Acum 10 ani am decis sa nu mai scriu în romana. Interesele mele, inclusiv prezenta fizica, nu mai erau legate de Romania prea mult. Asa ca am decis ca tot continutul pe care il creez sa fie în limba engleza.
Evident, avantajele limbii engleze sunt clare. O audienta potential mai mare, reteaua de contacte pe care ti-o poti forma e mai mare. Uneltele de promovare, la vremea respectiva, în 2015-2016, erau mai bune și mai multe pe partea de limba engleza. Inclusiv retele sociale, mai ales Twitter, la momentul respectiv, erau bazate în primul rand pe limba engleza.
Asa ca am ales limba engleza. Mai mult decat atat, am inchis blogul în limba romana pentru ca impartea audienta. Cei care ma citeau în limba romana stiu ca citeau și în engleza, asa ca nu am simțit ca e o mare diferenta pentru ei.
10 ani mai tarziu, ce s-a schimbat? De ce sa reactivez un blog în limba romana care, în baza rationamentului anterior, nu are audienta?
Pentru ca mi-am dat seama ca e mai usor sa ma exprim în romana cand e vorba de scris “neprofesional”. Pentru ca, din punct de vedere cultural, e mai usor sa gasesc legaturi cu cititori care s-au nascut și trait în Romania majoritatea vietii lor. Și pentru ca mi-am dorit sa scriu iar despre lucruri care nu au legatura cu ceea ce fac eu în spatiul profesional (MixRift, adica).
Asa ca ma intorc la limba romana. Și la scris ca în primii ani de blog, cand nu aveam audienta în afara de prietenii mei apropiati.
Și da, am scris și scriu zilnic in limba romana, în jurnalul personal, dar am trasatura narcisista care spune ca exista momente cand vreau sa fiu și citit, nu numai sa scriu.
De ce nu video? Pentru ca e efort mai mare pentru mine. Am incercat, dar exista doua probleme. Prima, de tehnologie. Mi-e complicat sa editez, imi ia mai mult timp și nu imi place. A doua, insa, e cea mai importanta. Cand scriu ma ajuta, în primul rand, sa imi formulez propriile idei intr-o forma mai comprimata, mai coerenta. Vorbitul, nu prea. Imi place sa vorbesc și mi-ar placea sa am un podcast despre gaming (în limba engleza) la un moment dat, dar cele doua manifestari de creativitate sunt complet diferite pentru mine. Acum prefer sa scriu. Iar. Din nou. De la inceput. Fara audienta și fara scop.
Asa ca, daca mai ajungeti pe-aici – din greseala, presupun, mai reveniti. Nu de alta, dar unde mai puteti citi despre motivele pentru care pisicile ne urmaresc fiecare miscare de la geam, desi suntem la 50m distanta de ele? Sau, la un moment dat, de ce am ajuns sa ma uit la fotbal american la 40 de ani. Și de ce cred ca e cel mai interesant sport din punct de vedere strategic și de business?
Ah, și ca o concluzie, asa, mi-am adus aminte ce m-a facut sa redescopar placerea de a scrie în limba romana. Am recitit recent un articol scris de Vlad, varul meu, acum multi ani, despre o calatorie din Romania pana în Spania/Portugalia, cu masina. Și mi-am dat seama ca, daca eu as incerca sa scriu aceeași poveste în limba engleza, și-ar pierde foarte mult din savoare. Pentru ca audienta e clar diferita și nu intelege referintele. Plus, mi-e cu mult mai usor sa (re)gasesc tipul de umor cu care am crescut decat sa scriu la un numitor comun scazut pentru toate culturile care ar citi în engleza.
Adica, vorbind de articolul lui Vlad, ce ar putea sa inteleaga un american, de exemplu, din urmatorul citat?
“Cum probabil sunt șanse mai mari ca omenirea să colonizeze Marte decât să se construiască o autostradă București-Belgrad sau București-Zagreb în următorii 100 de ani, drumul cel mai logic spre Slovenia și Italia este București-Pitești-Sibiu-Arad-Budapesta și de-acolo fiecare unde are treabă. Bineînțeles, frica cea mai mare ne-a fost pe bucata de drum pe care-o aveam de făcut în România. Adică ieșitul din București, apoi Pitești-Sibiu cu minunata Valea Oltului și, bineînțeles, sectorul Lugoj-Deva, care se pare că se ia la întrecere cu Ploiești-Brașov sau Pitești-Sibiu pentru premiul de cel mai “fantasmagoric” segment de autostradă din România.”
Dupa cum spuneam…
Leave a Reply