Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma uit la cum ne batem joc de cea mai mare parte a ceea ce ne ofera tara, in materie de istorie, cel putin, ma enervez foarte tare. Nu, nu fac urat, dar sunt dezamagit ca s-ar putea face atatea si nu se intampla.
Ca sa va dau un exemplu: acum doua zile am fost pentru prima data la Humulesti dupa aproape 20 de ani. Am fost sa vad casa memoriala Ion Creanga. Am platit vreo 10 lei (camera foto si bilet) si am stat acolo un mare total de 5 minute.
Cand sa ies, am vazut alaturi un semn mare, care sigur nu era acolo acum 20 de ani: Parcul Tematic Ion Creanga. Am intrebat, aproape stiind care era raspunsul, daca este in vreun fel legat de muzeu. Mi s-a spus ca nu. Am intrat acolo – unde persoana care era la intrare nu a vrut sa ne ia bani cand a vazut despre ce proiect era, de redescoperire a Romaniei, pretul fiind de doar 1 leu pe bilet. Am platit, pana la urma, la insistentele noastre, ca sa intram in lumea de basm a lui Ion Creanga, cu animalele din povestile sale, cu capra cu trei iezi, cu cocosul cu punguta cu doi bani, cu ursul pacalit de vulpe samd. Concluzia? Am stat acolo mai mult de jumatate de ora.
Dupa cum va spuneam, parcul era particular, proprietarul – pe care, spre rusinea mea, am uitat sa il intreb cum il cheama – spunandu-ne ca se traieste bine din el, ca i-a venit ideea in urma cu cativa ani, ca schimba animalele, ca e o atractie extraordinara pentru copii samd. Si ma intrebam: de ce nu fac muzeele asa ceva? Dar stiu, asa ca intrebarea ramane doar una retorica.
Un alt exemplu este mocanita vazuta duminica la Viseul de Sus. Proprietatea unui elvetian, ne-a plimbat aproape 6 ore prin munti, prin niste locuri superbe, la care nu se ajunge decat cu micutul tren.
Apoi muzeul familiei Plesu din Ieud, unde domnul Plesu si-a folosit banii castigati in Italia ca sa cumpere doua din cele mai vechi case din sat si sa le pastreze intr-un muzeu al satului, in care iti arata inclusiv cum se prepara canepa – o canepa pe care o creste intr-o zona mica din curte si pentru care a stat o noapte la puscarie pentru ca politia nu intelegea de ce o cultiva.
Toti acesti oameni si-au dat seama ca romanii vor sa aiba si experientele istorice, nu numai sa vada “pietre” fara nici o poveste, fara nici o explicatie. Exact ce incerc sa fac de doi ani cu Proiect4 – mult mai putin in ultimul an, de acord. Avem nevoie de antreprenori “istorici”, care sa faca ceea ce statul nu e in stare. Din pacate, sunt mai rari decat ne-am dori.
