Archives for December 2005

Nu sunt genul care sa fiu innebunit dupa cadouri. Dimpotriva chiar. Ma plictisesc repede de cautat, nu ma pot entuziasma cand le primesc samd. Insa anul acesta am primit in sfarsit un cadou de Craciun de care sunt multumit: oportunitati. Am in sfarsit oportunitatea sa fac ceva care sa imi placa si sa mai si castig bani buni pe deasupra. De-acum, totul depinde de mine. O senzatie chiar placuta 🙂 Si pentru asta trebuie sa multumesc surorii mele. Hm, pana la urma, merita sa ai o sora 😀 Se compenseaza acum bataile pe care le luam de la ai mei din cauza ei cand eram mici. Finally.

Intre altele, mi-am adus aminte cat de mult imi place sa mananc frigarui la SpringTime. Le-ati incercat? Ar trebui, sunt extraordnare. Am fost ieri cu wm si am mancat… damn, cum dracu le fac, sa stiu si eu?

P.S.: da, e 7 dimineata, sunt treaz de 2 ore si nu am chef de nimic… si trebuie sa fac curatenie prin casa. Varu a plecat in vacanta… cam goala casa asta 🙂

Am vazut azi (da, m-am trezit la 5 dimineata, pentru cei care au observat ora la care scriu) “WalMart, The High Cost of Low Price“.

Pentru cei care nu stiu, WalMart este cel mai mare retailer din SUA, daca nu chiar din lume. Baza succesului lor este un pret foarte, foarte, foarte mic al produselor. La un moment dat, un prezentator spune ceva despre un pulover la 30 de centi (10.000lei sau 1 RON). 30 CENTI pe un pulover? Nici in “Europa” (en-gros-ul din Bucuresti, nu continentul din care ne chinuim sa facem parte) nu gasesti produse la un asemenea pret, indiferent de calitate. Chiar daca ti-l face din panza de sac, tot costa mai mult (un sac de plastic are acelasi pret).

Cum au reusit cei de la Wal-Mart sa obtina asa ceva? Strategia lor de reducere a costurilor a fost pentru mult timp (si inca mai este) obiect de studiu: au creat magazine imense la15-20km de orase (va suna familiar?), intr-o retea de magazine care cuprindea cateva sute la un moment dat (nu am chef sa caut acum cate sunt, dar oricum, sunt foarte multe). Acest lucru implica automat discount-uri mari din partea producatorilor, a distribuitorilor samd. Cum i=a ajutat asezarea magazinului la 20 de km de oras? Nu uitati ca vorbim de SUA unde toata lumea merge cu masina. Chiria unui teren de 5ha in mijlocului pustietatii este in mod cert mai mica decat aceeasi suprafata in Manhattan (ca sa trecem dintr-o extrema in alta. Hm, chiar ma intreb, Manhattan-ul are 5ha?).

Eh, aici apare ipocrizia. Documentarul preia povestile unor fosti angajati, unor fosti posesori de magazine care au fost scosi din afacere samd. Sa ii luam in ordine:

• Fostii angajati (unii chiar de 17-20 de ani) spun ca nu se dau salarii, ca angajatii sunt tinuti la limita maxima a salariului minim pentru a putea beneficia de ajutor social (astfel Wal Mart scapa de plata a sute de milioane de dolari reprezentate de pachetele de sanatate fara de care nimeni nu poate trai in SUA), ca sunt pacaliti sa lucreze peste program pentru a putea suplini faptul ca numarul angajatilor este mai mic decat cel necesar, nefiind platiti pentru aceste ore suplimentare. Cat de ipocrit poti sa fii sa stai 17-20 de ani la caldurica (sa nu imi spuna mie cineva ca respectivul angajat – sef de magazin sau de raion – nu isi daduse seama de ceea ce se intampla din primul an de munca acolo) si apoi sa iesi sa dai declaratii prin care sa acuzi fostul angajator? Nu spun ca modalitatile de scadere a costurilor folosite in acest caz de WalMart sunt corecte. Dimpotriva, daca omul munceste, plateste-l. In plus, cat de lenes si fara chef de munca poti sa fii sa spui ca tu nu ai putut sa inveti pentru a-ti continua studiile pentru ca “lucrezi 40-42 de ore pe saptamana”. Nu spun sa te duci la Yale sau Harvard, dar la un Colegiu mai putin pretentios sigur se putea. Si financiar, pentru ca respectivele colegii acorda reduceri pentru locuitorii statului respectiv (am vrut sa plec la studii in state, stiu 😀 )
• Posesori de magazine care au fost scosi din afacere de WalMart: in loc sa plangeti ca au venit cei mari si v-au luat locul (e normal, sa stiti), mai bine adaptati-va. O idee rapida: aveti un WalMart alaturi: cumparati si vindeti online. E-Bay e paradisul vanzatorilor online. Ah, este adevarat, necesita adaptare, necesita sa iesiti din starea de legume care plang ca va invadeaza produsele chinezesti, dar merita sa faceti pasul respectiv. Asa, veti sta si mai mult acasa, cu copiii, sa nu va mai plangeti ca nu aveti timp de ei.
• Si ipocrizia finala: “nu stiam ca WalMart angajeaza pentru curatenie imigranti ilegali…” spune o doamna care tocmai iesise de la cumparaturi. Si cum crezi dumneata ca platesti asa de putin pe ceea ce cumperi? A venit Craciunul in septembrie?

Eh, cam pe la jumatatea filmului m-am plictisit. Nu auzeam decat: nu sunt promovata pentru ca sunt femeie, nu sunt promovat pentru ca sunt negru samd. Avand in vedere ca, mai nou, nu este “politically corect” sa spui “Merry Christmas” ci “Happy Holidays”, pentru ca nu e Craciun pentru toata lumea, nici nu ma mira ca nu mai poti nici sa te duci la buda fara sa se ridice o organizatie care sa spuna ca pozitia in care stai pe “tron” e gresita si ca afecteaza minoritatea celor care stau pe vine cand se duc la buda. Mda…

O concluzie? WalMart a fost (si este) o idee excelenta: reduceri la maxim pentru costuri minime. Orice om de afaceri viseaza sa reuseasca asa ceva, insa nu toti obtin. Ceea ce arata ca si in SUA, daca ai bani, faci “ce vrea muschiul tau”, nu numai la noi. Ca urmare, aveti o idee? Puneti-o in practica. Poate pana isi da seama lumea ca nu e “politically corect” sunteti miliardari in Euro. Si atunci, nu va mai intereseaza ce spune lumea.