8 ani! 52 de jocuri!
Angry Birds was Rovio’s 52nd game. They spent eight years and almost went bankrupt before finally creating their massive hit. Pinterest is one of the fastest growing websites in history, but struggled for a long time. Pinterest’s CEO recently said that they had “catastrophically small numbers” in their first year after launch, and that if he had listened to popular startup advice he probably would have quit.
I slept at work again last night; two and a half hours curled up in a quilt underneath my desk, from 11am to 1:30pm or so. That was when I woke up with a start, realizing that I was late for a meeting we were scheduled to have to argue about colormaps and dithering, and how we should deal with all the nefarious 8-bit color management issues. But it was no big deal, we just had the meeting later. It’s hard for someone to hold it against you when you miss a meeting because you’ve been at work so long that you’ve passed out from exhaustion.
Ma intreb daca as fi in stare sa sustin un asemenea ritm pentru jumatate de an. Am facut-o de cateva ori, dar nu cred ca mi-as dori sa mai fac ceva asemanator.
Cititi tot articolul: nscp dorm.
E a 3-a sau a 4-a oara cand ajung in Londra si nu cred ca am vazut mai mult de o zi ploioasa, in 3 saptamani de stat in zona, in total.
Si uite-asa se plimba lumea cu bicicletele prin nisipul care, in cateva ore, va fi reacoperit de ocean.
In 2005 plecam pentru prima data din tara in Vest. Stiu, tarziu, dar pur si simplu nu m-a tentat niciodata ideea de a sta dupa vize, chemari samd (poate motivul pentru care nu ma pot misca sa imi iau viza de State acum).
Revenind, prima tara in care am fost a fost Olanda, mai exact in Amsterdam. Si nu, nu am fost acolo nici pentru fumat, nici pentru prajiturile vestite, nici pentru Red Light District. Din pacate eu nu fumez si nu ma tenteaza nici chiar drogurile usoare, asa ca din punctul asta sunt foarte plictisitor (din toate punctele de vedere sunt, doar subliniez acum legat de situatia de fata 😀 ).
Atunci, in 2005, am fost sa ma intalnesc cu unul dintre cei pentru care lucram la momentul respectiv (un contract gasit prin getafreelancer, actualul freelancer.com). Am avut norocul sa ajung acolo chiar de Queen’s Day, care e un eveniment deosebit, pentru ca populatia Amsterdam-ului se dubleaza, spun cei care stiu mai multe detalii.
Poate ca nu chiar intamplator, avand in vedere colaborarea ulterioara, am ajuns si la fabrica Heineken (unde am trecut prin Heineken Experience). Si unde tot nu am baut bere :)) (cineva o sa ma impuste daca mai subliniez asta prea mult).
De ce m-am intors in amintiri? Pentru ca acum voi ajunge iar la Amsterdam, pentru a doua oara dupa 7 ani, impreuna cu Biz, care reia High Impact Friends, evenimentul romanesc de Social Media care se intampla… in afara Romaniei 🙂 Vor fi acolo, in afara de mine, Alex, Chinezu, Costin, Cristi, Dragos, Victor, Sutu, VisUrat, Piticu.
Dintre companii? BCR, PremiumPR, EcoRom, Grafica si Tipar. Si, ca invitat interesant, managerul de Social Media al KLM (cititi la Victor detalii).
Ce este High Impact Friends?
High Impact Friends este un workshop intensiv de 3 zile care permite unui grup exclusivist de oameni sa discute, sa invete si sa aiba acces direct la coaching in social media si marketing digital.
Actiunea are loc in aprilie, in prima saptamana dupa Paste, de pe 20 pe 22. Avem si hashtag: #BizAmsterdam. Sincer sa fiu, abia astept sa ajung pe-acolo. MI-a placut Amsterdam-ul, pur si simplu nu mi-am mai gasit timp sa ajung.
Revin, cu detalii, pe masura ce ne apropiem de data respectiva.
…descopar nebunia de pe net:
Mircea, Hoinaru, Cabral, Zvoner, Chinezu (pe astia i-am prins pana acu).
Si ma intreb: eu unde ma incadrez? Mie imi place masina nu neaparat pentru ce e ea, cat pentru ca imi place sa conduc, sa ma duc departe. Condusul e pentru mine momentul in care ma pot gandi la orice altceva, cand nu sunt nevoit sa raspund la emailuri sau sa stau cu calculatorul deschis. Condusul e modalitatea care ma duce unde vreau eu, cum vreau eu.
Eu nu scriu despre masini, scriu despre ce simt cand sunt la volan. Si asta inseamna ca pot ranji ca boul si cand conduc un Citroen DS3 sau o Alfa Romeo Giulieta Quadrifoglio si cand conduc un BMW 650 sau un Mercedes-Benz C63 AMG. Ca sa nu mai spun nimic despre Ferrari si circuit. Si pot scrie linistit ca m-am distrat mai mult intr-un Mini Cooper S decat intr-un Mercedes S-Klasse, de exemplu. Si nu pentru ca S-ul nu e super, ci pentru ca e, of, atat de bun, de linistit, de comod, de antifonat… Chiar daca asta ii deranjeaza pe cei care stiu ca S-ul e o masina de 150.000E, care nu ar trebui comparata niciodata cu un Mini Cooper S de 35.000E.
Si totusi, daca ma intrebi, sansele sunt foarte mari sa stiu ce e aia bieleta, sa stiu cu pornesti din impins, sa verific uleiul sau sa stiu diferenta dintre releu si alternator.
E ca si cum ai spune ca nu ai voie sa scrii pe internet daca nu ai fost la concursuri nationale de informatica (been there, done that, ok?).
Concluzia? Eu nu as schimba nimic: as lasa bloggerii sa scrie asa cum stiu, jurnalistii la fel, despre ce vor (sa va spun cat de docti imi explicau mie niste jurnalisti cum sa folosesc Facebook acum vreun an – doi la un eveniment, spunandu-mi, textual: “Eu am 400 de prieteni pe Facebook, ma pricep, asculta-ma pe mine!”). Eu nu m-as pune niciodata in contra lui Mester, lui Giurgea, lui Vlad Mitrache cand e vorba de scris despre masini. Dar as scrie oricand despre groaza pe care o ai cand intri in giratoriu in Irlanda, cu o masina cu volan pe dreapta si realizezi ca, practic, intri pe contrasensul pe care il stii tu. Pentru ca pot 😛 Si cred, ca de obicei, ca pana la urma se va cerne si aici samanta de neghina. Pe ambele parti 🙂
E clar, trebuie sa ma duc si eu pe tancuri si avioane, ca Mugur 🙂
P.S.: intamplator, stiu oameni care si-au cumparat diferite masini pentru ca au citit la mine ce si cum.
P.P.S.: mi-am adus aminte cum, acum ceva timp, o persoana din PR mi-a zis, dupa ce a citit articolul meu despre una din masinile testate: “am iesit afara, sa ma uit iar la ea, asa de frumoasa se vedea din articolul tau”. Si merita 🙂
P.P.P.S.: articolul lui Mester e ok, ma cam enerveaza in ultima vreme ca scrie foarte “de sus”, asa, pedagogic si pedant, dar nu poti sa negi ca e corect si bine ceea ce scrie. Mai ales ca eu stiu sigur ca ma fac vinovat de jumatate din problemele identificate de el (pe care tot nu le voi corecta, ca asa e cu sfaturile: le accepti sau nu 😀 ).
P.P.P.P.S.: poza din articol este de la un curs de pilotaj. Despre care nu prea ar fi trebuit sa scriu, ca nu sunt calificat sa spun cate suruburi sunt pe aripa din stanga.
P.P.P.P.P.S.: nu mai am nimic de zis, voiam doar sa fie mai multe post-scriptum-uri
Am avut o luna si ceva un Samsung Galaxy Note, luat prin amabilitatea celor de la Fast Forward, compania de comunicare a companiei coreene.
Cererea mea a fost urmatoarea: am nevoie de un telefon cu Android care sa aiba o baterie care sa tina mult. Raspunsul a fost: cea mai buna baterie e a Note-ului, dar nu stiu daca iti va placea telefonul. De fapt, nu e un telefon, e un bridge catre tableta, care are si un stylus cu care poti scrie.
Vazusem telefonul cu cateva saptamani inainte, nu m-a incantat in mod deosebit, asa ca am acceptat cu destul de multa indoiala.
Telefonul e… ciudat. Cel putin cand il vezi initial. Cand il iei prima data in mana e ca o paleta de tenis de masa (nu chiar asa de mare, dar mare in comparatie cu celelalte telefoane, chiar si cu unul precum Samsung Galaxy 2 sau HTC Desire HD, care nu sunt mici). Apoi, primul lucru la care te gandesti e “De ce naiba am nevoie de un stylus, ne intoarcem la primele smartphones?”. Mai departe: nu il poti tine in buzunar. In plus, desi telefonul e usor, e incomod sa vorbesti la el, arata ciudat modul in care iti acopera aproape jumatate de fata 🙂
Si totusi, surprinzator, acum vreau si eu unul. Bateria e excelenta, tine o gramada de timp, inclusiv cu internetul pus in share prin wireless (router). Mai mult, in timp am inceput sa utilizez stylus-ul ca sa scriu (da, de mana, da, text). Nu mai e acelasi stylus de la primele telefoane. Este o solutie oferita de Wacom, cei care fac placi grafice (am una acasa, deci mi-a fost relativ usor sa ma adaptez la senzatia mai ciudata a stylus-ului scriind pe altceva decat pe hartie).
Dupa o luna de folosit, insa, trebuie sa va spun ca cea mai mare schimbare a venit din faptul ca nu mai folosesc asa de mult iPad-ul. Eu citesc foarte mult pe diferitele aplicatii de Kindle, iar Note-ul e perfect pentru a citi, tinand device-ul cu o singura mana, comod, fara probleme. iPad-ul e putin cam incomod din punctul asta de vedere, telefoanele (iPhone-ul, de ex) sunt cam mici. Note-ul e perfect.
Cam atat. Sunt atatea review-uri pe internet pentru a citi detalii tehnice sau altfel de experiente (engadget, dvice, gsmarena, ZDnet) . Pana la urma, fiecare are propriile gusturi. Mie imi place Note-ul. Nu ca telefon, ci ca tableta pe care, din cand in cand, o pot folosi sa mai vorbesc cu prietenii. Deci nu as renunta la telefonul pe care il am acum (un iPhone 4S), dar in mod cert as vrea Note-ul pentru browsing si citit. Si Netflix, din cand in cand, in streaming 🙂 Nu de alta, dar ecranul chiar e super, super misto. Exact cum ati citit despre el prin alte parti.
Si iata ca scriu, pana la urma, despre o masina 🙂 Asa cum i-as povesti unui prieten despre ea. Pentru o recenzie detaliata mergeti la AutoMarket.
Am condus, pentru a doua oara in ultimele luni, un Citroen DS4. Prima data intr-un weekend scurt, intre alertele galbene. A doua oara intr-unul ceva mai lung, cu sosele uscate, care sa ma lase sa alerg linistit cu cei 200CP (scosi de un motor de doar 1.6l).
Prima data cand vezi masina, trebuie sa recunosc, iti atrage privirea. Mai mult, chiar, decat DS3, care mie mi se pare extraordinar de “evidenta”. Care e asa, de jucarie, spre deosebire de DS4, care pare chiar agresiva, mai ales neagra. DS4 pare un coupe de la distanta, pentru ca portierele din spate nu au clanta, fiind deschide de la geam, cumva, cum am vazut prima data la Alfa Romeo 156 (cred).
Trebuie sa recunosc, insa, ca nu prea inteleg ce vrea sa fie, de fapt DS4. Stiu ce vor cei de la Citroen sa fie, o versiune superioara de C4, dar nu imi dau seama daca e mai degraba sport (prin modul in care arata, motorul puternic), sau mai degraba un de cross-over, un fel de Subaru Outlander, o masina putin mai inalta, pe care sa o mai scoti si pe drumuri mai putin bune. Ba chiar, la cateva statii de benzina, am fost intrebat daca e 4×4. Si ii inteleg, pentru ca si eu am crezut acelasi lucru prima data cand am vazut-o in realitate.
Ca de obicei, Citroen baga o gramada de hi-tech in masinile lor, tehnologie pe care te-ai astepta sa o gasesti la masini din clasa premium. Mai scumpe, mult mai scumpe, de cele mai multe ori. Masaj in scaune, incalzire, faruri “adaptive”, recunoasterea benzii pe sosea, sunete si culori personalizabile samd.
Da, mi-a placut cum merge. 200 CP sunt, totusi, 200CP. Cand intri in depasire simti ca ai de unde sa tragi (si am condus vreo 1000 de km cu ea, prin Romania carutelor si coloanelor de tiruri). Mai mult, curbele sunt luate destul de comod, chiar la viteza mare. Pentru ca e mai degraba gandita sa fie comoda, suspensiile mai moi isi faca simtita prezenta cand calci mai puternic pedala prin curbe.
Interiorul e luxos, volanul comod si intuitiv, chiar te simti bine in ea. Nu imi place, este adevarat, pozitia la volan, care mi se pare prea inalta, dar te obisnuiesti la un moment dat. 5 oameni incap ok in ea, mai ales daca unul dintre ei este copil. Intamplator, noi am incaput 7 pentru vreo 2 km, cand unul dintre soferi voia sa bea o bere si nu gaseam taxi.
Recitind ce am scris, trebuie sa recunosc: nu par foarte entuziasmat. Si nu pentru ca nu imi place cum merge masina sau ca nu m-am simtit bine in ea. Ci pentru ca mi-a placut DS3-ul asa de mult, incat ma asteptam la altceva de la DS4 🙂 DS4 e o masina foarte buna, cea mai buna la clasa ei, dupa cum am si votat in Autovot, dar nu m-a facut sa vreau sa ma urc in ea cat mai repede, asa cum m-a facut nebunia aia galbena de DS3.
La final, o ciudatenie: geamurile de la portierele din spate nu se deschid – asa e gandita masina (nu au butoane, manivela, levier… nimic de deschis). Nu vreti sa stiti cat de socat eram cad am vazut doar doua butoane pe portiera soferului: cum adica, la o masina asa de plina de tehnologie, au pus geam manual la portierele din spate??? 🙂
Azi nu mi-a mers internetul o perioada si ma gandeam ce bine ar fi daca nu as avea net pana maine. As fi putut sa trag chiulul de la munca fara sa ma invinovatesc 😀
Din pacate, acum a venit. Si tot nu muncesc, dar ma simt vinovat 🙂
Great little site with all the walks around Dublin. Thinking of the first one next weekend, Sandymount beaches to Poolbeg House.