Cei doi Dragos (Dehelean si Tuta) au hotarat acum ceva timp ca merit sa fac parte din juriul Olimpiadelor Comunicarii. Si consecinta? O zi de duminica “pierduta” citind bloguri. Dar trebuie sa recunosc ca nu mi-a parut rau.
Desi m-am mai uitat in ultimele saptamani, in trecere, pe feed-ul concurentilor, astazi am stat sa citesc cu atentie tot ce s-a scris. Si trebuie sa spun ca am citit fiecare articol in parte, incercand sa fiu cat mai obiectiv cu putinta.
Inainte de a va spune (saptamana viitoare, dupa prezentarile finalistilor de la O.C.) detalii despre bloguri (ce nu mi-a placut, ce as imbunatati) samd, am sa va spun ca mi-a facut mare placere sa citesc blogurile. Mi-a adus aminte de aceeasi perioada in viata mea, cand stateam noaptea cu colegii si pregateam proiecte, cand eram intr-o organizatie de tineret si nu dormeam cu zilele ca sa punem ceva pe picioare (doar doi ani am activat si nu foarte intens, dar a fost de-ajuns sa raman cu amintiri de neuitat).
Ce vreau sa va spun? Olimpiadele Comunicarii, in forma in care sunt, sunt mai mult decat concursul in sine si sansa de a fi vazut/a de un angajator. Sunt sansa de a inghiti in sec si de a-ti depasi zona de confort. Sansa de a face parte dintr-o echipa. Sunt momente de care va veti aduce aminte o viata intreaga, momente in care va veti gasi prieteni noi si poate prieteni pe viata. Uitati-va pe blogurile participantilor, la poze: ce vedeti?
Zambete. Si prieteni.