Enescu. George Enescu

Nu sunt innebunit dupa muzica clasica. Am ceva prin masina, mai ascult din cand in cand acasa, dar nu ma pricep deloc. In bucket list, insa, aveam si asa ceva: sa merg la un concert de muzica clasica si sa stau pana la capat.

Ieri mi s-a indeplinit dorinta: am fost la concert, la Festivalul George Enescu. Am ascultat/privit:

THE MARIINSKY THEATRE SYMPHONY ORCHESTRA
Dirijor : VALERY GERGIEV
Solist : ALEXANDER TORADZE – pian

Program :
R. Wagner – Uvertură la opera “Tannhäuser”
A. Scriabin – Prometheus op. 60
R. Strauss – Viaţă de erou op. 40

Sincer sa fiu, nu a fost asa de plictisitor pe cat ma asteptam, dar am trisat si m-am uitat inainte pe Wikipedia, sa inteleg despre ce e vorba in lucrarile respective. Asa am avut cat de cat idee ce vrea sa insemne linia melodica. Mai interesat, insa, am fost de dirijor: acum inteleg de unde si-au luat toti DJ-ii gesturile lor. Este extraordinar cat de mult traia muzica omul ala. Se ridica pe varfuri, sarea, dadea din maini… Si nu, nu fac misto, chiar era o imagine extraordinara.

La fel de interesant e sa urmaresti membrii orchestrei, sa il vezi pe omul de la gong cum se pregateste sa loveasca, cu un minut inainte, sau omul de la percutie, care are mai multe tipuri de bete (le alegea ca pe furculitele de la o nunta). Apoi violonistii, unii ciupind corzile, in timp ce altii urcau si coborau arcusul in acelasi timp, ca o armata bine antrenata. La suflatori am observat un obicei: din cand in cand, in momentele cand aveau pauza, intorceau instrumentul cu locul de suflat in jos (presupun sa scurga saliva? 😕 ).

Intr-un final, nu mi-a placut Scriabin, mi-a placut Wagner si, pe alocuri, mi-a placut si Strauss.

Sincer sa fiu, nu cred ca mai ajung foarte curand la un astfel de eveniment. Sau as ajunge daca nu ar fi doua ore, doar o ora. In a doua ora deja ma uitam la ceas la fiecare 5 minute (multumesc pentru cadou, Alex, Adi!).