Arhiva completă: română

Si eu, si Cabral eram putin ragusiti. Putin mai mult, de fapt. Sau nu mergeau microfoanele. Sau faceam noi misto. Dar acum incerc sa imi aduc aminte ce faceam acolo :)) Pana luni imi aduc aminte sigur 😀

Ah, si dupa aia (sau inainte) ne-am si uitat la ceva in gasca: eu, Cabral, Piticu, Chinezu si doi piloti: Doru Sechelariu si Mihai Marinescu. Da, da, piloti pe bune, nu ca mine la Monza, din tribune 😀

In fundal, bineinteles, rasul lui Piticu 😀

Pentru cei de pe Facebook, filmuletele sunt aici.

Deci: ce filmam noi? 😀

Mie imi plac SUV-urile. Conduc unul, pana la urma, si cred ca e masina perfecta pentru Romania.

Suzuki Grand Vitara mi s-a parut interesant de cand l-am vazut prima data, pentru ca mi se pare ca arata foarte robust si bine legat. Imi placea Vitara, cand a aparut, asa ca nu e de mirare. Cand cautam o masina pentru a treia plecare prin Romania, in cadrul Redescopera Romania, m-am gandit ca as putea vorbi cu cei de la Suzuki Union Motors Romania – New Kopel Group sa imi dea un Grand Vitara, sa il testez.

Masina ne-a dus vreo 3000 de km in 5 zile prin tara, 4, chiar 5 oameni uneori, cu portbagajul plin de bagaje, si nu s-a plans.

In primul rand, imi place cum arata: mi se pare, cum spuneam, ca are o infatisare robusta, eleganta, fara sa epateze. E, cumva, in afara brandului auto Suzuki. Mie mi se pare ca Suzuki face numai masini mici, numai bune pentru miscare prin oras si pentru off-road :)) Asa ca speram ca masina ceva mai mare facuta de ei sa fie pe masura celor mici. Nu neaparat sa ma duca prin oras, dar aveam in cap o gramada de coclauri prin care sa mergem, deci trebuia sa ma duc si sa ma aduca. Nu de alta, dar cealalta masina pe care o planuisem, GLK-ul, duce bine, asa ca trebuia sa faca fata. Doru anuntase ca vine cu o Skoda Yeti, asa ca era ceva concurenta. Bineinteles, pana la urma am lasat GLK-ul in Bucuresti si am luat un C3 Picasso, dar intentia conteaza 😛

Interiorul nu prea mi-a placut, insa. Pare facut pe fuga, parca nu e legat bine. Desi in poza arata foarte bine, desi e sobru, cum imi place mie, fara prea multe briz-briz-uri, in realitate se vede ca plasticul e cam ieftin si butoanele parca sunt facute pentru o masina cu un target mult mai putin mofturos. Controalele pe volan, ceasurile de bord argintii, volanul in 3 spite, toate fac ca interiorul sa fie, totusi, deosebit.

Masina e, clar, una de familie: e plina de locuri de depozitare, in spate e spatiu indeajuns de mare incat sa incapa o intreaga gasca de copii, iar portbagajul are loc cat sa incapa indeajuns de multe bagaje cand pleci in vacanta.

Un alt motiv pentru care mi se pare ca e o masina de vacanta e ca masina pe care am condus-o avea un motor care nu se potrivea unei masini atat de mari: un motor diesel de doar 129CP. Si se simte motorul mic la masina mare. E lenta, pana depasesti pe drum intins mananci un sandvis. Am bagat in viteza inferioara de atatea ori incat obosisem :)) Pe de alta parte, insa, pe teren accident se schimba problema. Drumurile din Podisul Mehedintiului sunt ingrozitoare, asa ca m-am bucurat ca suspensiile erau indeajuns de moi incat sa nu ne chinuim cum se chinuiau cei din Citroen C3 Picasso, care e o masina extraordinar de misto, dar care nu isi are locul pe drumuri accidentate. Am umplut Suzuki-ul de praf pe drumuri de munte, pe macadam, peste tot pe unde am mers. L-as fi bagat si in pestera, daca as fi putut 😀

Tractiunea integrala (cand vrei) se descurca mai mult decat bine in orice conditii, inclusiv cand a intrat putin intr-un rau, sa vedem daca ii sta bine :)) Nu de alta, dar am prins o canicula asa de mare incat ne opream la fiecare ora sa intram putin in apa, sa ne racorim.

Directia? Directia raspunde foarte bine, chiar o simti cum trebuie si la viteze ceva mai mare (da, merge si ceva mai tare, chiar daca ii ia ceva mai mult timp 😛 ).

Mai multe date despre masina puteti citi aici, inclusiv pretul, cam 27000-28000E.

Concluzia? O masina de familie, care te poate duce cam peste tot unde vrei sa ajungi. Consumul e mic, pentru o masina asa de mare, cam 8,5-9l la 100 de km, aproape la fel ca in datele tehnice. Imi place foarte mult cum arata pe-afara, dar nu imi place interiorul. Si pretul mi se pare putin cam mare pentru ceea ce ofera si pentru ceea ce exista acum pe piata. Nu mult, dar indeajuns incat sa te faca sa te gandesti putin inainte de a o cumpara.

Sincer sa fiu, in ciuda unui design care imi place, nu cred ca Suzuki a reusit sa faca din Grand Vitara ceea ce a reusit cu Vitara sau Swift. In urmatoarea perioada sper sa testez Suzuki Swift Sport, cu un motor asemanator ca putere, dar la o greutate la cel putin jumatate din cea a Grand Vitara. Si care arata super bine 😀 (cei de la Top Gear UK spuneau ca e mai Mini decat Mini :)) ).

Cine ma bate? 😀

Cea mai misto cursa? Rusia, cu drifting. E super tare!

P.S.: da, stiu ca buseste design-ul, nu am cum sa il schimb acum, il aranjez spre seara 😀

Ce jucam? Jucam Mobil1 Global Challenge, pe care il puteti juca si voi aici, sa concurati cu mine, sa vedem daca imi bateti timpii.

Mai jos vedeti ce s-a intamplat la filmari, unde voiam sa ii bat pe toti, inclusiv pe Cabral. Dar omul e mult, mult prea mare, ati incercat vreodata sa ridicati 110kg? :))

Linkul catre clipul de pe YouTube

Sincer sa fiu, piticu nu prea a contat, era prea emotionat, dar Chinezu chiar mi-a pus probleme, cu tot parul lui in ochi. In finala, unde am concurat impotriva lui Cabral si a lui Mihai Marinescu, eram sigur ca voi iesi ultimul :)) Nu de alta, dar ei au experienta de curse, eu doar de RevvNation :))

Pana la urma, am reusit sa il bat pe Cabral care a avut impresia ca urlu in timpul cursei lui :)) Urlam interior, da, sincer sa fiu, nu m-am gandit ca ma aude :))

Cu Craioveanu si Sechelariu nu m-am intalnit in cursa, dar nu e timpul pierdut :))

Evident, eu am fost la Monza sa ma antrenez, dar pssst, nu mai spuneti nimanui, sa fie secretul nostru :))

Va astept provocarile aici. Eu nu beau alcool, dar asta nu inseamna ca nu dau o bere daca ma bateti (si dati de mine 😛 ). Poate 😀

Mai jos e o lista de companii cu care am lucrat in septembrie, pe diferite proiecte (platite sau nu). Vreau sa le multumesc, fara ei nu as fi putut sa fac multe lucruri misto.

Mobil1 – plecarea la Monza a fost super misto. Acum au lansat si un joc cu masini cu care m-am distrat in ultimele zile 😀
Petrom – plecarea din Dobrogea a fost ultima din Redescopera Romania
Dacia – Duster-ul oferit la plecarea prin Dobrogea s-a dovedit a fi o surpriza extrem de placuta, review-ul e pe drum

Mai jos sunt cei care ma ajuta in permanenta, fara care as avea o problema in a tine site-urile pe picioare:

BEC Media: Administrare si programare

Hostway: Hosting

Mai mult, am facut o ditamai lista cu toti partenerii avuti pe blog sau in proiecte, de-a lungul timpului: Parteneri

Grupurile de discutii sunt foarte folosite in Romania. Nu as fi stiut asta daca nu faceam un studiu intern pentru Yahoo!, la un moment dat. Tin minte surprinderea mea cand am realizat cat de multa lume foloseste grupurile pentru tot felul de lucruri, de la discutii profesionale la cursuri si orarul examenelor. [Read more…] about Serie: Influenta in online. P3: Cum identificam influentatorii din grupurile de discutii

Existenta unui influentator este conditionata de existenta unei comunitati. Pare simplu si nu ar trebuie sa spun asta, dar multa lume uita. O comunitate de 10-12 sau 1000 de persoane, nu are importanta. Conteaza insa daca e comunitatea careia vrei tu sa te adresezi.

Deci, unde sunt influentatorii?

Bineinteles, acolo unde sunt comunitatile. Care sunt cele mai mari comunitati (specifice) online? Cu cea mai mare implicare? Stiu, suntem in perioada web20, dar a fost vreodata web20 in Romania?

Pornind cu SoftPedia, ComputersGames si continuand cu forumurile de pasionati (motociclism, auto) sau cu cele “de nevoie” (mamici, mirese), forumurile sunt cele mai mari comunitati online din Romania. Si cele mai ignorate de catre comunicatori. Pentru ca e greu de gasit o adresa de email, de intrat in discutie cu un membru pe un forum, pentru ca devine mult mai personal decat un mass-email cu toti la BCC. In plus, e si mult mai greu de identificat care sunt acei oameni cu care ai dori sa vorbesti (e greu daca nu depui un minim efort, dar asta discutam in partile ulterioare).

Al doilea mare mediu pentru comunitati este reprezentat de grupuri (Yahoo!, Google samd). Dinamica este putin diferita de forumuri, pentru ca exista, totusi, o persoana (sau mai multe, dar niciodata foarte multe) care genereaza principalele discutii. De multe ori e persoana care a creat grupul, deci e mai usor tangibila.

Ultima mare zona este reprezentata de blogosfera. Bloggerii sunt mai usor de identificat, dar de multe ori mai greu de convins. S-a scris mult pe tema asta si voi atinge subiectul la vremea sa.

Unde NU gasim influentatori?

Pe retelele sociale. Si nu ca nu ii gasim. Ei sunt acolo. Dar cu greu ii putem identifica.

Da, afara se poate, dar nu in Romania. In Romania e trendy, e misto sa ai cont la o anumita retea sociala (a fost Hi5, a fost LinkedIn, acum sunt FaceBook si Twitter). Dai add tuturor si te mandresti cu numarul de prieteni (eu fac acelasi lucru, nu ma intelegeti gresit). Pentru ca din cand in cand vezi ceva interesant unde nu te asteptai. Dar asta nu inseamna ca se formeaza o comunitate.

Da, influentatorii sunt pe retelele sociale. Dar ca sa dam de ei, ca sa ne dam seama ca sunt centre de influenta, trebuie sa ii cautam in alte parti. Cum ii identificam, practic? Saptamana viitoare, despre identificarea influentatorilor pe grupurile de discutii online.

Dupa cum stiti (daca nu, cititi aici), in ultima saptamana lumea s-a certat in online. Motivatia, la suprafata, este corectitudinea cu care capra vecinului sare mai tare (face spam sau nu?). Dar motivatia fundamentala este reprezentata de faptul ca nu mai sunt bani in publicitate asa de multi, chiar pentru toti. Si atunci aceiasi “jucatori” care anul trecut se intelegeau pe principiul “partea ta, partea mea”, anul acesta se lupta pentru tot. Cu orice arme.

Si totusi, ce este fundamental gresit in toata aceasta discutie? Toata lumea se bate NUMAI pe banii… din publicitate.

Dar de ce? De ce, intr-un moment de criza, in care chiar Chris Anderson se gandeste daca fundamentul “economiei gratis” mai este valabil, publisherii romani nu se gandesc la alte modalitati de a face bani? De ce nu se duc la user, cel care intotdeauna va plati acolo unde gaseste ceea ce ii trebuie?

Acum cativa ani nu existau modalitati de plata online in Romania (cardurile erau, ca si acum, rar folosite, paypal nu exista). Acum, insa, exista: carduri (desi inca rar folosite), paypal si, mai important, pentru microplati, exista plata prin SMS. Eu stiu cel putin doua companii (MobilPay si Voxline) care accepta microplati prin SMS.

Care sunt produsele care pot fi oferite catre utilizatorii de internet din Romania?

1. Stiri personalizate

Da, stiu, stirile sunt gratis. Dar sunt multi care ar plati pentru a avea in fiecare dimineata numai stirile care ii intereseaza, sa nu mai fie nevoie sa treaca prin toate gunoaiele gandite de toti Dan Diaconestii presei romanesti.

2. Acces la analize in detaliu

Asa cum fac site-uri precum Wall Street Journal, de exemplu. Astfel, cand ai nevoie de informatii, nu mai recurgi numai la stiri: te duci direct la analizele facute de redactori competenti si ai macar o parte din munca gata oferita.

3. Acces la rapoarte pe industrii specifice

De cate ori nu ati cautat informatii despre o industrie anume, cifre puse la un loc, sa nu mai stati 10 ore sa cautati pe net un comunicat de presa pus de o institutie de stat, comunicat care a disparut dupa o saptamana?

4. Pachete informationale

Eu as cumpara, o data la jumatate de an, toate informatiile referitoare la industria online culese in ultimele 6 luni. Si sunt sigur ca multi le-ar cumpara. Pentru ca asa ne castigam banii. Uitati-va la editurile de business. Sau legislative.

5. Extinderea pe alte domenii (ecommerce, brokeraj samd)

Un exemplu bun, prost implementat, insa, e reprezentat de imobiliare.gsp.ro. Ideea de a muta userii catre un domeniu de activitate relativ bine platit, unde sa poti castiga bani din anunturi era o idee excelenta daca nu era implementata prost. In ciuda implementarii, putea iesi, daca imobiliarele nu o luau la vale.

Magazinele online pot fi si ele o solutie, daca e un grup mare. Ganditi-va ca grupul Realitatea-Catavencu face un magazin online cu produse pentru o audienta mai high, audienta care isi permite sa dea 50E pe o carte sau mai stiu eu ce. Sau ca Gazeta Sporturilor face magazin online de articole sportive. Sau ca un site precum CanCan se extinde cu un magazin erotic.

Doar atat?

Modalitati mai sunt. Nu am inclus affiliate marketing (pentru ca e inca la inceput in Romania), dar care poate fi foarte bine folosit de grupurile mari de presa pentru generare de lead-uri pentru companii financiare (sau de recuperari credite 😀 ). Nu am inclus nici business to business (broadcasting, consultanta, organizarea de evenimente pe nise specifice samd), pentru ca am vrut sa ma concentrez pe utilizatorul obisnuit de net in acest articol. Cititi mai multe modele de business aici, daca va intereseaza, insa.

De ce nu se intampla?

Pentru ca romanii platesc greu pe net. Si, mai important, poate, nu vor plati decat pentru calitate. CA-LI-TA-TE. Iar calitate nu poti oferi cand tu scrii despre online si scrii ca browser-ul Firefox e de fapt un virus care a infectat calculatoarele.

Mai mult, o gramada de timp utilizatorul roman de net a fost obisnuit cu “internetul e gratuit”. Cei care puteau sa educe au preferat sa umple site-urile de reclame, sa vanda la subpret, suprapret, reclama peste reclama, in loc sa faca un efort de educare. Iar acum toti sufera si improasca in stanga si in dreapta cu noroi.

In plus, un efect secundar al acestei lipse de educatie (este adevarat, hranit si de goana dupa trafic si useri din web20) este modul in care cei care pornesc proiecte online isi gandesc succesul: “Facem ceva bun, castigam trafic si vine ea si publicitatea”. Asa mi-a raspuns un tanar potential antreprenor la o discutie avuta acum catva timp, cand am intrebat din ce vor trai. Si nu e singurul. Nu am auzit un singur antreprenor spunand “produsul nostru va fi oferit cu tip de abonament premium”. Ah, ba da, pe Vladimir Oane, dupa ce a participat la SeedCamp. Nu ca ar fi rau sa vrei sa faci ceva bun, dar e rau sa nu ai idee cum faci bani (iar bani de finantare nu mai gasesti asa usor).

Un alt motiv e lipsa de planificare. In online-ul romanesc merge foarte bine mimetismul. Ganditi-va, numai, cate “retele sociale de business” ati vazut aparand in ultimele 2-3 luni. Eu am si cont pe cateva, cont nefacut de mine. Mi-a fost servit (“ca sa testezi serviciul”). Ati mai auzit ceva? Ati folosit vreuna dintre ele? Probabil ca nu. De ce? Pentru ca niciuna nu aduce ceva deosebit fata de linkedin. E romaneasca! Si? Daca cei de care sunt eu interesat nu o folosesc, de ce sa o folosesc eu? Ah, ati crezut ca faceti si lumea va veni? Revenim atunci la lipsa completa de planificare (sau, in situatia in care planul a existat, a fost prost si atunci aveti probleme cu oamenii cu care lucrati). Cititi , de exemplu, de ce marile retele sociale nu merg in Japonia. Da, stiu, japonezii sunt diferiti samd. Si romanii sunt. Depinde de noi sa gasim cu ce.

Sper ca in urmatoarele 6 luni sa vedem primele incercari de continut premium. Si primele incercari de a face ceva mai bun decat afara (nu am nimic impotriva clonarii lucrurilor misto de afara, dar facut sa merite sa folosesc EU – unde EU e orice user de net 😛 ). Dar vreau sa vad incercari pe bune, nu balarii facute ca sa fii primul care face, nu incercari cu jumatate de gura pentru ca a zis seful. Nu! As vrea sa vad eforturi clare, cu oameni care educa, cu editori de calitate care intreaba de 7 ori inainte de a scrie o data, cu o chestie in plus specifica utilizatorilor din Romania.

Vreau prea mult? 🙂

Fara sa vreau, am generat saptamana trecuta o discutie care, cred, trebuia generata de mai mult timp. Care e relatia intre oamenii din PR (care nu sunt toti rai, dupa cum zice aici Bogdan Olteanu) si bloggeri (care sunt toti rai, dar asta e)? Cum trebuie creata si mentinuta aceasta relatie?

Stiu ca am zis si probabil ca voi mai zice: si bloggerii, si cei din PR sunt oameni. Cu probleme, cu pete puse, cu nevoi. Din pacate acest lucru este uitat de multe ori de ambele parti.

Sa prezentam cateva elemente de luat in calcul:

– bloggerii (mai ales cei vizibili) sunt bombardati cu comunicate de presa, cu invitatii la evenimente, cereri de a scrie posturi samd.
– online-ul incepe sa devina relativ important (chiar daca este overrated), asa ca PR-ul se orienteaza catre influentatorii din online (in general bloggeri);
– bloggerii nu sunt ziare/reviste etc.

Bun.

Cand am scris articolul trecut, nu m-am gandit deloc la bani (bani pentru mine, ca sa scriu ceva). Reactia mea a pornit de la faptul ca tonul emailului era condescendent, superior, ca si cum se adresa unor copii de 5-6 ani. In plus, era trimis IDENTIC tuturor celor 20-30 de bloggeri (macar nu au discriminat, nu?), indiferent de ceea ce scriu, de varsta, de influenta samd. Nu in ultimul rand, valoarea premiilor era mult prea mica pentru ca bloggerul respectiv sa faca un efort, oricat de mic.

Sebi a preluat articolul (si ideea) si l-a dus putin mai departe, din pacate pentru ceea ce voiam eu sa zic 🙂 Zic “din pacate” pentru ca eu nu voiam sa fie vorba de bani, iar articolul lui Sebi exact acolo duce problema. E adevarat, pe fondul unor intamplari aiurea si de care si eu auzisem ca se intampla (companii care cer bani “pentru bloggeri”, bani care insa nu ajung la bloggeri, pentru ca pe baza relatiilor dintre bloggeri si companii, acestia scriu gratis – prosti, naivi? Poate, dar bine intentionati). Nu am dovezi, nu am cum sa acuz clar pe cineva, dar cand voi avea, se va afla.

Revin insa: eu nu am scris acel articol cu gandul la bani. Ci la esecul comunicarii intre oamenii din PR si bloggeri. E adevarat ca am exagerat, pentru ca eu ma inteleg bine cu majoritatea celor din PR. Dar m-a surprins ca, la un an si ceva de cand a inceput sa se puna problema la conferinte, de cand apar evenimente samd, inca se poate gresi pe absolut toata linia.

So, care sunt erorile?

– s-a scris tuturor bloggerilor, fara discriminare
– s-a folosit un ton condescendent, superior (ca si cum bloggerii nu stiu cat de importanti le sunt cititorii, ca si cum nu scriem pentru a genera discutii in comentarii samd)
– s-a dat un premiu mic ca valoare

De ce sunt toate astea gresite?

Sa presupunem ca toti bloggerii ar fi scris. Va dati seama ce insemnau 30 de posturi cu aceeasi ideea in spate (vedeti campania ING de-acum vreun an)? Sa va spun cum ar fi sunat reactiile cititorilor?

“Hai, bah, dati-o dracului, ne-ati umplut de cosmetice”
“Ce de cacat sunteti, v-ati vandut toti pentru un cacat de premiu”
“Bobby, cand ai condus noua serie E erai proaspat dat cu deodorant? Aveam alte asteptari de la tine”

30 de bloggeri scriind despre acelasi lucru ar fi generat saturatie. Plus deranj mare in randul cititorilor. Care nu asteptau “sa fie provocati” la o discutie despre un produs cosmetic care nu era nici macar testat (de bloggeri). Si care nu avea nici in clin, nici in maneca cu ce scriu bloggerii in mod normal.

Ce ar trebui facut, fiind in PR?

1. Alegeti-va numai cateva bloguri. In loc sa cheltuiti 3000 de RON pe 30 de bloguri, cheltuiti-le pe 4-5. Care scriu despre ceea ce vreti voi sa prezentati.

2. Majoritatea celor din PR deja stiu bloggeri care stiu alti bloggeri, la randul lor. Cereti o recomandare (de ex., pentru campania LG, pe mine m-a sunat Radu Ionescu. Pe care il stiu de vreo 3-4 ani. Desi putea sa ma caute si Daniela de la LG, si fetele de la Ogilvy, cu care am lucrat in perioada Yahoo!. Dar Radu imi era cel mai apropiat. Si am acceptat, desi eu nu ma uit la TV aproape deloc. Bine, si ideea campaniei e foarte misto 😀 )

3. Incepeti sa contactati bloggerii inainte de a incepe campania. Cu ceva timp. Sunt sigur ca nu aflati de campanie azi pentru maine.

4. Pentru cei care conduc firme de PR: mai angajati oameni sau dati timp oamenilor pe care ii aveti sa se documenteze. Fara sa fac misto, fara sa iau in ras munca voastra, stiu ca aveti o gramada de munca in perioada asta, cu contracte mai putine si mai mici, dar cu o gramada de pitch-uri si clienti care vor mai mult cu mai putin. Dar nu dati cu piciorul relatiei cu bloggerii si documentarii anterioare.

5. Luati in calcul ca bloggerii nu sunt datori sa scrie ceva. Unii vor bani, altii nu. Adresati intrebarea: “cum putem colabora?”. Nu veti sti pana nu veti intreba.

6. Daca stiti un blogger cu experienta, intrebati inainte. Bineinteles, nu cereti sa va faca ei campania (pentru ca atunci costa ore de consultanta), dar nu cred ca vreun blogger va va trimite la plimbare daca intrebati: “uite, as vrea sa il invit pe cutare blogger la evenimentul cutare, crezi ca ar accepta?”.

Cam atat imi vine in cap acum. Am sa mai completez, daca e nevoie, pe masura ce imi mai vin idei.

Ah, inca ceva: postul nu este numai pentru oamenii din PR. Ci pentru oricine vrea sa faca o campanie sau sa obtina ajutorul unui blogger. Stiti cat de bine merge “te rog, poti sa ma ajuti”, cand nu ne cereti primul copil?

Anul trecut am scris o serie de articole pe CapsLock.ro. Le reiau in urmatoarea perioada pe blog la mine, ca sa fie si aici.

Acum vreo doua saptamani am fost invitat sa discut la Congresul National al Studentilor din Comunicare pe tema “Blogul, o carte de vizita?” (o puteti vedea aici, pe SlideShare). Cea mai buna solutie gasita de mine pentru a arata cat de important este un blog a fost sa fac cateva screenshot-uri cu search pe Google dupa cateva nume mai influente din online, de la Cristi Manafu si zoso (pentru Vali Petcu), la Victor Ciutacu si Mircea Badea. Primul rezultat era blogul fiecaruia dintre acestia.

In timpul conferintei am divagat putin si am discutat si despre cat de important este ca rezultatele din prima pagina din Google, la cautarea dupa numele tau, sa fie controlate de tine.

Suna… ciudat? 🙂 Nu e. Nu am spus ca trebuie sa aveti 10 site-uri pentru primele 10 pozitii. Spun doar ca acele rezultate trebuie controlate de voi. Revin imediat.

Pana atunci, insa, de ce ar dori cineva sa aiba numai rezultate controlate pe prima pagina dupa numele sau?

Raspunsul: pentru ca primul lucru pe care il facem cand cunoastem pe cineva e sa cautam pe Google numele persoanei respective. Si nu am vrea ca anumite “intamplari” sa fie acolo 🙂

Nu discut aici despre cei care au o oarecare notorietate publica (vedete samd), pentru ca in cazul lor exista o mare posibilitate ca articolele pe teme mai putin placute din presa sa fie mai vizibile.

Cum facem, deci, sa avem controlul primei pagini din Google?

Destul de simplu. Dar pentru a intelege, trebuie sa cititi putina teorie despre Google si cum ordoneaza rezultatele cautarilor. In paragraful urmator incerc sa explic pe scurt, fara sa intru in detalii (cei care se ocupa de SEO sunt rugati sa ignore, nu am de gand sa intru acum intr-o dezbatere detaliata a algoritmului Google samd).

Algoritmul actual al Google se bazeaza pe “incredere”. Pe increderea data anumitor site-uri, in functie de vechimea lor, in functie de numarul de linkuri catre ele, in functie de cat de puternic e “brand”-ul samd. Prin urmare, site-urile mari si vechi au o “incredere” acordata mai mare, deci vor aparea mai sus in motoarele de cautare. Exemple ar putea fi date: ziare, retele sociale samd.

Inapoi la problema noastra: cum ne putem ajuta de aceste site-uri pentru a prelua controlul? Simplu: ne facem user pe ele 🙂 In masura in care este posibil, bineinteles 🙂 Cu numele nostru complet.

Astfel, pe prima pagina dupa cautarea numelui meu apar Flickr, Linkedin, Facebook. Dintre site-urile care pot fi folosite: hi5, twitter, delicious, chiar amazon, ebay si imdb (nu am incercat pe ultimele 3, dar nu ar trebui sa existe probleme). Wordpress si blogspot, la fel, sunt doua foarte bune site-uri pentru asa ceva.

In mod ideal, ar fi bine ca toate aceste site-uri sa aiba niste profile reale (si texte, pe blog-uri, daca se poate), sa existe continut pe ele (foto pe flickr, profil completat pe LinkedIn, activitate pe FaceBook, hi5 si twitter samd).

Un alt lucru bun ar fi sa aveti cateva linkuri catre aceste site-uri/profile, pentru a fi indexate mai repede si mai bine de Google.

Si o ultima idee. La CNSC am fost intrebat de un student: nu este o manipulare? Ba da. Dar, sincer sa fiu, prefer ca cineva sa auda de la mine despre betia facuta dupa ce am luat un examen la care m-am chinuit 4 ani, decat de la altcineva de betia la care am dansat pe mese doua nopti in continuu (nu beau alcool, nu e vorba de mine, doar dau exemple 😀 ), fiind vorba de aceeasi intamplare.