Eram ieri la PR&AD Fair si imi exprimam, pentru a jdemia oara, uimirea in fata faptului ca viitorii oameni de comunicare nu sunt interesati sa experimenteze comunicarea in forma sa cea mai ieftina: blogul. Blogul e ieftin, e gratuit chiar, in termeni financiari, si iti permite sa inveti sa comunici intr-un mod super simplu si, de cele mai multe ori distractiv.
Anyway, ieri cineva mi-a zis o chestie de genul: “da, nu costa bani, dar costa timp, si eu nu obtin nici un profit”. Scoasa din context, replica aproape ca are sens. Ca in context nu avea.
Intrebarea mea e insa: stie careva cat costa timpul sau? Aud o gramada de studenti care nu au timp (am fost si eu student, da? stiu cat de mult o frecam), care vin cu replica asta: timpul inseamna bani samd. Ati facut vreodata un calcul, sa vedeti cat costa timpul respectiv? Da, stiu, sunteti ocupati. Intrebati-va colegii care muncesc in agentii cate 12 ore pe zi cum e sa fii cu adevarat ocupat.
Economia elementara spune ca timpul tau costa atat cat e dispus cineva sa il plateasca. Ca student, fara job, fara venit, care e valoarea reala?
Alta modalitate de a calcula e cea matematica: calculezi toti banii pe care ii faci intr-o luna (de la parinti, de la “sponsori”, sugar daddies, chiar nu conteaza), apoi imparti la numarul de orre pe care nu le dormi si aia e valoarea orei tale de efort.
Prin urmare, daca tu ai 2-3E/ora (in situatii bune), ce mare efort e 1-2 ore pe zi?
Articolul asta a aparut in urma frustrarii din ce in ce mai mari pe care o simt cand vad oameni care doar se plang ca nu se intampla ceva, fara sa isi scoata degetul din fund si sa se miste la treaba (la treaba reala, nu la frecat menta pe Twitter si Facebook in speranta de a deveni social media expert… si asta, fara ca, Doamne fereste, sa experimenteze ceva).
P.S.: aceeasi persoana de mai sus spunea ieri: “Blogul nu inseamna numai sa scrii, ci sa il promovezi, si asta ia timp”. Raspunsul meu? “A promova ceva inseamna a comunica…”. Ca sa inveti ceva trebuie sa cheltui: timp sau bani. Cand refuzi si una si alta, ai sa ajungi ca in 10 ani sa injuri fostii tai colegi, care au reusit, si sa dai vina pe orice altceva decat pe propria prostie. De obicei pe “relatii”, “sex” si alte cacaturi.
Cred ca pentru 99% din populatia globului, cel mai mare challange al vietii e sa traiesti cat mai comod posibil cu minim de investitie timp/bani, chiar daca asta inseamna sa stai sa bei o bere de 2 euro decat sa incerci sa faci 4 euro din cei 2 euro.
Pe termen scurt logica e exceptionala. Pe termen lung, nu o sa ajungi mai departe de Giurgiu, de exemplu.
PS. Scrii mai des si mai bine cand nu-ti mai propui sa scrii un post pe zi. Ai observat? 😛
:)) Costin are dreptate cu: “Scrii mai des ….”
Timpul este relativ 😀 Si daca berea de 2e o bei o data pe saptamana nu mai este relevanta comparatia 🙂
Oricum: LUMEA se misca prea repede pentru noi ( nu ca noi am fi lenesi 😀 )
@costin: nu scriu mai des, ti se pare 😛
Este cunoscut faptul ca generatia de studenti acum in facultati este o generatie “nascuta obosita” sau “nascuta ocupata”.
Unii mai fac si lucruri bune, spre ex: ong-uri (si aici e de fuga).
Timpul oricum l-ai cuantifica costa. Chit ca te gandesti ca te costa o ora de stat la agatat in max cu o cola si te intalnesti cu un posibil investitor sau ca stai sa citesti trei tone jumatate de carti bune ca sa scoti un bookblog2 in cativa ani. (exagerare voita)
In cazul de mai sus cred ca persoana se referea mai mult spre costul de oportunitate. Adica nu vedea utilitatea imediata a unui blog vs (sa zicem) angajarea intr-o multinationala unde castigi o doza de siguranta a zilei de maine si o pseudoexperienta.
Sa incerci sa arzi etape este foarte simplu si este posibil ca prin blog sa nu poti face asta.
Foarte bine zis “A promova ceva inseamna a comunica…”
@costin daca nu aud de zeci de mi de ori, “munca inseamna sa imi fie mie bine!”.
Acum intreb daca ar fi toti seriosi si invatati (ca si restul 1%) ce s-ar intampla cu industria de striptease? 😀
@victor: stiu ca se referea in coparatie, dar comparatia era cu statul degeaba (pentru ca am zis, daca esti super tare si faci ceva, atunci oricum nu pui intrebari legate de a face sau nu un blog 😀 )
Bine spui. Delasarea e aproape generalizata fapt ce pune la indoiala nu numai capacitatea si profesionalismul unora/multora dintre noi de a vinde ceva dar in partea cealalta si capacitatea altora de a cumpara ceea ce avem de vanzare. Situatie lose-lose.
Inca din primul an de facultate am muncit si full time in agentie, am mers si la scoala (am facut Litere la Universitate, nu vreo facultate de doi bani), si am facut si multe alte proiecte pe langa toate asta. Nu am renuntat nici sa ies in oras, nici sa merg la teatru sau oriunde mi-am dorit sa merg. Am avut si am timp pentru toate, asa ca mie imi vine greata cand ii aud pe studentii de acum ca se plang ca nu au timp… Dar e mai simplu sa te plangi si sa nu faci nimic decat sa muncesti si sa nu te plangi.
Deci pana la urma internetul asta e doar pentru refulari? :))
@Tudor: mascate ca sfaturi 😀
It’s for pr0n!
deci cu cat faci mai putini bani timpul tau valoreaza mai putin. corect.
dar pe de alta parte, cu cat ai mai putini bani, sumele mai mici sunt mai importante pentru tine. si tot acolo ajungi 🙂
@AuricA: pana la urma conteaza, totusi, sa nu cobori sub o anumita limita 🙂
Ce te faci insă, când datorită glagoriei zilnice, nu mai poti scoate decât nişte fâsuri recirculate de mulţi alţii inaintea ta, formulate chiar mai bine…
Nu mi se pare deloc in regulă să poluezi vizual, fonic şi textual pe ăla care ţi-a acordat privilegiul să te gazduiască gratis fie pe o platformă, fie vreme de un click in cache-ul calculatorului… si asta zilnic!
Ba dimpotriva, eu cred ca asta trebuie facut. Nu poti invata sa comunici, sa promovezi, sa scrii, altfel decat scriind… prin urmare, eu sugerez tuturor sa incerce. In timp isi vor da seama ce sa schimbe ca sa fie mai bine.
foarte valid argumentul. numai anul asta la master la ase jumatate din colegii mei frecau menta in cautarea unui loc bun de munca (desi multi dintre ei inca mai asteptau plata taxei de master de catre parinti).
pai eu cand eram in primul an si nu ma angaja nimeni am pus anunturi pe internet si am inceput da dau meditatii la engleza pt copii. pe bani putini, dar tot era ceva. apoi am lipit etichete, am plicuit si am punguit pe gratis “practica” in domeniu, dar cu timpul castigi increderea oamenilor si ti se dau sarcini mai importante. iar la sfarsitul facultatii eu aveam un job bine platit si experienta solida.
si inca aveam colege care facusera mai multe decat mine! asa ca se poate, doar daca vrei.
O mare dreptate ai aici cand vorbesti de blogerul standard care vrea sa devina “Blog star” sau “Nation Star” fara sa miste un deget, doar aruncand niste degete pe taste. Eu ma ocup cu optimizare Seo, si niciodata nu am reusit sa aduc un site in primele pozitii fara macar vre-un banut scos din buzunar.
Nu cred ca despre asta vorbeam, totusi…
Zic asa: timpul nostru valoraza cat facem noi sa valoreze.
cat despre P.S.-ul ala… e genial.
Ce sansa au unii acum sa li se vorbeasca despre comunicare prin blog! Practic acum e imposibil sa nu te impiedici de aceasta forma de comunicare. Mi-as fi dorit in vremea studentiei mele sa existe, ca prea mult timp liber am avut atunci, dar netul, calculatorul erau bunuri…care se luau in comun(cu colegii de camera). Sa fie vreo 4-5 ani, de cand am auzit prima data de bloguri…(de al tau si a lui zoso). Abia invatam ce inseamna un site(de fapt atunci puneam umarul la primul site al firmei la care lucram). Acum mi se pare logic ce zici, ca e cea mai simpla forma de comunicare, pentru ca azi am timp, desi au trecut 5 ani. Si ma uit acum la mine cum le spun la altii cat e de bine sa comunici. Adun autori, le explic…ca multi nu au trecut de faza “cum sa iti faci un cont”, dar gasesc deschidere…pentru ca intotdeauna comunicarea face bine…
Lumea nu-si apreciaza timpul deloc. Eu angajatilor mei le ofer posibilitatea sa-si dubleze sau tripleze salariul lucrand tot 8 ore. Totusi ei prefera sa obtina 20-40% in plus si sa munceasca mult mai lent. Chiar merita sa stai si sa te uiti pe pereti in loc sa incerci sa castigi mai mult ?
Da` de ce sa iti faci blog? Da` de ce sa comunici? Da` de ce sa depui efort? Pai da` nu e mai simplu sa fii “couch potato”, sa-ti consumi neuronii pe hi5, pe mess si pe filme porno? Romanul s-a nascut obosit, cam asta e concluzia.
Salut, Bobby!
Am fost in sala la respectiva prezentare.
Mesajul tau, in esenta, mi s-a parut corect. Abilitatea de a comunica in mediul online este esentiala pentru cei care lucreaza in domeniul comunicarii. Si nu ai cum sa inveti daca nu experimentezi. Slava Domnului, online-ul ofera la un pret infim posibilitatea de a experimenta si evident, de a invata. Ai perfecta dreptate!
Ceea ce nu am apreciat a fost atitudinea ta aroganta si atotstiutoare… imi imaginez ca pronuntarea unor cuvinte tari “vinde” (man, you’re fucked up), insa personal cred ca studentii din sala ar fi fost altfel influentati de un mesaj pozitiv. Ai vrut cumva sa oferi un dus rece? 🙂
Prezentarile au fost slabute (btw, nu pot sa cred ca platesti pe cineva ca sa-ti aranjeze o prezentare ca aceea). Impresia mea a fost ca oamenii de pe scena s-au infiintat acolo ad-hoc, fara sa se gandeasca prea mult la ce anume vor spune. Cred cu tarie ca aceasta observatie e cat se poate de obiectiva.
Mi-a placut speech-ul lui Tudor, nu foarte elaborat, dar de bun-simt.
Numai bine!
“atitudinea ta aroganta si atotstiutoare”…Hmmm…De regula, o astfel de atitudine este apanajul celor ce stiu ca stiu. Genul asta de atitudine ori te intriga, ori te cucereste (asta daca nu esti prea sensibila si iti iei jucariile si pleci). In ambele situatii, o astfel de atitudine te va stimula sa afli mai multe. Ups, am scris sensibila?! Oare ma insel?
In genere, ar trebui sa ne apreciam timpul si sa-l folosim intr-un sens constructiv, ca doar asa ne puem masura viata.
@Maverick: ar fi fost interesant daca ai fi folosit si o adresa de email valida, nu una la misto (chiar de doua ori). E interesant, observatiile tale sunt valide (chiar daca nu sunt de acord cu ele), dar tu nu ai curajul sa ti le asumi – ca tot vorbim de comunicare.
In general nu raspund unor astfel de comentarii (de la un autor neidentificabil, adica), dar ai niste punctede vedere valide, asa ca:
1. Cuvintele tari nu “vand”, doar ajuta la transmiterea mesajului (ma surprinde ca, in loc sa mergi catre comunicare, ai mers catre marketing). Prezentarile “usoare” si “dragute”, “pozitive”, nu au efect, din pacate – cel putin din punctul meu de vedere. Punct de vedere incorect, dupa cum spui tu. Acum, to each’s own. Eu sunt o fire mai colerica, nu prea am de gand sa schimb asta, chiar daca risc sa nu mai fiu invitat la conferinte 😀
2. Prezentarile trebuie sa va dea de gandit, sa va faca sa cautati singuri. Daca te asteptai sa afli “life changing things”, din pacate nu e cazul.
3. Dintre cei trei prezenti acolo, Tudor nu are firma lui. Eu angajez oameni cu care lucrez de vreo 5 ani numai in domeniul asta – vreo 12 in total, Bogdan de vreo 10-12 ani si el. Poate ca, dupa ceva ani, nici Tudor nu ar mai fi la fel de calm 🙂
In situatia in care continui discutia, ma astept sa vad un nume, o adresa de email reala samd. Altfel nu iti mai accept nici un comentariu.
Doar pentru clarificări :), eu sunt persoana despre care s-a vorbit în articol, dar nu sunt Maverick. El cu ideile și părerile sale, eu cu ale mele, pe care le voi repeta:
– Dacă o persoană nu e serioasă, implicată, motivată și cu o idee clară asupra profitului care poate rezulta din crearea unui blog, mai bine nu îl face. Este plin internetul de bloguri personale, amatoricești și fără savoare ale studenților la comunicare și cred că sunt multe persoane, în afară de mine, care consideră că se comunică prea mult, prea copilăresc și.. degeaba.
– Sunt complet de acord cu ideea de a avea o prezență pe net și de a utiliza toate mediile în profesia de comunicator. Totuși, a prezenta blogul ca obligativitate mi se pare exagerat. Un talent, dacă există, trebuie susținut prin muncă. Dar dacă unii nu sunt făcuți pentru blogging, e de încurajat abordarea altor direcții de dozare a efortului.
– S-a mai discutat, la conferință, despre o problemă. Cea a felului în care se fac angajările. Ideea pe care am exprimat-o a fost în legătură cu faptul că s-au prezentat metode “ochiometrice” de angajare care pot da impresia unui tratament preferențial, chiar unei discriminări. Deși sunt conștient că aceste selecții nu se fac doar pe baza “unui blog personal și unui filmuleț de pe youtube cu o farsă de la o zi de naștere”, era nevoie de sublinierea faptului că trebuie încurajată o cultură de angajare bazată pe concurs, pe niște standarde serioase și înalte. După verificarea acestora se poate vorbi, fără probleme, de “simpatie” față de candidat. Dar, după cum ai spus și tu : to each’s own. Doar că toată problema imposibilității găsirii și recrutării talentelor, care este foarte verbalizată atât în advertising cât și în domenii conexe, ar trebui tratată și din punctul de vedere al metodei de selecție, nu doar din cel al argumentului “e o generație obosită și de proști”.
@Vlad: mersi frumos pentru prezenta. Nu am crezut ca esti Maverick, anyway 🙂
– eu sustin blogul ca element de INVATARE pentru oricine din comunicare. Ai 3 ani de facultate in care, in teorie, inveti sa comunici, indiferent de mediu. Axandu-te numai pe ceva anume este o mare greseala, din punctul meu de vedere, pentru ca a comunica e de fapt aproape acelasi lucru, mediul iti afecteaza foarte putin din mesaj, argumetnare samd. Profitul e faptul ca inveti sa comunici in public, unde ti-o iei rau daca nu inveti si nu schimbi ceva. Nu conteaza CUM comunici initial, daca inveti ulterior. Daca te astepti sa incepi sa comunici de la bun inceput la nivel profesionist… well, you’re in for a big shock, nimeni nu s-a nascut invatat si nici nu vei invata niciodata sa comunici doar din carti.
– Vezi punctul de mai sus. Si tine minte, iti spuneam si in timpul prezentarii, daca tocmai inventezi iPhone-ul sau lucrezi intr-o televiziune sau, sau, sau… atunci da, nu merita. Dar cand tot efortul tau de comunicare publica e sa mergi la scoala… atunci blogul devine obligatoriu ca instrument de invatare.
– Cand lucrezi in comunicare angajezi oameni care COMUNICA. Geniile ascunse sunt exact asta: genii ascunse. Daca vrei sa angajezi un fizician, il iei dupa un test de fizica, daca vrei un bucatar, la fel. Prin urmare, tu sustii ca in loc sa angajezi pe cineva care vezi ca stie sa comunice, ca e creativ si ca are curajul sa faca ceva, cel mai bine e sa astepti, sa dai 10 teste, totul pentru ca niste pusti nu au curaj sa testeze ceea ce invata? Pai eu vreau oameni curajosi, care isi creeaza oportunitatile, nu care le asteapta. Oameni care aproape te obliga sa ii angajezi, nu oameni de care te rogi sa vina la un interviu 🙂 Daca asta inseamna ca nu respect un stil traditional de a angaja, foarte bine. Discutam, insa, in 10 ani, cand sper ca vei angaja si tu pentru firma ta. Din pacate se pare ca altfel nu am cum sa te conving ca nici un antreprenor normal nu angajeaza oameni care nu sunt buni pentru ceea ce are el nevoie, ca doar nu e tampit sa isi ingroape firma. Si ca “simpatia” fata de cel pe care angajeaza e data chiar de faptul ca gaseste ceea ce are nevoie (plus ca economiseste timp).
Citat din articol:
“…viitorii oameni de comunicare nu sunt interesati sa experimenteze comunicarea…”
Dacă nu știi ce e aia “comunicare” cum vrei să fii interesat să o experimentezi?
🙂
Lasandu-i la o parte pe cei (inca multi, din pacate) care nu au acces la Internet si nu prea stiu cu ce se mananca treaba asta, cred ca cei mai multi dintre cei care nu “isi scot degetul din fund” si nu “se misca la treaba” sunt cei care inca mai traiesc pe banii parintilor sau ai “sponsorilor” enumerati de tine mai sus.
Personal, consider ca un tratament care ar putea fi apreciat drept un pic cam dur de catre unii (de genul: “fiule, de azi esti major, de-acum esti pe picioarele tale”) ar fi de natura sa ii scoata pe multi din letargie. Cunosc cateva exemple de copii DBG (imi place foarte mult cum suna asta! 🙂 ) care s-au trezit la realitate odata cu taierea rentei, si-au abandonat conturile de hi5 pe care le foloseau exclusiv pentru agatat, frecat menta etc. si s-au reorientat catre activitati mai productive pe Internet.
In concluzie, as zice ca timpul nostru costa cel putin atat cat ne costa masa zilei de maine (in cazul in care suntem incepatori) si creste proportional cu apetitul nostru (sau cu pretentiile pentru masa zilei de maine).
M-am saturat de cei care folosesc frazele care incep sau se termina cu: “necesita timp”. Totul necesita timp, inclusiv cititul Cancan-ului, uitatul la stirile de la ora 5 sau alte emisiuni “de divertisment”.
Acum depinde in ce scop vrei sa-ti folosesti timpul si mai ales ce vrei sa comunici lumii…
Cel mai trist nu e ca se intampla in facultate, mai trist e ca se intampla chiar si la master. Colegii mei de master in “Comunicare in publicitate si relatii publice” au cosmaruri cu prof-ul de Publicitate Online – cred ca singurul curs de semestrul asta cu adevarat util si folositor!
In rest? Se bucura la cursurile unde il pot fenta pe prof. Gen cursul de retorica si persuasiune. Asa el suna bine dar cand discuti de doar in termeni filizofici despre semnificatia cuvantului si primesti citate in latina – la masterul de mai sus, e de toata rusinea.
Colegii mei nu inteleg si sunt de parere ca: “exista specialisti pentru online, ce imi trebuie mie?”. Prin urmare nu doar ca nu inteleg valoarea unui blog dar nici macar nu incearca sa o testeze.
Uhmm sunt multe lucuri de spus: despre ce credem ca inseamna pr-ul online si ce e el…
Si suna aiurea venit de la mine si tin sa precizez ca eu nu am tinut niciodata sa ma super-promovez pe mine.
In plus, timpul mei pierdut in online e rascuparat acum prin joburi. Dar asta trebuie sa le explice bine cineva lor.