De fiecare data cand vin in Iasi simt ca ma intorc in timp. Niciodata nu mi-a placut orasul (sacrilegiu, stiu, dar am preferat intotdeauna Bucuresti-ul), dar de el se leaga unele amintiri frumoase precum si una extrem de dureroasa.
Oameni din trecutul meu (si cativa din prezent si viitor, sper) se aduna in cateva zile intr-un amalgam de senzatii si imagini. Trec prin anumite locuri si imi aduc aminte de anumite intamplari exact asa cum mirosul de lemn ars iti aduce aminte de vacantele de iarna la bunici.
Prietenii vechi se aduna toti la un loc ca sa ne aducem aminte de zilele misto cand eram copii si singurul lucru care ne interesa era “unde mergem in seara asta?”. Ma uitam ce diferente: suntem, adunati, de doua ori mai grei decat acum 10 ani, suntem, ca prezenta, in numar dublu (viitoare sotii, actuale sotii, copii samd), dar ne simtim la fel de bine impreuna.
“Bobby, de ce nu te muti in Iasi?” este o intrebare care mi s-a pus in ultimele 3 zile de vreo 4 ori. Si, chiar asa, de ce nu? Pentru ca as simti ca ma sufoc dupa 5 zile? Pentru ca strazile sunt inguste? Sau pentru ca nu ma uit niciodata inapoi decat in astfel de momente, rare?
In comparatie cu alti ani, cand aveam multe “treburi de rezolvat” :D, de data asta am venit fara sa imi programez nimic (in afara de, evident, nunta pentru care am purces la drum pana aici 🙂 ). Cu toate astea, mi-am adus aminte ca acum ceva timp, vorbind cu cineva din trecut, mi-a zis ca in cazul in care ajung in oras, sa anunt. Am anuntat si mi s-a raspuns: “muream de curiozitate sa stiu ce cauti aici, acum pa” (ma rog, cu mai multe cuvinte, dar am cuprins esenta). Hm 😕 O concluzie am tras de-aici: oamenii se schimba, dar rautatea din ei ramane aceeasi, chiar daca o pojghita de civilizatie nu ii lasa sa o arate in public (si chiar daca spun ca s-au schimbat). So, note to myself, “Once a thief, always a thief”.
Mdea, ce post filozofic am tras si eu. Adi, esti fericit mah? :)) Promit sa nu se mai repete :))