Ma intreaba multa lume de ce mi se spune “Bobby”. A fost o fita, m-am trezit si eu ca alde Ion “Giovani” samd?
Povestea e de fapt mult mai simpla. CUm natura (si parintii) m-au fericit cu o sora mai mica, ea a fost cea care m-a “botezat”. Cand eram mici (ea avea vreo 2 ani si eu vreo 5), surioara nu imi putea spune Bogdan. Si, pentru ca era in voga Dallas atunci, mama i-a zis sa imi spuna Bobi. Sau Bobby. Sau Bobby. Sau Boby. Irelevant cum se scrie. Sa sune asa.
Doi ani mai tarziu, cand toti copiii de la bloc ma strigau asa, am inceput sa fac ore de engleza. Si profesoara m-a intrebat cum sa mi se spuna: Bogdan sau Andrei (Andrew)? Si eu i-am zis, cuminte, ca mie toti copiii imi spun Bobi. Si ea a zis: “AAAA, ok, atunci, spune dupa mine: My name is Bobby!”. Si a scris numele. Asa: BOBBY. Si asa am simtit ca e numele meu intotdeauna de-atunci. Nu sunt Bobi Voicu, Bobbi sau orice alta versiune.
Cand am venit, fericit student, in Bucuresti, am vrut sa mi se spuna Bogdan. Dar intr-un oras de 2 milioane de locuitori erau asa de multi Bogdani, incat simteam ca ma pierd in gramada. Si am redevenit Bobby.
La fel, pe internet.
Traim in economia atentiei, nu?
Tu nu esti doar Bobby. Tu esti Bobby Voicu.
:)) de un an – doi, poate 🙂 Dar Bobby sunt de vreo 25 😀
Ce am nimerit-o cu Dallas-ul in articolul de pe FTB… ON!!!
Mersi de prezentare 🙂
Asa e Bobby, dar eu ce trebuie sa fac sa ma simt pierdut in marea lume a internetului, nu pot face asta si de asemenea ma numesc Bogdan si singura cale e sa raman sub numele meu dar sa il fac mai cunoscut decat ceilalti Bogdani … anonimi, dar cum tu esti Bobby Voicu eu sunt Bogdan Anghelina deci sunt unic.Interesanta treaba cred ca am sa scriu si eu un articol pe tema poreclei mele.
Fiecare are propriile modalitati de a iesi din anonimat. Numele nu e o solutie pentru tine 🙂
Interesanta poveste, dar nimeni nu te stie de Bogdan in online (majoritatea)
Stiu 🙂 de aici si intrebarea: “de ce Bobby?” (unii chiar credeau ca parintii mei au fost indajuns de tampiti incat sa ma boteze asa :)) nu sunt 😀 )
Asta cu “economia atentiei” e tare! Oricum povestea e interesanta in intregul ei! Iar apropo de august cred ca doar 4 (maxim 5) posturi nu ar fi meritat sa fie semnate de tine. In rest – cantitate si calitate!
Eu zic ca toate merita semnate de mine. Pentru ca nu pot exista unele fara altele 🙂
ok! daca asa zici tu…
Ce tare scrii tu cand scrii lucruri mai personale. 🙂
Ai asa, o sensibilitate, nici nu stiu cum sa ii spun, pe care nu o lasi mereu sa iasa la iveala, dar cand o lasi devii foarte uman, si foarte placut la citire. Mi-as dori mai multe posturi scrise asa de Bobby Voicu.
Cool! Mie inca imi zic niste prieteni si fosti colegi “3”. De la un user considerat initial foarte nesuferit.:)
🙂 Deci curiosii nu au vrut sa te creada cand ai amintit cum e cu pseudonimul tau aici: http://www.times.ro/node/6200
…..
Si probabil nici nu au citit pe blog cu ochii lipiti de monitor/ ori poate nu isi mai amintesc (way to go netul care nu uita niciodata)…. pentru ca ai mai explicat asta mai pe la inceput, cred, intr-un post al tau (pe scurt, ce-i drept- dar explicatia exista).
Iar cand am citit (doar) titlul chiar am crezut ca totul se reduce la o intrebare care testeaza fidelitatea cititorilor maniaci de pe bobbyvoicu.ro… Un fel de mini test fulger, ca la scoala. Ce vremuri! 😛
traim in economia atentiei fata sau dincolo de timp 😉 automat, in economia atentiei/retinerii numelor 😉
In sfarsit, un mister elucidat…