Vineri am aflat ca Emi Gal a castigat Seedcamp Londra, cu toate avantajele aduse de acest lucru (50000E investitie pentru trei luni, timp in care va dezvolta produsul pentru urmatoarea runda de finantare). Felicitari, pentru ca nu e usor.
Si de unde stiu ca nu e usor? Pentru ca anul acesta am incercat si eu sa ajung la Seedcamp. Am lucrat o luna la una din cele mai bune prezentari pentru un produs pe care le-am facut vreodata: de la analize de piata facute de un consultant Big 4 pana la formularile din text, urmarite de un specialist in PR (da, cineva mult mai bun decat au unii impresia ca as fi eu). E vorba, evident, de RevvNation.
Am aflat ca nu suntem selectati pe 2 septembrie, cand eram la petrecerea Green Pixel. Ca sa intelegeti contextul: eram siguri ca vom fi selectionati macar pentru interviuri. Nu aveam cum sa nu fim: proiectul era perfect, cei care l-au vazut (inclusiv Vladimir Oane si Dragos Ilinca de la UberVu, castigatori anteriori ai Seedcamp si mentori pentru actuala editie a Seedcamp) au zis ca e foarte bun.
Si totusi, am ratat. Cand varul meu m-a sunat am crezut ca face misto de mine. Nu a fost asa. Chiar nu am fost alesi. Desi, cand am verificat contul de analytics pe site, nu aveam nici un IP de Londra. Nu mai conta.
Esecul nu e usor de inghitit. Dar toti avem parte de el din cand in cand. Pentru RevvNation ar fi fost un avantaj extraordinar. Poate ca ideea nu e ceea ce cred eu ca e, poate ca ma insel. Si totusi, esecul ramane esec. Mi-a luat 3 saptamani sa imi revin (poate de asta e si lipsa de entuziasm in posturile despre Frankfurt si faptul ca nu am chef de nimic de cateva saptamani bune), dar asta e: life goes on, trecem mai departe. Ne regrupam si continuam.
Ideea postului? Toti avem esecuri. As fi vrut sa fiu la Londra zilele trecute pentru SeedCamp (am fost, dar pentru Vodafone 360). Insa nu s-a intamplat. Si as putea da vina pe cei de la Seedcamp care nici macar nu au intrat pe site sa vada despre ce e vorba. Dar conteaza? Faptul ca ei ar fi vinovati nu schimba cu nimic faptul ca trebuie sa imi vad de drum, pentru ca nimeni nu sta in locul tau sa rezolve. Si nu am muncit degeaba pana acum 🙂
Asta ca tot are impresia lumea ca eu nu fac nici un efort si ca imi vine totul de la sine numai pentru ca ma cheama Bobby Voicu…
Nu vreau sa pun sare pe rana, dar iata care e prima impresie (mai putin de 10 secunde de la accesarea linkului) pentru un om cu pitici pe creier, ca mine:
“Buy a car, upgrade it, race against your friends, talk with other players and many more.” – era ‘much’ in loc de ‘many’, ‘talk to’ in loc de ‘talk with’, desi mai bine ar fi fost ‘chat with’..
Need I say more?
Daca ar fi ajuns pana acolo, ar fi fost bine :)) Nu au ajuns, insa. Iar ideea era de platforma, pentru traducere am fi angajat vorbitori nativi de engleza 🙂
Insa iti multumesc, eu chiar nu am stat sa ma gandesc la partea asta. Vom lua un om care sa traduca asa cum trebuie continutul.
Chiar imi pare rau sa aud asta bobby, asta e life’s go on 🙂 nu trebuie sa privest lucru asta ca pe un esec personal, cel putin din punctul meu de vedere, este un esec din partea lor, si ciudat ca nici macar nu au avut curiozitatea sa intre pe site… asta chiar mi se pare o mare nesimtire din partea lor…
Si mie mi se parut ca procesul de selectie a fost cam aiurea. Au participat la Seedcamp echipe care nu prea aveau ce cauta acolo.
Oricum asta nu ar trebui sa te opreasca. Din contra, demonstreaza ca se poate si fara Seedcamp 🙂
Orice sut in fund e un pas inainte…Succes fara esecuri nu cred ca exista. Uite un filmulet care ar trebui sa ne motiveze pe toti 😛
http://www.panciuc.com/2009/09/23/if-youve-never-failed-youve-never-lived/
Eu cred ca alegerea s-a facut foarte subiectiv. Acum sa vedem daca va reusi.
Btw o faza foarte amuzanta pe care am vazut-o pe okazii. Criza i-a ajuns si pe blogari. Vinde unu cont adsense de 65$ cu 1 leu.
http://www.okazii.ro/catalog/33397243/Vand-cont-google-AdSense-care-are-65-.html
Observând puţin aria lor de interes (vezi lista proiectelor care au participat si cele ce au castigat finanţare), cred ca nu ii interesează jocuri/diverstisment. Pare sa ii intereseze un produs mai concret, al cărui succes depinde mai puţin de comunitate.
Este de apreciat nota sincera din postul tău. Ştiu ca nu te ajuta, dar, cum crezi ca s-ar fi comportat acolo alte proiecte ale SeedMoney? (trigwee, strada32, chiar si 2parale si captaingo).
La interviuri acceptasera si jocuri. Ma rog, proiectul meu era ceva mai complex de-atat 😀 Anyway, cu exceptia trigwee, proiectele mentionate nu sunt de interes pentru Seedcamp pentru ca nu sunt cu target global.
“orice sut in cur e un pas inainte” sau “ai invins continua, ai pierdut continua!”
Viata e plina de esecuri dar si de castiguri asa ca …
Din cate am observat tentinta SeedCamp (si al oricarui investitor pana la urma), a fost pentru proiecte care stimuleaza onlineul intr-o asa maniera incat pe langa faptul ca ele induc o utilitate cand vine vorba de your everyday user’s problems, mai trebuie sa iti dea neeaparat (zic eu) senzatia de inovatie, daca nu e inovatie, trebuie sa aiba atat de bine pus la punct un business plan si un model de business incat sa aiba succesul garantat pe piata 80%.
Nu zic ca proiectul tau nu ar fi putut vedea profit, dar il vad ca un proiect care da profit pe termen lung si in care trebuie bagati multi bani pentru online marketing. Atata timp cat e “Free to play” , imediat nu vad decat o solutie de scos bani decat din banerele care apar pe site (publicitate), poate later Premium Accounts si altele.
Zici ca proiectul era mai complex de atat. Tell us more.
Daca voiam sa zic “more” spuneam deja 🙂 Eu spun ca e un proiect bun. Ca m-am inselat sau nu, ca am dreptate sau nu, nu conteaza. Pana la urma ideea e ca indiferent de motivatia pentru care am fost respins, a fost un esec. Cu care trebuie sa te descurci 🙂
Nice attitude, pe bune, keep it up 🙂
Succes in continuare Bobby atunci.
Haide mai bloggerule ca ii dovedesti tu ! Daca esti asa suparat din cauza Seedcamp, iti dai seama ce pumni in cap o sa-si traga atunci cand vom avea 2 super-aplicatii si ei vor fi ratat momentul investitiei ? Chiar ma pregatesc sa scriu mailul pe care i-l voi trimite lui Saul Klein cand fac exitul 😛
Si am participal la Seedcamp cu http://www.myonepage.com
Nici la noi nu s au uitate pe site.Din cate am inteles totul a tinut de documentul de prezentarea si cat bani reusesti sa scoti cu proiectul tau.Noi am avut pe partea de marketing 2 tipi care au terminat facultatea in Londra unul englez si unul nigerian.
Dupa care am pus proiectul la webshosk si am vazut cat de romanesc a fost si evenimentul asta:premmiile au fost impartite organizatorilor.
Asta e …esecul e esec…Nu am fost invatat cu asa pana acuma.
Mie nu mi se pare ca a nu fi acceptat la Seedcamp e un esec, inseamna doar ca ei cauta alt gen de proiecte. I-as zice esec doar daca n-ar reusi sa scoata bani si ar trebui abandonat.
PS: Si nu zic asta pt ca am avut si eu un proiect respins la Seedcamp 😛
SeedCamp investors and judges are just not into online games. That’s a different market. You could however develop it and maybe sell it to EA to turn it into Need For Speed Online as QuakeLive had a lot of success! 🙂
🙂 Our game is not NFS Online, but I will try to sell it to EA nevertheless 😀
Nu este nimic, domnule Voicu. 😀 Sunt sigur ca acest esec se va transforma intr-un imens succes si am incredere in echipa care lucreaza la Revvnation.