Una Alta

Acum aflam si motivul pentru care a fost asa de mare valoarea de cumparare a Instagram. Interesant e ca toata lumea credea ca Google a facut oferta, nu cred ca se asteptau prea multi la Twitter.

The secret details of the $1 billion deal between Facebook and Instagram are more convoluted than anyone thought. VentureBeat has learned that Instagram chief executive and co-founder Kevin Systrom first got an offer and a term sheet from Twitter, then shrewdly doubled the value of his young company by striking a deal with Facebook.

[..]

Zuckerberg, we’re told, lives in perpetual anxiety, preoccupied by the fear of Facebook losing its place, terrified that youngsters will get their social networking fix from other services. That fear served as the catalyst behind his decision to buy Instagram and keep it out of the hands of a cross-town competitor.

Mai multe pe VentureBeat.

Weekendul trecut am fost la Amsterdam, sa ma intalnesc cu cativa bloggeri si cateva companii, sa discutam despre blogging, social media, cum putem colabora samd.

Am ajuns acolo la invitatia revistei Biz, intr-o serie de evenimente High Impact Friends.

Sincer sa fiu, nu aveam cine stie ce asteptari. Am tot stat de vorba cu companii, cu bloggeri nu mai zic. Cu unii am ajuns sa lucrez, cu altii nu (de pe ambele parti). E pur si simplu o problema de oameni: cu unii te intelegi, cu altii nu. Si cred ca asta rezolva, in primul rand, HIF: pune oamenii fata in fata, ii lasa sa stea impreuna 2-3 zile, ii lasa sa isi gaseasca interese comune, in afara job-ului. Si astfel ajungi sa te intelegi cu ei mai bine, sa colaborezi mai bine aso.

La sfarsitul weekendului, ideea cu care am ramas este ca bloggerii trebuie sa evolueze catre proiecte proprii, promovate catre companii. Evident, nu toti vor face asta, probabil. Unii vor ramane doar la scris, castigand bani din asta, sau vor colabora cu agentii sa genereze proiecte pentru ei, dar majoritatea bloggerilor, daca vor sa intre in campanii, sa lucreze cu companii, trebuie sa inceapa sa genereze proiecte proprii. Legate de interesele lor, de audienta lor samd.

Pana la urma, blog-ul tau, in masura in care vrei sa intri in campanii si sa lucrezi cu companii, trebuie vazut ca un business. Eu ma uit la blogul meu si ma intreb ce ma diferentiaza pe mine si blogul meu de ceilalti bloggeri si blogurile lor. Apoi fac un proiect pe tema asta si ma intreb ce companie ar fi interesata sa lucreze cu mine pe asa ceva. Si apoi fac tot posibilul sa ajung la oamenii de-acolo sa le prezint ideea. Sub forma de prezentare, cu un pitch de 2 minute, maxim. Ca pe un business.

E greu, dar daca nu imi iese, vina e a mea si numai a mea. Eu nu m-am pregatit indeajuns: compania respectiva se potriveste cu ce vreau eu? Are campanii in zona asta? Le-am dat timp destul sa ma bage in buget? Am prezentat ideea cum trebuie? Produsul pe care il prezint e cu adevarat ceea ce prezint? Sau e doar o fantezie, wishful thinking?

Pana la urma, nu uitati: suntem intr-un business of convincing.

Cam atat 🙂 Daca vreti sa stiti cam ce s-a intamplat acolo, pas cu pas, au scris:

Biz, Adrian Ciubotaru, Chinezu, Sutu, Alex Negrea, Victor Kapra (mai adaug)

“We’re in the business of convincing: if you are the CEO, the co-founder…”

Si, mai adaug eu, daca esti blogger: trebuie sa iti convingi audienta sa te citeasca, trebuie sa convingi companiile sa lucreze cu tine. Daca nu iti iese, greseala e undeva la tine, nu la “prostii” care nu inteleg.

P.S.: am auzit citatul de mai sus la o discutie despre pitch-uri catre investitori.

Ieri echipa de la High Impact Friends a mers sa vada Keukenhof. Am mers si eu pana acolo, dar am renuntat sa stau pentru ca mi s-a parut mult prea aglomerat (si nu imi place aglomeratia, pentru ca nu pot sa vad ceea ce am venit sa vad, de fapt). Ulterior mi-a parut rau, pentru un scurt moment, cand am vazut pozele facute de trimisii nostri speciali (Sutu, Piticu, Adrian Ciubotaru).

Mi-a trecut, insa, repede. Pentru ca m-am dus la NEMO Science Center (unde am nimerit intamplator). Sunt mare fan al muzeelor/centrelor de genul asta, unde poti experimenta tot felul de lucruri, poti redeveni, pentru cateva minute, copilul care se uita fascinat la filmele alb/negru cu Aurel Vlaicu sau cu fratii Wright. Am fost in Londra, la British Science Museum, unde am stat 6 ore si am plecat numai pentru ca se inchidea muzeul, am ajuns acum si in Amsterdam, la NEMO.

Nici nu stiu ce sa va spun ca e mai interesant: spectacolul de 30 de minute despre reactii in lant, faptul ca am atins un meteorit… sau faptul ca e plin de copii alergand peste tot, testand orice, apasand pe butoane samd. Pentru ca a NEMO este interzis sa NU atingi lucrurile din centru 🙂

Cateva poze:

P.S.: de la Amsterdam plec si cu un avion de jucarie oferit de KLM. Tot pentru copilul din mine.

Daca urasc ceva pe lumea asta (printre multe altele, gandindu-ma bine), e sa ma trezesc devreme sa zbor undeva. Sunt ametit tot drumul, inclusiv in ziua respectiva.

Maine dimineata, insa (in 4 ore, adica), in ciuda acestui lucru, plec spre aeroport, sa merg la #BizAmsterdam. Unde vom sta la povesti despre Social Media. Si unde e posibil sa vizitez Keukenhof:

Keukenhof este numele celei mai frumoase gradini din lume. Are peste 4.5 milioane de lalele în 100 de varietati, 2500 de arbori si 15 kilometri de alei. Este deschisa doar 2 luni pe an, din 22 martie pâna în 20 mai (deci mai e putin pana se inchide, aviz interesatilor).

Cateva detalii in stilul “Stiati ca?”:

– Este cel mai mare parc de flori cu bulb din lume
– Este cel mai fotografiat loc din lume
– Este cel mai mare parc de sculpturi din Olanda
– Bulbii sunt asigurati de 91 de furnizori autorizati de Casa Regala
– 7 milioane de flori sunt plantate manual

Toate informatiile de mai sus sunt furnizate de KLM, care a si lansat o aplicatie de Facebook pentru eveniment. Chiar asa, avand in vedere ce activi sunt cei de la KLM pe Social Media, cat de interesante sunt ideile lor, poate ii conving sa lucreze si cu mine pe un proiect >:)

24 de litri la suta de kilometri. Consum, da. Un motor de 407CP. O masina care merge asa cum ii spui tu sa mearga.

Da, stiu, e un BMW sport. La ce te astepti?

Sincer sa fiu, nu am ce sa va spun. E o masina de 130.000E si arata si se comporta ca atare. Ce e deosebit la ea e integrarea din ce in ce mai mare a internetului si aplicatiilor mobile cu masina. De la faptul ca poti asculta radio online de pe iPhone-ul tau (printr-o aplicatie third party, nu creata de brandul auto respectiv, lucru gasit prima data la aceasta masina – aplicatia se gaseste in App Store, se numeste AUPEO), pana la ceea ce am vazut acum vreo 2-3 ani, la un seria 1, in Germania, cand GPS-ul verifica aglomeratia de pe autostrada prin internet, live, si te anunta sau iti modifica traseul pentru a evita.

Mai mult, te poti conecta la Twitter si poti da twit-uri in timp ce conduci (da, prin computerul de bord, un de pe telefonul propriu, asta poti face si dintr-un Tico). Trebuie sa folosesti diferite template-uri, evident, ca nu ai timp sa scrii – teoretic. Si e vorba de twit-uri de genul “sunt in cutare loc”. Cam ca un Foursquare pentru masina ta.

Ceva deosebit: masina nu are becuri la faruri. Are numai leduri, in totalitate. Nu stiu daca e prima masina de genul asta, dar in mod cert e prima pe care o conduc eu.

Interiorul e ceea ce te astepti de la BMW. Si mai mult. Cu boxe Bang and Olufsen, cu boxa de inalte iesind din bord (pe bord, de fapt), cu cusaturi speciale pe piele, cu.. cu…

Ce as putea sa va spun ca sa va cumparati un 650? Nimic. Daca aveti 130.000E pentru o masina, sunt sigur ca aveti alte modalitati de a va hotari. Ceea ce va pot spune eu e ca mi-as dori sa fiu in situatia de a avea aceasta dilema.

P.S.: BMW-ul asta e frumos. Arata mai bine, din punctul meu de vedere, decat seria 3 coupe, care mi s-a parut o masina foarte frumoasa de prima data cand am vazut-o.

Stiu, nu am zis aproape nimic despre masina. Pentru ca o fac altii mai bine. Cum ar fi Automarket.

Azi nu mi-a mers internetul o perioada si ma gandeam ce bine ar fi daca nu as avea net pana maine. As fi putut sa trag chiulul de la munca fara sa ma invinovatesc 😀

Din pacate, acum a venit. Si tot nu muncesc, dar ma simt vinovat 🙂

Si iata ca scriu, pana la urma, despre o masina 🙂 Asa cum i-as povesti unui prieten despre ea. Pentru o recenzie detaliata mergeti la AutoMarket.

Am condus, pentru a doua oara in ultimele luni, un Citroen DS4. Prima data intr-un weekend scurt, intre alertele galbene. A doua oara intr-unul ceva mai lung, cu sosele uscate, care sa ma lase sa alerg linistit cu cei 200CP (scosi de un motor de doar 1.6l).

Prima data cand vezi masina, trebuie sa recunosc, iti atrage privirea. Mai mult, chiar, decat DS3, care mie mi se pare extraordinar de “evidenta”. Care e asa, de jucarie, spre deosebire de DS4, care pare chiar agresiva, mai ales neagra. DS4 pare un coupe de la distanta, pentru ca portierele din spate nu au clanta, fiind deschide de la geam, cumva, cum am vazut prima data la Alfa Romeo 156 (cred).

Trebuie sa recunosc, insa, ca nu prea inteleg ce vrea sa fie, de fapt DS4. Stiu ce vor cei de la Citroen sa fie, o versiune superioara de C4, dar nu imi dau seama daca e mai degraba sport (prin modul in care arata, motorul puternic), sau mai degraba un de cross-over, un fel de Subaru Outlander, o masina putin mai inalta, pe care sa o mai scoti si pe drumuri mai putin bune. Ba chiar, la cateva statii de benzina, am fost intrebat daca e 4×4. Si ii inteleg, pentru ca si eu am crezut acelasi lucru prima data cand am vazut-o in realitate.

Ca de obicei, Citroen baga o gramada de hi-tech in masinile lor, tehnologie pe care te-ai astepta sa o gasesti la masini din clasa premium. Mai scumpe, mult mai scumpe, de cele mai multe ori. Masaj in scaune, incalzire, faruri “adaptive”, recunoasterea benzii pe sosea, sunete si culori personalizabile samd.

Da, mi-a placut cum merge. 200 CP sunt, totusi, 200CP. Cand intri in depasire simti ca ai de unde sa tragi (si am condus vreo 1000 de km cu ea, prin Romania carutelor si coloanelor de tiruri). Mai mult, curbele sunt luate destul de comod, chiar la viteza mare. Pentru ca e mai degraba gandita sa fie comoda, suspensiile mai moi isi faca simtita prezenta cand calci mai puternic pedala prin curbe.

Interiorul e luxos, volanul comod si intuitiv, chiar te simti bine in ea. Nu imi place, este adevarat, pozitia la volan, care mi se pare prea inalta, dar te obisnuiesti la un moment dat. 5 oameni incap ok in ea, mai ales daca unul dintre ei este copil. Intamplator, noi am incaput 7 pentru vreo 2 km, cand unul dintre soferi voia sa bea o bere si nu gaseam taxi.

Recitind ce am scris, trebuie sa recunosc: nu par foarte entuziasmat. Si nu pentru ca nu imi place cum merge masina sau ca nu m-am simtit bine in ea. Ci pentru ca mi-a placut DS3-ul asa de mult, incat ma asteptam la altceva de la DS4 🙂 DS4 e o masina foarte buna, cea mai buna la clasa ei, dupa cum am si votat in Autovot, dar nu m-a facut sa vreau sa ma urc in ea cat mai repede, asa cum m-a facut nebunia aia galbena de DS3.

La final, o ciudatenie: geamurile de la portierele din spate nu se deschid – asa e gandita masina (nu au butoane, manivela, levier… nimic de deschis). Nu vreti sa stiti cat de socat eram cad am vazut doar doua butoane pe portiera soferului: cum adica, la o masina asa de plina de tehnologie, au pus geam manual la portierele din spate??? 🙂

Am avut o luna si ceva un Samsung Galaxy Note, luat prin amabilitatea celor de la Fast Forward, compania de comunicare a companiei coreene.

Cererea mea a fost urmatoarea: am nevoie de un telefon cu Android care sa aiba o baterie care sa tina mult. Raspunsul a fost: cea mai buna baterie e a Note-ului, dar nu stiu daca iti va placea telefonul. De fapt, nu e un telefon, e un bridge catre tableta, care are si un stylus cu care poti scrie.

Vazusem telefonul cu cateva saptamani inainte, nu m-a incantat in mod deosebit, asa ca am acceptat cu destul de multa indoiala.

Telefonul e… ciudat. Cel putin cand il vezi initial. Cand il iei prima data in mana e ca o paleta de tenis de masa (nu chiar asa de mare, dar mare in comparatie cu celelalte telefoane, chiar si cu unul precum Samsung Galaxy 2 sau HTC Desire HD, care nu sunt mici). Apoi, primul lucru la care te gandesti e “De ce naiba am nevoie de un stylus, ne intoarcem la primele smartphones?”. Mai departe: nu il poti tine in buzunar. In plus, desi telefonul e usor, e incomod sa vorbesti la el, arata ciudat modul in care iti acopera aproape jumatate de fata 🙂

Si totusi, surprinzator, acum vreau si eu unul. Bateria e excelenta, tine o gramada de timp, inclusiv cu internetul pus in share prin wireless (router). Mai mult, in timp am inceput sa utilizez stylus-ul ca sa scriu (da, de mana, da, text). Nu mai e acelasi stylus de la primele telefoane. Este o solutie oferita de Wacom, cei care fac placi grafice (am una acasa, deci mi-a fost relativ usor sa ma adaptez la senzatia mai ciudata a stylus-ului scriind pe altceva decat pe hartie).

Dupa o luna de folosit, insa, trebuie sa va spun ca cea mai mare schimbare a venit din faptul ca nu mai folosesc asa de mult iPad-ul. Eu citesc foarte mult pe diferitele aplicatii de Kindle, iar Note-ul e perfect pentru a citi, tinand device-ul cu o singura mana, comod, fara probleme. iPad-ul e putin cam incomod din punctul asta de vedere, telefoanele (iPhone-ul, de ex) sunt cam mici. Note-ul e perfect.

Cam atat. Sunt atatea review-uri pe internet pentru a citi detalii tehnice sau altfel de experiente (engadget, dvice, gsmarena, ZDnet) . Pana la urma, fiecare are propriile gusturi. Mie imi place Note-ul. Nu ca telefon, ci ca tableta pe care, din cand in cand, o pot folosi sa mai vorbesc cu prietenii. Deci nu as renunta la telefonul pe care il am acum (un iPhone 4S), dar in mod cert as vrea Note-ul pentru browsing si citit. Si Netflix, din cand in cand, in streaming 🙂 Nu de alta, dar ecranul chiar e super, super misto. Exact cum ati citit despre el prin alte parti.

…descopar nebunia de pe net:

Mircea, Hoinaru, Cabral, Zvoner, Chinezu (pe astia i-am prins pana acu).

 

Si ma intreb: eu unde ma incadrez? Mie imi place masina nu neaparat pentru ce e ea, cat pentru ca imi place sa conduc, sa ma duc departe. Condusul e pentru mine momentul in care ma pot gandi la orice altceva, cand nu sunt nevoit sa raspund la emailuri sau sa stau cu calculatorul deschis. Condusul e modalitatea care ma duce unde vreau eu, cum vreau eu.

Eu nu scriu despre masini, scriu despre ce simt cand sunt la volan. Si asta inseamna ca pot ranji ca boul si cand conduc un Citroen DS3 sau o Alfa Romeo Giulieta Quadrifoglio si cand conduc un BMW 650 sau un Mercedes-Benz C63 AMG. Ca sa nu mai spun nimic despre Ferrari si circuit. Si pot scrie linistit ca m-am distrat mai mult intr-un Mini Cooper S decat intr-un Mercedes S-Klasse, de exemplu. Si nu pentru ca S-ul nu e super, ci pentru ca e, of, atat de bun, de linistit, de comod, de antifonat… Chiar daca asta ii deranjeaza pe cei care stiu ca S-ul e o masina de 150.000E, care nu ar trebui comparata niciodata cu un Mini Cooper S de 35.000E.

Si totusi, daca ma intrebi, sansele sunt foarte mari sa stiu ce e aia bieleta, sa stiu cu pornesti din impins, sa verific uleiul sau sa stiu diferenta dintre releu si alternator.

E ca si cum ai spune ca nu ai voie sa scrii pe internet daca nu ai fost la concursuri nationale de informatica (been there, done that, ok?).

Concluzia? Eu nu as schimba nimic: as lasa bloggerii sa scrie asa cum stiu, jurnalistii la fel, despre ce vor (sa va spun cat de docti imi explicau mie niste jurnalisti cum sa folosesc Facebook acum vreun an – doi la un eveniment, spunandu-mi, textual: “Eu am 400 de prieteni pe Facebook, ma pricep, asculta-ma pe mine!”). Eu nu m-as pune niciodata in contra lui Mester, lui Giurgea, lui Vlad Mitrache cand e vorba de scris despre masini. Dar as scrie oricand despre groaza pe care o ai cand intri in giratoriu in Irlanda, cu o masina cu volan pe dreapta si realizezi ca, practic, intri pe contrasensul pe care il stii tu. Pentru ca pot 😛 Si cred, ca de obicei, ca pana la urma se va cerne si aici samanta de neghina. Pe ambele parti 🙂

E clar, trebuie sa ma duc si eu pe tancuri si avioane, ca Mugur 🙂

P.S.: intamplator, stiu oameni care si-au cumparat diferite masini pentru ca au citit la mine ce si cum.

P.P.S.: mi-am adus aminte cum, acum ceva timp, o persoana din PR mi-a zis, dupa ce a citit articolul meu despre una din masinile testate: “am iesit afara, sa ma uit iar la ea, asa de frumoasa se vedea din articolul tau”. Si merita 🙂

P.P.P.S.: articolul lui Mester e ok, ma cam enerveaza in ultima vreme ca scrie foarte “de sus”, asa, pedagogic si pedant, dar nu poti sa negi ca e corect si bine ceea ce scrie. Mai ales ca eu stiu sigur ca ma fac vinovat de jumatate din problemele identificate de el (pe care tot nu le voi corecta, ca asa e cu sfaturile: le accepti sau nu 😀 ).

P.P.P.P.S.: poza din articol este de la un curs de pilotaj. Despre care nu prea ar fi trebuit sa scriu, ca nu sunt calificat sa spun cate suruburi sunt pe aripa din stanga.

P.P.P.P.P.S.: nu mai am nimic de zis, voiam doar sa fie mai multe post-scriptum-uri