Radio

Am plecat in vacanta pe la 10 dimineata, nici prea devreme, nici prea tarziu, pentru ca nu ma grabeam. Traseul stabilit era clar: plecarea din Bucuresti, pe A2, apoi la dreapta spre Calarasi, trecut Dunarea cu bacul la Ostrov, manastirea Dervent, apoi Adamclisi, pestera Sf. Apostol Andrei si, intr-un final, litoralul (Tuzla, mai exact, imediat dupa Eforie Sud).

Plecarea a fost OK, drumul spre Calarasi lipsit de incidente, am ajuns la bac (care e foarte mic, apropo, eu fiind obisnuit cu cele peste Dunare de la Galati). Bineinteles, o gramada de pasari.

 

Dupa Dunare, insa, traseul se schimba. Drumul e ceva mai prost, dar mult mai pitoresc. In primul rand, o gramada de vii pe dealuri, cu struguri foarte dulci si fara samburi (am cumparat, nu am sarit in vie 😀 ). In scurt timp, am ajuns sa vedem in fata, pe un deal, manastirea Dervent. E frumoasa, se vede super si catre ea si dinspre ea, dar eu nu prea sunt atras de partea religioasa, asa ca citi mai multe despre manastire pe site-ul lor. Am avut insa sansa sa prindem acolo sculpturile executate in cadrul unei tabere specifice. Interesant.

Adamclisi: castrul, muzeul si Trophaeum Traiani

Si am plecat spre Adamclisi. Traseul foarte liber pentru o sambata dimineata (nu vreau sa ma gandesc ce era pe Autostrada Soarelui), desi putin cam prost uneori. Masina si-a facut datoria cu brio, asa ca nu prea am simtit.

Ce mi-a placut, pe drum, peste tot in judetul Constanta, a fost prezenta indicatoarelor turistice, catre toate obiectivele din judet.

 

Revenind la poveste, am ajuns intr-un final la Adamclisi. La poarta un nene (Soare, asa il chema) ne-a zis ca se poate vizita, ne-a intrebat daca vrem sa stim cate ceva. Am refuzat (cred ca am gresit, daca ajungeti acolo si aveti posibilitatea, stati de vorba cu omul mai mult).

 

Ruinele sunt in stare buna, orasul este destul de clar definit (strada centrala, cu scurgere pe mijloc), trotuare, basilici, case, piete publice. E interesant de vazut si, mai ales, de citit, pentru ca sunt semne peste tot cu informatii despre ceea ce vedeti, chiar daca nu foarte detaliate, indeajuns cat sa intelegi ce vezi.

 

La Adamclisi erau si studenti prezenti, care faceau sapaturi, dar care, weekend si canicula fiind, plecasera la mare, sa faca o baie, sa se mai distreze… cine stie. Nea Soare a zis doar: “Au plecat in Vama” 🙂

Dupa ce ne-am plimbat vreo jumatate de ora prin fostul municipium roman, ne-am intors la intrare, unde acelasi omniprezent Soare ne-a zis sa nu cumva sa uitam sa mergem si pe la mausoleu si muzeu. Cand am intrebat cum ajungem, ne-a aratat drumul prin oras, dar uitandu-se la C-Crosser-ul cu care eram zice: “Dar aveti masina inalta, puteti sa o luati si peste deal.” Si peste deal am plecat :)) Am umplut de praf si orasul, si masina, dar am ajuns pana sus (da, masina chiar a facut fata si nu a avut nici o problema la drumurile de tara).

Aici ni s-au terminat bateriile la camere, din pacate, asa ca nu avem poze de la Trophaeum Traiani.

Sus am avut cea mai misto surpriza din toata vacanta: Constantin Enea. Ghidul de la Tropheaum Traiani – chiar asa, gasesc cand Tropaeum, cand Trophaeum, stie careva cum e corect? – ne-a tinut atenti la el cel putin jumatate de ora, in timp ce ne povestea despre razboaiele daco-romane, despre urmarile lor, istoria inceputului de mileniu in Dobrogea, ocupatia turca samd. Atata pasiune nu am mai vazut de mult la un om. Pe bune, chiar nu iti dai seama cand trece timpul, daca cel care iti povesteste este pasionat. Si ce era chiar distractiv era ca facea paralele cu prezentul. Imi aduc aminte ca la un moment dat spunea ca dacii nu au fost cuceriti de romani in anumite zone. Si spune: “bine, dar nici NATO nu ne-a cucerit acum. Si totusi stam cu palaria in mana”. Sau, in momentul in care s-a ordonat retragerea trupelor romane din Dobrogea: “pai credeti ca au plecat toti? de ce sa plece? aici erau sefi, la ei acasa erau oameni normali. Si atunci era ca si acum, totul tinea de bani. Voi ati fi plecat?”.

Mai mult, acum am inteles in sfarsit mausoleul, cu toate desenele de pe el, ce inseamna, ce inseamna fiecare bucata din cladire, inclusiv simbolul de deasupra. Si am stat acolo, pe o banca, aproape o ora, cred, si aproape ca nu mai voiam sa plecam.

As vrea ca peste tot unde ma duc sa gasesc astfel de oameni, care sa transforme vizita din “uite ce interesant e, parca arata a dac” in “desenul acesta reprezinta bogatia terenurilor pe care le detineau dacii, bogatie care i-a atras pe romani in aceasta zona istorica”.

Asa ca, daca aveti posibilitatea sa mergeti la Aadmclisi, la Trop(h)aeum Traiani, cautati-l pe Ctin. Enea. Nu e prea departe, in mod cert. Si nu veti mai dori sa plecati prea curand 🙂

Ulterior, am vizitat muzeul (desi, sincer sa fiu, cred ca ordinea ar fi trebuit sa fie muzeu, castru, mausoleu), unde am gasit confirmari a ceea ce ne spusese ghidul si, mai mult, am inteles mult mai bine ce vedeam.

Am plecat, dupa vreo doua ore, aproape fara sa vrem, mai departe. Catre pestera Sfantului Apostol Andrei, protectorul Romaniei si al Dobrogei. Chilia este interesant de vazut, dar cam plina de iconite si cruci samd. E placut de vizitat, dar probabil ca daca esti o persoana religioasa, senzatia este mult mai puternica. Oricum, si din punct de vedere istoric este interesant.

Intr-un final, am ajuns pe litoral, dupa ce am traversat campul pentru a evita sa fim prinsi in coloana dintre Constanta si Eforie Sud (pentru cine nu stie, va spun ca pe 10 km faci cam 2 ore, daca nu chiar mai mult). Asa ca noi am decis sa si testam masina pe camp. Si a mers. Desi ne-am ratacit (ai dracu’ tarani, nu pun si ei niste indicatoare pe drumurile alea 😛 ).

Am ajuns la mare, am facut si baie (apa super calda), am evitat si coloana.

Urmeaza Histria, Cheile Dobrogei, Cetatea Enisala, Capidava, Murfatlar…

Restul, insa, intr-un post urmator.