru ca iti permitea conectarea foarte usoara a unui stick sau a telefonului, prin Bluetooth.

 

Pentru ca masina are un ampatament mare pentru clasa sa, in spate se sta foarte comod (mai comod decat in GLK, de exemplu), dar portbagajul nu este imens. Nu e mic, dar nici nu te face sa vrei sa cari doi porci, ca tot vine Craciunul.

Cateva lucruri de mentionat:

– Versiunea pe care am condus-o eu, de top, avea si scaune din piele, dar nu avea trapa.
– are semnalizari in oglinzi
– tevile de esapament au fost integrate foarte misto

Concluzie: Masina mi-a placut. Mai ales pentru ca nu ma asteptam, de nici un fel, sa imi placa 🙂 Da, mi-au placut SsangYong-urile anterioare, dar erau primele masini conduse, deci e posibil sa fi fost destul de subiectiv.

Problema mare a acestei masini este brandul. SsangYong este aproape necunoscut in Romania, in raport cu concurenta (Nissan Qashqai, Hyundai ix35, Kia Sportage samd). Mai mult, pretul la care gasesti Korando nu este cel mai mic, iar in Romania pretul este unul din cei mai importanti factori de decizie la aceasta clasa. Masina condusa de mine are pretul de 29000E, cu tot cu TVA. Si puteti merge sa testati si voi, daca vreti, completand formularul de-aici. [Read more…] about SsangYong Korando

Sambata am fost in trecere pe la targul de carte Gaudeamus. Nu voiam sa stau foarte mult, nu imi place in weekend pe-acolo, pentru ca e extrem de aglomerat. A fost insa singurul moment cand am putut merge.

Oricum, inca de la intrare am dat de Alina Constantinescu, care mi-a spus ca e pe-acolo si Cristina Bazavan. Asa ca m-am dus sa o salut. Si in timp ce discutam maruntisuri, mi-a zis ca trebuie neaparat sa merg sa iau biografia lui Andre Agassi, ca a auzit ca e super misto. Auzisem si eu ceva asemanator cand s-a lansat, am zis ca o iau pe Kindle, dar am uitat.

Eh,ce mai tura-vura, am cumparat cartea pana la urma.

De ce, totusi, o urasc azi pe Cristina? Pentru ca aseara la 11 seara m-am bagat in pat, sa dorm, si am luat cartea, sa citesc putin din ea. Si am citit pana la 6 dimineata. Toata cartea. Asa ca acum sunt tahui de cap si am o zi plina de intalniri (succes! :)) ). Da, cartea e ATAT de misto.

In primul rand, e scrisa la persoana 1, intr-un ritm extrem de alert si cu o gramada de trairi interioare, extrem de intime. De la senzatia pe care spune el ca a avut-o toata viata (aceea ca uraste tenisul din tot sufletul), pana la evolutia sa, reinventarea, de cel putin doua ori, apoi rezistenta la cel mai inalt nivel pana la 35 de ani.

E o poveste care te invata ca sunt anumite momente cand nu te poate ajuta nimeni, daca tu nu vrei schimbarea, dar ca, atunci cand vrei, oamenii din jurul tau pot sa te duca unde nu ai crezut vreodata ca poti ajunge. E o carte din care oricine poate invata ceva, mai ales antreprenorii (cum ziceam si aici).

Mergeti si cumparati cartea (e publicata de editura Publica) sau cumparati-o pentru Kindle de pe Amazon. Si aveti mare grija, incepeti sa o cititi intr-o dimineata. Sau intr-un weekend. Nu de alta, dar cele 4 ore dormite de mine azi nu sunt cel mai fericit lucru 🙂

“Sunt un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Pe când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi deşi, încă odată, acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi. Numele soţiei mele e Stefanie Graf. Avem doi copii, un fiu şi o fiică, de cinci şi trei ani. Trăim în Las Vegas, Nevada, dar momentan locuim într-un apartament al hotelului Four Seasons din New York, pentru că joc la US Open 2006. Ultimul meu US Open. De fapt, ultimul meu turneu. Trăiesc din tenis, deşi urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă, şi totdeauna l-am urât”. Andre Agassi

“Cand iesiti din lift la stanga, apoi la dreapta!”

Nu asa imi aminteam eu traseul, dar m-am gandit ca portarul nu a inteles foarte bine unde ma duc eu. Nu m-am chinuit prea mult cu ideea, pentru ca nu era asa de important, oricum.

M-am apropiat de lifturi. Eram convins ca sunt 4, asezate cate doua pe cei doi pereti ai culoarului. Surpriza a fost mare cand am vazut ca, de fapt, erau 3, pe partea dreapta, paziti (asa cum imi aminteam), de doua ghivece mari de flori. In fata lor este un perete gri inchis, care imi da senzatia de cutie metalica.

Am intins mana sa apas pe butonul liftului din mijloc (B, cum era identificat pe placuta gri murdar de deasupra), pentru a fi complet surprins: liftul nu avea butoane. Nicaieri, langa usile metalice, nu se vedea macar un buton. Poate un bec, poate un ecran tactil. Nimic.

Pentru o fractiune de secunda am ramas blocat in fata. Grabindu-ma, ajunsesem la nici 30 de cm de usa, astfel incat aproape ca imi vedeam reflexia in metalul usilor ascensorului. Poate ca asta e si motivul pentru care nu vedeam butoanele, care se aflau in dreapta primului lift. Era de fapt o tastatura, ca de telefon. Cifrele negre nu iti dadeau posibiltatea sa le ratezi, decat in situatia in care nu esti obisnuit cu un astfel de mod de apel: apesi numarul etajului, apoi pe ecran iti apare, clipind si insotit de un sunet ca scos de un purcelus lasat fara mancare de maica-sa (Scroafa!), litera ascensorului in care trebuie sa te urci.

Tot B. Etajul V. Predestinat.

Acest articol este scris ca tema in timpul workshop-ului Blogoree, despre continut cu Vlad Petreanu. Articolul ar trebui sa fie despre observatii. Nu prea mi-a iesit, cred, dar mi-a placut ce mi-a iesit. Nu e specific pentru ce scriu eu pe acest blog, si nu voiam sa credeti ca am luat-o razna. Mai mult decat de obicei.
Workshop-urile Blogoree sunt parte a unui proiect pornit cu Romtelecom.

Eu, adica 😀 De la anul incepand. La School for Startups. Pana atunci incerc sa ma descurc si fara scoala, dar la anu’ sunt coleg cu Cristina Bazavan, Victor Kapra si Alexandru Negrea. Asta asa, ca sa stiti de ce, deodata, am disparut :)) Ma-ntorc la scoala si imi ia timp pana ma reobisnuiesc 😀

Foto

In momentul in care am zis ca fac workshop-uri despre continut in blogging, doi oameni au fost cei pe care imi doream sa ii conving sa vina sa vorbeasca: Cristina Bazavan si Vlad Petreanu. Cristina a vorbit acum o luna, sambata asta vine Vlad sa fie profesor 🙂

Prin urmare, nu ratati! E vorba de un workshop Blogoree pe tema “Cum sa scrii pe blog pentru a creste gradul de implicare”. Al audientei, evident. Si e gratuit. Sau nu, dupa cum spunea Razvan: dati un articol pentru participare. Detaliile le aveti aici, data limita de inscriere e maine (joi) seara, workshop-ul e sambata, de la ora 10 dimineata.

Scopul workshop-ului este acela de a te ajuta sa descoperi cele mai bune tehnici de a genera continut de calitate, care sa te ajute sa te diferentiezi si sa-ti construiesti o identitate ca blogger. Imbinand experienta sa de peste 20 de ani din jurnalism si de peste 4 ani din blogging, Vlad Petreanu, alaturi de noi, va discuta despre:

1. Cum depasesti writer’s block?
2. Cum il faci pe cititor sa ramana pe pagina?
3. Cum gasesti unghiuri diferite de a vedea ceva pentru a scrie diferit?
4. Cum folosesti fotografiile pentru a imbunatati continutul?
5. Ce au in comun jurnalismul si bloggingul?

Ne vedem? 🙂

Asta discutam la Radiolynx maine, de la ora 18:00. Impreuna cu Razvan, evident, co-prezentatorul meu, si cu Augustin Radu, un invitat atipic.

M-am gandit ca ar fi interesant sa aducem pe cineva care nu este neaparat conectat in permanenta la tot ce se intampla in online (in tara si afara), sa vedem si opiniile sale. L-am ales pe Augustin pentru ca sunt sigur ca emisiunea va fi plina de povesti legate de Redescopera si internet, asa ca nu ar trebui sa ratati.

Pana atunci, insa, am si eu nevoie de ajutor: care credeti ca au fost momentele importante ale 2011 in online? Atat in Romania, cat si afara?

Discutam sambata cu Alex si cu Adrian si ma intrebam, daca mi-as face un profil privat de Facebook, pe cine as pune acolo. Si am zis ca in proportie de 80%, as alege din agenda telefonului: care sunt oamenii cu care am vorbit des in ultimele 2-3 luni despre altceva decat business. Persoanele respective reprezinta grosul celor pe care ii ai intr-un profil privat, aia sunt prietenii, cei cu care impartasesti cam orice in viata ta.

Cand Alex a zis ca nu e chiar asa, intrebarea mea a fost: “de cate ori ai vorbit tu in mesaje cu mine pe Facebook? sau pe email?”

E ciudat, cum a ajuns telefonul, un semn de alienare pentru parintii mei in perioada adolescentei mele, o modalitate de a-ti da seama cu cine inca mai comunici direct, prin voce. Si poate si faptul ca prin telefon stabilesti de multe ori intalniri. Whatever…

Intrebare: cum v-ati alege voi personale pentru un profil privat de Facebook? Un profil numai pentru apropiati samd?