Split Fiction. Cel mai bun joc pe care l-am jucat în ultimii ani. Daca nu chiar vreodata. Și sper sa pot sa explic mai jos de ce.
Da, stiu, nu multa lume a auzit de el. Și, sincer sa fiu, nici eu nu ma asteptam sa îmi placă asa de mult. Dar da, Split Fiction este o adevarata experiență. Pe langa povestea destul de interesanta, mecanicile de joc sunt ceva ce probabil ca nu vei mai intalni în alte jocuri prea curand.
Sa incepem cu inceputul. Split Fiction este un joc care se joaca DOAR în doua persoane. Nu il poti juca single player. Este un joc cooperativ la dublu. Iar mecanicile de joc folosesc asta la maxim. Și poti juca la dublu și “couch” (pe canapea, adica, în aceesi incapere) și online. Și ce e și mai interesant este ca doar unul dintre cei doi jucatori care joaca online trebuie sa cumpere jocul. Celalalt downloadeaza, practic, tot jocul, dar ca “Friend Package”, ca sa zic asa. Și nu poate juca singur sau cu altcineva care nu a cumparat jocul.
Stiu, au existat o gramada de jocuri co-op de-a lungul timpului, dar niciunul pe care l-am jucat eu nu are mecanici asa de specifice acestui mod de joc. De exemplu, la un moment dat fiecare dintre jucatori este un capat al unui sarpe care se poate misca doar daca ambii jucatori se misca intr-un anumit ritm. Sau sariti alternativ.
Mai mult, exista mecanici de split-screen, specific. În care personajele trec din “ecranul” propriu în “ecranul” partenerului. Sau cand trebuie sa se adapteze la schimbarea liniei de separare dintre jumatati. Nu vreau sa zic mai mult pentru ca am impresia ca, daca vreti sa jucati jocul, e posibil sa va iau din placerea descoperirii.
Era de asteptat ca Split Fiction sa fie foarte bun, de fapt, pentru ca Hazelight Studios nu e la primul joc de acest fel. Acum cativa ani am jucat, de exemplu, It Takes Two, un alt joc care se juca doar la dublu, dar ceva mai simplu ca mecanici și poveste. Și inainte de asta a mai existat un joc similar facut de ei, numit A Way Out. Asa ca mi se pare normal sa poti vedea evolutia de la un joc la celalalt.
În plus, povestea jocului este mai buna și, din punctul meu de vedere, mai bine adaptata pentru mecanica de co-op la dublu. Povestea are sens, intr-un mod foarte “de joc”, asa. Doua scriitoare se regasesc intr-un context în care au de-a face cu lumile pe care le-au creat în ceea ce au scris anterior. Un set de lumi e SF, celalalt fantasy. Și se vede diferenta foarte clar intre cele doua medii în joc.
Ah, și ce a mai fost foarte important pentru a avea o experiență cat mai placuta: cu cine joci. Daca joci cu cineva cu experiență în gaming, jocul e destul de usor. Dar daca joci cu cineva care nu prea are experiență… poate deveni o experiență complicata și lunga. Ca idee, Split Fiction ne-a luat vreo 15 ore pe parcursul a cateva zile, în maxim o saptamana, în timp It Takes Two mi-a luat 4-5 luni, jucat cam o data la 1-2-3 saptamani, desi cred ca are o durata de joc efectiv mai mica pe HowLongToBeat. Dar Split Fiction l-am jucat cu unul din cei mai buni prieteni ai mei, care e super pasionat de gaming, în timp ce It Takes Two l-am jucat cu sotia, care joaca jocuri mai rar de o data la un an. Și atunci, de obicei, jocuri de genul Sims samd.
Am recitit ce am scris și nu cred ca am lamurit de ce cred ca Split Fiction este un joc atat de bun cum am zis în primul paragraf.
Dar e o combinatie de lucruri.
În primul rand, povestea e buna. Nu la nivelul The Last of Us Part 1, dar buna.
Mecanicile de joc sunt asa de diferite și de surprinzatoare, chiar neasteptate, incat e o experiență foarte diferita de orice joc, oricat de bun, single player. Si, pentru mine, care ma joc pe calculator de cand aveam 5-6 ani, sunt extrem de putine mecanici care sa ma surprinda. Și da, probabil ca vei recunoaste mecanici de joc din alte jocuri, dar niciodata combinate asa de bine intr-un pachet complet.
Experiență co-op este extraordinara. Nu au fost aproape deloc momente în care sa nu intelegem ce avem de facut. Trebuia doar sa ne uitam în jur și intelegeam aproape imediat. In plus, mecanicile de joc se schimba de la nivel la nivel, in sensul ca nu joci tot jocul doar 3rd person, joci si top-down, si isometric, si side scrolling si… nu mai tin minte.
Și, intr-un final, ce joc AA sau AAA te face sa joci fiind un hotdog care trebuie sa isi puna ketchup și mustar pe el? Si aceasta propozitie sa aiba sens in povestea jocului? Zic și eu.
Ah, și cica se face film/serial, ceva. Abia astept, pentru ca se potriveste foarte bine mediul, cred.
Uite trailer-ul, mai jos, poate te convinge mai mult decat am facut-o eu.: