Arhiva: 2012

Acum aflam si motivul pentru care a fost asa de mare valoarea de cumparare a Instagram. Interesant e ca toata lumea credea ca Google a facut oferta, nu cred ca se asteptau prea multi la Twitter.

The secret details of the $1 billion deal between Facebook and Instagram are more convoluted than anyone thought. VentureBeat has learned that Instagram chief executive and co-founder Kevin Systrom first got an offer and a term sheet from Twitter, then shrewdly doubled the value of his young company by striking a deal with Facebook.

[..]

Zuckerberg, we’re told, lives in perpetual anxiety, preoccupied by the fear of Facebook losing its place, terrified that youngsters will get their social networking fix from other services. That fear served as the catalyst behind his decision to buy Instagram and keep it out of the hands of a cross-town competitor.

Mai multe pe VentureBeat.

Am facut o plimbare de cateva zile cu o masinuta: Lancia Ypsilon. Un motor de nici 900cmc, cu 85 CP… in 2 (DOI) cilindri. Ca o motocicleta, asa 🙂 Pana la ea, cea mai mica masina pe care am condus-o era un Tico cu 800cmc 🙂

Concluzii, inainte de a vedea mai multe? Masina e o masina “de gust”, ca sa zic asa: o cumperi pentru ca iti place, asa cum cumperi un Fiat 500 sau un Mini. De altfel, concurenta sa este Mini si Audi A1.

Multumiri Auto Italia, detalii tehnice despre masina aici.

Un filmulet mai jos, facut pentru CarBusters, impreuna cu Razvan Baciu, in care discutam despre masina pe masura ce mergem la o plimbare prin oras.

Weekendul trecut am fost la Amsterdam, sa ma intalnesc cu cativa bloggeri si cateva companii, sa discutam despre blogging, social media, cum putem colabora samd.

Am ajuns acolo la invitatia revistei Biz, intr-o serie de evenimente High Impact Friends.

Sincer sa fiu, nu aveam cine stie ce asteptari. Am tot stat de vorba cu companii, cu bloggeri nu mai zic. Cu unii am ajuns sa lucrez, cu altii nu (de pe ambele parti). E pur si simplu o problema de oameni: cu unii te intelegi, cu altii nu. Si cred ca asta rezolva, in primul rand, HIF: pune oamenii fata in fata, ii lasa sa stea impreuna 2-3 zile, ii lasa sa isi gaseasca interese comune, in afara job-ului. Si astfel ajungi sa te intelegi cu ei mai bine, sa colaborezi mai bine aso.

La sfarsitul weekendului, ideea cu care am ramas este ca bloggerii trebuie sa evolueze catre proiecte proprii, promovate catre companii. Evident, nu toti vor face asta, probabil. Unii vor ramane doar la scris, castigand bani din asta, sau vor colabora cu agentii sa genereze proiecte pentru ei, dar majoritatea bloggerilor, daca vor sa intre in campanii, sa lucreze cu companii, trebuie sa inceapa sa genereze proiecte proprii. Legate de interesele lor, de audienta lor samd.

Pana la urma, blog-ul tau, in masura in care vrei sa intri in campanii si sa lucrezi cu companii, trebuie vazut ca un business. Eu ma uit la blogul meu si ma intreb ce ma diferentiaza pe mine si blogul meu de ceilalti bloggeri si blogurile lor. Apoi fac un proiect pe tema asta si ma intreb ce companie ar fi interesata sa lucreze cu mine pe asa ceva. Si apoi fac tot posibilul sa ajung la oamenii de-acolo sa le prezint ideea. Sub forma de prezentare, cu un pitch de 2 minute, maxim. Ca pe un business.

E greu, dar daca nu imi iese, vina e a mea si numai a mea. Eu nu m-am pregatit indeajuns: compania respectiva se potriveste cu ce vreau eu? Are campanii in zona asta? Le-am dat timp destul sa ma bage in buget? Am prezentat ideea cum trebuie? Produsul pe care il prezint e cu adevarat ceea ce prezint? Sau e doar o fantezie, wishful thinking?

Pana la urma, nu uitati: suntem intr-un business of convincing.

Cam atat 🙂 Daca vreti sa stiti cam ce s-a intamplat acolo, pas cu pas, au scris:

Biz, Adrian Ciubotaru, Chinezu, Sutu, Alex Negrea, Victor Kapra (mai adaug)

“We’re in the business of convincing: if you are the CEO, the co-founder…”

Si, mai adaug eu, daca esti blogger: trebuie sa iti convingi audienta sa te citeasca, trebuie sa convingi companiile sa lucreze cu tine. Daca nu iti iese, greseala e undeva la tine, nu la “prostii” care nu inteleg.

P.S.: am auzit citatul de mai sus la o discutie despre pitch-uri catre investitori.

Ieri echipa de la High Impact Friends a mers sa vada Keukenhof. Am mers si eu pana acolo, dar am renuntat sa stau pentru ca mi s-a parut mult prea aglomerat (si nu imi place aglomeratia, pentru ca nu pot sa vad ceea ce am venit sa vad, de fapt). Ulterior mi-a parut rau, pentru un scurt moment, cand am vazut pozele facute de trimisii nostri speciali (Sutu, Piticu, Adrian Ciubotaru).

Mi-a trecut, insa, repede. Pentru ca m-am dus la NEMO Science Center (unde am nimerit intamplator). Sunt mare fan al muzeelor/centrelor de genul asta, unde poti experimenta tot felul de lucruri, poti redeveni, pentru cateva minute, copilul care se uita fascinat la filmele alb/negru cu Aurel Vlaicu sau cu fratii Wright. Am fost in Londra, la British Science Museum, unde am stat 6 ore si am plecat numai pentru ca se inchidea muzeul, am ajuns acum si in Amsterdam, la NEMO.

Nici nu stiu ce sa va spun ca e mai interesant: spectacolul de 30 de minute despre reactii in lant, faptul ca am atins un meteorit… sau faptul ca e plin de copii alergand peste tot, testand orice, apasand pe butoane samd. Pentru ca a NEMO este interzis sa NU atingi lucrurile din centru 🙂

Cateva poze:

P.S.: de la Amsterdam plec si cu un avion de jucarie oferit de KLM. Tot pentru copilul din mine.